ACASĂ / ARTICOLE / FUNDAȚII - ASOCIAȚII / O POVESTE ADEVĂRATĂ – UNIVERSUL PRIETENIEI

O POVESTE ADEVĂRATĂ – UNIVERSUL PRIETENIEI

O POVESTE ADEVĂRATĂ
– UNIVERSUL PRIETENIEI –

Era o zi de Cireşar 2007, în care câţiva membri ai unei reţele de socializare de pe internet au decis să se întâlnească în minunata Grădină Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi. Dar din cele aproximativ 50 de persoane care au confirmat prezenţa, au venit la întâlnire doar 5; dezamăgire… dar nu renunţare.
Au urmat: înfiinţarea clubului virtual „Ieşenii”, câteva întâlniri cu persoane dornice de socializare, editarea şi lansarea unei colecţii de volume colective – „Ciclul anotimpurilor” („Primăvara” şi „Toamna” apărute în 2007), toate aceste activităţi urmărind părăsirea spaţiului virtual şi facilitarea dezvoltării relaţiilor interumane.
La un moment dat a apărut necesitatea desfăşurării acestor activităţi într-un cadru legal şi, astfel, în data de 23 octombrie 2008, se semnează certificatul de naştere al Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, având ca membrii fondatori pe Rodica Rodean din Iaşi, Atena Mariana Zară din Bacău şi Rodica Popovici Diaconu din Timişoara (actualmente în Suedia).
Principalul obiectiv al asociaţiei este reprezentarea, integrarea şi recuperarea socială a persoanelor atinse de sindromul singurătăţii prin promovarea şi susţinerea unor programe de socializare şi mobilizare civică, sensibilizarea opiniei publice şi în general a factorilor de decizie în special. Activităţile culturale, şi în principal cartea, devin astfel un remarcabil „antidot” împotriva singurătăţii, urmărind deschiderea unui cerc participativ în care valorile culturale locale şi naţionale sunt aduse în atenţia publicului, indiferent de vârstă sau pregătire, urmărind creşterea accesului la actul cultural, sprijinirea tinerelor talente, promovarea cooperării culturale, creşterea gradului de consum al culturii scrise, promovarea valorilor şi tradiţiilor culturale.
În cei 9 ani de activitate, sub egida asociaţiei s-au editat şi lansat peste 160 volume de poezie sau proză (47 volume cuprinse în cinci colecţii), unele dintre ele cuprinzând grafică sau fotografie artistică, volume în care au „debutat” peste 60 de autori cu vârste cuprinse între 10 şi 72 ani; au fost organizate nouă tabere de creaţie cu scriitori, artişti plastici, muzicieni în diferite regiuni ale ţării (Muncel, Mahmudia, Câmpulung Moldovenesc, Avrig, Piatra Neamţ, Galaţi, Botoşani, Brăila, Buşteni); expoziţii de artă plastică; participări la târguri de carte; omagieri personalităţi; colocvii pe teme literale şi etnografice etc.
Activităţile s-au desfăşurat în mai multe oraşe din ţară (Iaşi, Bucureşti, Constanţa, Bacău, Suceava, Cluj, Timişoara etc), dar şi peste hotare (Cernăuţi-Ucraina, Chişinău-Rep.Moldova, Torino şi Ivrea-Italia), de unde ne-am întors acasă cu mai multe diplome şi distincţii.
O importanţă deosebită o acordăm tinerilor, şi în acest sens am iniţiat proiectele „Copiii în lumea artelor” şi „Universul cuvintelor”, primul constând în prezentarea în faţa publicului a unor copii talentaţi care scriu poezie sau proză, cântă (solişti vocali sau instrumentişti) sau dansează, al doilea, de o mai mare anvergură, s-a desfăşurat pe o perioadă de doi ani şcolari (2013/2014, 2014/2015) şi s-a materializat în apariţia a două volume, rezultat a două concursuri literare organizate la nivel naţional. Proiectul concursului de literatură continuă şi în anul şcolar 2017-2018, având ca parteneri şcolile gimnaziale.
Un alt proiect în derulare, la care suntem parteneri alături de „Universitatea Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, „ENESCIANA”, iniţiat de Asociaţia Prietenii Operei „Ion Goia”, intenţioneză, prin evenimentele pe care le organizează, să păstreze în conştiinţa românilor creaţia marelui compozitor român George Enescu.
Ne-au onorat cu prezenţa, la unele din cele peste 200 de manifestări culturale desfăşurate în cei nouă ani, academicienii dr. Valeriu Cotea, dr. Nicolae Dabija, dr. Mihai Cimpoi, dr. Radu Miron, Vasile Tărâţenu, eminescologii dr. Lucia Olaru Nenati, dr. Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, muzicologii dr. George Vintilă, dr. Adriana Severin, dr. Viorel Munteanu, dr. Mihail Cozmei, actorii Dionisie Vitcu, Draga Olteanu Matei, solistul Alexandru Jula, maestru de balet Tiberiu Almosnino, criticul de artă Valentin Ciucă, scriitorii Ioan Holban, Mircea Radu Iacoban, Cassian Maria Spiridon, Horia Zileru, Daniel Corbu, Emilian Marcu şi multe alte personalităţi culturale.
Nu lipsite de importaţă şi farmec sunt activităţile recreative organizate de asociaţie: Revelion, Ziua de 8 Martie, zilele de naştere a membrilor, excursiile, participarea la evenimente culturale etc.
Evenimentele noastre se desfăşoară cu voluntari, care au convingerea că prin actul cultural se ating şi obiective din domeniul educaţiei civice, prin creşterea şi dezvoltarea unui spirit de înţelegere între oameni, intensificarea relaţiilor de parteneriat dintre instituţiile de cultură, sau din domeniul social prin implicarea în proiect a unor persoane defavorizate (persoanele în vârstă, singure).
Mulţumim tuturor partenerilor (Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici, Muzeului Literaturii Române, Complexului Muzeal „Moldova”, Bibliotecii „Gheorghe Asachi” Iaşi, Centrul Cultural Multifuncţional pentru Vârsta a Treia Iaşi, Teatrul “LUX ART” Iaşi etc.) şi personalităţilor care prin colaborarea şi prietenia dumnealor au făcut posibilă recunoaşterea asociaţiei la nivel local şi nu numai, ca fiind cu adevărat interesată de promovarea frumosului în toate formele de manifestare.
Proiecte de viitor: continuarea activităţilor, promovând relaţiile de prietenie şi… o surpriză în anul 2018, când împlinim frumoasa vârstă de 10 ani.
Nu uitaţi dragi prieteni şi cititori: „Prietenia aduce fericire şi zâmbete!”

RODICA RODEAN

0%

User Rating: 4.85 ( 4 votes)

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FUNDAȚIA PELIN TECUCI UN REPER CULTURAL IMPORTANT

Aristotel spunea că „Un om educat se deosebește de un om needucat, așa cum un …

FUNDAȚIE DE TOP – „TIMIȘOARA 89”

Dacă vrei să vorbești de Fundația „Timişoara 89” şi despre cel care a fondat-o, scriitorul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 16 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: