ACASĂ / ARTICOLE / TEATRU - FILM-MUZICA / LES FILMS DE CANNES A BUCAREST, 2017

LES FILMS DE CANNES A BUCAREST, 2017

LES FILMS DE CANNES A BUCAREST, 2017

Unul dintre evenimentele ultimului trimestru al anului 2017, din țara noastră, a fost prestigiosul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Ajuns la cea de a opta ediție, festivalul s-a desfășurat între 13 și 22 octombrie, în București (în sălile de la: Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie) și în șapte orașe din țară: Timișoara, Iași, Cluj, Brașov, Sibiu, Arad și Suceava (singurul oraș în care evenimentul s-a desfășurat între 10-12 noiembrie).
„Les Films de Cannes à Bucarest”, inițiat în anul 2010 de regizorul Cristian Mungiu, cu sprijinul Delegatului General al Festivalului de la Cannes,Thierry Frémaux, este un prilej de a aduce în țară cele mai importante filme de autor ale anului și pe realizatorii lor.
Deschiderea de anul acesta a avut loc la Cinema Pro, vineri 13 octombrie, ora 20.30, cu coproducția (Suedia, Germania, Franța, Danemarca), The Square, în regia suedezului Ruben Östlund, (Palme d’Or, Cannes 2017).
Filmul este o privire satirică asupra societății contemporane, ridicând probleme cum ar fi încrederea în ceilalți, alienarea, ajungând la concluzia necesității reevaluării valorilor noastre sociale actuale. Au mai putut fi văzute: producția franceză, 2017, 120 Battements Par Minute, a regizorului Robin Campillo – Grand Prix, Cannes 2017, o încercare de a lupta contra indiferenței față de SIDA, filmul reprezintă propunerea Franței la premiile Oscar din 2018; Loveless (coproducție: Rusia, Franța, Belgia, Germania), în regia lui Andrey Zvyagintsev, recompensat cu Premiul Juriului, Cannes 2017, ridică problema copilului când părinții divorțează; The Beguiled, producție SUA, 2017, regizor: Sofia Coppola, a primit Premiul pentru regie, Cannes 2017; Ava (Franța, 2017, de Léa Mysius), deținătoarea premiului SACD, Semaine de la Critique, Cannes 2017, este povestea unei adolescente, în vacanță împreună cu mama ei, care află că va orbi; Un Beau Soleil Intérieur, Franța 2017, în regia lui Claire Denis, cu Juliette Binoche în rolul principal, s-a ales cu Premiul SACD, Cannes 2017 ; iar A man Of Integrity, Iran, 2017, în regia lui Mohammad Rasoulof, a fost considerat demn de Premiul Un Certain Regard, Cannes 2017.
Au fost prezentate, de asemenea, numeroase filme deținătoare ale altor prestigioase premii de anul acesta sau de anii trecuți.
Nu putem trece însă cu vederea filmele românești prezentate în cadrul acestui eveniment, ca o dovadă a aprecierii de care se bucură în anii din urmă filmul din țara noastră. Nu voi aminti decât câteva dintre filmele premiate acest an, la alte competiții: Marița, producție România, 2017, în regia lui Cristi Iftime, deținător al Premiului Fedeora, Karlovy Vary, 2017; Pororoca, coproducție România – Franța, 2017, în regia lui Constantin Popescu, care la San Sebastian, 2017, a primit premiul pentru cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache), dispariția unuia din cei doi copii (Maria, în vârstă de 5 ani) schimbă total viața fericitului cuplu; în afară de acestea festivalul a mai prezentat și alte filme autohtone nepremiate: Un pas în urma Serafimilor, România, 2017, în regia lui Daniel Sandu, povestea unui copil de 15 ani care intrând într-un seminar, din dorința de a ajunge preot, care se trezește într-un sistem corupt și abuziv; Aniversarea, România, 2017, în regia lui Dan Chișu, intrat în competiția oficială, Varșovia, 2017, ridică problema dreptului oricui, indiferent de vârstă, de a opta, după propria voință, în problemele personale. Coproducția România-Serbia-Belgia, în regia Ivanei Mladenovic, Soldații. O poveste din Ferentari era considerată de revista Cinemagia din aprilie a.c., „filmul anului”. Adaptarea liberă a romanului omonim al lui Adrian Schiop este povestea unui tânăr care, dorind să se documenteze, pentru lucrarea de doctorat, în legătură cu manelele, se mută în Ferentari unde trăiește o experiență surprinzătoare.





BEATRICE KISELEFF

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Maria Ventura – O mare tragediană româno-franceză

Maria Ventura s-a născut la 14 iulie 1888 (unele surse dau drept an al nașterii …

Paul Călinescu – Un pionier al cinematografiei românești

Paul Călinescu s-a născut la 23 august 1902 în Galați, într-o familie intelectuală, de viță …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: