Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / LA ÎNCEPUT DE DRUM - VIAȚA STUDENȚEASCĂ / LAURA THEODORA SABABEI – Pasionată de psihologia criminalistică

LAURA THEODORA SABABEI – Pasionată de psihologia criminalistică

LAURA THEODORA SABABEI
Pasionată de psihologia criminalistică

Viața studențească în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” continuă și în anul univeritar curent cu o bogată activitate extracuriculară în rândul studenților talentați, care, în afară de pregătirea pentru viitoarea profesie, au și frumoasele precupări cultural – artistice, sportive, științifice etc.
Dintre numeroșii studenți cu asemenea înclinații, am ales-o pe tânăra LAURA – THEODORA SABABEI din Galați, născută la 17.07.1995, căreia i-am cerut să ne împărtășească unele gânduri referitoare la pasiunile și activitățile ei. HORAȚIU MĂNDĂȘESCU

Mă numesc Laura Theodora Sababei, sunt studentă în anul 4 la Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Încă din primul an de studiu am început să desfășor activități științifice, precum publicări de articole în reviste de specialitate și participări la conferințe științifice în cadrul cărora am tratat diferite teme din domenii precum dreptul privat, dreptul penal și criminalistică.
Documentându-mă în vederea realizării unor articole, am fost captivată de un domeniu prea puțin evidențiat în România: realizarea profilului psihologic al unui infractor. Modurile de operare ale infractorilor au evoluat de-a lungul timpului în același ritm cu progresele criminalisticii, astfel încât aceștia au devenit din ce în ce mai abili în ceea ce privește evitarea identificării și capturării lor. O cauză a acestui fenomen poate fi tratarea cu superficialitate a procesului investigativ de conturare a profilului psihologic al infractorului. Din ce în ce mai des sunt descoperite câmpuri infracționale în care probele sunt irelevante sau inexistente, iar criminaliștii, împreună cu lucrătorii poliției judiciare, sunt puși în situația de a nu avea piste concrete sau plaje de suspecți viabile. În aceste condiții, coroborate cu tehnicile criminalistice ultramoderne, pot deveni utile probele psiho-comportamentale, probe ce pot explica alegerile făcute de autor, acțiunile sale din câmpul infracțional, sau pot oferi predicții despre mișcările sale viitoare.
În această perioadă, când violenţa atinge cote alarmante, când infractorii au nenumărate surse de informare şi posibilităţi de disimulare a actului criminal, se impune ca cei însărcinaţi cu identificarea autorilor de infracţiuni să îşi adapteze metodele din mers.
O metodă investigativă actuală întreprinsă în cadrul anchetei penale este reprezentată de conturarea profilului psihologic al autorului. Prin intermediul acesteia se încearcă examinarea şi înţelegerea trăsăturilor de personalitate şi, implicit, a comportamentului infractorului, cu scopul de a indica posibila persoană (sau tipul acesteia) responsabilă cu actul infracțional. Metoda vine în sprijinul organelor judiciare, având rolul de a îndruma activităţile investigative către cei mai pretabili suspecţi, de a înlătura suspiciunile privitoare la suspecţii ce nu au legătură cu cauza şi, ulterior, după identificarea autorilor, de a explica comportamentele infracționale ale acestora.
Expunerile elocvente susținute în timpul cursurilor, dar și al activităților de seminar mi-au suscitat interesul față de această subramură a criminalisticii.
Următorul pas a fost realizarea de articole științifice în cadrul cărora am tratat diferite teme precum: motivația criminală, victimologie, semnătura psiho-comportamentală, originile profilului psihologic. M-am bucurat de sprijinul cadrelor didactice, acestea dând dovadă de implicare și profesionalism, fapt ce m-a încurajat să continui activitățile științifice.
În cadrul Academiei de Poliție am descoperit un mediu propice dezvoltării mele ca viitor ofițer de poliție.
Îmi amintesc de o fetiță timidă și nesigură care pășea acum patru ani pe poarta Academiei de Poliție. Azi, am reușit să devin plină de încredere și să câștig astfel încrederea celorlalți, știind că respectul este începutul disciplinei care mi-a oferit ocazia să gust din simțul demnității iar știința e singura magie care a reușit să mă transforme.
Nu există mândrie mai mare, atunci când fac analogie între cea care eram și cea care am devenit și niciodată nu m-aș schimba cu cea din trecut!

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Alma Lorena Gheorghe – „Lumea poeziei, izvorul din care beau cu sete”

Alma Lorena Gheorghe „Lumea poeziei, izvorul din care beau cu sete” Alma Lorena Gheorghe are …

Damaris-Cristina Gheorghe – „Poezia a fost, este și va fi mereu în viața mea”

Damaris-Cristina Gheorghe „Poezia a fost, este și va fi mereu în viața mea” Damaris-Cristina Gheorghe …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 11 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: