Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SFERE DE LUMINĂ / Mihai Eminescu – Vizionar (I)

Mihai Eminescu – Vizionar (I)

MIHAI EMINESCU – vizionar (I)

 

Floarea Necsoiu
Floarea Necsoiu

Arhanghelul Mihail – cel asemenea lui Dumnezeu – al cărui nume semnifică putere, onoare şi dreapta judecată, este Luptător al dreptăţii, arhanghelul care se află în fruntea armatelor cereşti. Este înger al dreptăţii, milei, căinţei, înger al distrugerii şi îndurării în numele lui Dumnezeu, menţionat astfel în Vechiul Testament, Cartea lui Enoh, cartea lui Daniel, cât şi mitologia islamică. Este apărător al Luminii şi bunătăţii. Într-unul dintre documentele de la Marea Moartă. (Cumran) este numit Prinţul Luminii. El a fost zămislit din Lumina lui Dumnezeu. Sabia lui de foc – este instrument al adevărului, simbol al puterii, al forţei lucide, al spiritului, sabia este focul purificator al adevărului, care învinge răul, întunericul, care transformă energiile negative în energii pure, divine, aducătoare de viaţă.
Cu sabia lui de lumină, el taie legăturile malefice şi îi protejează cu căldura luminii pe cei asaltaţi de forţele întunericului. El îi ajută pe toţi care luptă împotriva răului, îi călăuzeşte pe cei pierduţi, împotmoliţi pe drumul lor. Este deci înger al progresului, cunoaşterii şi al împlinirii – misiunilor noastre în viaţa pământească. Raza guvernată de Arhanghelul Mihail este de culoare albastru – safir – cea mai pură, imaterială şi rece dintre culori. Este culoarea înţelepciunii transcendente, a cerului şi sugerează ideea veşniciei, a supraumanului, gravitatea solemnă supra terestră, care deschide calea eliberării – Edgar Cayce afirmă că este culoarea spiritelor elevate şi a gânditorilor animaţi de idealuri nobile. Este culoarea predominantă în aura geniilor, – Da Vinci, Bach, Beethoven, Mozart, Einstein, Michelangelo, Shakespeare, Cervantes, Cehov – şi credem, Mihai Eminescu.
Puterea acestei raze stă în patru calităţi de bază: iubirea, iertarea, smerenia şi credinţa/ iubirea necondiţionată, liberă de orice interes sau gând meschin, ceea ce îl caracterizează deplin pe Eminescu.
Se ştie faptul că, în clipa botezului, numele celui botezat (o mare taină altfel) este înscris în cronica Ackashă, pe fila unde se află destinul asumat de spiritul care s-a întrupat sub un nume. Niciodată numele nu este dat întâmplator! El a fost ales de acel spirit, alături de alte elemente: timp, culoarea ochilor, dimensiuni, durata vieţii, părinţii, duşmanii şi prietenii, principalele experienţe şi încercări necesare devenirii, întregul traseu existenţial.
Mihail a fost numele dat la botez – acestui mare mesager al Cerului, ce şi-a asumat teribila misiune de a descifra mistere ale trecutului, dar şi de a anunţa viitorul acestui neam. Spiritul lui Mihail a parcurs toate treptele devenirii, astfel că acum a ajuns în nivelul zece de energie vibratorie – nivelul Creatorului Absolut cu care urmează contopirea. Mihail Eminescu a fost în această stază în ultima lui întrupare pe pământ.
Toate trăsăturile şi comportamentul dovedesc un spirit foarte înalt care a cunoscut/iubit şi respectat întreaga creaţie a lui Dumnezeu (subliniem mai ales grija şi dragostea faţă de făpturile microuniversului cu care trăia în armonie şi înţelegere).
Nemurirea lui Eminescu înseamnă nemurirea noastră. Eternitatea lui este eternitatea poporului român. Să trăieşti în lumina geniului său înseamnă să te înalţi, să te înnobilezi cu lumina divină şi cea a poporului tău.
Să te apropii de uriaşa creaţie eminesciană, după ce s-au scris atâtea mii de pagini, poate fi considerat curaj, îndrăzneală, împietate sau admiraţie totală, sinceră, izvorâtă din convingerea că versul lui îţi astâmpără setea de cunoaştere, îţi domoleşte bătăile inimii sau îţi deschide o altă fereastră spre lumi necunoscute ţie, dar familiare lui, iniţiatului. Între formele de manifestare a vizionarismului eminescian s-a sesizat mai întâi comportarea / atitudinea urmaşilor faţă de chiar geniul poetului, sintetizată astfel: „Iar deasupra tuturor va vorbi vrun mititel/ Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tău umbră…”
„…posteritatea este încă şi mai dreaptă./ Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?”
Imaginea cosmogonică din „Scrisoarea I” este urmată şi de viziunea apocaliptică citată mai sus.
Vizionarismul este acea însuşire a marilor creatori, a iluminaţilor şi a iniţiaţilor.
Comentându-se de-a lungul timpului acest aspect al poeziei eminesciene, s-a analizat mai ales poemul amintit mai sus, „Scrisoarea I”.
Eu aş mai adăuga încă un tablou, cel din vastul poem „Memento mori”, care, după propria-mi interpretare, dă o vigoare excepţională afirmaţiei lui Mihai Eminescu, care prezicea pentru ţara sa „la trecutu-ţi mare, mare viitor”.
„Marele trecut” se referă la civilizaţia strămoşilor noştri geto-dacii, precum şi la auritele vremi voievodale, când urmaşii geto-dacilor ştiau să moară cu fruntea sus, neconcepând viaţa „de câine înlănţuit”.
Uimitoarea/ tulburătoarea/ incontestabila originalitate a geniului zamislit de aceste plaiuri a prezentat aşa-zisa „cucerire” a Daciei de către romani printr-o grandioasă încleştare dintre zeii străbunilor noştri şi cei ai Romei.
„…neînvinse şiruri lungi de bătălie/ Îşi zdrobesc armele-n scuturi pe a cerului câmpie:/ Neînvinşi ş-unii şi alţii ş-unii ş-alţi nemuritori”
„Zeii daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale/ Se reped pe trepte nalte şi cobor în sure hale.”
În lirica lui Eminescu întinsele ape au miraculoase puteri zămislitoare: Luceafărul se scufundă în mare, mediu ce îi dă viaţă şi chip: „Din adânc necunoscut/ Un mândru tânăr creşte” Chiar şi luna „răsare liniştit/ Și tremurând din apă.”
Retragerea zeilor răniţi în palatele de mărgean semnifică oare vindecarea lor şi reîntoarcerea în muntele sacru „Muntele jumătate-n lume jumătate-n infinit” unde se află lăcaşul lor întru veşnicie? „Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare/ Ea: înalt este boltită şi-ntră adânc în piatra tare”. Este o trimitere certă la muntele sfânt – Kogaion – străjuit şi astăzi de nemuritorul chip de stâncă al lui Decebal.
Zeii îşi au şi un alt lăcaş de unde apar spre a întâmpina pe „tăcuţii ostaşi ai Romei” – „Din fundul Mării Negre, din înalte – adânce hale,/ Dintre stânce arcuite în gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit –/ Şi Zamolx cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri, / Mişcă caii lui de fulger şia
lui car. Călări pe bouri/ A lui oaste luminoasă îl urma din răsărit”.
Imaginea are o teribilă forţă dătătoare de încredere: cândva zeii Daciei vor ieşi din ape în toată măreţia lor şi vor reda demnitatea acestui neam, care ar trebui să se întoarcă la obârşia lui nobilă. Este oare viziunea poetului înzestrat sau este un mesaj divin îmbrăcat în sclipitoare odăjdii de logos?
Bătălia care s-a dat cândva între zeii celor două mari civilizaţii anunţă ceea ce se întâmplă astăzi sau în viitor anume că încleştările ce vor urma vor fi religioase, ci nu economice sau teritoriale?
Indiferent din ce/ pentru ce se vor declanşa conflagraţiile secolului nostru, în final acest pământ, ce va fi apărat de marile spirite ale înaintaşilor, va fi ce a
fost şi ceva mai mult”, convingere trăită şi afirmată de atâţia mari bărbaţi ce ne-au făcut cinste în trecut.
Literatura ezoterică exprimă/conţine convingerea că toate civilizaţiile arhaice au transmis prin mituri, legende, basme, ritualuri diversele moduri în care pământenii comunicau cu lumile de dincolo, de existenţa cărora nu se îndoiau.
Odată cu uriaşa explozie a ştiinţelor din ultimele decenii, omul devine „homo sapiens” şi în ultimii ani „homo tehnicus”, îndepărtându-se astfel de chiar esenţa/ originea/ obârşia sa cerească.
Complăcându-ne în imensa noastră micime/ neputinţă/ nefericita limită, considerăm că doar ştiinţele duc spre adevăr. De câtva timp însă chiar savanţii şi-au dat seama că ideile lor inovatoare/ revoluţionare le-au fost inspirate de spirite/ entităţi din alte lumi, deschizându-se astfel alte drumuri spre Divinitate – Creatorul absolut – către care duc toate căile.
Din noianul de cărţi care revelează ubicuitatea unei inteligenţe supreme este cea intitulată: „Există viaţă după moarte?” de Anthony Peake, britanicul care lansează o teorie uluitoare: moartea oricărei fiinţe umane este, din punctul de vedere al ştiinţei, imposibilă. Reinterpretând cosmologii antice, tradiţii mistice, legate contextual de cele mai recente descoperiri ale ştiinţei, autorul arată că existenţa individului este perpetuă. Fiecare dintre noi îşi ia viaţa de la capăt încă o dată şi încă o dată, într-o succesiune aparent infinită.
Nuvela „Sărmanul Dionis” – numită nuvela fantastică sau romantică, în realitate iniţiatică, revelează copleşitorul adevăr că spiritul este nemuritor, că se întrupează în universul tridimensional al Terrei de atâtea ori (sute sau mii) câte îi sunt suficiente atingerii unui anumit nivel al devenirii/ evoluţiei. Privit/ evaluat din această perspectivă, destinul personajului principal Dionis Dan se repetă până la identitate: are aceleaşi trăsături fizice, iubeşte aceeaşi angelică fiinţă Maria (fiica lui Mesteacăn) are acelaşi mentor/ ghid spiritual – Ruben – Riven.
Dincolo de fabulaţia romantică a nuvelei rămâne convingerea lui Mihai Eminescu exprimată interogativ – retoric: „Nu cumva îndărătul culiselor vieţii e un regizor a cărui existenţă n-a putem explica?” Sau: „Poţi să te pui în viaţa tuturor inşilor care au pricinuit fiinţa ta şi a tuturor a căror fiinţă vei pricinui-o tu. De aceea oamenii au o simţire întunecată pentru păstrarea şi mărirea neamului lor. Sunt tot ei, care renasc în strănepoţi” (Idee prezentă şi în proza filosofuiui
Lucian Blaga).
În ambele vieţi trăite/ retrăite are un guru, spirit îndrumător, care poate fi îngerul protector sau muza călăuzitoare.
Prozele lui Mihai Eminescu – cele numite fantastice sunt de fapt, creaţia unui iniţiat precursor, ale cărui sondări în inconştientul uman şi în viaţa spiritului sunt confirmate în anii noştri de ştiinţe, parapsihologia, psihanaliza şi fizica cuantică, precum şi de revelările iniţiaţilor sau ezoteriştilor.
Cunoscător profund al mitologiilor, credinţelor, eresurilor popoarelor, Mihai Eminescu şi-a depăşit contemporanii abordând problematica atât de con – troversată a reîncarnării (şi astăzi respinsă de Biserică) în special în nuvelele sale, printre care cea mai elocventă este „Avatarii faraonului Tla” (în afară de „Sărmanul Dionis” – amintită, mai ales pentru transmigrarea spiritului şi veşnicia lui).
Foarte scurta proză „Umbra mea” aduce în discuţie o altă însuşire/ capacitate a inconştientului psihicului uman – aceea de a străbate spaţiile, în timp ce conştientul nu mai este în stare de veghe. Cercetările lui Michael Newton conduc spre convingerea că permanent psihicul ţine legătura cu acele procente lăsate în spaţiu spre a-şi egaliza nivelul evoluţiei. De asemenea înnoieşte/ actualizează relaţia cu spiritele din grupul valoric căruia îi aparţine, astfel încât să se sprijine reciproc, conform înţelegerilor din toate vieţile anterioare şi viitoare. Aşa se explică de ce Eminescu procedează întocmai descriind imagini identice în „Umbra mea” şi „Sărmanul Dionis”. Personajul este Dionis – Dan – respectiv poetul, care se exprimă la persoana întâi. În ierarhia astrală, spiritul care s-a întrupat drept Mihai Eminescu aparţine categorie: „Creatorilor” – Dumnezeilor – Creatori.
De asemenea, în paginile ambelor proze apare Domul spaţiul locuit de Dumnezeul Absolut, pe care nici un ochi nu l-a zărit.
Pe frontispiciul Domei lui Dumnezeu este săpat cu litere arabe proverbul: „O enigmă chiar pentru îngeri” – deasupra porţii închise, într-un triunghi, era un ochi de foc, mai sus de care era săpat proverbul ce dovedeşte că în Doma Divina n-a pătruns nici ochi, nici gând.
Ceea ce creează prin forţa gândului probează convingerea că această energie poate lua, prin uriaşa ei putere, orice formă. Se zice că şi geto-dacii conduceau în acest fel micile lor aparate purtate în spate, care îi propulsau pe distanţe şi înălţimi foarte mari. În creaţia eminesciană, barca pluteşte pe albastrul lacurilor
împinsă prin acelaşi gând – forţa propulsoare. (…)

0%

User Rating: 4.6 ( 1 votes)

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Reconectarea cu rădăcinile strămoșilor

Era la începutul lunii mai, momentul înfloririi, când toți pomii fructiferi purtau voaluri de mirese …

FEMEILE ROMÂNCE ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Pentru că tot este luna „mărțișorului”, ne-am gândit ca în aceste pagini să aducem un …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: