Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / CĂLĂTORI PRIN UNIVERS / LUMEA DE DINCOLO SAU LUMEA DE APOI (I)

LUMEA DE DINCOLO SAU LUMEA DE APOI (I)

LUMEA DE DINCOLO SAU LUMEA DE APOI (I)

Pentru a scrie cartea „Lucia Ferescu sau Steaua dimineţii”, apărută la editura „Compania” din Bucureşti, ce se doreşte a fi, în principiu, o analiză a componentei religioase a fenomenului OZN, am parcurs câteva sute de lucrări (multe recitite), începând cu istorii ale religiilor, teologie, texte sacre ale celor mai importante religii, trecând prin mitologie, istorie, antropologie, psihologie, neurologie, genetică şi fizică cuantică, până la cele mai serioase studii despre OZN sau cele despre marile şi autenticele mistere ale lumii. Sigur că pe măsură ce miile de fişe se strângeau în jurul meu au început să-mi atragă atenţia în mod deosebit informațiile despre lumea de dincolo. De dincolo de „moartea cea dintâi” despre care vorbeşte şi Biblia, respectiv moartea trupului.

În cele din urmă, am ajuns la concluzia că ceea ce numim noi lumea de dincolo nu este altceva decât un univers paralel cu cel în care trăim sub formă umană, univers care are cel puţin o dimensiune în plus faţă de lumea tridimensională (exceptând timpul) în care ne manifestăm. Repet şi subliniez, pentru că este deosebit de important: în lumea aceasta vieţuim sub formă umană, iar în cea de dincolo vom ajunge sub formă spirituală (corpuri spirituale, suflete sau duhuri, cum spune Biblia).
Având în vedere faptul că orice afirmaţie trebuie susţinută cu argumente, vom apela la câteva cărţi mai recente scrise de oameni de ştiinţă a căror autoritate profesională excepţională se situează dincolo de orice suspiciuni, cărţi ce oferă o
documentare foarte preţioasă pentru subiectul nostru ce a fost, bineînţeles, studiat intens încă din cele mai vechi timpuri, dar încorsetat de limitele cunoaşterii fireşti epocilor respective.
În anul 1993 a apărut la Bucureşti o carte realmente surprinzătoare, care propune o cu totul altă perspectivă asupra fenomenului OZN. Este vorba de „Alte dimensiuni” (Dimensions. A Casebook of Alien Contact) a astrofizicianului american de origine franceză Jacques Vallée, prieten şi colaborator cu dr. Allen Hznek, unde autorul susţine că fiinţele extraterestre şi „navele spaţiale” nu au venit nicidecum de la distanţe cosmice incomensurabile, ci, dimpotrivă, ele s-au aflat dintotdeauna alături de oameni, populând un univers paralel: „Eu cred că fenomenul OZN reprezintă o dovadă a existenţei unor alte dimensiuni de dincolo de spaţiu-timp; OZN-urile s-ar putea să nu vină din spaţiul obişnuit, ci dintr-un multivers care se află în jurul nostru, a cărui realitate tulburătoare am refuzat cu încăpăţânare să o luăm în considerare, în ciuda evidenţei pe care o avem în faţa ochilor de mai multe veacuri”.
O astfel de lume paralelă ar lămuri comportamentul aparent inexplicabil al unor OZN-uri care apar şi dispar instantaneu ca „înghiţite de spaţiu”, ele fiind mai curând vehicule cu ajutorul cărora „Ozenauţii” călătoresc dintr-o dimensiune în alta decât nave cosmice.
Ideea existenţei unui univers cvadridimensional, paralel cu cel tridimensional în care trăiesc oamenii, a fost prezentă încă din secolul al XIX-lea, aşa după cum aflăm din cartea „Călătorii în lumea de dincolo” a lui Ioan Petru Culianu, şi anume din capitolul 1 numit „Trusa istoricului pentru a patra dimensiune”. Charles Howard Hinton, născut în 1853, a publicat în 1880 primul său articol cu privire la cea de-a patra dimensiune, pentru ca, după ce a scris două cărţi cu acelaşi subiect, respectiv „Scientific Romances” („Povestiri ştiinţifice”) din 1886 şi „A New Era of Thought” („O nouă eră a gândirii”) din 1888, să tipărească în 1904 cea mai importantă lucrare a sa şi anume „The Fourth Dimension” („A patra dimensiune”). Trebuie să menţionăm că editorul din Londra care a vândut cartea „A New Era of Thought” a însoţit volumul cu un „set de 81 de cuburi colorate care ar fi permis cititorului să gândească cvadridimensional”.
Se pare că aceste cuburi, ce par a fi strămoşii cubului lui Rubick, au ajuns şi în mâinile marelui scriitor Jorge Luis Borges, când acesta era un copil, autorul de mai târziu al straniei nuvele „Tlӧn, Uqbar, Orbis Tertius” ce are ca subiect, bineînţeles, a patra dimensiune, dar şi în cele ale tânărului Albert Einstein, care s-a gândit şi el la a patra dimensiune, dar, cum era şi normal, din perspectiva matematicii, pentru că: „La a patra dimensiune se accede uşor prin matematici elementare deşi implicaţiile sale sunt cât se poate de extraordinare”.
Un alt gânditor care şi-a pus problema multidimensionalului a fost reverendul Edwin Abbot (1838-1926), autorul unei alte cărţi bizare, „Flatland” („Platlanda”), în care-şi imagina un univers complet plat, populat de fiinţe bidimensionale care se
mişcă numai în două direcţii, niciodată în sus sau în jos. O fiinţă tridimensională (de exemplu un om) poate iscodi în interiorul corpului lor, în camerele lor, în sertarele lor, în safeurile lor, rămânând în tot acest răstimp neremarcată, invizibilă pentru ochii poporului Platlandei.
Exact la fel s-ar întâmpla şi cu o fiinţă dintr-un univers cvadridimensional faţă de lumea noastră tridimensională. Mai mult decât atât, Culianu, în cartea sa despre lumile de dincolo, sugera că o fiinţă aparţinătoare unui univers transcendent ia proporţiile unui „zeu” pentru universul întotdeauna cu o dimensiune în minus, pentru că orice incursiune a unei astfel de fiinţe într-o lume inferioară produce fenomene „supranaturale”, adică inexplicabile: „Hinton credea cu tărie că dimensiunea a patra era explicaţia concludentă a misticismului şi, de aceea, considera doctrinele mistice drept adevărate, iar stările şi realizările mistice ca reale.
Din motive necunoscute, el credea de asemenea într-un suflet seperabil (de corp), care poate percepe a patra dimensiune […]”.
Tocmai din această deosebit de interesantă perspectivă Culianu sublinia că: „Imaginată iniţial în secolul al XIX-lea, dimensiunea a patra a fost o ipoteză nouă, care a sugerat pentru prima dată o explicaţie simplă, atractivă şi probabil chiar convingătoare din punct de vedere ştiinţific a multor fenomene misterioase, asociate de regulă cu religia sau magia. Ea nu acreditează în mod necesar posibilitatea existenţei teoretice a zeilor, fie şi complet invizibili pentru noi, deoarece este evident faptul că, chiar dacă nu avem organ pentru perceperea celei de-a patra dimensiuni înseşi, putem vedea în trei dimensiuni lucruri a căror explicaţie nu devine clară decât dintr-o perspectivă mai înaltă.”
Dar, ceea ce este cu adevărat surprinzător pentru un nespecialist ca Hinton, trăitor în veacul al XIX-lea, a fost faptul că a anticipat fizica subatomică de mai târziu, susţinând că „dimensiunile superioare ale spaţiului ar fi conţinute în nişte particule minuscule”, idee combătută nu numai de contemporanii săi ci şi de fizicienii următoarelor decenii. Asupra uimitoarelor descoperi ale fizicii subatomice, legate îndeosebi de dimensiunile mutiple, vom vorbi ceva mai târziu. În această succintă înşiruire de oameni ai secolului al XIX-lea, preocupaţi de cea de-a patra dimensiune, nu trebuie, în niciun caz, să-l uităm pe cel mai celebru dintre ei, şi anume pe clericul şi matematicianul Charles Lutwidge Dodgson (1832-1889), cel care, sub pseudonimul de Lewis Carroll, a publicat în 1865 umitoarea carte pentru copii „Alice în Wonderland” („Alice în Ţara Minunilor”).
Lumea din oglindă, sau dincolo de ea, o lume ciudată, cu susul în jos, guvernată de altă legi, sugerează universul cvadridimensional în care poţi pătrunde numai penetrând suprafaţa plană a oglinzii.
Tot în secolul al XIX-lea şi oarecum în acelaşi timp cu primele idei despre cea de-a patra dimensiune, un loc foarte important îl deţine şi interesul deosebit faţă de mişcarea spiritistă ce ar fi oferit un posibil acces la lumea de dincolo, la lumea „supranaturală” a spiritelor celor morţi. Oameni de ştiinţă importanţi, precum William Crookes (1832-1919) sau Joseph Zöllner (1834-1882), au studiat fenomenele „paranormale” legate de spiritism, ajungând la concluzia că multe dintre acestea puteau fi reale, bineînţeles, cu excepţia unor escrocherii dovedite ca atare.
Între savanţii europeni, care s-au aplecat cu atenţie şi competenţă asupra misterelor spiritismului, se numără şi Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) care a abordat problema comunicării cu spiritele aflate în lumea de dincolo la modul cel mai serios cu putinţă, devenind astfel unul dintre cei mai credibili experimentatori ai experienţelor spiritiste. Hasdeu a fost atât de marcat de pierderea mult prea timpurie a fiicei sale Iulia (1866-1888), încât, aidoma lui Victor Hugo, şi-a dedicat tot restul vieţii spiritismului, ca unica modalitate de a-şi reîntâlni mult îndrăgita sa copilă, aflată sub formă spirituală pe tărâmul celălalt. Tatăl neconsolat a construit între 1888 şi 1891, la cimintirul Bellu din Bucureşti, cavoul destinat rămăşiţelor pământeşti ale Iuliei, tot aşa cum, la Câmpina, a înălţat între 1894 şi 1896 un castel, ambele sub forma unor adevărate temple, planurile arhitecturale fiind transmise de defuncta fiică, în cadrul unor şedinţe de spiritism, prin procedeul dictării automate sau scriiturii automate directe, aşa cum, de altfel, a procedat şi cu alte mesaje.
Alte cărţi care mi-au atras puternic atenţia au fost, după cum era şi firesc, cele ale lui Raymond Moody ( „Lumières nouvelles sur la vie après la vie”) şi Brian L. Weiss („Multe vieţi, mulţi maeştri” adică „Many Lives, Many Masters”), unde autorii, fiind medici psihiatri, au analizat pertinent şi competent, din perspectiva omului de ştiinţă, multe cazuri reale de ceea ce în limbaj de specialitate se numeşte „experienţe la limita morţii” (ELM), adică, mai pe înţelesul tuturor, acele cazuri, aparent supranaturale, în care oamenii, aflaţi în moarte clinică, se reîntorc la viaţa pământească amintindu-şi fie de ceea ce au „văzut şi trăit” în lumea de dincolo, fie de ceea ce au „văzut şi trăit” în timp ce corpul spiritual (sufletul) părăsea temporar trupul, călătorind însă numai în lumea noastră tridimensională. Cartea psihiatrului american Brian L. Weiss „Many Lives, Many Masters” expune pe larg experienţa medicală pe care a avut-o cu o pacientă a sa, Catherine, ce era chinuită de o depresie gravă caracterizată prin forme de frică, fobii şi insomnii prelungite. Catherine a fost supusă unor şedinţe de hipnoză regresivă ce au arătat că toate acele tulburări psihice îşi aveau originea atât în copilăria sa, cât, mai ales, în vieţile trecute. Pe parcursul acelor şedinţe, medicul a aflat că subiectul Catherine a trăit 86 de vieţi, din care şi-a amintit episoade tulburătoare, dar şi faptul că în lumea de dincolo se manifestă entităţi „enigmatice” numite „spirite maestre”, care ar fi suflete evoluate ajunse la palierele (sau etajele) superioare ale cunoaşterii spirituale. Întâlnirea cu ele nu este posibilă decât în stările intermediare, adică în cele dintre reîncarnări.
Sigur că între cititorii acestor rânduri se vor număra şi oameni care nu cred astfel de „bazaconii”, astfel de „poveşti” cu înfăţişare „paranormală” şi tocmai de aceea mă văd nevoit să subliniez două aspecte foarte importante legate de reîncarnare sau metemsomatoză. Primul se referă la faptul că toţi oamenii sunt supuşi unui proces firesc al uitării. Oamenii uită nu numai amintirea vieţilor anterioare, ci şi pe aceea a stărilor intermediare consumate în lumea de dincolo. Motivele par a fi lesne de înţeles. Cu toate acestea, ne parvin din ce în ce mai des ştiri despre cazuri, nu numai în aparenţă stranii, în care tot mai mulţi oameni sunt cuprinşi brusc de acel sentiment de „déjàvue”, când au impresia tulburătoare şi pătrunzătoare fie că peisaje pe care nu le-au mai văzut niciodată devin extrem de familiare, fie că „retrăiesc” întâmplări sau dialoguri, anticipând mintal, cu mare surprindere, derularea lor. Al doilea aspect intră în contradicţie cu dogmele creştine care declară categoric că sufletul a fost creat de către Dumnezeu odată cu trupul. Sfântul Ioan Damaschin, în „Dogmatica II”, spunea că: „A făcut trupul din pământ, iar suflet raţional şi gânditor i-a dat prin insuflarea Sa.
Acesta numim chip dumnezeiesc […]. Trupul şi sufletul au fost făcute deodată, iar nu întâi unul şi apoi celălalt, după cum în chip prostesc afirmă Origen”.

Se ştie că Biblia a fost epurată de toate informaţiile referitoare la reîncarnare pentru că ele intrau în contradicţie cu mesajul creştin al dogmelor ce tocmai se cristalizau în primele secole după Hristos, cele privitoare la mântuire.
Astfel, la Conciliul Ecumenic de la Niceea din 325 d. Hr. şi la cel de la Constantinopol din 553 d. Hr. au fost eliminate din Sfânta Scriptură toate versetele ce vorbeau despre reîncarnare, metemsomatoza fiind declarată erezie. Dar, Upanişadele, învăţăturile secrete ale Indiei antice, „cărţile pădurii” sau „cărţile tainice” ne transmit peste timp că sufletul este nemuritor, deci preexistent: „Sufletul care cunoaşte nu se naşte şi nu moare, el n-a fost creat de nimeni şi nimeni n-a fost creat de el. Nenăscut, veşnic, perpetuu, străvechi, el nu e omorât când e omorât corpul” (Katha – Upanişad, Valli 2 1.2.18). Cu toate aceste „polemici” bimilenare, cu toate aceste „sfădeli” filizofico-religioase, metemsomatoza rămâne un adevăr de necontestat prezent nu numai în multe şi diferite texte religioase vechi de mii de ani, ci şi revelat de experienţele unor oameni de ştiinţă din ultimele două veacuri. Faptul că iniţial, în Biblie au existat versete referitoare la reîncarnare spune foarte mult cu privire la acest adevăr. În lumea tridimensională în care trăim sub formă umană nu suntem în stare să percepem decât corpurile somatice nu şi pe cele spirituale, dar omul este mult mai mult decât trupul său fizic alcătuit din carne şi oase, el este în realitate un sistem extrem de complex (şi în mare măsură încă necunoscut) format în primul rând din corpul spiritual preexistent, necreat, care este o stare a materiei subtile, o entitate energetică ce aparţine unui univers transcendent, cel puţin cvadridimensional, caracterizat prin frecvenţă înaltă şi densitate mică (deci invizibil ochiului uman), care se racordează la o somă, un corp fizic cu o frecvenţă joasă şi densitate mare, într-un univers tridimensional. Legătura între ele se realizează prin intermediul corpului energetic, racordul fiind asigurat de cele 7 chakre principale, 21 de chackre secundare şi 361 de centri de control care corespund punctelor de acupunctură.
Alte două apariţii editoriale ceva mai recente, „The Indigo Children” (1999) de Lee Carroll şi Ian Tober şi „The Crystal Children” (2003) de Doreen Virtue, atrag atenţia asupra unor noi generaţii de copii, mai speciali, cu comportamente psihice neobişnuite, deosebiţi faţă de generaţiile anterioare, de multe ori consideraţi în mod eronat ca bolnavi de autism sau SAD (Sindromul Atenţiei Deficitare), mulţi dintre ei fiind capabili de aşa numitele „puteri paranormale”, copii care au apărut în plan terestru după 1985. Prin modul lor de a trăi (pe pământ), de a comunica, de a se comporta, de a învăţa, prin atributele lor psiho-comportamentale diferite şi nu în ultimul rând prin studiile de specialitate asupra acestora realizate de psihiatri şi psihologi, s-a dovedit, o dată în plus, realitatea metemsomatozei. Doreen Virtue ajunge la următoarea concluzie: „Atunci când înţelegem că viaţa este eternă, ne dispare preocuparea pentru moarte şi, în acelaşi timp, ne eliberăm de anxietatea perpetuată de anumite religii în legătură cu iadul şi damnarea”.

PETRU VINTILĂ JR.

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Un patronim continuu de peste 1000 de ani – Colonelul Ștefan Stoika

Colonelul Ștefan Stoika (8.11.1808-12.07.1878) Ziditor de țară și neam Militar, diplomat, primar al Capitalei Țărilor …

UN PATRONIM CONTINUU DE PESTE 1000 DE ANI – Icoane de strămoși (II)

Familia de „Stoika” a fost și este foarte puțin cunoscută în prezent. Pe lângă faptul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 6 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: