Pe data de 29 iulie, orele 15:00, a avut loc o originală lansare de cărți. Este vorba de un număr de 8, ale aceluiași “ plaivaznic”, cum îi place să-și spună vajnic autorul. Momentul, cu o încărcătură emoțională deosebită, a fost organizat de Președintele Fundației literar-istorice “Stoika”, alături de care, vădit emoționat, s-au aflat prolificul autor Nicolae Rotaru și poeta Doina Bârcă, moderatoarea acestui unic moment cultural. Cuvântul de deschidere a fost rostit de scriitorul și președintele Fundației, Laurențiu Florian Stoika. Împreună cu autorul, a venit și soția sa, profesoara Zoe Rotaru, mereu alături, atât la greu cât și la momente de genul acestuia, pe care, încerc s-o înfățișez cât mai veridic.. sala cu 40 de locuri a fost ocupată în întregime de scriitori, ziariști, prieteni ai scriitorului.
Cu experiență în acest gen de manifestări, autorul a distribuit celor 16 vorbitori, cărțile, astfel încât să poată fi prezentate toate, încât auditoriul să-și poată face o imagine, cât mai aproape de adevăr a receptării lor, înainte de a le dărui și celorlalți participanți la activitatea de lansare. Au vorbit despre cărți: critical literar Ana Dobre, poetul tangourilor Nicu Doftoreanu, scriitoarea Maria Petrescu, Geo Călugăru, poeta Doina Bârcă, Sorin Mihăilescu, vicepreședinte al Fundației Naționale de Cultură și Artă “Niște țărani”, fondator Dinu Săraru. Acesta din urmă i-a acordat scriitorului Nicolae Rotaru un premiu de excelență.
Voi menționa titlurile celor 8 cărți lansate, grăitoare pentru statutul de “al veacului copil”, cum definea Victor Hugo pe scriitor, calitate, major asumată de scriitorul Nicolae Rotaru . Menționez: Ochii lui Homer, Amalgam de haos, Dubito ergo sum (Jurnal de criză), Cura de clipiri – Leac de plictis, Ferma de spioni (Cartea muților), Lume de acvariu, Risipa de nopţi, Un poet General. Partea a doua a manifestării, un scurt program muzical de folclor și recital susținut de talentata solistă Mariana Birică, o voce impresionantă, cu impact la publicul spectator. Cunoscuta actriță Doina Ghițescu, a prezentat câteva poezii și proză din cărțile prezentate, fiind îndelung aplaudată. Un protocol bine pus la punct, prilej de socializare, a încheiat o lansare de cărți mică prin proporțiile ei, a scriitorului Nicolae Rotaru.
Nicu Doftoreanu
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro