Mircea Veroiu-Un cineast desăvârșit

Mircea Veroiu s-a născut la 29 aprilie 1941 în Târgu Jiu, județul Gorj. Rămas de mic orfan de tată (a murit pe front în anul 1943), Mircea Veroiu a fost crescut de mama sa, Livia, artistă plastică, la fel ca și bunica lui, pictoriță, care i-au insuflat pasiunea pentru frumos.

Debutul în cinematografie s-a produs în anul 1971 cu filmul documentar Apa ca un bivol negru, regizat împreună cu colegii și prietenii săi Stere Gulea, Dan Pița, Dinu Tănase și Iosif Damian. Primul film artistic regizat de Mircea Veroiu (în colaborare cu Dan Pița) a fost Nunta de piatră (în 1971). Au urmat o serie de filme de succes, dintre care enumerăm: Șapte zile (1973), Duhul aurului (1974), Hyperion (1975), Dincolo de pod (1976), Între oglinzi paralele (1979), Artista, dolarii și ardelenii (1980), Așteptând un tren (1982), Sfârșitul nopții (1983), Să mori rănit din dragoste de viață (1984), Adela (1985), Somnul insulei (1994), Craii de curte veche (1995), Scrisorile prietenului (film de televiziune în 1996) și Femeia în roșu (1997).

La o parte dintre acestea, precum Nunta de piatră, Dincolo de pod, Între oglinzi paralele, Adela și Femeia în roșu, Mircea Veroiu a fost și scenarist sau coscenarist. În afară de scenariu și regie de film, Mircea Veroiu a fost și actor în filmele sale (Șapte zile, Așteptând în tren etc.) sau ale unor colegi de breaslă, ca de exemplu Actorul și sălbaticii (1975), Puterea și adevărul (1972), Conspirația (1973), Oaspeți de seară (1976), Râul care urcă muntele (1977), Falansterul (1979), Rug și flacără (1980), Ștefan Luchian (1981).

Temele predilecte pe care le-a abordat în film Mircea Veroiu erau, potrivit unei analize a reputatului critic de film, Călin Căliman destinul, forța de rezistență în fața împrejurărilor potrivnice, drama dezrădăcinatului și lupta cu soarta, inspirându-se și din opera scriitorului Ion Agârbiceanu. Pentru activitatea sa cinematografică de-a lungul timpului, Mircea Veroiu a fost răsplătit cu numeroase premii naționale și internaționale, dintre care, de mare prestigiu este Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sanremo din 1985 pentru regia filmului Adela, inspirat după romanul lui Ion Agârbiceanu.

Atunci, presa italiană l-a supranumit Visconti de România. În anul 1986, Mircea Veroiu a părăsit (ilegal) țara stabilindu-se în Franța, unde însă nu a avut succesul așteptat, locuind un timp și în Italia. În viața particulară, Mircea Veroiu era apreciat ca un om generos, prietenos, mare iubitor de artă, de o sensibilitate aparte, perfecționist, mereu în căutarea frumosului și mai binelui.

A fost căsătorit cu actrița Elena Albu iar anterior, cu cunoscuta scriitoare și jurnalistă Silvia Kerim (1931-2016), care în memoria sa, a scris cartea Ultima vară a tinereții, publicată în 2006. După Revoluție Mircea Veroiu, dezamăgit și bolnav, a revenit definitiv în România, unde în 1994 a fost numit director al Studioului Cinematografic Profilm.

Primul film pe care l-a realizat după reîntoarcerea în țară a fost Somnul insulei, care tratează drama omului aflat în exil și tragedia reîntoarcerii acasă (după romanul Al doilea mesager de Bujor Nedelcovici). Suferind de o boală necruțătoare, la 26 decembrie 1997, Mircea Veroiu a încetat din viață la spitalul Fundeni, trupul său fiind conform voinței sale, incinerat. Rămâne în urma sa o carieră cinematografică impresionantă, iar filmele sale sunt vizionate și astăzi cu mare plăcere de foarte mulți spectatori din toate generațiile.

Horațiu Măndășescu