Magda Isanos-Poeta sensibilă care a cântat natura, iubirea, viața și … moartea…

17.IV.1916 – 17.XI.1944

Articolul desprea Magda Isanos nu este ca toate celelalte, pentru că ea este poeta care a trăit cel mai puțin dintre toți autorii pe care i-am evocat și pentru că sufletul meu rezonează, într-un mod special, cu versul ei și cu viața sa, ca o legătură sufletească depășind timpul. Biografia poetei este relativ scurtă, căci nu i-au fost dați Magdei Isanos decât 28 de ani pământești. S-a născut pe 17. IV. 1916, la Iași. Părinții săi erau medici – Mihai Isanos (n.1886) și Elisabeta Isanos (n. 1889).

Numele de familie, Isanos, a fost purtat de către Iosif Șanta, bunicul patern, care și-a luat acest nume înaintea căsătoriei cu Hrisopia Papadopol, numele având două componente adverbiale grecești: isa – în mod egal și ano – sus. Este de notat faptul că la un an și jumătate, micuța Magda (primul născut al familiei) s-a îmbolnăvit de poliomielită. Fiind bine îngrijită de către mama sa, supraviețuiește, dar îi va rămâne o dificultate de mers. În 1918, tatăl poetei a fost numit psihiatru la spitalul din Costiujeni, din apropierea Chișinăului și familia Magdei se va muta la Costiujeni, unde se vor naște și celelalte 4 surori ale poetei: Silvia, Veronica, Elisaveta și Ana.

În 1923, Magda va frecventa școala primară din incinta spitalului și, în 1929 Liceul Eparhial de fete din Chișinău, director fiind Elena Alistar, mătușa Magdei, sora mamei poetei. Dorința de a învăța este evidențiată de faptul că, în 1934, se înscrie și este admisă atât la Facultatea de Litere și Filosofie, cât și la Drept, ambele din Iași. Facultățile alese pun în lumină spiritul Magdei Isanos, atât în latura sa lirică și sensibilă, prin iubirea față de vers, cât și în cea lucidă, înclinată către dreptate, către justa interpretare a tuturor situațiilor de viață.

În septembrie 1935, se căsătorește cu Lev Penteleev (Leon), dar căsătoria va dura doar până în 1936. În toamna aceluiași an, poeta l-a cunoscut pe Eusebiu Camilar, cu care se va căsători în martie 1938. Din această căsătorie se naște, în 1941, singurul copil al familiei, Elisabeta. În ianuarie 1939, Magda, care terminase deja Dreptul (în 1938), se înscrie la Baroul Iași, profesând o perioadă de aproximativ doi ani, cât i-a permis starea de sănătate.

A mai lucrat și la Institul de Statistică din Iași, încercând să-și ajute financiar familia. În 1941, Magda și soțul său iau inițiativa de a edita un ziar propriu, Voința, primul număr apărând pe 02. IV, dar tânăra familie nu va putea susține acest demers, care necesita resurse financiare și timp (Magda urma să nască în iulie 1941, starea de sănătate a poetei era deja șubrezită, iar Eusebiu Camilar este retrimis pe front). În București, poeta a locuit pe strada Popa Nan nr. 49, lângă o școală. Pe fațada școlii, în 2007, MNLR a fixat o placă în memoria Magdei Isanos. Poeta a murit în zorii zilei de vineri, 17.XI.1944, în București, fiind înmormântată duminică, 19.XI.1944, în cimitirul Reînvierea și reînhumată ulterior la Bellu. (foto 2)

Magda Isanos a început să scrie versuri pe la 13 ani, a debutat în 1932, publicând poeziile Aș vrea un basm și Primăvara în revista Licurici din 28 V (an I, nr. 2). A colaborat cu mai multe ziare și reviste: Crai Nou, Ghiocei, Viața Basarabiei, Însemnări ieșene, Cuget moldovenesc, Pagini basarabene etc. Un singur volum a apărut în timpul vieții poetei – Poezii (1943). Au mai apărut postum Cântarea munților (1945) și Imnuri pentru pământ (1946). (Sursa pentru datele de mai sus o constituie reperele cronologice din cadrul volumului Scrieri, apărut la Editura Știința, Chișinău, 2021, ediție îngrijită de Aliona Grati.)

Universul liric al Magdei Isanos cuprinde teme variate: natura, iubirea, războiul, viața, timpul, moartea etc. Tema naturii are numeroase fațete în lirica Magdei Isanos. Regăsim adresări directe către natură, chemări și îndemnuri, ce pun în lumină o legătură profundă și statornică: Cum răsună soarele-n câmpie/ ca trâmbița tuturor învierilor…/ Trezeștete, iarbă, treziți-vă, merilor,/ și tu măruntă floare, păpădie,// treziți-vă. Și totul se trezește./ (…) O, spunemi, vânt,/ s-a dezghețat lacul? Vorbesc izvoarele?/ (Primăvară).

În unele creații, pentru poeta care-și cunoștea fragilitatea trupească, tema naturii capătă valențe testamentare, ce impresionează prin lirismul profund ce se îmbină cu dramatismul existențial: Zâne de rouă,/ mă rog vouă/ să mă primiți/ în pajiștea unde dormiți./ Drept lumânare, aș vrea o floare./ drept rugăciuni și tropare/ vântul să bată, iarba s-aplece mai tare.// Așa mă rog vouă,/ zâne de rouă,/ să mă dezmierde/ și-n moarte/ zarea pământului verde.// (Zâne de rouă).

Dintre elementele naturii, poeta valorifică adesea simplitatea ierbii și a florilor, cu care se identifică atât în viață, cât și în moarte: De trupu-n care mă pândești, durere,/ m-aș despărți cu inimă ușoară,/ ca să răsar într-o împrăștiere/ de iarbă și de flori de primăvară.// (Strofele poetului bolnav), Sunt sora ierbii tinere de-afară./ Aceleași seve curg într-amândouă,/ și ne-a lăsat aceeași primăvară/ pe gene suferința ca o rouă.// (Variantă).

Tema naturii se îmbină armonios, în unele creații, cu tema iubirii, în versuri ce se remarcă prin delicatețea sentimentului, prin puritatea și autenticitatea trăirii: Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc/ lângă fereastra ta, te-aș auzi/ și-n voie te-aș privi întreaga zi./ M-aș apuca și iarna să-nfloresc,/ ca să te bucuri. Păsările cele/ mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,/ și nopțile mi-ar da cercei de stele,/ pe care, ca pe frunze, ți le-aș da./ (Vis vegetal).

În lirica Magdei Isanos, iubirea este cea care poate aduce starea de plenitudine, manifestându- și puterea transformatoare, conturându-se ca un adevărat basm: Iubirea. –N jurul ei frumoase-s toate./ (Iubirea…), Basmul dragostei noastre nu l-a uitat/ apa cea stătătoare a inimii mele,/ cum nu uită lacul nuferi c-a purtat,/ sau, în zori, că noaptea oglindise stele.// (Naufragiu). Se remarcă unele versuri ce se transformă întrun adevărat crez artistic al poetei, care, prin chiar versurile sale, află o cale de a se opune grăbitei treceri a timpului: De la un loc cu pulberea și iarba/ am legănat sub soare câte-un vis/ și tânără și mândră l-am și scris,/ ca vremea să-și împiedice-n el graba./ (Cântecul deșertăciunii).

De asemenea, apropierea morții o determină pe poetă să iubească și mai tare viața: Uneori, când mă trezesc dimineața, parc-aș striga cuiva: frumoasă-i viața!/ Dați-mi o sută de ani s-o trăiesc și s-o spun,/ vreau să cobor în poemele mele soare bun.// (Fragment). Poeta își strigă dorința de a trăi sub forma unor dialoguri cu Dumnezeu: Doamne, n-am isprăvit/ cântecul pe care mi l-ai șoptit./ Nu-mi trimite îngeri de gheață și pară/ în orice seară.// Nu pot pleca. Arborii îmi șoptesc;/ florile calea-mi ațin și mă opresc./ Oamenilor voiam să le las/ sufletul meu, drept pâine la popas,/ drept pășune, livadă și cer.// (Doamne, n-am isprăvit!). Manifestând un profund spirit de solidaritate (ce are drept sursă concepția că toți oamenii, mari sau mici, una sunt: Oameni, cântați!/ Una suntem: argați, împărați./), poeta îi cere lui Dumnezeu ajutor pentru oamenii săraci, cărora le cunoaște și le înțelege suferința: Doamne, n-ajung până la Tine/ vârfurile acestei păduri de suspine?/ Cum ești tu atotștiutor,/ să fi dat pâine de-ajuns tuturor,/ culcuș pentru copiii înghețați,/ câte puțin din lumina celor bogați,/ câte puțin din cerul lor senin,/ de care îngeri întraripați se țin.// (Doamne, n-ajung pân la tine?).

Tot o deplină solidaritate cuprind versurile inspirate de război (deși a trăit atât de puțin, 28 de ani, Magda Isanos a prins ambele războaie mondiale…): Sunt frații mei. Și-mi pare că le-aud/ inimile bătând în inima mea./ O,numai de s-ar putea/ clădi pe pământul de sânge ud…//. (Mă gândesc la oamenii risipiți).

Versurile care evocă anii copilăriei transmit o puternicăemoție,ca înpoezi aCopilăriamea: Mi-ifraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,/ poate de iarba ce crește acuma la noi;/ cu bice de aur trec pe sub fereastra mea ploi – / stau singură și-mi aduc aminte de multe:// Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă./ <<Vreau să ajung steaua de-acolo…>> strigam bunicului./ O, cât de sus s-au suit dușmănoasele stele…/ Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.// Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat/ pomii din fundul grădinii, leagănul putred;/ odată cu dânsul va fi căzut în buruieni/ copilăria mea – și o mănâncă furnicile.//.

Plin de dramatism interior este și poemul scris fetiței sale, în care poeta a pus dragostea sfâșietoare a mamei care știe că pruncul său nu o va avea alături: Dacă suferi, să mă chemi serile,/ și-am să vin lângă inima ta,/ de-ar trebui să străbat zările/ și marea cu aripa mea.// Din multe semne-ai să-nțelegi că-s eu,/ când am să vin lângă patul tău/ și-am să fac aerul răcoros,/ scoborând toate stelele jos.// Ai să cunoști că-i mama după pace/ și după felu-n care totul tace – /. (Copilul meu, să nu mă cauți).

De asemenea, mama simte nevoia să lase copilei sale un testament în versuri, cerându-i să iubească oamenii și să caute binele: Eu mă cobor acum,/ adânc, în verzile ierburi,/ Copila mea, vino pe creștetul munților,/ să te-ncredințez viitorului.// Să fii cu oamenii blândă și bună.//. (Testament pentru fata mea). Viața cu multe lipsuri a poetei, anii de studenție, spiritul său deschis, serios sau glumeț, relațiile de familie, relația profundă cu soțul, Eusebiu Camilar, toate se conturează atât de firesc și de relevant în paginile de corespondență din lucrarea citată deja, Scrieri. Anii de studenție la Iași au însemnat un trai modest, părinții încercând să-i ofere cele necesare. Avea nevoie de cărți, își dorea să ia examenele, le scria cu bucurie părinților depre reușitele sale.

În primul an de studenție, scria mamei și tatălui: nimic nu-i mai prielnic învățatului ca buzunarele goale. (op. cit., p. 446). În scrisoarea datată 03. XII.1934, poeta le mărturisea celor dragi din familie dorul: Mie mi-i foarte dor de acasă. (…) Aș vrea să te rog, mamă, să vii până la mine – dacă poți – măcar pe vreo câteva zile – am multă nevoie de tine – acum. (op. cit., p. 449).

În scrisoarea datată 15.II.1935, tânăra studentă scria familiei: Mulțumesc mult pentru cărți, sunt extrem de interesante; în general, filozofia și dreptul convin minții mele și nu simt nicio greutate să mă ocup în direcția aceasta. (…) Acum mă simt la facultate ca la mine acasă. (op. cit., p. 452). Într-o altă scrisoare, datată 17.III.1935, scria: deocamdată mi-am făcut faimă de fată inteligentă printre colegi; (op. cit., p. 455). Tot din 1935 este scrisoarea adresată părinților, în care se manifestă firea răbdătoare a poetei, modestia traiului dus și puterea de a înțelege timpurile grele: Niciodată n-am cerut mai mult decât strictul necesar.

În sfârșit – nu-i nimenea vinovat decât doar vremurile grele – împotriva cărora nu se poate face nimic. (op. cit., p. 457). În scrisoarea din 17.X.1935, poeta îi scria tatălui său, conturând astfel niște laturi ale personalității sale: Îmi place să am lume multă în jurul meu, e un exces de sociabilitate și de câte ori trebuie să stau singură, sufăr.(…) Însă lucrurile acestea nu mă împiedică să fiu un om. Ajutorul și înlesnirile materiale nu însemnă nimic fără o stare morală bună. (op. cit., p. 464). Înainte de căsătoria cu E. Camilar, îi scria mamei, în martie: ne căsătorim în ziua de 31, cât mai discret și mai ieftin. (op. cit., p. 482). Tot mamei îi scria, în scrisoarea datată 13 mai 1938: Eu sunt foarte fericită. Zeby e cum nu se poate mai bun cu mine.

De asemenea, amintește de fapul că G. Călinescu a încurajat-o, după ce a ascultat o creație citită într-o ședință, la Noua Junime: eu am citit o poezie care n-a fost tocmai pe placul lui G. Călinescu, totuși i-au plăcut unele lucruri, m-a invitat data viitoare cu mai multe bucăți. (op. cit., p. 482). Mamei sale îi scria, în martie 1940: eu cred că și bărbatul și profesiunea mea sunt cele mai potrivite ce mi-aș fi putut dori și am o iubire intensă și egală pentru aceste amândouă alegeri ce le-am făcut. (op. cit., p. 489), iar în 1942, în iunie, îi scria acesteia: Tu, dragă mamă, știi foarte bine că am fost destul de încercată până acum, viața pentru mine a fost și este aspră, anul trecut am avut atâtea de învins.

Războiul și nașterea copilului ne-au luat toate puterile. (op. cit., p. 509). Soțului îi scria, în 1942: fata e încântătoare, m-a recunoscut imediat, îmi zice mamă și se trage la mine (…) Fetița e o minune, așa de drăgălașă cum nu-ți poți închipui (op. cit., pp.510 -511). Poeta a fost apreciată de multe personalități: Otilia Cazimir, G. Călinescu, G. Sanda, Horia Bădescu (autorul volumului Drumul spre Eleusis, Albatros, 1975).

Criticul Nicolae Manolescu nota, în prefața la Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta, B.P.T., 1968, Editura pentru literatură: Magda Isanos, poetă excepțională, cu mare influență asupra întregii poezii feminine de după război. Magda Isanos a pus în versurile sale esența sufletului său frumos și sensibil, iar scurta sa viață se vrea un îndemn pentru oameni spre a o trăi plenar, cu dor, cu implicare, într-o permanentă căutare a frumosului și a luminii spirituale: Mi-i dor să săp în inimi ca-ntrun lemn/ un nume ce-l purtăm cu toții: viață./ (Florile și fiecare sens luminos al lumii).

Prof. Monica Gherghel Răduţ