Echipa națională de fotbal a României va avea o primăvară de „foc”, urmând să dispute, la 26 martie 2026, o partidă crucială împotriva Turciei, contând pentru barajul de calificare la Cupa Mondială ce va fi găzduită de SUA, Canada și Mexic. Partida va avea loc pe terenul turcilor, iar în caz de succes, reprezentativa noastră va întâlni în finala play-off-ului, tot în deplasare, învingătoarea din meciul Slovacia – Kosovo.
Dacă ar fi terminat pe primul loc în clasamentul grupei preliminare, România ar fi fost acum calificată la Mondial. Iar dacă ar fi obținut locul secund, ar fi avut, poate șansa de a întâlni în play-off adversari mai accesibili. Din păcate, echipa pregătită de Mircea Lucescu a avut o prestație sub așteptări în calificări, terminând pe poziția a treia în ierarhia finală și doar câștigarea grupei din Liga Națiunilor i-a oferit șansa de a disputa un baraj de accedere la Cupa Mondială. Unde tricolorii n-au mai ajuns de 28 de ani…
O victorie mare, dar și multe dezamăgiri
România avea speranțe mari înaintea startului în preliminarii. Tricolorii veneau după un Campionat European reușit, în care obținuseră o victorie entuziasmantă în fața Ucrainei și se calificaseră în optimile de finală ale turneului. Iar anterior preliminariilor, avuseseră un parcurs aproape perfect, câștigând grupa și asigurându-și astfel, prezența la barajul pentru Cupa Mondială. Totuși, în condițiile în care nu au avut în grupa preliminară nicio „sperietoare” precum Spania, Franța, Germania, Portugalia sau Italia, românii erau îndreptățiți să viseze cu ochii deschiși la o calificare directă la turneul suprem… Din păcate, România a debutat cu stângul în preliminarii: 0-1 la București cu Bosnia, echipă care, alături de Austria, era cotată drept contracandidata noastră la calificare.
Chiar dacă selecționerul Mircea Lucescu a dat vina pe arbitraj, reclamând un penalty neacordat pentru tricolori și ghinionul, prestația jucătorilor noștri nu a avut darul să convingă. A urmat o victorie la scor, 5-1, în San Marino, dar a venit apoi un nou „duș rece”: 1-2 la Viena cu Austria. Și deja visul nord-american începea să se destrame…
Ne-am mai lins rănile după un 2-0 acasă cu Cipru, dar în campania de toamnă am „zbârcit-o” din nou: 2-2 în returul cu ciprioții din „Insula Afroditei”. Când puțini mai credeau, tricolorii au obținut o victorie senzațională, 1-0 pe „Arena Națională” cu Austria (e drept, cu un gol marcat de Ghiță în minutul 90+5) și au reintrat în calculele calificării. Totul depindea de meciul de la Zenica cu Bosnia, pe care echipa noastră trebuia să-l câștige. Din păcate, după o primă repriză foarte bună, pe care românii au încheiat-o în avantaj (1-0), a urmat o cădere inexplicabilă în partea secundă, iar tricolorii au trebuit să se recunoască învinși: 1-3.
Victoria din ultimul meci, de la Ploiești, cu San Marino (7-1) n-a mai contat decât pentru statistică, iar echipa noastră a terminat preliminariile pe locul 3 în grupă, cu 13 puncte, la 6 în urma liderului Austria și la 4 după ocupanta poziției secunde, Bosnia.
„Trebuie să ne ridicăm nivelul”
Totuși, grație parcursului din Liga Națiunilor, România mai are o șansă să ajungă la Mondial, dar, pentru asta, va trebui să câștige două meciuri pe care le va juca în deplasare. Potrivit tragerii la sorți, tricolorii se vor duela, la 26 martie 2026, cu Turcia, pe terenul ei, iar dacă va câștiga, va mai disputa o partidă pe 31 martie, tot în deplasare, cu învingătoarea partidei Slovacia – Kosovo.
„Va fi un meci foarte dificil, Turcia este o echipă foarte bună. Eu am jucat de multe ori împotriva Turciei. Cunosc bine fotbalul turcesc. Avem la dispoziţie patru luni să ne pregătim. Toate echipele sunt foarte bune. M-am uitat la ultima evoluţie a lor împotriva Spaniei. Au jucători buni, pe care îi cunosc bine, mă rog, de acum 4-5 ani, când erau foarte tineri. Turcia trece printr-un moment bun. Noi trebuie să ne ridicăm nivelul, să ridicăm jucătorii noştri, prin prezenţa lor la echipele de club. Fotbalul este imprevizibil, nu va fi uşor, trebuie să ne pregătim din toate punctele de vedere. Presiunea va fi ca la Zenica, ospitalitatea va fi diferită”, a declarat selecționerul Mircea Lucescu, după tragerea la sorți.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal (FRF) se arată totuși optimist în șansele tricolorilor de a ajunge la Cupa Mondială: „Cred că cu oricare adversar am fi căzut, era același lucru. Acum trebuie să te gândești care sunt avantajele și dezavantajele în relația cu Turcia, primul meci. Nu ne gândim la al doilea meci. Avantajul e că Lucescu cunoaște jucătorii, are vreo cinci promovați acolo, în echipa Turciei. Cunoaște fotbalul turc foarte bine. Nu are nicio emoție pe niciun stadion din Turcia. A jucat acolo mai multe meciuri din România, cred. Astea sunt avantajele”.
În ceea ce ne privește, nu putem decât să sperăm că România va arăta altfel decât în majoritatea jocurilor din preliminarii și că vom trăi, în sfârșit, din nou pe „viu” un Mondial…
Mugur Băileșteanu
Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro