Mitică Popescu – Un actor dedicat

Dumitru zis Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936 în București, într-o familie modestă din cartierul Apărătorii Patriei, unde și-a petrecut copilăria și tinerețea, urmând aici și școala generală. Încă din timpul liceului (industrial) și-a demonstrat talentul actoricesc, alcătuind o trupă de amatori cu care a jucat diferite spectacole.

De asemenea în tinerețe a făcut figurație la Teatrul Armatei din Capitală. În anul 1957, după câteva încercări nereușite, a intrat la Institutul de Teatru din București (IATC) dar, în anul doi de studenție a fost exmatriculat din motive politice. La data de 5 noiembrie 1958, a fost arestat și apoi condamnat politic la trei ani de închisoare pentru trădare, constând în aceea că nu și-a denunțat prietenii care, la o petrecere au afirmat că intenționează să părăsească ilegal țara, trecând fraudulos frontiera de stat a României.

Pedeapsa executat-o la Penitenciarul Jilava și la coloniile de muncă Periprava și Salcia, în regim de detenție severă. S-a eliberat în 1961 și, după trei ani, în 1964, în perioada de ușoară relaxare politică de la sfârșitul dominației lui Gheorghiu Dej, lui Mitică Popescu i s-a permis să intre din nou la IATC pe care l-a absolvit în 1967. A fost repartizat mai întâi la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara, după care, a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, iar din 1973 a trecut la Teatrul Mic din București pe care nu l-a mai părăsit niciodată.

Aici, a debutat în piesa Philadelphia, ești a mea, după care, a fost distribuit în nenumărate piese românești și din repertoriul universal, în roluri de comedie, dramă, compoziție, fiind extrem de convingător. Dintre numeroasele piese de teatru în care a jucat Mitică Popescu în decursul îndelungatei sale cariere artistice, menționăm (în ordine oarecum cronologică): Geamandura, Matca, Galileo Galilei, Rața sălbatică, Cititorul de contor, Oamenii cavernelor, Emigranții, Nebuna din Chaillot, Să îmbrăcăm pe cei goi, Pluralul englezesc, Nu sunt Turnul Eiffel, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Ivona, Principesa Bungurdiei, Mitică Popescu, Mătrăguna, Monștrii sacri, Pescărușul, Cum vă place, Noaptea încurcăturilor, Desculț în parc, Școala femeilor, Slugă la doi stăpâni, Alex și Moriss, Colonia îngerilor ș.a.

De asemenea, Mitică Popescu a jucat și în foarte multe filme artistice românești precum: Dincolo de nisipuri (primul, în 1974), Stejar extremă urgență, Zidul, Mere roșii, Tănase Scatiu, Tufă de Veneția, Doctorul Poenaru, Vânătoarea de vulpi, Lumini și umbre (serial TV 1981- 1982), De ce trag clopotele Mitică?, Un saltimbanc la Polul Nord, Emisia continuă, Glissando, Fapt divers, Căsătorie cu repetiție, Trenul de aur, Moromeții, Un studio în căutarea unei vedete (1989), Drumeț în calea lupilor (1990), Miss Litoral, Chira Chiralina, Cel mai iubit dintre pământeni, Oglinda – începutul adevărului, Păcală se întoarce, Ticăloșii, Umilința (în 2011) etc.

Totodată, a interpretat numeroase roluri în piese de teatru radiofonic și a participat la multe programe de televiziune și scenete umoristice precum și la realizarea longevivei emisiuni D-ale lui Mitică, începând din 2010.

Mitică Popescu a fost căsătorit din 1977 cu reputata actriță Leopoldina Bălănuță cu care nu a avut copii, iar după decesul acesteia, în 1998, nu s-a mai recăsătorit, rămânând singur. În viața particulară, la fel ca și în teatru, era un om modest, prietenos, spiritual, foarte bun coleg, încurajând tinerii, conștiincios și perseverent, de o punctualitate desăvârșită (venea primul la teatru și pleca ultimul și nu a întârziat niciodată), dar și un înfocat suporter al echipei de fotbal Rapid București (membru al galeriei).

Tânăra, îndrăgita și sensibila actriță a teatrului Nottara, Ioana Calotă, îl caracteriza în 2023 pe maestrul Mitică Popescu astfel: A fost vocea care mi-a marcat copilăria. Un actor extraordinar. Un om bun, cald și generos. Un gentleman adevărat cu un suflet uriaș, pe cât de smerit… o onoare să fiu strânsă în brațe de dumnealui. Mitică Popescu a încetat din viață la 3 ianuarie 2023 în Spitalul Elias din cauza unor grave afecțiuni cardiace.

Întrucât fusese decorat în 2012 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu, în prezența multor prieteni și colegi de-ai săi. În urma lui, rămâne un model și reper moral și profesional, iar filmele în care a jucat și înregistrările cu el din arhiva TVR se vizionează și azi cu mare plăcere de către toate generațiile.

Horațiu Măndășescu