Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / CREAȚII LITERARE / O literatură a regimului versus un regim al literaturii – ROBERT TOMA

O literatură a regimului versus un regim al literaturii – ROBERT TOMA

O literatură a regimului versus
un regim al literaturii

 

ROBERT TOMA
ROBERT TOMA

Data și Locul nașterii: 07-10-1980, București

Studii:
-absolvent al Liceului Teoretic ‘’D. Bolintineanu’’- secţia filologie;
– licenţiat al Facultăţii de ‘’Filosofie și Jurnalism’’, Universitatea “Spiru Haret”;
– master -‘’Teoria literaturii și literatură comparată’’ în cadrul Universităţii din București.

Publicaţii:
A publicat poezii, articole, recenzii, eseuri în revistele: ‘’Biserica de lemn’’; ’’Oglinda literară’’, ‘’Origini’’, ‘’Saeculum’’, ‘’Zip’’(‘’zona interferenţelor poetice’’), Portal-Maiastra”, “Faleze de Piatră”, “Revista de versuri şi proză”, “Revista Nouă”, “Actualitatea Literară”, fiind totodată membru al unor cenacluri din București, precum: ‘’Amurg sentimental’’, ‘’Biserica de lemn’’ (parcul Titan), ‘’Orpheon’’, ’’Cenaclul de seară’’.

A publicat versuri si proza în antologii îngrijite de scriitorii: Nicolae Stelea, Rodica Elena-Lupu şi, respectiv, Cristina Ştefan.

A prefaţat următoarele volume de versuri: ‘’Impostorul’’, de Tudor Ion; ‘’Tiparele iubirii’’, de Florin Iordache; “Cartea cerurilor mele’’ şi “Ferestre în oglinzi”, de Ioan Lucian Coliţă; a prefaţat, de asemenea, romanul “Thaisia şi viaţa”, de Violeta Leonte.

Motivaţie: pentru mine, a scrie înseamnă a reformula, cu mijloace proprii, firește, însăşi realitatea lumii înconjurătoare; literatura devine astfel o hieroglifă, sugerând faptul că nu e destinată înţelegerii oricui; ea e un mijloc de a condensa, în chip simbolic, viaţa. Literatura îşi extrage “sevele” din trăirea concretă, din “experienţă’’, dar, evident, nu se confundă cu aceasta. Așa cum subiectul cunoscător este, totuşi, altceva decât obiectul de cunoscut.
Scriind, mă adresez unui public receptiv în raport cu temele esențiale abordate, fără a trăda câtuși de puţin, prin aceasta, o concepţie elitistă privitoare la menirea artei. În speranţa unei integrări europene cât mai firești, în sensul răspândirii valorilor noastre în lume, culturale, artistice, știinţifice, îmi aduc – la rândul meu – pe cât m-ajută puterile și priceperea, contribuţia.

E prea cunoscut faptul că literatura, ca modalitate de a interoga Absolutul, îşi are legile sale inerente; ea alcătuieşte o lume în sine (comunicantă, nu închisă), cu tonuri şi nuanţe specifice. Un scriitor lipsit de o concepţie generală asupra existenţei, nu e de conceput, chiar dacă, spre deosebire de filosof, el operează cu mijloacele intuiţiei şi ale imaginaţiei. Ce ne facem însă atunci când libertatea actului de creaţie e “boicotată” de o politică agresivă, de un regim totalitar? Aducând termenii discuţiei în spaţiul nostru de cultură, ce concluzie putem trage privind literatura din perioada regalităţii şi, respectiv, literatura de după instaurarea la putere a regimului comunist? Cenzură a existat, se pare, sub o formă sau alta, în toate epocile. De altfel, problema gravitării literaturii, a artelor, în jurul unui personaj aşa-zicând omnipotent, a-toate-ştiutor, e mai veche, şi e de-ajuns să ne gândim la Augustus, la Ludovic al XIV-lea, “Regele-Soare”, sau la Napoleon Bonaparte, cel ce s-a autoproclamat împărat. Dar e interesant de observat că, în astfel de cazuri, pana şi spada nu se exclud reciproc. Dimpotrivă, sunetul armelor pare să condiţioneze însăşi fulguraţia ideilor. De pildă, marii autori din perioada clasicismului francez (“les homme des lettres”): Corneille, Racine, Boileau, La Bruyere, şi-au legat destinul, inevitabil, de războinicul rege, care insuflase teamă şi respect întregii Europe.
La noi, înaintea lui Carol I de Hohenzolern, domnitorul Al. Ioan Cuza (care a părăsit tronul, după cum se ştie, în urma unui complot urzit împotriva lui, la 11 Februarie 1866) s-a dovedit a fi un factor activ în afirmarea conştiinţei naţionale, iar fermentul acesteia îl constituie, fireşte, cultura. Iniţierea anumitor reforme (incluzând problema ţăranilor, a învăţământului etc.) lasă impresia statornică a unei figuri luminoase (pe domnitorul aflat în exil, la Viena, Eminescu însuşi, ca student, a ţinut să-l viziteze).
Domnia lui Carol I (deşi os străin) coincide într-un fel unic, s-ar putea spune, cu afirmarea unor scriitori de excepţie: B.P. Haşdeu, T. Maiorescu, M. Eminescu, I. L. Caragiale, Ioan Slavici. Regina Elisabeta însăşi (purtând elegantul pseudonim Carmen-Sylva) era o femeie cultivată şi avea, în plus, statutul de autoare (versurile ei, mai mult sau mai puţin apreciate sincer, erau mai degrabă întâmpinate cu tact diplomatic. V. Alecsandri, poetul “oficial”, rămânea în graţiile Reginei).
Sub domnia lui Ferdinand şi a Reginei Maria, în pofida momentului istoric dificil, sau, poate, tocmai de aceea (intrarea României în război, în august 1916), cultura îşi are dinamismul şi ramificaţiile ei. Întregirea României, în 1918, exercita, în chip firesc, un impact emoţional uriaş asupra conştiinţelor. Temeliile fiinţei româneşti sunt reconsolidate, începe să prindă contur proverbiala epocă interbelică. Spiritul, în sfârşit, se regăseşte pe sine, se manifestă viguros; noţiunea de “specific naţional” îşi reintră în drepturi. Polemizează acut, între ele, grupări şi reviste literare. Curentul înnoitor, modernist (având iluştri adepţi: Ovid Densusianu, E. Lovinescu) se încrucişează cu acela conservator/tradiţionalist (în chip dialectic, viforosul N. Iorga repudia “urbanizarea” literaturii). O schimbare bruscă de climă s-a produs în 1927, când a debutat “veşnic tânărul” Arghezi, cu volumul “Cuvinte potrivite”. Critica oficială s-a arătat entuziasmată. Un cronicar fin, ca Pompiliu Constantinescu, îi va dedica lui Arghezi studii speciale. Ion Barbu, deşi “deschizător de drumuri”, la rândul său, neagă vehement valoarea volumului în cauză, autorul fiind, în opinia lui, un impostor. Apropierea de Eminescu i se părea scandaloasă. Iar G. Călinescu, imprevizibil în toate, îl socotea pe I. Barbu ca făcând, totuşi, parte din “familia celui ce-a scris… «Fătălăul»”; îi stabilea, aşadar, afinităţi cu Arghezi însuşi.
Primenirea limbajului poetic, luată foarte în serios de Macedonski (în revista lui, “Liga ortodoxă”, debutase, în 1896, Arghezi, cu pseudonimul Ion Theo) era dusă, iată, mai departe! O altă apariţie interesantă a vremii, deşi mai mult discretă, a fost aceea a lui Urmuz – autor de texte ingenioase, cultivând ludicul şi absurdul, în spirit avangardist. Urmuz fusese încurajat, la începuturile sale (şi faptul e semnificativ!) tocmai de controversatul Arghezi. De altfel, după cum s-a putut demult constata, “suprarealismul” are un precursor în Urmuz (sinuciderea lui însăşi pare desprinsă din propria literatură). Inteligentele texte ale lui Urmuz au ceva din farmecul “Crailor de Curtea-Veche”. Eşti copleşit, citindu-le, de nu ştiu ce miresme ale Bucureştilor de odinioară. Regele Carol al II-lea, dincolo de excesele vieţii sale private (care au avut, însă, un efect nociv asupra vieţii politice), a creat, la rândul său, un climat favorabil culturii. Regele avea autori preferaţi, pe N. Iorga îl aprecia superlativ, încântat de personalitatea savantului. Cu filosoful Nae Ionescu a avut, într-o vreme, bune relaţii. Politica sa agresivă (care era, de fapt, a etapei istorice pe care o traversam) a atins apogeul în 1938, când, practic, regele instaurează dictatura (la ordinul său, Zelea Codreanu şi mulţi alţi legionari fuseseră eliminaţi). Teribilul an 1940, al Dictatului de la Viena, printre altele, marchează o ruptură cu trecutul imediat ori mai îndepărtat. Frâiele puterii sunt preluate de Ion Antonescu (devenit mareşal), şi evenimentele se precipită iar, sub auspiciile Reich-ului nazist, a cărui ţintă avea să fie, în curând, URSS-ul. A prins contur dictatura militară. Continuă să apară, totuşi, până la încheierea conflagraţiei mondiale şi, respectiv, venirea la putere a comuniştilor, cărţi importante, de istorie şi critică literară, de filosofie. G. Călinescu, în ’41, îşi publică marea “Istorie…”; L. Blaga, T. Vianu sunt preocupaţi de studii de filosofia culturii etc. Odată cu sovietizarea României, în ’45, ’46, se pune numaidecât problema verticalităţii morale a scriitorilor, a consecvenței lor cu ei înşişi.
Dar, în faza de început, când lumea, în genere, se arăta credulă, chestiunea apare delicată. În anii aceia atât de frământaţi, încă puteai avea sentimentul unei schimbări pozitive. “Deşteptarea” avea să se petreacă, pentru unii, ceva mai târziu. Doar că, fireşte, şi într-un astfel de moment, al intervenţiei lucidităţii, ies la iveală atitudini ce denotă oportunism sau, pur şi simplu, laşitate. Mai pe scurt, caracterul oamenilor de condei este pus la grea încercare. Literatura, tot mai vizibil, “suferă” de microbul doctrinei oficiale, de Partid; încep să se perinde falsele valori. Dau năvală ierburile încâlcite ale nulităţilor de tot felul, şi ale mediocrităţilor. Adevăratul scriitor, dacă nu renunţă la setul de valori cu care se familiarizase până atunci, dacă nu-şi modifică radical atitudinea, în conformitate cu noile aspiraţii, risca totala marginalizare. E condamnat la anonimat. Şi asta, în cel mai bun caz. Unii au ales să “tacă”; alţii au ţinut morţiş să se “manifeste”, adică să adopte, din când în când, o conduită plăcută Partidului. Spiritul creator românesc se “sufocă” treptat, prins în chingile concepţiei materialist-ateiste pe care zbirii comunişti o îmbrăţişau frenetic, pe toate planurile. Dacă poziţia unui G. Călinescu, în acest context, e controversată (criticul a fost, totuşi, nedreptăţit de regim), cine poate nega, în schimb, tăria morală a unui L. Blaga, a unui V. Voiculescu? Autorul “Spaţiului mioritic” e destituit de la catedră, poetul-medic e arestat şi închis ca un infractor de rând. Nu mai vorbim despre cazul părintelui Steinhardt, sau despre acela, atât de emoţionant, al lui M. Vulcănescu (apreciat, între alţii, de Nae Ionescu). Şi acelaşi Vulcănescu, torturat sistematic, a putut rosti cuvintele, aproape incredibile: “Să nu ne răzbunaţi!”
Nu altfel stau lucrurile, în esenţă, în ceea ce priveşte dictatura ceauşistă. Venirea la putere a lui Hruşciov e asociată cu o “destalinizare”, cu un “dezgheţ” ideologic. Şi la noi, prin anii ’70, se scria şi se traducea detensionat, sub zodia “progresului”. Fenomenul acesta încurajator a durat, însă, destul de puţin. Începând cu anii ’60, se afirmă scriitori şi poeţi precum: Marin Preda, Eugen Barbu, Marin Sorescu, N. Stănescu, Ion Horea, Ion Gheorghe, A.E. Baconsky, Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Ana Blandiana, şi alţii. Cu alte cuvinte, sub raport estetic, literatura “desfăşurată” în cele câteva decenii de comunism nu e mai prejos de aceea interbelică. Dar pierde sub raportul continuităţii (prin “continuitate” înţelegând traiectoria liberă a puterii de creaţie, sau energie creatoare nealterată ideologic). Izbânzile cultural-artistice, sub comunism, apar despărţite, între ele, de ape rele, cenuşii, a căror amintire bântuie încă, de parcă nu s-ar fi schimbat decât învelişul, nu şi miezul evenimentelor, din ’89 până astăzi.

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

CREAȚII LITERARE – CORNELIA ILEANA NEAGA

S-a născut la 22 octombrie 1955. A studiat Școala generală de 10 ani din Brad, …

CREATII LITERARE – MARINELA STĂNESCU

Sunt Marinela Stănescu și m-am născut în luna lui Cireșar în oraşul Odobești, județul Vrancea, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 4 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: