Breaking News

MIHAIL GRĂMESCU

MIHAIL GRĂMESCU

În 13 mai 2014 scriitorul Mihail Grămescu părăsea această lume, amintindu-ne de catrenele lui din 1993: „n-a mai rămas nimic din mine/ nici umbră nu mai sunt/am vrut să fiu și eu Lumină/ și-acuma sunt pământ”; sau altul: „cine mai știe azi de tine/ sărmană umbră ce-ai trecut/de ți-a fost rău sau ți-a fost bine/ de rău sau bine ai făcut”.
Într-adevăr, cine-și mai amintește de tânărul cu pletele-n vânt, cu un zâmbet inconfundabil pe buze, care se dăruia cu nonșalanță, încercând să-i ajute pe toți cei din jurul lui, scoțând antologii peste antologii, descifrând scrisul, uneori indescifrabil al textele tinerilor care îi încredințau manuscrisele lor, ca unui tată bun și înțelegător. Câți își mai amintesc de membrul fondator al atâtor cenacluri: Pi, Solaris, ProspectArt și ultimul, care-i poartă și acum numele, la Clubul Înțelepților, alergând mereu să aducă la ședințele de cenaclu scriitori consacrați, pentru a crea punți între tinerii și mai puțin tinerii scriitori, adesea foarte talentați, și vechea gardă. Scriitorul care număra printre numeroasele sale premii și un premiu al USR din 1978, Premiul SocCon Moscova (1989) și Premiul de încurajare SESF Euro-Con , Franța, (1990). Sau de întemeietorul emisiunii Portret de autor de la postul de radio Shalom al comunității evreiești, la care a lucrat cu un zel de nedescris, mergând până în ultima zi în care s-a mai putut ține pe picioare. Omul carer a excelat în tot ceea ce a făcut, în afară de lumea scrisului , în șah ajungând la titlul de candidat de maestru, în bridge, clasându-se printre bunii jucători, chiar și în box, pe care l-a practicat în adolescență, a dat dovadă de un real talent. Iubitor al muzicii clasice și al picturii. Încă de pe la vreo 14 ani a fost atras de filosofie. Prima carte pe care și-a cumpărat-o cu primii bani primiți la 16 ani, a fost Diogene Laertius, ceea ce m-a făcut să fiu liniștită în ceea ce privea calitatea lui intelectuală și sperând în șansele ce-l așteptau în viață, speranță care nu s-a prea împlinit întocmai…
Ca omagiu al calităților lui mi-am propus, imediat după ce a decedat, să-i tipăresc operele complete. Cu ocazia împlinirii a cinci ani de la moartea sa, a apărut volumul VIII din Opere complete, și sper ca vechii lui prieteni, să-și găsească timp să-l răsfoiască și poate să și scrie câteva rânduri spre amintirea unui om care s-a străduit să fie cinstit și bun din toate punctele de vedere.
Închei tot cu versurile lui, dintr-o poezie din 1977: „Mă trezesc uneori dintr-un vis/ din care nu îmi rămâne decât/ amintirea faptului că eram/nici realitate nici himeră,/ nici plantă nici animal,/ nici sensibilitate nici conștiență,/ nici existență nici absență,/ nici eu nici altcineva; și când mă trezesc/ înțeleg/ că în realitate chiar asta sunt,/ înțeleg că sunt// și deja am încetat de a mai fi”.

BEATRICE KISELEFF

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ȘTIRI… INFORMAȚII… EVENIMENTE… (XXXXIX)

ȘTIRI… INFORMAȚII… EVENIMENTE… (XXXXIX) 1 iunie 1636 – Se naște Nicolae Milescu Spătarul, scriitor memorialist, …

ȘTIRI… INFORMAȚII… EVENIMENTE… (XXXXVII)

ȘTIRI… INFORMAȚII… EVENIMENTE… (XXXXVII)   1457 – Bătălia de lângă satul Doljești, județul Roman, acolo …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + five =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: