Nicolae Pitz

Poet, scriitor, restaurator născut 27 aprilie 1971, localitatea Măneciu-Ungureni, județul Prahova. Absolvent al Colegiului FerdinandMăneciu; Școala Populară de Artă, Palatul Culturii-Ploiești. Pasionat de muzică, literatură, desen, pictură, restaurare. Autor a cinci cărți: Secunda de iubire, Poemele sfârșitului de veac, Anotimpul fericirilor pierdute, E cugetul liber, Contur și Antologia – Tăcerea zilei de ieri.

În 2014 am fost selectat în revista Popasuri Culturale Românești unde am publicat un număr destul de mare de poezii și poeme până în 2016. Din 2022 am publicat în mai multe reviste: Dor de Infinit, Însemnări bucovinene, Bogdania etc., precum și câteva antologii: Antologia grai românesc, Antologia voievozilor de obcină. În anul 2024 am apărut și în almanahul Asociația scriitorilor și artiștilor voievozi de obcină, Câmpulung Moldovenesc.

Tăcerea zilei de ieri

Umbre, noapte și lichidul,
Tăcerea zilei de ieri,
Jarul, flacăra, fluidul,
Iarnă, toamnă, primăveri,

Clipe aproape răscoapte,
Cu trecutul ars de soare,
Cuvintele devin șoapte
Pline de dor și îndurare.

Și la ce folos cuvinte?
Tot ce vine, apoi se duce
Spre un apus care nu minte,
Doar dragostea fuse dulce.

Să nu pierd și să nu pierzi
A fost gândul ce ne leagă,
Să te dezmierd, să mă dezmierzi
De asta a fost viața dragă.

Și ne va cuprinde frigul,
Noapte, umbre și lichidul,
Iarnă, toamnă, primăveri,
Jarul, flacăra, fluidul,
Tăcerea zilei de ieri.

E dragostea un dor de paradis

Miroase a clipe de sărut tăcut,
Îmbrăţişaţi, învăluiți, uitați aproape,
În amurguri, singuri, zâmbetu-i sărut,
Vinul e pe buze, cerul e sub pleoape.

În constelații, trupul tău, mister,
Îmi amețești privirea în amor îngeresc,

Mă contopesc cu verdele din cer,
Lasciv și dornic îți șoptesc, trăiesc.

E dragostea un dor de paradis,
Genune e destinul, apoi totul, vis.

Într-o notă de vioară

Ochii mari asemeni unor
Cupe pline de iubire,
Din cristalul lor, amor
Semeni în a mea privire.

Buze coapte ca un fruct
Mă cuprind când este seară,
Tu, de univers, m-ai rupt
Într-o notă de vioară

Și cu capul lângă poale
Dorm atâtea sentimente,
Când sărut coapsele goale
Și-ale dragostei momente.

Glasul, şoaptă după şoaptă,
Gingaşă la trup şi toate,
Și îmi vine, câteodată,
Să rămân, dar nu se poate.

Las aici a se păstra
În negru, pe albe pagini,
Când timpul mă va castra
Făptura ta în imagini:

Ochii mari asemeni unor
Cupe pline de iubire
Din cristalul lor, amor
Semeni în a mea privire.

În natură eu te regăsesc

Și cât de mult natura iubesc
Când în natură eu te regăsesc.

Te zăresc în acest cerc, o piramidă,
Uit de lumea zeilor, morbidă.

Mai strânge-mă în brațe cât respir și știu
Ce va urma într-un târziu!

Iubește-mă în tine, în inimă și gând,
Pleacă primăvara iubirii prea curând.

Ne prinde vara îmbrățișați, arzând,
Putrezește toamna privindu-ne oftând.

Vine iarna, pulsul de îngheață,
Și uităm, am trecut prin viață.

Cât timp dăinuie al naturii zefir,
Iubește-mă, prin tine, să respir!

Iubește-mă precum eu te iubesc
Când, în natură, eu te regăsesc!

Iubire-ți ofer, nimic nu îți cer

S-au îmbrăcat frunzele-n veșmânt de cuvânt,
Copacii, cununa își uită, și-o lasă,
În lacrimi de ploaie, pe umed pământ,
Privește-i, ne privesc, de noi nu le pasă.

La gâtul iubirii, foarte scump colier
Din frunze de sălcii căzute,
Iubire-ți ofer, nimic nu îți cer
Pe când sărutări la tarabe-s vândute.

Călare, speranța gonește funebră,
Departe din neguri, privirea-i zăresc,
Stele se sting căzute-n tenebră,
Și ploaia le plânge în grai pământesc.

Cuvântul, prin frunze uscate, s-a stins,
Printre izvoare de lacrimi din cer,
E trupul plăpând, nespus de învins,
Iubire-ți ofer, nimic nu îți cer.

Muzica iubirii

Acorduri calde, de pian
Mă mângâie târziu, în noapte,
Cântă trupul diafan
Acord dezbrăcat de șoapte,
Muzică interesantă,
În ritmul valsului, prin pași,
Noaptea-i a muzicii amantă,
E tonul ce în noapte-l lași.
Dansează-ntreaga mea iubire
Cuprinsă-n tonul tău nebun,
Trec secunde-n nemurire
Și nu pot să le adun.
Cântă-i, iubito, inimii,
Cântă-i muzica iubirii!

Cuibul cu dor

Mă înfioară frumosul tău trup,
Ale vieții, necunoscute paranteze,
Mireasma primăverii am să mă rup,
Constrângere în multe ipoteze.

Pictura mea cu decolteu în verde,
De mine, să nu te desprinzi,
Un anotimp se macină și arde
Unde e timpul, spațiul în oglinzi.

E singurul leac din veacuri în veac,
Din iubire trăiesc, în iubire-am să mor,
Tratamentul irezistibil nu este fleac
Când ești toată a mea, la cuibul cu dor.

Pasiunea dragostei eterne

Privirea ta-mi arată infinitul,
Noaptea, mă adoarme a ei lumină,
Iubirea ta mă poartă-n paradisul
Femeii simple, pure și senine.

Pătrund în mine mii de sentimente
Și nu m-ai pot să fac un pas,
Trăiesc din Hamlet, doar fragmente,
Iubirea mă sugrumă și-mi dă glas.

Noaptea mă culc ca-ntr-un cavou
Visez un rai mai bun, ce farsă,
În negru se arată un erou
Și-o eroină, spre zenit, întoarsă.

M-apucă-un fel de nebunie, apoi,
La gâtul timpului, cu ură, mă reped,
Și mă opresc, mai cred în cifra doi
Și sper, și dorm, și mor, și cred.

Să dorm în a iubirii groapă,
Pe ale frumuseții tale perne,
Din amor să-mi dai un strop de apă
În pasiunea dragostei eterne.

Doina Bârcă