ACASĂ / ARTICOLE / MITOLOGIE ȘI FOLCLOR ROMÂNESC / MOȘII ȘI STRĂMOȘII – BABELE

MOȘII ȘI STRĂMOȘII – BABELE

MOȘII ȘI STRĂMOȘII – BABELE

În articolul din luna ianuarie, despre brad, aminteam de cultul morților. Aș vrea să vorbesc, de această dată, despre tradiții și datini moștenite din moși-strămoși , despre acești moși ai timpului sacru și cultul lor.
Mircea Eliade în De la Zalmoxis la Ganghs-Han, subliniază faptul că realitățile religioase autohtone au supraviețuit, mai mult sau mai puțin transformate, nu numai procesului romanizării, dar și al creștinării.. Avem destule probe ale supraviețuirii moștrenirii „păgâne”,adică geto-dace și daco-romane la români /…/ și continuă, este de ajuns să te gândești la cultul morților și la mitologia funerară, la riturile agrare, la obiceiurile sezoniere, la credințele magice etc., care, se știe, persistă, abia schimbate, de la o religie la alta, timp de milenii..
Mircea Vulcănescu în Mitologie română, afirmă: …mitologia strămoșilor și moșilor este o transfigurare și hiperbolizare a unor aspecte ale mitologiei morții. /…/Prin strămoși și moși, spune el mai departe, se înțelege trei tipuri de făpturi mitice: eroizarea morților, genificarea strămoșilor și moșilor ca făpturi mitice protectoare și divinizarea strămoșilor și moșilor – care ar fi ultima treaptă de consacrare la care ajung aceste făpturi mitice, după părerera lui Fustel de Coulanges, Cetatea antică.
În acest stadiu final de consacrare a strămoșilor și moșilor se alcătuiește primul nucleu sistemic de personaje divine, care anticipează mitologia dacă închegată în secolele VI-I î.e.n. și în secolele I și II al e.n.și continuă, prin mitologia daco-romană într-o formă nouă, în mitologia română. Deci cam de la începutul secolului I î.e.n.se poate vorbi despre o mitologie a strămoșilor și moșilor ca divinități tutelare de ordin gentilico-tribal, din care va germina mai apoi treptat tot pantheonul mitologic dac și mai apoi daco-roman, ca substrat al mitologiei poporului român, așa cum îl cunoaștem până în prezent, conchide Vulcănescu.
Din studiile iconografiei arheologice, comparativ cu alte surse de etnologie mitologică și istorie a mitologiei pe teritoriul Daciei ( înaintea erei noastre și în era noastră) duc la constatarea existenței cultural-istorice a unei instituții gerontocratice și totodată gerontologice.
Strămoșii și moșii făceau parte, în preistorie și în istorie, din ceata oamenilor bătrâni și buni ( denumiți de latini homines veteres et boni) care au condus la început comuinitățile gentilico-tribale și apoi obștiile sătești și au creat credințe, datini și tradiții de conduită etico-juridică și magico-mitologică.
Autoritatea de stat din Dacia a receptat unele sarcini și atribuții ale gerontocrației, care i-au convenit, iar pe cele care nu o stinghereau, le-au lăsat să circule în spiritul jurisdicției naturale.
Firesc, acești oameni bătrâni și buni, sanctificați de comunitatea gentilică, după moarte s-au transformat în gerontolatrie postumă. Și astfel, gerontomitologia s-a reflectat în mitologia oficială de stat în Dacia, în religia statului daco-roman și în cele din urmă în creștinismul primitiv al formațiunilor statale românești.
Să vedem acum, ce a rămaas din această gerontomitologie dacă și daco-romană la români.
Ei bine, din această gerontomitologie dacă, la români, au rămas conceptele de moș și strămoș și echivalentele lor feminine. Cuvântul moș marchează, după cum atestă Vasile Suciu în Termeni de înrudire în limba română „rudenia de sânge în linie dreaptă”și în continuare susține că (moș) e polisemic și de circulație generală în limba română și în dialectele românești sud-dunărene, cu sens primitiv și, de bază, de om bătrân, de moșneag, de unchieș, iar la plural, definește seria ascendenților mai îndepărtați, generațiile vechi, strămoșii, precum și derivatele: străbunic, străbun. Din moși strămoși= din cele mai îndepărtate vremuri, Strămoș înseamnă tatăl bunicului sau al bunicii. Cuvântul moș face parte din fondul principal lexical al limbii române. în albaneză motsh(mosh) mot = timp, an(…)vârstă. V. Suciui crede că termenul moș din limba română ar fi pătruns și în limba unor vecini sau naționalități conlocuitoare: môșul și mošo în bulgară; În Craina și Timoc (Jugoslavia) moša, în Bosnia mošuli, în ucraineană mošul cu sensul de bunic, în maghiară mosnj, la sași, Mosch = moșneag, bunic. Prin evul mediu, în Muntenia, cu o puternică viață agricolă exista forma de proprietate agricolă liberă, moșnenie etc.
Rămășițe culturale de ordin mitic ale gerrontocrației, uneori și de gerontolatrie, au dăinuit până la sfârșitul secolului al XIX-lea la noi. De pildă: satul românesc liber era organizat în piramidă socială, în staturi suprapuse, în ordine ierarhică, de la mulțime, la cete de vârstă, sex, interese profesionale și reprezentanță comunitară. La baza piramidei sociale se afla stratul opiniei sătești, alcătuită din mulțime, din „natul satului” , urma stratul cetei de feciori (și fecioare), stratul cetei de oameni vrednici (împărțit în subcete profesionale) și în vârful piramidei era stratul cetei de bătrâni, din care erau alese căpeteniile satului. Ceata bătrânilor, era așadar „dătătoare de legi și datini”, după cum se exprima plastic Mihai Eminescu, în comunitățile etnice românești.
În capitolul Gerontolatria. Zeii Moși. Sărbătorile Moșilor – din luicrarea mai sus citată a lui V. Vulcănescu , citim că a găsit, într-un compendiu al mitologiei române destinat pentru Enciclopedia României (1936), structura gerontololatrică a mitologiei române, a făpturilor mitice și a cultului lor: zeii moși ( a Fârtaților concepuți ca strămoși divini ai umanității – dualismul acestei legende considerat de unii de origine bogomilă- Mircea Eliade, în opera citată, ajunge, după o savantă trecere în revistă a diverselor teorii, că Apriori,nu este exclus ca anumite credințe„dualiste”difuzate în Balcani și în regiunile carpato-dunărene să reprezinte resturi de credințe religioase ale substratului traco-scitic ) și a semizeilor moși ( a Moș Ajunului, a Moș Crăciunului, a Moșului Pădurii, a moșilor meteorologiei populare și a Taților, pentru a sublinia caracterul pateern al strămoșilor și moșilor mitici (Cerul-tatăl, Tatăl soarelui, Tatăl vântului, Greul Pământului etc.) și comparativ a Babelor, prin sublinierea caracterului meteorologic al strămoașelor și moașelor mitice ( Baba Dochia și celelalte Babe) precum și a altor Babe ( Baba Gaia, Baba Iaga), numite și Mume, prin sublinierea caracterului matern al strămoașelor și moașelor mitice ( Pământul mumă, muma pădurii, muma zgripțuroilor, muma ploii, muma vântului, muma florilor, muma zmeilor etc).
Primul Zeu moș, „Fârtatul, apare în iconografia populară română ca un zeu cioban care cutreeră în ceruri îmbrăcat în cojoc, cu căciulă și opinci ciobănești, cu fluier la brâu și bâtă în mână. Celălalt zeu moș, Nefârtatul, al doilea în rang divin, apare în iconografia populară ca un zeu vrăjitor care cutreeră pământul și subpământul, în straie de crescător al fiarelor sălbatice și călăuză a duhurilor rele.”
În perioada de trecere de la cultul strămoșilor și moșilor mitici la patronul creștin primitiv al casei sau comunității, zeul-moș devine o divinitate secundară. Așa că în perioada feudală, zeul-moș (Fărtatul) se reduce la culturl moșilor-zei, care în vremea noastră au devenit semidivinități ale timpului sacru, ai meteorologiei populare și ai cultului morților…
Ca făpturi mitice care prefigurează timpul sacru în calendarul popular românesc: timpul sărbătoresc în care se desfășoară anumite rituri și ceremonii, așa-zisele „sărbători păgâne”, unele dintre ele purtând chiar numele de Moși, când se țineau târguri anuale, care s-au transformat uneori în ( bâlciuri, iarmaroace și nedei), La acestea se venea cu marfă și după vinderea obiectelor respective, se încingea petrecerea, se ridicau leagăne, lanțuri,, veneau ursarii cu urșii, tinerii întindeau hora, se înjgheba și un teatru de păpuși, iar saltimbancii îi distrau, pe cei adunați, cum puteau și ei.
De Anul Nou, se colinda cu cete de mascați, printre care și măști de moși, însoțite uneori de măștui de babe, ambele cete erau antrenate în joc, ținându-se de șotii indecente, schițând posesia sexuală, amintind de cultul fecundității agrare transpus într-o mimare a afecțiunii senile..
În celelalte sărbători populare de peste an excelau jocurile legate de ocupațiile de bază ( agricultura, păstoritul). Un astfel de joc mitic consacrat timpului sacru al Rusaliilor era călușarii.La călușari participa și un moș numit mutul. Mutul oficia, prin dansul lui, cultul fecundității agrare, înarmat cu cun falus de lemn, simula că ar ara o brazdă circulară din curtea gazdelor care-i primeau să danseze.Și în jocul caprei moldovenești și al Turcăi din Transilvania era și un moș glumeț, care în Transilvania se numea bloj.
Dintre semidivinitățile meteorologiei, Vulcănescu prezintă Crivățul – vorbind despre vestita baladă Marcos Pașa și Crivățul, este legenda unui pașă viteaz, cu o armată „câtă frunză și iarbă”, care în orgoliul lui nemăsurată îl provoacă la luptă pe moș Crivăț. În plină vară, îl găsește pe acesta în „puțul lui” «cu picioarele în apă / pe un scăunel de gheață,/ mustăți și sprâncene de brumă,/ și cu barba tot de chidă(…)» Crivățul văzându-se sfidat de alt bătrân, îl roagă pe Dumnezeu „să-i dea trei zile din Udrea,/ trei zile din Călindar,/ și cu trei din Făurar/ (…)”. În primele trei zile a dat ploaie caldă, în următoarele trei ger uscat și în ultimile trei o furtună care a măturat focurile de pe pământ, le-a ridicat în slavă și le-a zvârlit în mare. Ce a mai rămas din armată, împreună cu marcos pașa, s-au dus la moș Crivăț, au căzut în genunchi și i-au cerut iertare. În bunătatea lui, Crivățul a dat un soare puternic și i-a dezghețat. Morala: omul nu poate înfrânge legile naturii decât supunându-li-se.

Dar, cea mai importantă atribuție a moșilor ca semidivinități a fost aceea legată- de cultul morților.
Pe lângă sâmbetele morților din an, S. Fl. Marian, în Înmormântarea la români, amintește de multe alte zile consacrate „pentru pomenire și jertfă”ce se aduc pentru sufletele morților, care se numesc în toate țările locuite de români Moși.El trece în revistă patru categorii de moși grupate pe anotimpuri în 19 zile, numite moși (Crăciun, iarnă, paresimi, Florii, Joi-Mari, Paști, Sângeorge, Ispas, Rusalii, Rusitori, Sânziene,Săn-Petru, Sântilie, Schimbarea la față, Sânta Maria, Ziua crucii, Sân Medru, de Mărțișor, de corastră).
Unele din datinile funerare consacrate moșilor au fost dublate de urcări pe munte, căpătând un caracter sărbătoresc extrafunerar, ca de exemplu, pe Muntele Găina, inițial la Moșii de Sântilie, sau de pe Muntele Ceahlău la Moșii de Sânta Maria. Urcările pe munte probabil că sunt supraviețuir iale pelerinajelor în Carpați, la schimniciile bătrânilor ktiști, cocoțate pe culmile considerate sfinte de tradiția dacă. Cu timpul, urcarea pe Muntele Găina a luat un alt aspect, logodna sau căsătoria fetelor aduse la târg.
Din gerontolatria locală ne-au rămas două categorii de figurări mitice: 1. care păstrează încă un caracter ritual magico-mitologic și 2. care s-au rezumat la un caracter ceremonial de tip ludic.
Din prima categorie fac parte măștiule de moșnegi și unchieși, măștile de bloji și măștile de sfinți și sfinte populare, iar din a doua categorie măștile de moși și babe.
Măștile de moșnegi și unchieși închipuie strămoși sau moși comunitari care participau la funerariile unui membru al familiei lor. Erau măști fără caractere particulare, hieratice, și erau purtate înaintea ceremoniei înmormântării, în satele de munte din Vrancea. Mascarea se făcea, pe o culme sau într-o pădure, care simboliza spațiul de Dincolo de lume, de unde, pe înserat ,veneau ca arătări, în monom, în sat.. Defilau pe ulițele satului prin fața celor ce-i așteptau ; călcau încet, auzindu-se numai pasul felin pe pământ. Se opreau în fața casei îndoliate. Băteau ritmic cu bastoanele în poartă și intrau, tot în monom, fără să aștepte, și înaintau până în fața rugului, unde se prindeau de mână și porneau o horă deschisă în jurul rugului, într-un ritm din ce în ce mai apăsat și mai rapid, culminând într-o horă, în care păreau că zboară în semiîntuneericul brăzdat de lumina limbilor de foc, horă când telurică, când aeriană, intonând o incantație bocet în care era invocat destinul omului, la sfârșitul căruia, uncheșii băteau din nou în poartă cu toiegele, în ușa prispei și a casei, în mesele cu pomană așezate afară, în sicriul cu cina funerară, chemându-l pe cel mort într-o zicere bolborosită, cu cuvinte neinteligibile.
Ritualul funerar marca perioada de tranziție între incinerarea (simbolizată prin rugul aprins din curtea de priveghiu, care trebuia să ardă toată noaptea, până la apariția zorilor) și înhumarea ( simbolizată prin sicriul cu cina funerară așezat pe prispă și mortul priveghat în casă, uneori scos afară și așezat lângă sicriu).
Din cultul moșilor au mai supraviețuit și unele aspecte de mitologie ludică, inițial ele făceau parte din riturile culturale ale gerontolatriei: măștile de moși numiți bloji, muți, vătafi, după caracterul lor ludic. După cum am spus ceva mai înainte, blojul este termenul popular, din Transilvania, pentru moș. În oricare joc ar participa, el este înfățișat printr-un moș care prezintă o acțiune mută, o pantomimă, de obiceri tragicomică (călușarii, Turca, brezaia) . În masca de brezaie, moșul personifică pe soțul tinerei Brezăi„ și simbolizează vitalitatea masculină concepută sub forma senectuții virile; sub șorțul zdrențuit, moșul purta o mascoidă de falus, cu care își permitea obscenități în joc. În recuzita spectacolelor ceremoniale, ce țin de datinile de iarnă, apar personaje mascate numite sfdinți și sfinte, care preiau rolul moșilor și babelor: colindătorii mascați din Maramureș, în teatrul religios de tipul Vicleimului în Transilvania, Irozilor în Moldova și Muntenia, sau a Moș Begului din teatrul de păpuși din Mehedinți.

BEATRICE KISELEFF

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE

TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE Luna noiembrie, Brumar, cum este cunoscută în popor, debutează cu …

OCTOMBRIE (BRUMĂREL) – TRADIȚII ȘI OBICEIURI

OCTOMBRIE (BRUMĂREL) – TRADIȚII ȘI OBICEIURI Luna octombrie mai este numită în popor și Brumărel, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − seventeen =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: