ACASĂ / ARTICOLE / MITOLOGIE ȘI FOLCLOR ROMÂNESC / NOSTALGIA PARADISULUI

NOSTALGIA PARADISULUI

NOSTALGIA PARADISULUI

Am discutat în numărul trecut despre diversele tradiții rezultate din cultul moșilor și strămoșilor, trecerera și adaptarea lor de la geto-daci la creștinism.
Credința conform căreia, la un moment dat s-a petrecut ceva care a dus la căderea omului, omul primordial care trăia în grădina raiului, înțelegea graiul animalelor, și s-a trezit deodată năpăstuit pe Pământul care se îndepărta din ce în ce mai mult de Cer. Nu mai avea accesul la Creator.
Sursele antice menționează credința geto-dacilor că sunt nemuritori. De la Herodot, Strabo, Josephus avem prețioase informații legate de viața, portul, credințele geților. Iată ce relatează Herodot despre nemurirea geților: Ei cred că nu mor, ci cel ce-și dă sfârșitul se duce la zeul Zamolxis; unii dintre dînșii cred că acesta este Gebeleizis. Tot la cinci ani, ei trimit la el ca sol pe unul dintr-înșii, tras la sorți, și-l însărcinează cu câte le cere fiecare. Iată cum îl trimit: câțiva dintre ei se așază în rând, ținând câte trei sulițe în mână, iar alții, apucând de mâini și de picioare pe cel hotărât să fie trimis la Zamolzis, îl aruncă în sus, pe vârful sulițelor; dacă el e străpuns și moare, ei cred că zeul le este prielnic; dacă nu moare, îl huiduiesc și-l dojenesc ca pe un netrebnic și păcătos și după asta trimit pe altul… Herodot scrie și că tot acești traci, când tună și fulgeră, trag cu săgeți în sus, spre cer, amenințând pe zeu, după părerea lui Daicoviciu, ei nu-l amenințau ci-i săreau în ajutor, spărgând norii ca să poată să apară fața luminoasă a zeului…
Iar în ceea ce privește greutatea cuvântului marelui preot, Deceneu, Strabo vorbește despre distrugerea viței de vie, la sfatul lui, ca să-i facă pe oameni să muncească netulburați de aburii beției.. Marele preot, ca șef al religiei dacice, dispunea de organizația preoțească în împlinirea rolului său de civilizator. Doar Strabo și Josephus Flavius amintesc de ei ca despre o tagmă de anahoreți celibatari,vegetarieni și abstinenți. Ei apar sub numele de ktistai (ctitori, întemeietori) la Strabo, de polistai, la Josephus, (întemeietori de orașe), pe care învățatul bulgar, D. Decev, îl consideră provenind din skistai (cei care se abțin de la plăceile lumești). Strabo ne informează că poporul îi numesc : călători prin nori, legat probabil de preocupările lor astronomice sau poate de vârfurile munților unde se aflau sanctuarele și peșterile lor, cum ar fi Muntele Sfânt, numit astfel și astăzi (unde s-a retras Zamolxis timp de trei ani), pe adevăratul său nume Kogaion. Aceste informații le găsim atât la Daicoviciu Dacii cât și la Pârvan Dacia, și Mircea Eliade De la Zalmoxis la Genghis-Han ș.a.
Evident, că omul primitiv și mai apoi creștinul a fost mereu preocupat de această cădere a lui din lumea paradisiacă și de îndepărtarea tot mai mare de cer, căutând să restabilească legătura cu demiurgul. La început, se putea ajunge la cer: de pe vârful unui munte, cu ajutorul unui copac, al unei liane, se făcea trecerea de pe un tărâm pe celălalt și astfel omul putea să-și spună păsurile Atotputernicului, după cum atestă legendele, tot din ele aflăm că Dumnezeu și Sfântul Petru străbătea Pâmântul, gata să-i ajute pe oamenii buni ( cum s-a întâmplat cu nora Babei Dochia, sau cu Fata cea cuminte a Moșului și a Babei).
O încercare de apropiere de cer o reprezintă șamanismul și magia. Oameni care reușesc să calce pe jar cu picioarele goale, fără a suferi nicio arsură, să țină jar în gură, sau să scoată flăcări pe gură… Dar să vedem cum se petrec lucrurile cu șamanii. Deci ei sunt dovada sufletului nemuritor. În urma transei, șamanul își părăsește trupul, și sufletul lui străbate distanțe incredibile, întorcându-se cu puteri taumaturgice. Asta ne amintește de strămoșii traci care, inițial își îngropau cadavrele ca, după o vreme, probabil, după ce au ajuns la concluzia că doar sufletul este nemuritor, au incinerat morții, astfel scăpând de trupul netrebuincios și eliberând sufletul nemuritor.
Un fenomen oarecum asemănător cu șamanismul este descris de Mircea Eliade în De la Zalmoxis la Genghis-han: Căderea Rusaliilor , un fel de transă para-extatică în care cad femeile din regiunea Timocului în timpul celor trei zile ale Rusaliilor. Fenomen remarcat în jurul anilor 1890, de către un institutor sârb. În anul 1938 și 1939, G.A.Küpers regăsește ritualul, în același sat, după o jumătate de secol. Fragmente din relatarea apărută în Monografia lui Georgevici, au ajuns la Mircea Eliade care redă astfel fenomenul: Tihomir Georgevici, care nu a fost de față, a notat însă cu atenție ceea ce a auzit de la martorii oculari.
„Căderea Rusaliilor”, scrie el, este numele care se dă căderii într-un somn hipnotic a femeilor din satul Dubroka, timp de trei zile cât durează sărbătoarea Rusaliilor; ele sunt trezite de cântecul .„cărăbușului” .
În duminica Rusaliilor, femeile încep să leșine cam pe la ora trei după amiază, a doua zi, în jurul prânzului, ziua următoare, cam pe la ora nouă dimineața și continuă așa până la căderea nopții. Se spune că se întâmplă asta și copiilor și femeilor bătrâne.
Înainte de a leșina, o femeie începe să tremure, se culcă la pământ și începe să se agite și să se lovească cu mâinile peste tot pe unde poate ajunge. Atunci sosește „cărăbușul”. Doi bărbați se apropie de ea, și trei femei care se numesc „regine”(este vorba de „cărăbușul-femelă”). „Regii cărăbuși” țin în mână o sabie goală și încep să danseze: unii dansează, „cărăbușii”, alții cântă din instrumente. Dansează în jurul femeii leșinate, cântând: Hop,hop,hop, așa,așa ,așa/ și-ncă-o dată tot așa.
În acest răstimp, adică timp de cinci minute, un cântăreț cântă din cimpoi. Apoi, cel care conduce dansul, ia femeia de subsuori, traversează cu ea un râu, oprindu-se de trei ori și cântând aceeași strofă ca la început. În timp ce ceilalți dansează, conducătorul dansului ia un pic de apă din râu, un pic de pelin, și un pic de usturoi le amestecă în gură și scuipă în gura și pe fața bolnavei. Apoi îi dă un pic de apă pe vârful cuțitului, de două ori, apoi o spală și o așază acolo unde căzuse. Ea se scoală singură și începe să danseze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În încercarea de a ajunge la cer, după cum spuneam, legendele amintesc de diverse metode, una dintre ele constă în suirea pe un copac sau un stălp, care prefigurau copacul cosmic. În acest sens, Romulus Vulcănescu, în Mitologie română, redă părerea lui Petru Comarnescu despre ideația mitică a coloanei nesfârșite a lui Brâncuși, acesta consideră că Brâncuși a operat o mutație tematică. Inspirându-se din reprezentarea stâlpilor de mormânt, a conceput „o transpunere la scară monumentală a unui gigantic stâlp al morților”. Și astfel, chiar după mărturia lui Brâncuși, coloana infinită devine însemnul „permanentei elevații a generațiilor a căror datorie este de a crea fără încetare, la un nivel cultural tot mai înalt”.
Referindu-ne la corespondentul coloanei nesfârșite – stălpul de mormânt, credințele poporului român dovedesc supraviețuirea aceluași imanent biospiritual care urcă spre cer. Sufletul omului este reprezentat ( în urma influenței creștine) printr-un porumbel sculptat, care este așezat pe vârful sâlpului de mormânt, până își ia zborul spre lumea cealaltă, care după unele credințe se află undeva în cer. Pasărea cerească simbolizând sufletul, se înalță la cer cu elanul dinamic al uneia din reprezentările Păsării măiestre a lui Brâncuși. După unii comentatori ai operei lui Brâncuși, se pare că artistul nu a fost departe de a așeza pe vârful coloanei nesfârște o păsăre în plină ascensiune verticală.
Acest fond ancestral al ascensiunii spre cer a supraviețuit la români, sub forma urcării pe munte. Romulus Vulcănescu (op. cit.) își amintește, cu emoție, de participarea, în tinerețe, la una din aceste urcări pe muntele Cehlău, în ajun de Sfânta Maria (15 august). În dimineața ajunului sărbătorii s-au urcat pe Ceahlău patru buciumași cu buciume de alun. Până după amiază au strâns vreascuri de jnepeni și brad și au întocmit patru ruguri mari în cele patru puncte cardinale ale muntelui. După masă, la începutul asfințitului, pentru a anunța urcarea pe munte, au aprins rugurile simultan și au început să buciume îndelung. La pâlpâitul rugurilor pe cer ca niște luceferi și la chemarea buciumelor a început escaladarea muntelui de pelerini, în convoaie domoale, din cele patru părți ale poalelor muntelui. Convoaiele, care urcau în monom muntele, erau călăuzite de bătrâni. La convoaie participau maturi, tineri și copii, toți îmbrăcați în haine de sărbătoare. Bărbații și tinerii purtau desagi cu vinațuri, iar femeile, pe cap, merinde, copiii purtau în mâini ploști și vase de lut cu apă. Nu vorbeau, mergeau solemn în pas încet, căci ritualul impunea să se ajungă sus, pe culme, înainte de miezul nopții. Cum drumurile erau prin pădurea submontană, care abia sub culme lăsa locul jnepenișului, și noaptea căzuse, pelerinii urcau orbește. Din 5 în 5 pelerini, unul purta o făclie. Când în pădure întunericul nopții a luat proporții de beznă, făcliile au fost aprinse. Convoiul urca solemn, într-o tăcere turburată numai de fâlfâitul flăcărilor fumegânde, de trosnetul vreascurilor călcate în picioare sau de vreo pală de vânt care fremăta bolta înaltă a frunzișului des.
Odată ajunși sus, pelerinii s-au strâns în cerc, în jurul rugurilor, unde după tradiție trebuiau să vegheze până la răsăritul soarelui, mâncând, glumind,cântând și jucând hore. Flăcăii și fetele se retrăgeau în jnepi și se hârjoneau.
Cum răsărea soarele, toți se ridicau în picioare, cu fața spre răsărit, ridicau mâinile spre soare, apoi îngenuncheau și mulțumeau cerului că li s-a dat prilejul să mai urce un an pe munte și să trăiască aceste clipe fericite de înălțare sufletească.
Urma un timp de contemplare după care se așezau la masă, petreceau și horeau toată dimineața de Sfânta Maria. După masa de prânz, se grăbeau să plece, ca să nu-i prindă asfințitul pe munte, apusul trebuia să-i prindă acasă, ca să le meargă bine tot anul.
Acest ritual de urcare pe munte și închinare la soare, a fost asimilat de biserică și, cu timpul, alături de pelerini urcau și preoții cu dascălii, purtând prapuri și cădelnițe.
Cu două secole înainte de secolul XX, și târgurile de fete din Munții Apuseni, cum ar fi cel de pe muntele Găina, care este cel mai cunoscut, se petrecea ca și cel descris mai sus. Ceea ce îl deosebea era participarea la un târg unde, pe lângă mărfurile vândute și tocmelile respective, avea și aspectul magico-mitic al logodnei sau nunții. Și nedeile, urcările duminicale pe munte, și-au pierdut cu timpul semnificația magico-mitică de ascensiuni spre cer și rugăcini, și au devenit și ele un fel de întruniri cu scopuri practice, de schimburi de bunuri economice, legături profesionale, de obicei pastorale și de încuscriri.

BEATRICE KISELEFF

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

TRADIȚII DE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU

TRADIȚII DE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU Crăciunul și Anul Nou sunt sărbători ale bucuriei, ale …

TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE

TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE Luna noiembrie, Brumar, cum este cunoscută în popor, debutează cu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − 12 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: