Magneziul, VIAȚA ȘI SĂNĂTATEA

Omul, mereu neliniștit, ridică semne de întrebare în probleme fundamentale, cum ar fi originea vieții. Răspunsul la această întrebare este legat de un element miracol: MAGNEZIUL. Până la obținerea unor dovezi pertinente, pământul este singura planetă din univers pe care a apărut viața, legată indisolubil de Magneziu. Din numărul putem spune infinit de combinații posibile, la un moment dat a apărut o moleculă tetrapirolică, fiecare component având în vârful structurii cu patru atomi de carbon, un atom de azot, iar centrul structurii tetrapirolice fiind ocupat de magneziu..

Astronauții care petrec lungi perioade în spațiul cosmic, au, cu toată protecția, unele probleme cum este un grad de deteriorare a retinei maculare, structura cea mai sensibilă, la Congresele cele mai recente de oftalmologie a fost prezentată în premieră această patologie. Revenind la magneziu, în toate procesele metabolice guvernate de enzime, acesta joacă un rol esențial, îndeosebi în procesele de transfer energetic, caracteristica de bază a vieții. În organismul uman, circa 400 de enzime sunt catalizate de magneziu.

Rolul acestuia este suprem și universal, în toate celulele si sistemele, în timp ce alte elemente, foarte importante si ele, joacă roluri specifice, cum ar fi Iodul, care asigură funcția tiroidei, sau Cobaltul din vitamina B12 implicat în hematopoieză dar și în cazul sistemului nervos central. Aportul, respectiv ingestia de magneziu, asigură sănătatea la circa 300-400 mg zilnic. Acest aport s-a redus drastic, la circa jumătate din aportul de magneziu pe care-l aveam în urmă cu un secol, dar mai ales în ultimele decenii, astfel încât omenirea a intrat la limita carenței subliminale, când, pe alocuri, apar perturbări ale stării de sănătate, cu scăderea performanțelor biologice.

Cum este posibilă instalarea carenței subliminale în cazul unui element atât de răspândit pe Terra? Care sunt cauzele reducerii drastice a aportului de Mg? Carența de Mg se realizează prin scăderea aportului din apă și alimente, dar și prin pierderi exagerate în anumite condiții plus necesitățile sporite în cazul perioadei de creștere, a sarcinii și alăptării sau a unor eforturi fizice excesive.

Stresul antrenează pierderi exagerate de Mg prin urină, ca urmare a excesului de hormoni suprarenali, îndeosebi catecolamine. Diabetul zaharat, o boală a cărei incidență explodează. Diureticele și medicamentele care combat hipertensiunea arterială, dar și altele, mai puțin importante. Există și nefropatii cu pierdere de Mg, foarte rare. Aportul redus prin apă și alimente. Apa de robinet este săracă în Mg, iar apa plată încă și mai deficitară.

România este una din puținele țări europene care dispun de ape de izvor bogate în MG. Borsec, Harghita, Biborțeni, apa magnezică ș.a. conțin circa 100mgMg/L iar acest Mg este absorbit practic 100%. Un adevărat record îl deține apa Vâlcele, circa 300mg/L, a treia apă din Europa ca bogăție în Mg. Capacitatea acestui izvor este însă limitată. În cazul alimentelor, principala sursă, o parte din Mg se pierde prin procesare.

Fierberea cartofilor în coajă reține Mg în interior, în timp ce fierberea cartofilor decojiți implică trecerea Mg în apa care se aruncă. Făina albă elimină tărâța, partea bogată în fibre, vitamine si Mg. Pâine albă înseamnă amidon, respectiv polimer de glucoză. Spanacul și toate legumele cu frunze verzi sunt foarte bogate în Mg dar acesta, conținut în clorofilă, nu poate fi absorbit, clorofila este greu destructibilă. Fructele, îndeosebi bananele, sunt surse da Mg, dar cele mai bogate sunt nucile, alunele (de orice fel), soia, fasolea mazărea, bobul și năutul.

Pentru ce alimentația omului de azi este săracă în Mg? Suprafețele cultivate nu sunt prea întinse, munții și solurile aride se exclud de la sine. Exploatarea nemiloasă a solului cultivabil îndepărtează mg, care devine tot mai sărac. Mg este un element deosebit de solubil. Inundațiile îl îndepărtează, dar mai ales ploile acide, consecința industrializării. Irigațiile de asemenea, dar acestea adaugă și pericolul contaminării solului cu substanțe nocive, îndeosebi metale grele și compuși organici cu persistență îndelungată (DDT-ul a fost o mare calamitate).

Apele uzate nu sunt indicate pentru irigații. Fiecare recoltă de cereale (ș.a.) preia Mg din sol și îl îndepărtează, nu îl mai reintroduce. Îngrășămintele azotate duc la recolte bogate, dar sărace în Mg. Ele perturbă echilibrul natural și ajung în cantități mari în apele freatice, în apele curgătoare și în mări, unde favorizează mult înmulțirea algelor. Algele consumă oxigen și sufocă scoicile și alte animale marine care suferă.

Pe malul european al Atlanticului, cei care trăiau de pe urma scoicilor, o delicatesă, aduc faliment, recoltele de scoici sunt tot mai sărace, cuștile cultivatorilor sunt invadate de algele verzi. Insectele care trăiesc sub pământ au nevoie de Mg pentru metabolismul lor. Ele conservă Mg in sol. Arăturile care răscolesc solul expun insectele la devorarea lor, în urma tractoarelor care ară vedem stoluri de păsări care extermină insectele cu care se hrănesc.

În plus, pământul arat expune Magneziul la ploile care îl spală, îndepărtându-l. Agricultura tradițională a popoarelor din America de Sud nu folosea aratul. Sămânța de porumb (alimentul tradițional), de pildă, era introdusă într-o gaură făcută cu un băț ascuțit. În Europa, pământul cultivat este tot mai sărac în Mg. Ca urmare, conținutul în Mg al plantelor cultivate este tot mai redus. Cunoaștem cu toții circuitul apei în natură, un circuit perfect. Așa ceva nu există în cazul Mg, unde asistăm la deplasarea Mg către apa mărilor si oceanelor, fără retur. Sarea de mare este mai bogată în Mg decât sarea albă de consum.

Cu cât e mai albă sarea, cu atât e mai săracă în Mg dar și în Iod. Insecticidele și erbicidele sunt dăunătoare nu doar insectelor ci și omului, în majoritate sunt cancerigene, motiv pentru care au devenit restricționate (glifosatul, încă folosit la noi e un exemplu, iar DDT, larg utilizat odinioară este total interzis, dar la noi a mai persistat multă vreme îndeosebi pentru protecția cartofilor atacați de gândacul de Colorado). Ar trebui să provoace o mare îngrijorare cvasidispariția insectelor din Câmpia Română. Dacă în urmă cu niște ani, pe autostrada soarelui parbrizul mașinii se umplea de insecte zburătoare, în prezent acestea nu se mai întâlnesc.

Este semnul unei catastrofe biologice. Plantele cu soiuri modificate genetic, asigură producții mai mari la hectar, dar efectele asupra sănătății viețuitoarelor și omului sunt nocive. În apa mărilor și oceanelor, magneziul este prezent în cantități care exclud posibilitatea unei carențe. Istoricul formării scoarței terestre asigură magneziului o concentrație absolut suficientă pentru a stimula dezvoltarea vieții sub toate formele ei. Cu toate că per ansamblu, magneziul este destul de larg distribuit, există zone în care concentrația sa este deficitară, fapt care are consecințe asupra viețuitoarelor. În aceste arii, frunzele copacilor sunt mai palide, iar arborii sunt mai fragili, se frâng mai ușor. În Queensland (Australia) crescătorii de vite erau confruntați cu tetania vițeilor, care se manifesta asemeni epilepsiei. A fost exclus un factor ereditar.

În perioada de creștere, nevoile de Mg ale oricărui animal sunt mai mari, iar iarba acestor câmpii nu asigura un aport suficient. Sistemul nervos este deosebit de sensibil la carența de Mg. Există trei tipuri de celule (organe) deosebit de vulnerabile în acest context: pancreasul endocrin producător de insulină, neuronii (creierul) și fibrele miocardice (inima). La acestea se adaugă aparatul reproducător. Diabetul zaharat înregistrează o creștere a numărului de cazuri cu totul îngrijorătoare.

În România avem în prezent peste un milion de cazuri înregistrate, iar o altă jumătate de milion sunt prediabetici sau la limită. Carența de Mg poate fi echivalată cu o formă de prediabet.

La rândul său, diabetul duce la pierderi urinare de Mg exagerate, ceea ce agravează dezechilibrul. Alterarea toleranței la încărcarea cu glucoză, precum și rezistența la insulină care, la rândul ei duce la obezitate, sunt strâns legate de deficitul de Mg. Diabetul zaharat deteriorează arterele (ateroscleroza arterelor coronare poate duce la infarct miocardic), rinichiul (până la insuficiență renală), ochiul (retinopatia ) și alte organe. Fibrele miocardice, mari consumatoare de energie ca și neuronii, având și ele o capacitate de regenerare foarte redusă, sunt afectate de deficitul de Mg. Fibrele care mor sunt înlocuite de țesut fibros, astfel încât forța contractilă a miocardului care a suferit o îmbătrânire accelerată este deprimată.

Se ajunge la insuficiența cardiacă. Dacă în prezent atenția cardiologilor se concentrează asupra arterelor coronare, suferința mușchiului cardiac trece treptat pe primul plan. Frumos sună cântecul ,,inimă, de ce nu vrei să- mbătrânești”, dar din păcate… Mg asigură protecția miocardului și față de tulburările de ritm cardiac, o problemă oarecum disociată față de suferințele miocardului de lucru. Moartea subită, adică oprirea unei inimi încă departe de a fi epuizată, uneori în plină sănătate aparentă, poate fi legată și de deficitul de Mg. Stresul intens antrenează mari pierderi urinare de Mg, astfel încât deficitul poate deveni manifest sub forma aritmiilor cardiace, inclusiv moartea subită, situație în care inima poate fi însă resuscitată.

Mg poate fi considerat un agent al fertilității. Atât numărul (concentrația pe mmc) cât și capacitatea fecundativă a spermatozoizilor s-a depreciat simțitor în ultimul secol. Infertilitatea masculină a devenit o problemă, prezentă la jumătate din cuplurile infertile. Problema este escamotată, se mai nasc totuși copii și în aceste cupluri. În concluzie, deficitul de Mg reprezintă o mare problemă la nivelul speciei umane în condițiile în care alimentația modernă nu mai acoperă necesitățile în manieră durabilă.

Dr. Corneliu Zeana