Logistica Armatei României – Sprijin esențial al acțiunilor militare

Succesul în luptă pentru oricare armată este datorat în cea mai mare parte stării materiale a trupelor luptătoare. Un soldat bine echipat, odihnit și hrănit bine, care are la dispoziție mijloace de transport care îi asigură protecția și destulă muniție și alte tipuri de arme pentru a lupta, va putea face față oricăror provocări pe câmpul de luptă. În prezent, aprovizionarea trupelor luptătoare este ansamblul de activități și procese complexe necesare pentru asigurarea și susținerea operațiunilor militare.

Aceasta include furnizarea de alimente, muniții, combustibil, medicamente și alte materiale necesare, mobilizarea, echiparea și deplasarea trupelor și resurselor prin mijloace terestre, aeriene sau navale, repararea și întreținerea echipamentelor, vehiculelor și infrastructurii militare pentru a asigura funcționarea continuă a acestora, stocarea și gestionarea resurselor prin organizarea depozitelor și a inventarului pentru a avea întotdeauna resursele necesare la îndemână, precum și asigurarea serviciilor de asistență medicală și suport tehnic specializat.

Toate aceste activități au fost cumulate de specialitatea militară logistică. În istorie, logistica a jucat un rol crucial în campanii celebre, cum ar fi debarcarea forțelor aliate din Normandia cunoscută și ca „Ziua Z”, al cărei succes a fost posibil datorităuneilogisticicomplexecare asigura aprovizionarea continuă a unităților luptătoare, și campania din Vietnam a cărei dificultăți apărute în liniile de asigurare logistic au influențat nu numai strategia, dar mai ales rezultatul conflictului.

De asemenea lungimea liniilor de aprovizionare au afectat starea și moralul trupelor aflate la contact cu inamicul cum au fost trupele franceze ale lui Napoleon și cele germane în Al Doilea Război Mondial pe frontul din Rusia pe timp de iarnă. În prezent operațiile din zonele de conflict se bazează pe tehnologie avansată pentru monitorizarea și gestionarea resurselor.

Armatele moderne folosesc tehnologii moderne precum sisteme informatice, drone, vehicule autonome și rețele de comunicare pentru a optimiza aprovizionarea logistică. De asemenea, logistica modernă trebuie să fie flexibilă pentru a răspunde rapid la schimbările din teren și la situațiile de urgență. Ori de câte ori sunt folosite structuri militare, ele trebuie asigurate din punct de vedere logistic. Într-un cuvânt, sprijinul logistic se exprimă în același mod, fie pe timp de pace, fie în situații de criză sau la război, după cum la fel se întâmplă în contextul operațiunilor nonmilitare.

Războiul, în toată complexitatea manifestării sale beligerante, este susținut în mod nemijlocit de dimensiunea economică a națiunii (sau a alianței), logistica militară fiind veriga cea mai importantă a legăturii dintre capacitatea economică a țării și forțele sale armate.

Actualul sistem economic global depășește frontierele politice și geografice ale statelor. Întrun anumit fel, determină apariția unui nou tip de război, caracterizat prin sporirea confruntării în alte domenii decât cele care constituie esența luptei armate, cum ar fi: economic, mediatic, doctrinar și politic. Se modifică în mod esențial spațiul luptei, timpul se „contractă”, iar ritmul este alert.

Crește, de asemenea, mobilitatea forțelor, distanțele se măresc pe tot cuprinsul și în toate formele luptei, una dintre componentele de bază ale războiului, suportul logistic, plasându-se în spațiile complementare și adiacente arealului de luptă real. Aceste distanțe, din ce în ce mai mari, între forțele luptătoare proprii și cele ale adversarului impun logisticienilor militari lungimea câmpului de luptă. Practic, conflictele „moderne” au evidenţiat pe deplin rolul dezvoltării tehnologice (sisteme integrate de arme de nivel tehnologic ridicat, digitizarea câmpului de luptă), dar şi al logisticii militare (calitatea materialelor, cantităţile, viteza de transport, costurile ş.a.).

Adeseori se afirmă că logistica a apărut în doctrina Armatei Române după anul 1995, deşi sunt mărturii care arată că această noţiune era utilizată în scrierile şi în limbajul ofiţerilor români încă din anul 1938. În acest sens edificator este articolul intitulat Ofiţerul de intendenţă scris de către fostul ministru Grigore Trancu-Iaşi apărut în volumul comemorativ Întreţinerea Armatei Române dealungul timpurilor, care arată că logistica are un rol determinant în desfăşurarea războiului.

În opinia specialiștilor, logistica militară din Armata României este continuatoarea Administraţiei militare apărută după Unirea Principatelor Române sub conducerea colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a semnat actul de constituire a organismului Administraţiei Militare, ce poate fi considerat actul de naştere al logisticii militare de astăzi.

După completa fuzionare a ministerelor de război din Moldova şi Muntenia a apărut Înaltul Decret nr. 202 din 9 octombrie 1862, decret ce reglementa organizarea noului Minister al Războiului din România și prevedea Administraţia Militară ca o nouă structură ce avea în compunere „Direcţia a 2-a, administraţie generală”, care la rândul său avea în compunere Diviziunea 1 şi Diviziunea 2. Prima era organizată pe două secţii, Secţia 1, ce cuprindea personalul intendenţei militare, transporturi militare, paturi militare, îmbrăcăminte şi campament şi Secţia a 2-a care avea spitale, personalul spitalelor, subzistenţă.

Cea de-a doua diviziune era organizată, de asemenea, pe două secţii: Secţia 1, soldă, reviste de contabilitate, administraţia interioară a corpurilor, fonduri şi ordonanţe şi Secţia a 2-a, conturi generale ale bugetului, conturi în materiale, pensii, legi şi arhive. În timpul Războiului de Independenţă, Administraţia militară intră în structura Marelui Cartier General funcţionând ca Secţie administrativă răspunzând de asigurarea cu mijloace materiale şi băneşti a oştirii, urmărind îndeaproape modul de executare de către marile unităţi a ordinelor şi a dispoziţiilor care erau emise de Marele Cartier General şi, în special, cele privitoare la asigurarea cu subzistenţe şi echipament.

La corpurile de armată şi divizii existau servicii de intendenţă care conduceau activitatea de aprovizionare la unităţile subordonate, iar la corpurile de trupă apare serviciul de subzistenţă. Ca formaţiuni de servicii, la data mobilizării existau: Depozitul central de echipament, Brutăria militară, iar pentru transporturi escadroane de tren, acestea din urmă fiind destinate diviziilor şi corpurilor de armată.

În preajma Primului Război Mondial, Administraţia militară îşi măreşte structura apărând noi organe de planificare şi formaţiuni de aprovizionare şi transport, astfel: Direcţia Intendenţei, înfiinţată în 1912, ca organ central de servicii; la corpurile de armată şi divizii servicii administrative, având în subordine Parcuri şi Convoaie Administrative şi servicii de intendenţă şi sanitare, care aveau ca atribuţie pregătirea trăsurilor de aprovizionare şi coloanelor de subzistenţă, precum şi tratarea bolnavilor şi răniţilor; la divizii exista un Birou servicii (Serviciul armament, muniţii şi gaze şi Serviciul Geniu);

la fiecare armată era câte un Depozit central şi unul mobil înzestrat cu o brutărie de campanie, iar când armata opera departe de calea ferată primea o coloană de subzistenţă; la regimente era trenul regimentar şi un număr variabil de trăsuri de aprovizionare; în garnizoanele de dislocare a unităţilor funcționau manutanţe de garnizoană; pe perioada mobilizării şi dislocării trupelor se constituiau Depozite pe liniile de marş și trenuri-magazii ce aveau ca sarcină satisfacerea nevoilor de aprovizionare ale oştirii pe timpul operaţiilor.

În cel de-al Doilea Război Mondial Administraţia militară a suferit unele modificări impuse de armonizarea ei cu noile mutaţii survenite în structura armatei, progresul vremii şi realităţile războiului. În structura organizatorică a administraţiei la corpurile de armată, comandamente teritoriale, divizii (similare) şi unităţi nu s-au produs modificări structurale. În timp de război, teritoriul ţării se împărţea în zona armatei de operaţii şi în zona interioară. În zona armatei de operaţii, constituită din zona operaţiilor şi zona etapelor, la marile unităţi operative şi tactice (armată, corp de armată, divizie), precum şi la comandamentele de etapă existau servicii de intendenţă, carburanţi şi lubrifianţi, cazarmare.

Regimentele aveau în organica lor organe de aprovizionare. Ca formaţiuni de servicii subordonate nemijlocit acestor organe existau: depozite de subzistenţe, de echipament, brutării de campanie, trenul brutărie, trenul sanitar, parcuri de vite; depozite pentru unităţile de corp de armată (la corpul de armată); coloane de subzistenţe divizionare, depozite mobile, brutăria de campanie (la divizie): trăsuri de aprovizionare și trenul regimentar.

În zona interioară, care cuprindea teritoriul naţional aflat sub administraţia Ministerului Apărării Naţionale, funcţionau fabricile şi uzinele, depozitele militare şi alte surse de la care se asigurau cu materiale depozitele din zona etapelor. Administraţia Militară avea să cunoască mai multe modificări structurale datorate modernizării armatei, continuând să existe în structura Armatei Române până după cel de-al Doilea Război Mondial. Între anii 1945 și 1947, când sub ocupaţia armatei sovietice a început procesul de transformare a armatei (destructurarea Armatei Regale), Administraţia militară avea să-şi schimbe denumirea fără însă a-şi modifica fundamental structura funcţională.

Astfel potrivit Legii nr. 452 din 1 iunie 1946 şi a Legii nr. 205 din 1 iulie 1974 din structura Secretariatului general al înzestrării şi administraţiei armatei făceau parte: Direcţia superioară a înzestrării cu materiale tehnice; Direcţia superioară pentru Administraţia armatei, fonduri şi aprovizionare cu materiale de intendenţă; Direcţia depozite, ateliere şi stabilimente militare; Direcţia domenii şi construcţii militare; Direcţia evidenţă resurse materiale; Direcţia sanitarfarmaceutică; Direcţia veterinară; Direcţia locuinţe; Direcţia financiară şi control. În anul 1947, Administraţia armatei s-a transformat în Spatele armatei, iar în anul 1967, Spatele armatei se transformă în Seviciile armatei, având ca sferă de cuprindere activităţile de aprovizionare cu alimente, echipament, carburanţi-lubrifianţi, asigurare tehnică şi materială, financiară, medicală, construcţii, cazare, integrând astfel totalitatea activităţilor desfăşurate în scopul asigurării armatei cu cele necesare procesului de pregătire pentru apărarea ţării.

Abia în anul 1996, Serviciile armatei îşi schimbă denumirea devenind Logistica Armatei României, an în care apare şi un regulament în acest sens. În prezent, în Armata României unitățile și comandamentele de logistică joacă un rol esențial în asigurarea funcționării eficiente a forțelor armate și în susținerea misiunilor naționale și internaționale. Aceasta include gestionarea resurselor, aprovizionarea, întreținerea echipamentelor, transportul și suportul tehnic pentru militari și a realizat-o în ultimii ani, prin integrarea sistemelor informatice și a tehnologiilor moderne pentru monitorizarea resurselor și coordonarea activităților.

România, fiind membră NATO, beneficiază și de suport și colaborare în domeniul logisticii militare, participând la exerciții comune și schimb de experiență cu alte națiuni membre. Logistica este un domeniu dinamic în continuă dezvoltare, în care modernizarea și adaptarea la noile tehnologii sunt priorități pentru a asigura capacitatea operațională a armatei în orice situație. Condiţiile specifice de integrare a României în NATO şi în Uniunea Europeană au reprezentat procese complexe, care au presupus realizări importante în plan economic, dar şi evidente progrese în domeniul militar, în cadrul căruia logistica reprezintă o componentă determinantă.

Prin urmare, modelarea logisticii militare româneşti a avut ca element de referinţă concepţia statelor membre ale NATO, potrivit căreia logistica este responsabilă de planificarea şi executarea deplasării şi de menţinerea forţelor la capacitate ridicată de luptă. Misiunile Armatei Române executate la acest început de secol în context aliat, în medii multinaționale în Kosovo, Bosnia, Afganistan, Irak, Țările Baltice, Mali și alte teatre de operații au reprezentat permanente provocări în ceea ce privește susținerea logistică prin raportare la tot ceea ce înseamnă arta și știința planificării, respectiv: proiectarea, dezvoltarea, achiziția, depozitarea, transportul, distribuția, întreținerea, manevra de personal, construcțiile, întreținerea și reabilitarea infrastructurii și suportul medical.

Elementele Forței de Răspuns a NATO dislocate în prezent pe teritoriul României, în contextul invaziei militare din Ucraina, și integrarea unor structuri militare naționale în această forță reprezintă, în bună măsură, și rezultatul unui sprijin logistic adecvat, dezvoltat și antrenat din momentul aderării țării noastre la Alianța NordAtlantică.

În concluzie, mai ales într-un domeniu atât de complex, se poate afirma că susţinerea logistică a forţelor Armatei României în prezent, în condiţiile specifice ale conflictelor militare actuale, este adaptată conceptual şi structural la dimensiunea, configuraţia şi misiunile forţelor, fiind realizat un sistem logistic apt să îndeplinească funcţiile sale de bază, potrivit procedurilor NATO.

Col. (r) Antonio Marinescu