Maria Teohari

Cu înclinații deosebite pentru artă se impune și în știință, devenind prima femeie astronom din România

Este binecunoscut faptul că, de-a lungul timpului, faptele mărețe ale femeilor au fost fie minimalizate, fie pur și simplu ignorate. Excepție fac doar cele care s-au impus în domeniul artelor-teatru, pictură, muzică și indiscutabil în literatură. Fiind consecvent, voi continua să reliefez și contribuția femeilor în domeniul științelor. În cele ce urmează, voi încerca să vă conving că efortul meu nu va fi zadarnic, mai ales pentru generațiile viitoare (sper!). de data aceasta, voi încerca să vă prezint o femeie care s-a dedicat în cea mai mare parte a vieții sale pentru a studia cerul și a-l explica prin povestiri fascinante, astfel încât cei interesați, astronomia să devină interesantă și accesibilă.

Maria Teohari s-a născut la 22 aprilie 1885 la Giurgiu. Tatăl său Christu (Hristu) Teohari era un binecunoscut medic, care din păcate s-a stins foarte timpuriu din viață, din cauza unei infecții contactate de la un pacient pe care l-a operat. Se pare că a murit fără a putea fi salvat, fulgerător și greu de explicat. Pierderea suferită de familie, părea la prima vedere copleșitoare și fără ieșire, căci au rămas patru persoane complet debusolate: mama Alexandra și încă două surori mai mici. Salvarea lor a fost bunicul, care era de asemenea medic și avea o situație materială destul de bună, dar nu complet acoperitoare pentru o familie devenită mai numeroasă.

Ca urmare, mama ei a fost nevoită să lucreze croitorie, dar și Maria obișnuia s-o ajute, remarcându-se ca o croitoreasă foarte talentată, pentru că își confecționa singură rochiile. S-a dovedit apoi, cum se putea să se remarce cu o iscusință de invidiat, demonstrând astfel că are un talent înnăscut, în egală măsură, atât pentru artă cât și pentru știință. A dovedit faptic că are o sensibilitate deosebită pentru frumos, în același timp cu dorința nestăvilită de a cunoaște tainele ademenitoare ale universului. Intră, cum era și normal, în clasa I-a la școala primară de patru clase din Giurgiu, pe care le absolvă cu succes și unde a început să-și etaleze calitățile sale deosebite.

Pentru a-și putea continua studiile liceale, împreună cu mama sa și cele două surori, se mută la București. Fiind cea mai mare dintre cele trei fete, se va implica cu devotament în susținerea familiei, alături de mama sa, atunci când tatăl său a plecat, mult prea devreme, în lumea necunoscută a veșniciei. Deși era la vârsta copilăriei nu a uitat că tatăl său se ocupase în mod exemplar de educația ei și s-a dedicat în mod deosebit studiului, descoperindu-și astfel multiple calități, demonstrând celor din preajmă talente multiple! Pe lângă însușirea temeinică a materiilor prevăzute în programa școlară îi plăcea să picteze, să cânte la pian și vioară, dar și o mare atracție pentru limbile străine, în mod deosebit pentru limba franceză, engleză și germană. În decursul anilor de liceu pe lângă cele amintite mai sus ea a dovedit înclinații deosebite pentru desen dar și pentru literatură.

Ca urmare a acestor calități, precum și maturitatea ei dovedită în orice împrejurare, profesoarele mai ales, încercau să o determine să aleagă o disciplină, care să o îndrepte spre perfecționare. Cum fiecare își argumenta propria convingere, s-a ajuns chiar la dispute mai puțin potrivite și chiar certuri. Deseori nu știa cum să le demonstreze, că ea încă nu este hotărâtă, dar cât de curând va lua o hotărâre, la care s-a gândit adesea și pe care o va alege. Dovedindu-și calitățile intelectuale deosebite a manifestat încă din primii ani de școală, o atracție deosebită pentru stele și bolta cerească. Se apropia timpul încheierii studiilor liceale când Maria, înconjurată de grupul de profesoare – sfătuitoare le-a mărturisit că ea vrea să meargă la Facultatea de Științe și a adăugat: Vă iubesc la fel pe fiecare, dar voi alege altă carieră (după cum a povestit istoricul muzeograf din Giurgiu, Emil Păunescu).

Devine astfel studentă, după terminarea studiilor liceale, la Școala Centrală din București, Elena Doamna (Domnița Ileana). În permanență a fost încurajată, la început de părinți și apoi de profesori, să-și urmeze în viață pasiunile, devenind astfel studentă, se îndrăgostește ireversibil de astronomie. Remarcată de profesorul Nicolae Coculescu, întemeietorul Observatorului din București și care-i va încuraja aspirațiile o va sprijini, printr-o recomandare elogioasă în vederea obținerii unei burse speciale pentru a-și continua studiile în străinătate. Obține bursa necesară pentru studii în Italia și Franța, specializându-se la renumitele observatoare din Paris și Nisa, când se preocupă de observări asupra Soarelui, planetelor mici și asteroizilor, dar și a cometei Halley.

După observațiile și cercetările efectuate, mai ales în Franța, privind petele solare și planetele mici, în 1914 se întoarce în țară, la București, pentru a-și continua cercetările la Observatorul Astronomic, devenind prima femeie astronom din România. Menționez acest aspect deoarece în acea perioadă de început al secolului douăzeci, femeile care voiau să lucreze într-un domeniu științific erau privite cu neîncredere și marginalizate, deoarece știința în ansamblul ei era rezervată exclusiv bărbaților. În perioada activității sale la Observatorul din București a publicat mai multe lucrări în Anuarul acestuia dar și în revista Natura, despre petele solare, protuberanțe.

Cercetările și observațiile asupra cometei Halley au continuat și între anii 1959-1960 când aceasta avea poziția cea mai apropiată de pământ. Să nu omitem în activitatea sa faptul că talentul, contribuția și dorința ei de a explora necunoscutul au fost recunoscute foarte repede ca urmare a descoperirii și clasificării a peste 100 de noi galaxii (?), deschizând astfel noi perspective asupra structurii și evoluției acestor corpuri cerești. Cercetările și observațiile sale i-au afectat însă și sănătatea, ochii în primul rând. Neavând un echipament de protecție adecvat unor asemenea activități (binecunoscute azi), vederea sa a avut mult de suferit și medicii i-au interzis să mai facă astfel de observații.

A fost nevoită să renunțe la studiile și cercetările astronomice și să se consacre învățământului, devenind profesoară de astronomie și matematică, la liceul pe care-l absolvise, Doamna Ileana. Din mărturiile unor elevi, rezultă că era îndrăgită de aceștia, iar unii dintre ei o venerau, chiar dacă la prima vedere făcea impresia unei profesoare severe, dar înțelegătoare și corectă. Trebuie să menționez prin aceste rânduri că am avut o mare dezamăgire în a mă documenta pentru evocarea acestei personalități, Maria Teohari, deoarece am găsit foarte puține surse edificatoare, care se contraziceau între ele sau pur și simplu erau confuze.

Pentru exemplificare voi consemna faptul că într-unul dintre materialele găsite se consemnează: (…) în paralel cu cariera sa strălucitoare, Maria Teohari a avut și o viață personală împlinită. A fost o mamă și soție devotată, reușind să îmbine cu succes responsabilitățile profesionale cu cele familiare (…). O informare care nu se confirmă, pentru că cele mai multe informații găsite în diverse lucrări consultate menționează repetat că: (…) Nici ea, nici cele două surori ale ei nu au avut urmași (…). de asemenea se consemnează în diferite surse oarecum anonime: (…) casa în care s-a născut în orașul Giurgiu, se afla pe strada Portului (azi strada Episcopiei) a fost distrusă în Primul Război Mondial, în alte surse se precizează că a fost distrusă în cel de-al Doilea Război Mondial. Personal am ajuns la concluzia, că persoana care s-a preocupat cel mai mult de cunoașterea vieții și activității acestei femei celebre, este muzeograful istoric, fost director al Muzeului Județean Giurgiu, distinsul om de cultură Emil Păunescu.

Acesta a relatat cu diferite ocazii: interviuri, conferințe dar și publicații, ce a aflat dar și cum a întreprins mai multe demersuri lăudabile spre a o face cunoscută giurgiuvenilor, românilor și mai ales celor tineri. Pentru pasiunea sa de a cunoaște misterele universului, s-a dedicat atât artelor, literaturii, dar și dragostei fără margini pentru astronometrie.

Simțind misterul acestei științe, transformată în pasiune, a putut să împărtășească cunoștințele sale celor tineri și a-i aduce mai aproape de imensitatea bucuriei de a cunoaște. Ca urmare a acestor preocupări, una din principalele realizări ale sale, a fost crearea originală, a unor programe educative pentru tineri. În acest scop s-au organizat ateliere, tabere și evenimente instructive, unde tinerii puteau învăța bazele astronomiei în mod interactiv și creator, căci era convinsă de necesitatea cunoașterii științei, în mod cât mai atractiv și accesibil.

Adică, știința trebuie adusă cât mai aproape de inimile oamenilor, fiind conștientă că acest fapt, nu se poate realiza decât prin cunoașterea și altor nuclee similare, a stabilit legături cu diverse universități, observatoare și instituții similare din toată lumea. În primul rând cu cele pe care le-a cunoscut personal, mai ales în Franța. Prin perseverența și dăruirea sa, fără rezerve, a reușit să aducă telescoape și echipamente perfecționate din alte țări, încât observațiile sale au devenit adevărate descoperiri, care i-au ademenit pe cei din jurul său, spre a continua cu noi descoperiri. Pentru ca străduințele sale să se concretizeze a publicat mai multe comunicări și observații, dedicate descoperirii și cunoașterii astrelor. Fiind profesoară de matematică și astronomie a considerat absolut necesar a le oferi elevilor săi manuale, care efectiv nu erau, mai ales la astronomie.

Datorită experienței și de acum consacrării ei, neoficial era considerată și profesorul astronomilor români, a-i secolului 20, fiindcă mulți dintre aceștia, veneau la ea pentru a-i cere sfaturi și a-i prezenta rezultatele lucrărilor de cercetare și observațiilor efectuate de ei. A scris numeroase articole în perioada interbelică, publicate fie în Anuarul Observatorului, fie în revista Natura, cum am arătat, dar în 1948 a ieșit la pensie și a intrat, cum se spune, într-un con de umbră și a trăit singură și retrasă. În anul 1970 însă, un publicist de popularizare a științei și de literatură științifico-fantastică, I. M. Ștefan (adevăratul său nume fiind Alexandru Sergiu Srager), a descoperit-o și a făcut-o cunoscută prin articolele sale în revistele vremii, apoi a tipărit în 1981 o carte – Și ei au fost copii, unde alături de personalități bine cunoscute în știința și tehnica românească a fost introdusă și singura femeie, Maria Teohari, sub titlul Prima femeie astronom din România și una dintre primele din lume.

Stimulat de apariția acestui eveniment editorial, cunoscutul muzeograf Emil Păunescu povestește: Maria Teohari este o personalitate de care muzeul nostru s-a ocupat printre picături, pentru proiectul Galerie de oameni de seamă ai Giurgiului și am avut câteva achiziții care amintesc de viața ei și a familiei acesteia. Am găsit la anticariate ediții ale manualelor ei, am avut surpriza ca niște studente care închiriaseră o locuință în București, să găsească rămasă de la o soră a acesteia care fusese proprietara locuinței din Capitală, cândva, albumul mamei Mariei Teohari.

Aceasta ținea în orașul Giurgiu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, ceea ce se numea Casa Deschisă. Se obișnuia ca lumea bună, protipendada, să anunțe în presă sau prin alte forme, prin cărți de vizită, că într-o anumită zi a săptămânii, de regulă după-amiaza, la o anumită oră, primește oaspeți. În acest album sunt semnați călători străini care veneau în Giurgiu și care aflaseră că era de notorietate publică, că doamna Alexandrina Teohari are casă deschisă joia, să spunem, și lăsau mărturie a vizitei pe care o făceau semnături sau impresii. Albumul merge pe durata a peste 20 de ani și cuprinde atât simple semnături sau câteva cuvinte de politețe, dar și poezii sau alte texte mai ample în câteva limbi și asta demonstrează și că suntem un oraș european civilizat.

Aici soseau, în Portul Giurgiu, vapoare cu călători străini și aceștia fie că erau în drumul spre București, fie că aveau afaceri în zonă, făceau o vizită de curtoazie (probabil că unii stăteau mai mult la Giurgiu) acestei doamne, mama Mariei Teohari. Albumul acesta donat de fetele respective este o piesă remarcabilă a Muzeului Județean Giurgiu de peste 130 de ani. În anul 2019, Primăria orașului Giurgiu, i-a acordat titlul de cetățean de onoare – post mortem. Cu toate că a fost una dintre cele mai importante personalități în domeniul științei din secolul XX, Maria Teohari nu a fost cunoscută publicului obișnuit. Prin activitatea sa și exemplul personal, Maria Teohari a deschis o ușă luminată, prin care femeile pot aspira la știință și cultură, care pot ridica un edificiu de progres înălțător al societății, fiind unul din farurile generațiilor viitoare, care pot înlătura bariera atât de legendară a lui nu se poate.

Într-un articol interviu, publicat în ziarul Adevărul din Giurgiu în 2013, același Emil Păunescu, muzeograful giurgiuvean a mărturisit că în Giurgiu, nu există absolut nimic să aducă aminte de femeia savant. Este unul dintre regretele mele. O astfel de personalitate să nu fie amintită în Giurgiu pe nicăieri (…) care să aducă aminte de femeia savant: nicio casă memorială, stradă, catedră, cerc ori concurs. Am propus celor două mari școli gimnaziale din oraș care nu au o denumire (Școala 7 și Școala 10) să se gândească și la această denumire (…). din păcate nu a impresionat pe nimeni. Dacă lumina vieții sale s-a stins, la puțin timp după împlinirea celor 90 de ani în anul 1975 noi astăzi nu mai avem dreptul să uităm, căci prin realizările sale și exemplul personal, constituie un imbold pentru generațiile viitoare.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țiclete