Margareta Anton

Margareta Anton
basm cromat, ecou contemporan al literelor și culorilor

Soarta și puterea de creație pe care Margareta Anton le-a primit de la Creator, prin bunele ursitoare, au pus-o pe un nobil piedestal al artelor. Admirată pentru scris și pictură, sport de performanță și conferențiar universitar merită toată lauda și prețuirea atât a colegilor de breaslă și mai ales a numerosului public, iubitor de artă, frumos și caractere umane deosebite precum Margareta Anton. Nu putem mulțumi niciodată suficient lui Dumnezeu pentru că ne-a dat viață, suflet, inteligență, bunătate, înțelegere, iubire, prieteni, în care învățăm starea de fericire, pentru a fi cu adevărat fericiți. Amintirile trec repede, anii se scurg ca apa. Când inima unui artist plastic sau scriitor devine grea de suferință, trupul nu o mai poate duce. Artistul “se descarcă” cromatic sau prin scris, dând viață trecutelor amintiri, în plăcute trăiri. Am participat la multe vernisaje unde artista plastică, scriitor, conferențiar universitar și sportiv de performanță, Margareta Anton a expus, în decursul anilor. Recent am primit de la artista Margareta Anton un album de pictură ce depășește 150 de pagini. Cu ochelari pe nas și lupa în mână am urmărit pagină cu pagină textul și tablourile reproduse. Am reușit să intru cinstit în miezul realizărilor domniei sale. Cu sufletul la gură m-am simțit de parcă aș fi fost “acasă cu Dumnezeu”, într-o viață pe care ai dori-o să nu se sfârșească niciodată. Margareta Anton este o sinteză cromatică dintre particular și general, dintre real și ireal. Închei cu un citat din subsemnatul pe care artista l-a afișat în frumosul și memorabilul album de artă “Prin poziția sa plastică singulară, pe care artista, scriitoarea, conferențiar universitar și sportivă de renume mondial, în perspectiva modernității este și rămâne un nume de recunoaștere, apreciere, iubire și respect”. Frumosul și sublimul sunt pasiunea vieții domniei sale.

Prof. Cojocaru Vergil-Cover – membru UZPR, UAPR București

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ileana Elena Ivan

leana Elena Ivan a moștenit talentul plastic de la bunicul domniei sale, după mamă, Procopie …

Cristina Alexe

În toate expozițiile de pictură la care a participat doamna Cristina Alexe – medic stomatolog, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × two =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: