ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / Miroase a praf de pușcă

Miroase a praf de pușcă

Această parte a sfârșitului de an 2025 pare că se îndreaptă spre o zonă, dacă nu conflictuală imediat, măcar spre un fel de susținere a unor manevre menite de a decupla definitiv unele granițe stabilite cu foarte mulți ani în urmă. Spectrul ingerințelor de tot felul pornește de la o reînarmare îngrijorătoare la nivel planetar și până la amestecuri în treburile interne (a se vedea alegerile de la noi din decembrie 2024, alegerile din Basarabia din 28 octombrie 2025), războiul hibrid de bruiere a comunicațiilor, cel informațional și, nu în ultimul rând, atacurile cu drone, actorul principal fiind identificat ca fiind Federația Rusă.

Și totul pornește de la anticul praf de pușcă, cum se spune în termeni militărești. Istoric vorbind, cel mai vechi exploziv este pulberea neagră în sine un amestec de salpetru, sulf și cărbune vegetal, inventat ce să vezi, de China; fără o datare precisă. În fapt, calitățile sale pirotehnice se pare că ar fi o invenție europeană. Sir Roger Bacon, filozoful și eruditul britanic a arătat că în anul 1242 exista această formulă explozivă. Oricum armele moderne s-au dezvoltat datorită acelui amestec, invenția fiind atribuită lui. Armele de foc au apărut folosind acest exploziv, ca sursă agresivă atribuită unui călugăr german din secolul al XIV-lea, Berthold Schwarz.

De acest subiect se leagă și Complotul prafului de pușcă denumit ulterior Complotul de trădare cu praf de pușcă sau Trădarea iezuită. A fost cuplată cu o tentativă de asasinat a regelui Iacob I al Angliei și al VI-lea al Scoției, coordonată de către un grup de catolici englezi conduși de Robert Caterby. Planul era să arunce în aer Camera Lorzilor în anul 1605. Oricum, de-a lungul istoriei, acest amestec exploziv a fost asociat cu un atac, a celui care posedă această capacitate spre o altă entitate mai slab pregătită pe acest domeniu.

Exegeții militari ruși, după eșecul de până acum în Ucraina de Est, mută atenția spre Transnistria. Și anume că România, prin militari deghizați sub uniforme moldovenești (basarabene), cu sprijinul de pe teritoriul nostru ar ataca Transnistria, strângând ca într-un clește alături de armata ucraineană, respectiva regiune separatistă. În prezent, este o constantă a propagandei ruse de a pune în față România, ba că în acest context ar fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial. Este clar că propaganda rusă o caută cu lumânarea, într-un fel de delir, spre a-și justifica rușinea de pe frontul din Ucraina.

Iată că, în 13 septembrie 2025 o dronă a survolat pe o distanță de 10 km spațiul aerian al României. Au fost ridicate de la sol avioane F16 spre anihilarea ei, dar piloții au considerat că pagubele colaterale (vieți omenești, bunuri etc.) ar fi putut fi semnificative, hotărând să o lase în pace spre exasperarea lui Zelenski că, de fapt, ar fi trebuit doborâtă, așa cum recent a procedat Polonia anihilând pe teritoriul ei ceva drone. Rusia cu acest război hibrid, încearcă vigilența esticilor spre a-și calibra viitoarele strategii agresive.

Ce a frapat față de protestul MAE a fost răspunsul îngâmfat al ambasadorului Rusiei de la noi că probabil a fost un OZN. După ’90 (înainte nicidecum) tupeul trimișilor la București pe post de ambasadori ori atașați militari a fost mai tot timpul cuprins de o miștocăreală fără margini, ca și actualul purtător de cuvânt al Moscovei D. Peskov. Să ne imaginăm o situație limită că acea dronă, din motive tehnice nu se îndrepta spre Ucraina ci spre interiorul țării noastre. Și străbătând zone populate nu putea fi anihilată de forțele aeriene/terestre ale României. Și ce să vezi frate, se prăbușește peste Ambasada Federației Ruse de la București.

Să spunem că protipendada rusească de acolo nu ar fi pățit nimic, dar MAE român ar fi declarat că a fost un OZN pe care nu l-a putut anihila. Care ar fi fost răspunsul ambasadorului, tremurând de frică? Că de fapt noi ar fi trebui să avem tehnologia necesară să doborâm OZN-urile. Același Peskov prezintă pe larg că în sine NATO e în război indirect cu Federația Rusă. Păi nu face nicio referire la dronele Shahed provenite din Iran, de tehnologiile preluate din China, de miile de soldați nord-coreeni și cubanezi care activează pe linia întâi a frontului, și multe alte conlucrări militare cu felurite state aderente Rusiei.

Valul de drone rusești care au traversat România în ultima perioadă de timp, unele au lăsat urme prin prăbușirea lor necontrolată, probabil vizând reacția noastră ca fiind un test. Președintele, premierul și alte oficialități române sunt cvasinerte. Ministru de Externe spune că va aduce aceste incidente la nivelul ONU și cam atât. Într-o altă ordine de idei cam ce au discutat Trump și Putin în Alaska? Posibil o altă ordine mondială, de separare a zonelor de influență în viitorul care se prefigurează ca fiind imprevizibil.

Acea pace care s-ar dori a fi realizată în Ucraina este un fel de vis fără sfârșit. Dacă la început părea a fi un război nedeclarat, acum este în fapt un poligon de încercări, cu arme reale, cu ținte precise (în care mor săptămânal după retorica domnului Trump 5.000-8.000 de oameni), dar mai ales perfecționarea lor, dar asta nu contează. Ținta este modul de reacție al noilor arme folosite de-o parte și de alta. Fără a mă îndepărta de subiect, ce soluție trebuie găsită spre a tempera neastâmpărul unor semeni de-ai noștri?

Ca de atâtea ori în istoria post decembristă, o grămadă de clanuri interlope se războiesc între ele, în principal pe bani și pe fete de măritat care în final se răzgândesc asupra viitorului soț. Și ce să vezi, au loc încăierări stradale, rezultând răniți, unii grav dar și morți. Intervin în forță spre a aplana încrâncenările, zeci poate sute de polițiști, apoi procurori și în final judecători. De fapt nu în final că urmează pentru unii dintre ei pușcăria. Cei în cauză nu plătesc în principiu niciun leu la bugetul statului. De departe este necesară o legislație pe această materie spre a plăti pagubele cât și intervențiile autorităților.

Dacă nu au banii necesari, care la o intervenție medie pe filieră ar ajunge spre 1 milion de euro, pedepsele trebuie multiplicate la peste 20 de ani de pușcărie. Dar toți cei care au o anumită apetență spre a încălca legea pe segmentul încrâncenărilor trebuie avertizați și pe cale de consecință identificați ca viitori combatanți în planul unor conflicte zonale/regionale și ca atare să fie înglobați în structurile Armatei Române în zona celor din fața inamicului, adică în prima linie a frontului așa cum au procedat Ucraina și Rusia. Revenind la Federația Rusă, Putin oricât ar dori nu poate opri acest conflict. Au fost angrenate zeci, poate sute de mii de oameni spre a crea o nouă formulă de înarmare, fiind puse în teren la începutul conflictului arme din al Doilea Război Mondial, evident depășite tehnic.

Pe parcurs au fost realizate arme din ce în ce mai moderne alături de formidabila zestre atomică. Chiar dacă și-ar dori președintele rus de a înceta conflictul este imposibil de a dezamorsa totalitatea forțelor industriale din domeniul fabricării de arme pe care l-a pus în mișcare. Pe 16 septembrie 2025 procurorul general al României a prezentat într-un discurs fluviu, modul în care Federația Rusă s-a implicat prin oamenii săi, dar mai ales prin cozile de topor de la noi spre a segmenta societatea românească și de a genera neîncredere în structurile de putere.

Arată că firme (patru) cu mare potențial au finanțat, intermediat, întreținut și stimulat investițiile rusești în țara noastră, cu sume uriașe de bani spre a stabili la vârful puterii un anumit personaj (Călin Georgescu) cu o campanie electorală cu zero susținere financiară (așa au prezentat cei din staff-ul lui de campanie), cu o structură provenind din zona killerilor din Congo, spre a prelua frâiele puterii într-un mod malefic.

Război hibrid
Deasupra noastră, drone zboară
Trimise să ne-nfioare, de către ruși
N-ar fi motive de-ngrijorare că a câta oară
Ei, ca războinici, ne-au considerat peruși.

Vor să demonstreze că sunt tari
La ei acum e o mare sărăcie
Cei de sus sunt călare pe cai mari
Luptătorii de pe front abandonați sunt pe vecie.

Conducătorul lor iubit, de luptă îmbrăcat
Energic acționează pe un front imaginar
Pozează că n-are încotro ca împărat
Dar vai! Poporul nu îl consideră țar.

Zilnic la noi acționează hibride atacuri
Ale acestei puteri privind-o ca perdantă
În narativul lor constant voiesc să fie tari
Cu visuri îndeobște către o istorică Antantă.

Asistăm la pocinoage naivi fiind
Ale acestei puteri răsăritene aflată la apus
Ne înfășoară în povești gândind
Că nu avem nimic de spus.

Trump acuma zilnic peste tot pozează
Cu ale lui dictate că ar fi sfințite
Pare de la distanță că e în metastază
Că în fapt la mișto vizează alte ținte.

În actualul context european, dominat, pe planul militar sunt decantate o serie întreagă de îngrijorări. Acestea vin la pachet cu acest război hibrid declanșat de Federația Rusă care se derulează pe mai multe planuri. Cumva lămuritoare ar fi declarația unui general rus (considerat dezertor) că al Treilea Război Mondial va fi declanșat de Rusia cu un atac, evident spre zona NATO, înainte de Crăciun. Acesta pretinde că va fi atacată Polonia și mai recent România, determinând discuții de urgență la Londra și Washington.

Un purtător de cuvânt britanic precizează că este o nouă eră a amenințărilor care necesită o acțiune în consecință. Analiștii militari apreciază că, după aproape trei ani de la invazia din Ucraina, conducătorii ruși își doresc o confruntare deschisă cu Occidentul. Și că nu prea avea ce face, Putin adună la grămadă ceva sute de generali ruși, într-o uriașă sală, concluzionând la o conferință de presă, rusă evident, că deciziile militare nu sunt ale lui, ci ale generalilor, în fine a elitelor militare rusești.

Hai să lăsăm flecăreala de prost gust deoparte, că acolo nu există niciun fel de separare a puterilor în stat; conducătorul suprem hotărând tot ca în China ori Coreea de Nord. Pe moment, hai să îi părăsim pe ei și să ne concentrăm pe ale noastre plaiuri dâmbovițene. Domnișoara Drona a devenit, ce să vezi, între timp dacă se poate spune așa, punct de atracție pe plan mondial. Că este mititică, doar ca să observe ceva: mijloace ca să atace cumva și ce să vezi că unui avionel menit a doborî ținte i s-a hărăzit (aparținând nimănui?!) să atace unele obiective de la noi.

Mă gândesc că acum 20 de ani, la Măgurele (într-o partea ei, că acolo este acum cel mai mare accelerator de particule din lume) o firmă israeliană a închiriat ceva utilități spre a fabrica drone. Mi s-a părut atunci ceva din zona unui viitor îndepărtat. Și iată că acum acele scule sunt folosite de alții în mod deplin. Toată lumea vorbește deschis despre război. Președintele Chinei declară fățiș despre preluarea Taiwanului. Armele prezentate cu ocazia celor 80 de ani de la eliberarea Chinei de sub ocupația japoneză, erau de atac și nu de apărare. În gura tuturor conducătorilor din America, Rusia, Germania, Polonia etc. la loc central se află narativul războiului și nu undeva în viitor ci cât se poate de aproape de zilele noastre.

Trump și Putin amenință cu arme nucleare. Retorica este dusă pe undeva la paroxism. Bugetul Federației Ruse pentru 2026, cheltuieli apărare 155 miliarde $, 2027 – 164 miliarde dolari și 2028 156,5 miliarde $. Spionaj și servicii de inteligență: 2025 – 42 miliarde $, 2026 – 47 miliarde $. Propagandă 2025 – 832 milioane $, 2026 – 1,28 miliarde $. La noi, instituțiile care asigură protecția țării sunt penetrate de personaje care lucrează pentru alte țări. Așa se explică blocarea în timp a multor proiecte de dotare a armatei române, în domeniul naval, de preluarea unor proiecte de off-shore, spre a produce avioane, arme și tehnică militară; mai toate blocate în diferite faze.

La pachet vine și osârdia de a demola obiective militare de producere a unor componente pe teritoriul țării noastre. Soleviov, cel purtător de cuvânt al televiziunii ruse, vorbește de un atac spre Polonia și în subsidiar către România. Trump spune că acela e un prost al Federației Ruseși care vorbește de război, fiind vorba de Medvedev, cel mai înalt demnitar pe probleme de securitate, fost președinte și prim-ministru al lor. Dughin, acel mentor ideologic al Kremlinului, cu fiica sa explodată într-un atentat, afirmă că deja au intrat într-o dinamică a războiului care nu poate fi oprită. La nivelul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Putin, prezintă un dosar roșu.

În general, dosarul roșu este asimilat cu butonul roșu, cel al declanșării unui război nuclear. Și așa, cei care au înclinații spre atenția acordată Terrei de către entități aparținând unor forțe interplanetare, se îndreaptă pe repede înainte către noi spre a aplana un eventual război cu arme nucleare. Trump a strâns într-o uriașă sală sute de generali, sugerându-le printre altele să-și dea burțile la o parte dacă vor să rămână în funcție, să slăbească căci altfel nu pot servi armata americană. Diverse întâlniri Trump – Regele Charles al III-lea, la nivel de Consiliu European, în Franța, Danemarca și multe altele care vor mai avea loc, vin să consfințească un fel de îngrijorare față de o primejdie care ne paște cât se poate de aproape. Niciodată în istoria cunoscută a umanității, războaiele, nu au adus niciun fel de câștig invadatorilor.

Poate ceva victorii pe moment, ca pe mai târziu, acele câștiguri efemere s-au transformat în cazne spre a gestiona ce au cucerit, ca într-un final, invadatorii fie să dispară ori să fie topiți în formulele locale/zonale stabile de pe acele areale. Începând din antichitate (Imperiul Roman, Asiro-babilonian, Darius invincibilul, Alexandru Macedon etc) și spre zona Evului Mediu, mai târziu Războiul de Independență al României s-a soldat cu învingerea năvălitorilor.

Pe felurite meridiane planetare figurează, dacă se poate spune așa, războaie declarate ca atare mocnite, în curs de coagulare, tensiuni interne mai mult sau mai puțin explozive; în fine, atenția celor aflați la vârfurile puterii au ca țel unic, menținerea lor la cârmă prin abaterea neîmplinirilor (din campaniile electorale acolo unde funcționează cea democrație, ori promisiuni ferme, adesea lipsite de o analiză autentică în țările cu regim autocratic ori dictatorial) mutând atenția spre zona războaielor, menționând astfel o tensiune uriașă asupra truditorilor. În caz contrar, ei, conducătorii, știu cu prisosință acest mecanism, aderența celor supuși, de ordinul miliardelor s-ar îndrepta spre găselnițe de a-i îndepărta de la putere.

Da nu, că tot suntem într-o încordare planetară, ni se vâră pe gât o serie întreagă de fantoșe cu conducători evident, coagulați în alte formule absconse, impenetrabile muritorilor de rând ci a elitelor mondiale. De pildă, Ucraina preavoslavnică, din cauza prostiei ori a punerii în practică a unui naționalism de prost-gust (vorbind cât se poate de delicat) după ’92, mai toți conducătorii (pro ruși ori nu) au avut ca unic discurs, că în țara lor sunt doar ucraineni. Și de aici a pornit încet, dar sigur și fără oprire, această escaladare care s-a dovedit a fi cu rezonanță planetară, se înțelege a conflictului cu Federația Rusă.

Cea din urmă pretextând că apără drepturile rușilor din cele patru regiuni (anexate acum) a dezvoltat un război autentic acolo și hibrid spre Polonia și România. Dar nu a fost îndeajuns acest hibrid: s-a extins spre zona țărilor baltice, Danemarca, Franța, Germania și ca un corolar de a nimici Anglia. De fapt, Regatul Unit a devenit de mai multă vreme o țintă a tuturor conducătorilor ruși aflați în eșalonul doi ori trei de a fi distrus complet și cu precădere. O locuitoare a ținuturilor românești din Cernăuți prezintă concret tembelismul conducătorilor ucraineni sprijiniți masiv de structurile euroatlantice, inclusiv de ai noștri vremelnici diriguitori.

Spune ea, știam de mai mult timp că la noi (adică la ei) populația este divizată (încă din timpul marelui criminal Stalin – Omul de Oțel – Djugașvili n.a.) între români și moldoveni. De fapt, același popor, dar ca o continuare a tătucului Stalin, că așa dă bine, ar reprezenta două entități; ambele vorbitoare de limba română. Și, ce să vezi, (spune interlocutoarea), moldovenii îi văd pe ruși ca eliberatori, aducători de prosperitate, și de aici, marea iubire a multor basarabeni nostalgici (ca și la noi) de trecutele vremuri.

În paranteză fie spus, ar trebui public guvernanții actuali ai țării să spună cu subiect și predicat, cât dăm Ucrainei (să lăsăm șmecheria lui Bolojan că le-am fi dat 1,5 miliarde de euro, de râsul curcilor), cât Basarabiei (Republicii Moldova) cu ce prețuri, la ce nivel, curent electric, gaze și alte ajutoare. Suntem prinși într-o menghină în care (conducătorii noștri trecuți, prezenți ori viitori nu dau cărțile pe față) nu sunt prezentate valorile gigantice care iau drumul estului (Ucraina, Basarabia) separat de spolierea noastră, simultană de către entitățile vestice.

Nu au curajul, pentru că atunci ar fi o revoltă socială de neimaginat. I-aș spune lui Zelenski: Dragă actoraș, acum Președinte peste o țară oarecum nerecunoscută cu granițe instabile, încordat fiind și susținut de marile puteri, trebuie să te gândești că spre 40% din Ucraina este ocupată de minoritari. Și de aici, probabil, că de fapt a început această dramă ucraineană care acum, deocamdată este incertă ca finalitate. Dar, nolens-volens, ne-ai atras și pe noi în acest bucluc fără ca să fim parte în conflict, dar împinși de vestici să apărăm granițele estice ale NATO.

Că, de fapt, Spania nu are nicio aplecare spre NATO și așa Trump spune că ar trebui eliminata din Tratat. Spania, Portugalia și alte state îndepărtate de conflictul estic se consideră îndreptățite să nu contribuie la cheltuielile NATO. Și dacă din varii motive vor fi atacate ce vor cere? Și astfel, se realizează un fel de ușoară decuplare a celor direct implicați față de cei aflați în prima linie de atac printre care și noi. Revenind la ale noastre ținte interne față de acea invazie de mercenari de la finele anului 2024, din analizele efectuate se spune că nu există nicio firmă care să angajeze acești specialiști în domeniul luptelor de guerilă.

În declarațiile oficiale se susține (fără niciun fel de temei) că niciun militar activ nu poate fi recrutat spre a servi altor interese, altele decât cele ale României. Și, ce să vezi, Potra, mâna dreaptă a lui Georgescu, menit a fi președinte al României, cel cu mușchii încordați în Congo, a recrutat militari români aflați în concediu și totul a fost trecut sub o tăcere condamnabilă. Per total, nu putem spune că nu am avea la o adicătelea ceva forțe (armate ori cvasiarmate) cumva pregătite, dar depinde de ai noștri politicieni de a legifera fel de fel de secvențe care acum sunt la libera alegere a celor care conduc ierarhiile armatei.

Ne apropiem de acea sărbătoare creștinească a nașterii Mântuitorului, cel care de aproape două mii de ani ne-a călăuzit viitorul nostru ca popor român într-o maree de alte entități (slave, hungrice), supraviețuind tuturor invaziilor de la est ori de la vest, și aceasta acum se constituie într-o enigmă a istoriei așa cum este catalogată de către cercetători abilitați pe acest domeniu, proveniți din afara țării noastre. Și cu toate sărbătorile hungrice pe care Viktor Orban le organizează pe la noi, ne întărește în mentalul colectiv voința de a ne apăra țara de orice ingerință externă. Chiar dacă nu îl am la suflet, ex-Președintele PSD a părăsit locația stabilită când a fost intonat imnul secuiesc.

Bravo lui! Ar trebui asemenea imnuri să fie create pentru Țara Făgărașului, a Omlașului, a Obcinelor Bucovinene și a altor Țări, că acum la noi ca țară cu granițe stabilite de marile forțe europene, avem și alte granițe. Și acestea din urmă trebuie să fie vizibile la nivel european, că de fapt noi, ca popor român suntem pe deplin conștienți că în interiorul granițelor stabilite de aproape o sută de ani, avem și entități care se vor grănițuiți spre a-și exprima propria aplecare spre valorile în care cred; nu ca în țara de la nord (Ucraina) care maculează minorități și nici în cea vestică, Ungaria ori Serbia.

Și de aici și praful de pușcă pus pe ambele entități combatante cu care în principiu nu prea am mai dori să avem vreo legătură mai ales sentimentală. Și ca un corolar așa spre final: putem noi oare influența ceva la nivel mondial? Cu actualii conducători politici, desigur, cufoarte puțin.

 

Florian Laurențiu Stoika

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Vorbe de clacă

Expresia clacă este un cuvânt practic intraductibil. Clăcaș era cel care, din timpuri preistorice, era …

Cucuveaua care nu doarme

Cucuveaua este o pasăre din familia Strigidae ce viețuiește în zonele temperate din Europa, Asia …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: