O lume volatilă

Nu avem cum să nu constatăm că, în prezent, pe plan mondial, zonal, chiar și la noi, sunt construite dacă nu în structuri, dar cel puțin spre formule volatile care îmbracă planeta noastră, dar și arealul de interes imediat, într-o mantie, nu neapărat așa cum visam cândva bucolică ci mai degrabă antagonică, bazată pe forță.

Că de fapt așa hotărăsc cei ce dăltuiesc Planeta, spre colțuroase segmente practice dar și semantice (pe planul comunicării) menite a ne menține trează încrâncenarea, neliniștea cotidiană, tremolul psihic și în final de a ne abate atenția de la adevăratele probleme existențiale. Volatilitatea ca expresie, de pildă, din zona financiară este determinată de acele segmente temporale în care valorile se modifică semnificativ în intervale scurte de timp și da, constatăm mai toți, cum zilnic banii parcurg cele trei forme de agregare. Mai întâi, atunci când îi obții (salarii, pensii, șpăgi de toate felurile etc.) ei sunt solizi, îi poți număra, pipăi și în fine crezi că îți și asigură un confort imediat și de ce nu de durată.

Pe parcurs se transformă într-o formă lichidă că îți alunecă printre degete cheltuindu-i evident. Ca în final, să se transforme într-o formă volatilă, că de fapt ți-au dispărut ireversibil (până la următoarea îndestulare) din buzunar și pe mai departe rămâi năuc cum din cel care erai stăpân pe această resursă de supraviețuire, ori de îmbogățire, spre final ai rămas, cum se spune, cu ochii în soare.

Evident că trebuie să fim atenți la aceste trei stări de agregare ale banilor, deoarece acei care conduc buzunarul tău sunt nenumărați (bănci, societăți de asigurări, instituții pe care trebuie să le întreții prin taxe și impozite etc) ca în final să rămâi gol pușcă, cum se zice în argoul românesc, printre altele și de bani.

Asist la o parodie americană ieftină, adică de proastă calitate în care diriguitorii lor, premiază justiția română, inclusiv pe fostul ministru pe felie Predoiu, cu fel de fel de încoronări (diplome, emisiuni televizate, aplauze etc). Se vede de la o poștă că la mijloc este o uriașă făcătură, că față de nenumăratele defectări din acest sisteme devoalate de media, cu preaplinitele revolte la nivel de țară, cu zeci de mii de manifestați în special când s-a produs faimoasa Ordonanță 13/31.01.2017, o uriașă despărțire de adevăr și imparțialitate.

Așa se face că ÎCCJ printr-un mic artificiu (insesizabil la prima vedere) și anume că expertizele realizate (în dosarele penale) de profesioniștii în materie, adică de procurori să fie declarate nule, iar acele expertize să fie întocmite de firme independente. La prima vedere pentru un necunoscător ar fi perfect legal. Este doar o părere, că, în fapt, acele firme independente pot lungi cu anii concluziile, astfel că mii de dosare din zona penalului vor trece ca de atâtea ori după ’90 în zona prescripției.

Poate pe omul de rând nu l-ar deranja prea mult dacă acei făptuitori nu primesc dreapta pedeapsă prin pușcărie, dar trebuia adăugată în continuare tot o mică inserție dacă plătesc imediat valorile dobândite în mod ilegal. Așadar, iată încă o formulă concretă care ar fi putut sluji măcar pecuniar bugetul țării ajungând într-o zonă volatilă în care cei care au produs rapturi imense preopinenții nu răspund cu nimic; ici-colo pe media se erijează că la mijloc ar fi răfuieli politice!? Sub titlul Justiția capturată este prezentată o secvență în care în ultimii ani au avut loc peste 5.000 de prescrieri ale executărilor de pedepse privative de libertate.

Și de ce? Deoarece zona mafiei românești, organizată în toată structura ei pe verticală a acționat spre a-și apăra interesele (banii și libertatea). În acest context se spune că procurorii (cei care fac anchete) trimit dosarele în instanțe pentru o dreaptă judecată, dar în practică multe sunt în fel și chip blocate. La începutul anilor 2000, sub presiunea UE a apărut DNA. politicieni importanți de atunci precum: Adrian Năstase, Radu Mazăre.

Marian Vanghelie și desigur Liviu Dragnea și mulți alții au ajuns în fața justiției pentru probleme penale. Alții auzind de viitoarea condamnare au fugit spre alte zări europene și nu numai și majoritatea sunt fie în Italia, Grecia ori alte țări care pe moment i-au adoptat. Marius Voineag numit de fostul ministru al Justiției – Predoiu care în timp este plimbat pe mai toate funcțiile de vârf ale statului român, poate fi învinuit în cel mai delicat mod că ar fi juvenil pe funcție. Lucrurile în adâncime sunt mult mai complexe și chiar foarte grave. Numindu-l, acesta a trecut la fapte, înlocuind o serie de procurori (Lascu Liviu) spre a nu se mai ocupa de cazuri sensibile.

Din ansamblul declarațiilor celor care nu au fost în acord cu cel de mai sus a rezultat un prim derapaj al justiției în sens generic. În sistem a intrat și un șef al SRI ca să abandoneze un dosar de adâncă corupție. După care o serie de procurori au fost nevoiți să plece din sistem (București, Timișoara etc). Din 140 ai DNA au plecat 20. Mergând spre judecători, unii s-au ferit, alții au vorbit vizibili sau cu cagulă pe cap.

Este o unanimă provocare spre cei care au în mână adevărata justiție iar mulți înclină spre o subordonare obscură, evident spre a-și apăra locurile de muncă. Judecătorii știind toate subtilitățile unor dosare, pot, cu argumente fabricate, față de alți vectori de putere, să influențeze nu cauze minore (că de fapt nici nu interesează asta) ci firme ori personalități care au o forță economică puternică.

Se pare că miniștrii justiției au poziția calului din jocul de șah care nu poate fi atacat sub nicio formă că mișcarea lui este impredictibilă cel mai adesea nocivă, că fie nu atacă regele dar nici nu acționează spre a stopa ceva din arealul șahului, eventual doar nebunul poate administra ceva din echilibrul mesei de joc; dacă poate și dacă și vrea. Să părăsim această zonă plină de angoase deoarece plutim într-o lume volatilă imposibil (deocamdată) de a fi gestionată, poate doar Peter Magyar actualul primministru ungar cu reformele lui zdrobitoare în teacă ar putea măcar să ne arate calea și să abordăm o altă temă, aceea a apărării patrimoniului țării noastre.

Să nu uităm că, de fapt, prin tot acest expozeu ne aflăm în această zonă, în care exponenții fie că jubilează ori sunt atrași într-o zonă volatilă în care nu-și asumă responsabilități, că de fapt nimeni nu le cere așa ceva. Din cele șase castele cu alocări de peste 26 de milioane euro propuse spre reabilitare doar unul este în vizorul autorităților.

UE ne-a pus la dispoziție sute de milioane de euro, dar nu-i accesăm. Sub sloganul: Atenție, cade patrimoniul! intrăm într-o altă lume volatilă. La castele sunt alocate peste 100 de milioane de euro. Mai toate cele începute au valori alocate minimale. Castelul din Jibou cu 4 milioane de euro din partea UE s-a plimbat investiția între autorități, dar în continuare este o ruină. Imaginile sunt de-a dreptul copleșitoare.

Pe undeva și consiliile județene dar și primăriile au dreptate că pentru reabilitări pe zi ce trece nu prea mai sunt ofertanți ci doar șmecheri care aparent sunt tari, în realitate sunt doar niște papagali. România este gazda unor situri cu o valoare inestimabilă, dar autoritățile sunt inerte și pe acest palier. Castelul Sturza din Iași include și o mănăstire, dar valorile au fost distruse de către invazia rusă (60.000 de volume de carte) dar și pe mai departe nu a existat o finanțare corespunzătoare.

Pe media aproape toate obiectivele de patrimoniu se apropie ca reabilitare spre 50%. Foarte puțin, că pe mai departe există o vastă muncă ulterioară spre a le pune în valoare. Interlocutorii arată că finanțarea PNRR este destul de firavă (spre 25%). Se pune o întrebare legitimă, cine a negociat cu UE aceste nivele de valori?

Trebuie să fie identificați și eventual martelați mediatic pentru incompetență. Și astfel înghețăm mai tot ce avem cu largul concurs al unor șmecheri politici care se topesc în mulțime, fără să dea vreo explicație și de ce nu de a fi anchetați și închiși pe mai mulți ani, corelativ cu confiscarea averilor. Doar atunci se vor trezi cei care aderă la putere să se gândească de două ori înainte să facă acest pas. Se insistă masiv pe Transilvania, dar foarte multe valori istorice sunt răspândite pe întreg teritoriul României.

Nu sunt identificate, ba mai mult, ca un făcut, autostrăzile trec exact pe acele valori istorice, descărcate foarte rapid de cercetători, arheologi, istorici și alții, spre distrugerea iremediabilă a acelor obiective. Cu un miliard de dolari egiptenii au creat un gigantic muzeu să spunem legat de perioada piramidelor. Poate că și noi am putea să edificăm cât de repede un muzeu al istoriei noastre milenare care acum este relevată doar de către cercetători din afara arealului românesc. Și iată că în acest context al sărbătorii Micii Uniri de la 1859, artizanul, Alexandru Ioan Cuza a fost complet uitat.

Ca de altfel și Ziua Națională de la 1 decembrie 2025, sărbătorită (e un fel de-a spune) la Alba Iulia, uitându-l pe Regele Ferdinand, însoțite ambele manifestări cu huiduieli, vuvuzele și ce să vezi, cu acele partide din opoziție spre care au migrat milioane de semeni, cu o pregătire politică discutabilă. Așa cum o serie întreagă de crime făcute de minori, cu părinții născuți puțin după ‘90 și care nu își pot gestiona criminalii, cu caș la gură, plini de droguri.

Desigur este o societate scindată, care nu-și găsește rostul acum, dar cel mai grav este că nu există o viziune spre viitor. Apar pe media, de pildă, cu acele crime juvenile, interlocutorii chestionați fiind de departe depășiți mental de respectivele cruzimi. Aruncă explicații că de fapt nici nu-i duce mintea, pasează responsabilitatea spre stat, evident cel românesc.

Dar și diriguitorii sistemici, plătiți la greu, nu au soluții, bâiguie mintea lor către variante de tot râsul. Le-aș da ceva soluții, că în creierul meu am mai multe, dragi asistenți sociali, copiați dacă puteți modelul finlandez. Tac din gură pe moment că în final ar trebui să dispară din sistemul nostru de asistență socială/maternală etc. câteva mii de cadre nepregătite de a absorbi acel mecanism. Dar poate sunt și altele: suedez, olandez, danez etc. ce ar putea să inspire (nu să expire) pe cei așezați pe călduțe scaune.

Președintele nostru, Nicușor Dan, la Focșani, dar și la Iași, a fost masiv huiduit. Așa cum arătam persoanele născute după ‘90 au doar o aplecare partinică, boicotând aceste borne istorice ale noastre, la care ei, huiduitorii, nu a avut niciun rol.

Președintele i-a felicitat și pe huiduitorii de ocazie (poate unii plătiți) dar și pe cei care au organizat acele, necesare manifestări de credință, și de recunoștință față de înaintașii noștri ce cu sufletul lor au slujit țara noastră să fie acum în aceste granițe. Dar nu! Nea Simion, taie în America, un tort reprezentând teritoriul Groenlandei spre aplauzele celor prezenți, având pe ea steagul Statelor Unite.

O atitudine grobiană a unuia care nu înțelege semnificația unor gesturi de acest fel. Dacă un lider dintr-o altă țară, cu un tort asemănător granițelor României era tăiat, participa nea Saimon? Nu mai spun la alte țări europene cu ceva dificultăți înspre coagularea actuală (Spania, Italia, chiar Austria).

Și corelativ la segmentul Davos unde s-au întâlnit aproape 3.000 de investitori, politicieni, eveniment spre a arăta o cale de urmat măcar pentru Europa, și ce să vezi, vine domnul Trump cu o șmecherie, un alt ONU, dar mult mai șubred, sortit trecerii acestui organism în derizoriu. O inițiativă pentru pace în care au aderat instant vreo 20 de state, care trebuie să plătească 1 miliard $, printre care Bulgaria (devastată de încrâncenări politice) și normal Ungaria.

Într-un fel de contrapartidă deocamdată Germania și Italia au creat un fel de parteneriat ca un ARO – Armata de Restabilire a Ordinii. În contextul trumpismului actual, de a trompeta acapararea Groenlandei dar și a altor zone, de pildă Cuba, premierul canadian, un politician de elită, a tras o diagonală și anume suntem la aceeași masă, ori suntem în meniu. Când, în Europa, sunt peste 100.000 de militari americani, retorica celui de la Casa albă, nu poate fi decuplată printre altele de aceste intenții intempestive.

Rusia ce vrea? Ieșirea țărilor din actuala influență și revenirea la granițele dinainte de 1997 când noi printre alții nu eram în NATO ori UE. E de înțeles frustrarea putinistă că de fapt atunci când Gorby a trecut în neant, actualul nu l-a însoțit spre zona eternității. În prezent, România este în vizorul Rusiei. Într-un comunicat al oficialilor ruși se afirmă că pe teritoriul Ucrainei acționează împotriva Rusiei mercenari proveniți din România – români ori de alte naționalități. Confundă cu rea-credință și îi asimilează pe românii care trăiesc în sud-vestul Ucrainei (Maramureșul istoric) reținuți potrivit legii marțiale din Ucraina și trimiși pe front.

De fapt, rușii știu foarte bine acest scenariu că în Afganistan au trimis preponderent români din zona amintită cât și din Basarabia pe timpul URSS. S-au întors doar corpurile că talibanii leau reținut capetele. Oficialii ruși consideră ca fiind o provocare dictată de SUA, Canada, Polonia dar pe noi ne-a pus cap de afiș. Pregătesc terenul pentru ceva? Vasile Dâncu fostul Ministru al Apărării spune că sunt informații toxice adresate către opinia internă a Rusiei.

Se afirmă că acele cadre ar fi trimise să lupte contra a 1.000 € pe zi provenind din Armată și alte organisme cu capacități militare, racolate de firme de servicii de profil din Statele Unite și Canada. În prezent a mai scăzut în intensitate războiul rusoucrainean că la loc central, după cum se știe, este marea debarcare din Orientul Mijlociu, având în primplan Israel – SUA pe de-o parte și Iranul pe de alta. J. D. Vance, al doilea după Trump, a dispărut complet o perioadă de timp de pe eșichierul politicii americane, deși ar fi trebuit să-l secondeze pentru toate acele manevre ale conducătorului suprem. Dar nu, a trecut într-o ciudată opoziție dacă ar fi s-o cataloghezi ca atare.

A rămas Rubio, cubanezul din strămoși, ce se căznește să expliciteze cele derapaje ori poate fente ale conducătorului lumii civilizate. Și de aici ce să înțelegem? Că America a fost atrasă în acest război cu Iranul de forțe, dacă se poate spune așa, ale structurilor actuale de putere israeliene? Prin Strâmtoarea Ormuz aparținând Iranului este tranzitat 20% din petrolul la nivel mondial.

Prin atacul israeliano-american asupra a mii de obiective militare iraniene, în care printre alți sute de conducători iranieni au fost lichidați precum și liderul suprem Ali Khameney, coaliția atacatoare a demonstrat că are forță. În teren, ținând seama atât de relieful Iranului dar mai ales de disiparea forțele ei în poate mii de campusuri ale Gărzilor Revoluționare iraniene, gestionarea acestui război va fi departe de o finalitate imediată așa cum se preconiza inițial.

Ba, forțele iraniene atacă sistematic nu atât navele petroliere din strâmtoarea Ormuz, dar și țările care pe cuprinsul lor au plantate baze militare americane. Și că nu era îndeajuns, doctrina trumpistă bazată pe un soi de impredictibilitate, pe lângă capturarea lui Maduro, cel spre 2 m înălțime, printr-o schemă, că a lăsat cu gura căscată mai toată planeta, în fine, poate că era necesară știu eu, această extracție.

De fapt, a pus pe jar mai toate puterile lumii actuale, că și unii dintre ei ar putea fi extrași pe o componentă care acum scapă tuturor cum s-a produs acea extraterestră acțiune prin care au murit doar cei ce îl apărau pe Maduro nicidecum pe cei care au fost în linia întâi americană; rămâne desigur o enigmă.

Și da, trăim după cum se vede într-o lume volatilă.

O lume volatilă

Plutim, fără să știm, într-o lume volatilă,
A dispărut demult cuvântul milă
Vezi la tot pasul, acum, zburând rachete
Cu mii de morți, blocurile devenind scheletele.

Constatăm că Preșul Republican ne bagă în păcat,
Apropiații lui, dezertează considerându-l un ratat
Și ce să vezi, zvârcolirile miliardarilor arabi,
Dar mai ales, a celor aciuiți acolo cu nababi.

Translează la greu din acele prăduieli incalculabile,
Că pe acolo, în Dubai și ai noștri și-au relocat averile
Cei fentați de state din Mijlociul Orient
Sunt debusolați acum, neavând un orizont.

Iranul, deocamdată, fără îndoială e centru mondial,
Că pe acolo, gazele ori petrolul sunt pe val,
Dar atacând pe aceia care cred în Coran
În fapt, pentru toți, acum, dușmanul e Iran.

Războaie în lume, sunt la tot pasul acuma.
Celor aprigi conducători ținta lor ar fi cutuma,
Cei dimprejurul lor jubilează în tăcere,
Că la rându-le le oferă o cale de trecere.

Din zona de așteptare ținuți forțat la cea de
înarmare,
Având acum ocazia spre un fel de încoronare,
Și Kim, de pildă, vrea să fie un participant
Lansând sute de rachete (aiurea) ca într-un desant.

Așadar, ne aflăm acum într-o zonă volatilă
Că la niciun capăt de lume nu e o flotilă
Aptă să ne țină într-o zonă cât de cât stabilă
Ci doar pe o structură cumva debilă.

Ultimele declarații aparținând autorităților americane privind conduita lui Trump ne indică o anumită nesiguranță în a gestiona nu atât pe termen scurt dar mai ales pe cel mediu ori lung o sumedenie de conflicte prezente dar mai ales latente.

Că i-a solicitat șefului armatei americane codurile de acces la sistemul atomic (refuzat instantaneu) denotă un fel pueril de a trata felurite aspecte ale unui posibil conflict mondial extins. România rămâne, că nu are încotro, în arealul pretins stabil NATO și, in extenso, cu parteneriatul strategic american la care neavând încotro am aderat.

Fie ca acest sfânt pământ al nostru să fie apărat de încrâncenările mondiale, dar mai ales zonale în care acum suntem implicați cum necum cu prisosință.

Florian Laurențiu Stoika