ACASĂ / ARTICOLE / ȘCOALA AZI / Maria Sabina Simionică, tenismena… model de la Iași

Maria Sabina Simionică, tenismena… model de la Iași

Maria Sabina este născută la 3 mai 2004. De la 5 ani la 11 ani micuța solistă cântă cu succes împreună cu tatăl său (compozitorul și solistul Cristian Simionică) în circa 100 de spectacole de divertisment, are apariții în presa scrisă și la televiziune, dar și numeroase difuzări pe posturile de radio, având un repertoriu propriu de 35 de melodii semnate C. Simionică și înregistrate vocal în studio.

Are deasemenea interviuri la Radiovacanța Mamaia, Radio Iași și posturi on-line. Între 8-10 ani Sabina cochetează și cu teatrul alături de trupa Înșiră-te Margărite, primind diverse roluri în spectacolele în care și cânta. Exact când a împlinit 6 ani, tatăl său (iubitor de tenis și jucător pasionat, cu 20 de cupe câștigate la amatori) a dus-o la un club local de tenis pentru o testare de aptitudini.

De atunci Maria Sabina nu s-a mai dezlipit de rachetă. A început antrenamentele serioase, iar la 11 ani, când spectacolele muzicale se suprapuneau cu turneele de tenis domnișoara a ales…tenisul de câmp! Pe 11 aprilie 2015 Maria Sabina debutează în turneele FRT și totodată în tenisul de performanță, câștigând în cei 7 ani scurși până acum 72 de cupe și medalii în turneele naționale, locurile 1, 2 și 3 la un loc. A fost în Top 50 național la categoriile 14, 16, 18 ani și senioare.

În 2020 Maria Sabina face cursuri de arbitraj și este cooptată în septembrie în corpul arbitrilor de linie la Concord Iași Open, cel mai mare turneu ATP organizat în România la Baza Ciric din capitala Moldovei. A fost astfel mezina corpului de arbitri la doar 16 ani și 4 luni, lăsând o impresie deosebită prin intervențiile sale corecte, fiind mereu pe fază, atentă și imparțială.

În iulie 2021 Maria Sabina este arbitru de linie și la cea de a doua ediție a turneului internațional Concord Iași Open, în total la ambele ediții ATP arbitrând la nu mai puțin de 35 de partide. În paralel Sabina continuă antrenamentele de tenis cu antrenoarea sa Carmen Țibuleac (Clubul CorecoIași), participă la turneele de senioare, dar este solicitată și ca sparring pentru mai mulți jucători ambițioși, fete și băieți.

Din august 2021 și până acum Maria Sabina Simionică a fost desemnată arbitru de tronson la alte 8 turnee FRT pentru junior și seniori. La începutul anului 2022 Sabina termină cursurile de modelling la First Models Agency și este tot mai solicitată în industria beauty, având săptămânal prezentări, fiind invitată de artiști make up cunoscuți, având ședințe foto etc. Ultima ședință foto a realizat-o chiar pe terenul de tenis de la Clubul Coreco (unde se antrenează), la comanda Racket Fusion.

Ei sunt cei mai buni organizatori de turnee de tenis pentru amatori din zona Moldovei, iar Maria Sabina va fi deci imaginea…Racket Fusion, prezentă în curând pe afișele lor. Maria Sabina a fost invitată (ca model) de un creator de modă cunoscut din Cluj-Napoca (Alin Lazăr), să-i prezinte acestuia creațiile vestimentare într-un show deosebit organizat de Londa Professional la Palas-Iași.

Au fost 3 ore de spectacol de mare calitate, fiind prezenți la Iași 6 creatori de modă din toată țara. Domnișoara tenismenă și model își dorește să fie tot mai solicitată în industria beauty, la prezentări, să fie imaginea unor firme cunoscute (chiar de sport), să apară în reclame sau chiar să joace într-un serial TV, având reale calități și pentru actorie. Așteptăm cu interes noi oportunități pentru Sabi, ea fiind o fire deschisă, comunicativă și veselă. Redactat de tatăl ei, Cristian Simionică.

Gabriela Laura Magori

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Pavel Patriche

Pavel Pahiche este elev în clasa a VIII – a la Liceul Vocațional de Muzică …

Nastase Ioan

Mă numesc Nastase Ioan și am 17 ani. Învăț la Colegiul National de Arte „ …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: