Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SPIRITUALITATE / MITROPOLIȚI PRIMAȚI (I) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT

MITROPOLIȚI PRIMAȚI (I) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT

MITROPOLIȚI PRIMAȚI (I)
– DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT –

După decesul mitropolitului Nifon, a fost ales mitropolit primat, la 31 mai 1875, Calinic Miclescu, mitropolitul Moldovei, descendent dintr-o veche familie boierească de dincolo de Milcov. S-a născut la 16 aprilie 1822, la Suceava, ca fiu al vel logofătului Scarlat Miclescu şi al Mariei, născută Beldiman, şi a primit la botez numele Constantin. Din fragedă vârstă a trăit pe lângă unchiul său de frate, Sofronie Miclescu, mitropolitulMoldovei (1851-1860), care, la 18 iunie 1842, când era episcop de Huşi, l-a tuns în monahism, dându-i numele Calinic şi l-a hirotonit ierodiacon, la 23 aprilie 1843, şi ieromonah, la 30 noiembrie 1848. În anul 1851 a fost numit stareţ al mănăstirii Slatina, iar la 2 februarie 1855 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul Hariopoleos.

Mitropolit Calinic Miclescu
Mitropolit Calinic Miclescu

Ca stareţ la Slatina, a participat activ la pregătirea Unirii Principatelor, ceea ce a adus unchiului său mustrări din partea autorităţilor de la Iaşi. În anul 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei şi a susţinut cu tărie unirea celor două ţări româneşti. Un an mai târziu, la 8 noiembrie 1858, a fost numit locotenent de episcop la Huşi, dar către sfârşitul anului 1860 a demisionat, în semn de protest faţă de înlăturarea unchiului său, mitropolitul Sofronie, de la conducerea Bisericii Moldovei, pentru că se opusese secularizării averilor bisericeşti. A revenit ca stareţ la mănăstirea Slatina, unde se retrăsese şi unchiul său, până la 7 mai 1863, când a fost numit locţiitor de mitropolit la Iaşi, pentru ca, la 18 mai 1865, să fie numit prin decret domnesc, de către Al. Ioan Cuza, mitropolit titular al Moldovei, fiind recunoscut canonic prin legea sinodală din 1872.
În aprilie 1866, scurt timp, a fost suspendat din scaun, sub învinuirea că, în timpul locoteneţei domneşti, a participat la mişcarea separatistă (antiunionistă) din 3 aprilie 1866, de la Iaşi.La 19 ianuarie 1871 a fost expus la un atentat din partea arhimandritului Clement Nicolau, profesor la Seminarul de la Socola, care a tras asupra sa patru focuri de revolver, rănindu-l cu două .
În luna mai 1873, mitropolitul Calinic a îngropat la Ruginoasa rămăşiţele pământeşti ale fostului domnitor Al. Ioan Cuza. Cu acest prilej, el a invitat la slujba de înmormântare şi pe mitropolitul Nifon de la Bucureşti, căruia, însă, i s-a părut că această invitare nu este potrivit canoanelor şi că termenii folosiţi i-ar nesocoti, oarecum, calitatea de primat. De aici o discuţie aprinsă între Sfântul Sinod şi mitropolitul Calinic, care a dus la întocmirea Regulamentului pentru atribuţiunile de precădere ale mitropolitului primat al României. Mitropolitul Calinic s-a arătat nemulţumit cu prevederile acestui regulament, care, zicea el, nesocoteau autonomia Bisericii moldovene, veche de sute de ani, şi a refuzat să mai participe la şedinţele Sfântului Sinod. Ca urmare, Sfântul Sinod, printr-o hotărâre din 8 noiembrie 1873, a declarat întreruptă comuniunea spirituală cu mitropolitul Calinic şi, totodată, l-a suspendat din administrarea Mitropoliei Moldovei. Până la urmă, mitropolitul Calinic a venit la şedinţele Sfântului Sinod, care, la 19 noiembrie 1873, a revocat hotărârea din 8 noiembrie şi i-a ridicat suspendarea, punându-se astfel capăt acestui conflict .
Peste doi ani, după decesul mitropolitului Nifon, la 31 mai 1875, mitropolitul Calinic a fost ales mitropolit primat, fiind investit şi înscăunat la 15 mai, acelaşi an.A păstorit ca mitropolit primat peste unsprezece ani, timp în care, în 1881, s-a înfiinţat Facultatea de Teologie din Bucureşti (care după doi ani, din lipsă de fonduri, şi-a închis cursurile, reluându-şi-le la 4 noiembrie 1884); la 17 ianuarie 1882 şi-a reluat activitatea Tipografia Cărţilor Bisericeşti, care funcţionează până astăzi; la 25 martie 1882 s-a sfinţit pentru prima dată, în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, Sfântul şi Marele Mir de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fără a se cere binecuvântarea Patriarhiei Constantinopolului, iar la 25 aprilie 1885, Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută autocefală de către Patriarhia ecumenică din Constantinopol .
Mitropolitul Calinic Miclescu a trecut la cele veşnice la 14 august 1886 şi a fost înmormântat la mănăstirea Neamţ, potrivit dorinţei sale testamentare .
În scaunul de mitropolit primat, rămas vacant prin moartea mitropolitului Calinic Miclescu, a fost ales episcopul Dunării de Jos, Iosif Gheorghian. S-a născut la 20 august 1829, la Botoşani, în familia preotului Gheorghe de la biserica Sfinţii Voievozi din acest oraş, şi a primit la botez numele Ioan. A fost dat să înveţe primele clase la o şcoală privată din localitatea natală, cu un grec, după care a fost dus de tatăl său la Mitropolia din Iaşi, la duhovnicul Mardarie, ajuns mai târziu arhiereu, pentru a urma la şcoala de la Trei Ierarhi şi apoi la Academia Mihăileană. Cunoştea foarte bine limba greacă, pe atunci limba vorbită în cercurile de elită, atrăgând asupra sa atenţia mitropolitului Veniamin Costache. A urmat cursurile Academiei Mihăilene până la vârsta de numai 17 ani, când a fost dus de arhiereul Mardarie la mănăstirea Mogoşeni şi călugărit, cu numele Iosif, apoi hirotonit ierodiacon, în1846. Ca diacon, a slujit la episcopia din Huşi şi la mitropolia din Iaşi, pe lângă mitropolitul Sofronie Miclescu. De la Iaşi, a fost trimis diacon la Capela română din Paris, unde s-a îndeletnicit şi cu studiul literaturii, cercetând prin biblioteci, şi a frecventat unele cursuri la Sorbona.
La întoarcerea în ţară, în 1863, a fost hirotonit preot şi numit profesor şi director la Seminarul din mănăstirea Neamţ, apoi, stareţ la mănăstirea Todireni-Suceava şi, ceva mai târziu, la mănăstirea Popăuţi-Botoşani .
La 19 iulie 1865 a fost numit, prin decret domnesc, de Alexandru Ioan Cuza, episcop la Huşi, dar recunoscut canonic prin legea organică din 1872. A fost hirotonit arhiereu de Calinic Miclescu, mitropolitul Moldovei. După mai bine de 13 ani de păstorire la Huşi, la 27 februarie 1879, a fost ales episcop al Dunării de Jos, cu reşedinţa la Galaţi, în locul lui Melchisedec, trecut episcop la Roman. În această calitate, a reorganizat viaţa bisericească din Dobrogea, revenită atunci la România (1878). La 22 noiembrie 1886, a fost ales mitropolit primat, fiind înscăunat la 30 noiembrie, acelaşi an .
Ca mitropolit primat n-a avut curajul să se împotrivească amestecului tot mai făţiş al statului în treburile Bisericii. După o păstorie de şase ani şi patru luni, la 29 martie 1893, mitropolitul Iosif Gheroghian, „motivat numai de suferinţele trupeşti şi nicidecum de vreo altă cauză”, cum însuşi mărturiseşte, s-a retras din scaunul mitropolitan la mănăstirea Căldăruşani,pentru „a-şi petrece restul vieţii în linişte şi singurătate, spre alinarea durerilor”. Se pare că a luat această hotărâre din pricina opoziţiei ce a făcut-o noii Legi a clerului mirean şi a seminariilor, prezentată Corpurilor legiuitoare, Guvernului şi Sinodului de ministrul conservator Take Ionescu.Mitropolitul Iosif Gheorghian, încurajat de liberali, a refuzat să treacă această lege prin Sinod, socotind-o anticanonică .
În cei peste trei ani petrecuţi la Căldăruşani, Iosif Gheorghian a făcut traduceri din literatura patristică, mai ales cărţi de istorie bisericească. A tradus din franceză lucrărilepreotului romano-catolic, trecut la Ortodoxie, Wladimir Guettée, pe care l-a cunoscut la Paris şi cu care a rămas în corespondenţă.
După retragerea din scaun a mitropolitului Iosif Gheorghian, a fost ales mitropolit primat Ghenadie Petrescu, episcopul de Argeş. Acesta s-a născut în Bucureşti, mahalaua Hagiului, în martie 1836, într-o familie de comercianţi. A dobândit primele cunoştinţe de carte de la cei doi dascăli – un grec şi un român – aşezaţi la biserica Stelea din Bucureşti, după care a absolvit cursul elementar la şcoala de la Domniţa Bălaşa, prin anul 1853. Avea înclinări pentru caligrafie, desen şi pictură. Sub îndrumarea unei rude a sa – călugăr – la care a găsit protecţie şi sprijin, în 1854 a intrat ca frate la mănăstirea Căldăruşani, unde, timp de trei ani, a fost supus la toate ascultările noviciale, pe care le-a îndeplinit cu plăcere. În 1857, mitropolitul Nifon l-a luat la Bucureşti, în slujba Mitropoliei, iar la 6 martie 1858 afost tuns în monahism, cu metania la mănăstirea Cernica, schimbându-i-se numele din Gheorghe în Ghenadie. După trei zile, la 9 martie 1858, a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei mitropolitane. În 1867 este făcut arhidiacon, iar la 26 octombrie 1869 hirotonit preot. În 1870 a fost numit mare eclesiarh al Mitropoliei, cu rangul de protosinghel, încredinţându-i-se, în acelaşi timp, conducerea şi controlul bisericilor şi preoţilor din Capitală, precum şi supravegherea generală a eparhiei Ungrovlahiei.
La 26 octombrie 1873 a fost hirotesit arhimandrit, iar la peste un an, în 1874, ales arhiereu, fiind hirotonit în această treaptă la 23 februarie 1875, cu titlul Piteşteanul. Două luni mai târziu, vacantându-se scaunul episcopal de la Argeş, a fost numit locţiitor de episcop, iar la 14 martie 1876 ales episcop titular al acestei eparhii.

Mitropolit Iosif Naniescu
Mitropolit Iosif Naniescu

Ca episcop la Argeş, a călătorit des în eparhie, dând şi 12 pastorale cu conţinut felurit, şi s-a îngrijit de restaurarea bisericilor (după propria sa mărturisire, s-ar fi înnoit şi construit, cu îndemnul său, 380 biserici), între care şi ctitoria lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş, a cărei restaurare s-a început în 1875 şi s-a încheiat la 12 octombrie 1886, când s-a sfinţit cu fast deosebit.A făcut câte o raclă de argint pentru moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala mitropolitană din Bucureşti şi Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş. A ajutat la repararea bisericilor Popa Chiţu şi Sfântul Ştefan din Bucureşti, Sfântul Ioan din Piteşti, mănăstirilor Văleni, Stânişoara, Turnu şi Robaia şi schitului Ostrov.
A sprijinit, împreună cu alţii, tipărirea unei colecţii de documente privitoare la istoria modernă a României şi a ajutat mai multe societăţi filantropice, culturale şi de binefacere, cărora le-a făcut diferite donaţii. A contribuit pentru construirea Seminarului din Curtea de Argeş, a întreţinut studenţi la învăţătură şi a oferit Facultăţii de Teologie din Bucureşti suma de 30.000 lei, atunci când ea încă nu era luată în bugetul Statului.
La 18 mai 1893 a fost ales mitropolit primat, fiind investit şi înscăunat, trei zile mai târziu, la 21 mai, acelaşi an. Unul din primele acte ale păstoririi sale ca mitropolit primat a fost sprijinirea proiectului noii Legii a clerului şi seminariilor, pe care a trecut-o prin Sinod şi care s-a votat, apoi în Parlament.
Curând, însă, guvernul conservator, care sprijinise alegerea sa ca mitropolit primat, a fost înlocuit cu un guvern liberal, care a căutat pe orice cale să-l înlăture din scaun. Ca urmare, după trei ani de păstorire, i s-a înscenat un proces, care în afară de faptul că l-a depus din scaun, a provocat şi un mare scandal în ţară.
Mitropolitul Ghenadie a fost acuzat că a încercat să submineze autoritatea sinodală a Bisericii şi să aşeze „voinţa sa proprie în locul autorităţii spirituale, disciplinare şi judecătoreşti a Sinodului”; că a introdus inovaţii în serviciul liturgic; că a primit în eparhie clerici fără carte canonică; că a vizitat eparhii fără îngăduinţa ierarhilor locului; că îşi arogă drepturi judecătoreşti, care sunt de fapt de competenţa Sinodului; că e iubitor de argint. Împovărat cu astfel de învinuiri neîntemeiate, mitropolitul Ghenadie a fost chemat, la 17 mai 1896, înaintea Sfântului Sinod, transformat în instanţă de judecată. Trei zile mai târziu, la 20 mai 1896, a fost găsit vinovat şi depus din treaptă, fiind lipsit, totodată, şi de darul arhieriei şi trecut în ceata călugărilor de rând, ca monahul Ghenadie. Ridicat cu forţa publică din reşedinţa mitropolitană, a fost dus şi închinoviat la mănăstirea Căldăruşani, unde mai vieţuise în tinereţe.
În toamna anului 1896, însă, guvernul liberal a fost înlocuit cu unul conservator. Una din primele griji ale acestuia a fost să repare nedreptatea ce se făcuse mitropolitului Ghenadie. Astfel, în şedinţa Sfântului Sinod din 4 decembrie 1896, noul ministru al Cultelor, Gheorghe Mârzescu a propus „să se ridice de de-asupra mitropolitului Ungrovlahiei, Ghenadie Petrescu, hotărârea sinodală de la 20 mai 1896”. În consecinţă, în aceeaşi şedinţă, Sfântul Sinod a hotărât anularea sentinţei din 20 mai 1896, hotărâreaprobată şi de conducerea de atunci a Statului. Astfel, la 4 decembrie 1896, mitropolitul Ghenadie Petrescu a fost repus în toate drepturile sale canonice, însă, în aceeaşi zi, el a demisionat din scaunul de mitropolit primat, demisie care a fost primită imediat de Regele Carol I .
După demisie, mitropolitul Ghenadie s-a retras la mănăstirea Căldăruşani, unde, în anul 1905, a fost numit stareţ pe viaţă. În această calitate a făcut însemnate reparaţii la biserică şi la chilii, devenind astfel unul din ctitorii mănăstirii. De asemenea, a înfiinţat în mănăstire un frumos şi valoros muzeu.
A călătorit la românii din Macedonia, cărora le-a făcut slujbe în româneşte ceea ce a nemulţumit, însă, pe patriarhul ecumenic, care a cerut chemarea lui în ţară. S-a vorbit chiar de trimiterea sa ca mitropolit în aceste părţi locuite de români.
În Bucureşti, între altele, a fondat un azil de bătrâni, cu paraclis, aşezat pe strada care până de curând i-a purtat numele.
Moartea l-a surprins în acest azil, la 31 august 1918. A fost înmormântat la mănăstirea Căldăruşani în bisericuţa de la Cocioc, pe care o reparase ca stareţ.

Pr. prof. dr. Ilie Rusu

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Schitul Pângăraţi – Loc binecuvântat de Dumnezeu

Schitul Pângăraţi – Loc binecuvântat de Dumnezeu – Îndemnul de a scrie despre acest lăcaş …

TRAIAN VUIA ȘI IMPLICAREA LUI ÎN MAREA UNIRE DIN 1918

TRAIAN VUIA ȘI IMPLICAREA LUI ÎN MAREA UNIRE DIN 1918 Fără Traian Vuia, Aurel Vlaicu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 5 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: