Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / MUZEE-EXPOZIȚII-COLECȚII-COLECȚIONARI / Muzeul ”Ion Luca Caragiale”, Ploiești

Muzeul ”Ion Luca Caragiale”, Ploiești

Anul acesta se împlinesc cifre rotunde atât de la naștere (170 de ani) cât și de la trecerea în neființă (110 ani) a genialului Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român, autorul nemuritoarelor piese de teatru “O scrisoare pierdută”, “O noapte furtunoasă”, “D-ale carnavalului” etc., creator al unor personaje memorabile din societatea burgheză în care a trăit, desprinse parcă din vremea noastră. În semn de respect pentru personalitatea marelui scriitor și gazetar și de apreciere a eforturilor personalului Muzeului “I. L. Caragiale” de a-i păstra vie memoria, revista “Independența Română – Independența prin Cultură” le propune cititorilor săi, care au drum prin centrul municipiului prahovean, să facă o vizită tematică la acest locaș de cultură, unde cu siguranță, vor descoperi noi detalii privitoare la viața și opera inegalabilului “Nenea Iancu”.

Horațiu Măndășescu Muzeul „Ion Luca Caragiale” funcţionează din anul 1962, pe strada Kutuzov nr. 1, din Ploieşti, fiind o secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Casa care adăposteşte instituţia de cultură este o casă monument istoric, de început de secol XIX, având o faţadă bogat decorată cu arcade trilobate şi stâlpi sculptaţi. Ea a aparţinut lui Gheorghe Dobrescu, primar al Ploieştiului între anii 1906 – 1907. Muzeul şi-a deschis porţile vizitatorilor în data de 30 ianuarie 1962, ca un omagiu adus scriitorului Ion Luca Caragiale, la 110 ani de la naşterea sa, graţie profesorului Nicolae Simache, care a înfiinţat mare parte din muzeele Prahovei.

Expoziţia permanentă, reorganizată în anul 2002, cu ocazia Anului Caragiale, aduce în atenţia vizitatorilor principalele momente din viaţa şi opera scriitorului, subliniind legăturile sale cu Ploieştiul, al cărui fiu a devenit de la vârsta de 6 ani. Astfel, în expoziţie, se regăsesc documente referitoare la familie şi la anii de şcoală urmaţi la Ploieşti, la debutul său ca şi gazetar şi la revistele pe care le-a condus sau la care a colaborat, precum şi începuturile sale în proză şi în teatru. Fotografiile originale, alături de mobilierul care a aparţinut scriitorului, conferă autenticitatea ambientului creat. Cei care trec pragul muzeului vor putea admira, în prima încăpere, obiecte care au aparţinut lui Gheorghe Dobrescu, contemporan cu Caragiale.

Tot aici sunt expuse documente şi fotografii originale, deosebit de valoroase, care atestă faptul că primii ani de şcoală scriitorul i-a urmat în Ploieşti. Caragiale face parte din prima serie de absolvenţi ai gimnaziului „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti, clasându-se al cincilea din opt şcolari. Momentul care a marcat definitiv existenţa marelui nostru dramaturg este acela în care ia contact cu lumea teatrului, urmând cursurile de mimică şi declamaţiune, susţinute de fratele tatălui său, Costache Caragiale, la Conservatorul din Bucureşti. Ulterior, revine în Ploieşti unde este o perioadă copist la tribunal.

După moartea tatălui său, se mută în Bucureşti, întorcându-se în lumea teatrului, ca sufleor. Cea de-a doua încăpere ne introduce în ambianţa locuinţelor lui Caragiale, camera sa de lucru fiind reconstitută prin expunerea pieselor muzeale, care au aparţinut scriitorului şi familiei sale. Bustul contemplativ al scriitorului, realizat de sculptorul Ion Jalea întâmpină vizitatorii pe hol, alături de desene cu schiţe de costume, caricaturi şi tablouri cu actorii care au dat viaţă personajelor lui Caragiale.

Un loc important îl ocupă portretul fiicei scriitorului Ecaterina Caragiale – Logadi, realizat de artista Rodica Maniu, o apropiată a familiei. Sunt expuse şi picturile care înfăţişeză casele în care a locuit Caragiale în Bucureşti şi în Ploieşti. În ultima sală este ilustrată, în ordine cronologică, creaţia marelui scriitor. Operele sale dramatice: „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, „D-ale carnavalului” şi „Năpasta” sunt prezentate în spaţii largi, prin expunerea unor scene, care s-au bucurat de interpretări actoriceşti antologice, alături de afişe de la premierele spectacolelor şi poze ale actorilor.

Perioada marilor nuvele şi schiţe ocupă, de asemenea, un rol important în expoziţie. Activitatea publicistică a scriitorului, colaborarea sa cu revista „Convorbiri literare”, „Epoca literară”, „Calendarul Dacia”, editarea celor două serii ale revistei „Moftul român”, participarea la conducerea revistei „Vatra”, alături de Ioan Slavici şi George Coşbuc, reprezintă un aspect distinct din existenţa creatoare a lui Caragiale, pus în valoare prin expunerea exemplarelor originale ale unor periodice, în care apar texte ale scriitorului. Ediţiile princeps cu autograful scriitorului, ale volumelor „Teatrul”, „Momente”, „Schiţe noue”, sunt expuse alături de fotografii ale scriitorului împreună cu buni prieteni. Anii exilului de la Berlin sunt anii unor alte creaţii memorabile: „1907 din primăvară până-n toamnă”, cât şi anii colaborărilor la „Convorbiri”, „Lupta”, „Convorbiri critice”- fiind redaţi în toată dimensiunea şi importanţa lor.

De asemenea, sunt expuse traduceri ale operei scriitorului în diferite limbi de circulaţie internaţională, alături de afişe de la reprezentaţiile comediilor lui Caragiale în lume. Studiile consacrate lui Caragiale sunt numeroase, dar cel mai important critic al său rămâne Şerban Cioculescu. Lucrarea sa „Viaţa lui I.L.Caragiale” este prima lucrare despre viaţa şi opera scriitorului. Expoziţia se încheie cu lucrările celor doi fii ai scriitorilor: Mateiu Caragiale – ”Craii de Curte Veche” şi Luca Caragiale – „Jocul oglinzilor”. În curtea muzeului ne aşteaptă şi ne conduce cu privirea, atât la intrarea cât şi la ieşirea din muzeu, cu un zâmbet ascuns în colţul buzelor, Nenea Iancu, surprins de artista Letiţia Ignat, în 1934.

Activităţile pe care le propune Muzeul „I. L. Caragiale” se desfăşoară atât prin parteneriate cu unităţi de învăţămînt preşcolar, şcolar, liceal şi universitar, cât şi cu actori ai Teatrului „Toma Caragiu” – Ploiești. Un loc important în cadrul acestor manifestări îl ocupă cele din 30 ianuarie când se marchează naşterea scriitorului, când are loc Concursul Național de Interpretare artistică a personajelor caragialiene ”Caragiale, contemporanul nostru”, dar şi cele din 22 iunie, momentul trecerii în eternitate al scriitorului.

De asemenea, ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, este sărbătorită în cadrul muzeului prin activităţi specifice. Programele de vacanță pentru copii, organizate în cadrul Muzeului “I. L. Caragiale”, au rolul de a apropria copiii de opera scriitorului. Lecturile interactive, combinate cu momente în care desenează şi pictează, aduc bucurie micuţilor aflaţi în vacanţă la muzeu. Muzeul „I. L. Caragiale” doreşte să menţină o legătură strânsă cu comunitatea, deoarece are o responsabilitate faţă de aceasta, fiind „custode” al culturii noastre naţionale, încrezător în valoarea exponatelor sale şi dornic să facă cât mai accesibile informaţiile. Cea mai mare provocare a Muzeului „I. L. Caragiale” rămâne aceea de a câştiga vizitatori loiali, dornici să revină cu plăcere în cadrul muzeului pentru a participa la toate acţiunile iniţiate de instituţia de cultură.

ing. Monica-Violeta Bostan

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Muzeul automobilului românesc Câmpulung Muscel-România

Puțini își mai aduc aminte că românii au fabricat un autovehicul de teren, încă de …

Muzeul Memorial Sighet

  Motto: Cine nu are memoria istoriei riscă să o repete (George Santayana, filozof spaniol, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

2 × 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: