ACASĂ / ARTICOLE / ȘTIRI - INFORMAȚII - EVENIMENTE / O serbare emoționantă întru slava Eminului

O serbare emoționantă întru slava Eminului

8 ianuarie 2022. O vreme mohorâtă ne întâmpină pe autostrada Bucureşti-Piteşti, în drum spre locația ce va găzdui prima manifestare de anul acesta a Grupului Arena Literară, ca un omagiu adus Lui, Luceafărului Mihai Eminescu. Revista „Independența Română – Independența prin cultură” este reprezentată prin secretarul general de redacție doamna Doina Bârcă și, noul membru al colectivului de redacție, Eugenia Duță. Ziua Culturii Naționale Române, „patronată” de Mihai Eminescu, este sărbătorită și printr-un „concurs fulger” sub numele „Izvor şi râu”, care s-a bucurat de creațiile poetice trimise pentru cele două secțiuni, „Inedite” și „Publicate”.

Juriul, format din patru distinşi membri, criticul și scriitorul Aureliu Goci, scriitorul Lucian Gruia, poeta Vilia Banța şi scriitorul Marian Ilie, a analizat poeziile primite și a acordat diplome de excelență sau diplome de merit, în funcție de punctajul primit de fi ecare. Printre cei care au fost nominalizați și au citit poemele personale, se numără Victoria Milescu, Claudia Voiculescu, Florentina Chifu, Cristiana Crăciunescu, Vasile Toma, Andreea Cristea, Isabela Cotelin şi, colegul nostru Corneliu Zeana. Am numit dintre concurenți doar pe cei care au participat la manifestarea-omagiu.

Programul alcătuit de amfi trionii noştri, Editura Betta, Cenaclul Arena Literară și poetul Marian Ilie, secondat de profesorul Stelian Coman care a venit însoțit de un grup de copii de la Palatul Copiilor din Bucureşti, nu putea să nu cuprindă și o cuvântare deosebită a criticului Aureliu Goci dar și un recital de poezie susținut cu talent de către actrița Doina Ghițescu şi, deasemenea, un microrecital al apreciatului Vasile Topârceanu. Grupul de copii de la Palatul Copiilor Bucureşti a creat o atmosferă deosebită prin recitări însoțite de muzica interpretată la vioară, la nai, la fl aut sau vocal, (arii din opere-operete sau din folclorul românesc), de către minunații tineri Tudor Dumitru, Nati Simion, Ionela Marin, Robert Sultan, care ne-au încântat şi uimit cu diversitatea și calitatea talentului lor.

În final, într-o atmosferă de emoție și apreciere pentru felul în care am punctat ziua Eminului, am urat un „La mulți ani” pentru colegii noştri care au împlinit o frumoasă vârstă, Marian Ilie şi Gabriela Banu. Din partea conducerii revistei „Independența română – Independența prin cultură”, doamna Doina Bârcă a oferit doamnei prof. Valentina Vasile, prezentă la manifestare, un număr însemnat de reviste, pentru a fi donate bibliotecii din Potlogi.

Eugenia Duţă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

NOUĂ MARTIE, COMEMORAREA REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE

În calendarul creștin ortodox ziua de 9 martie, marcată cu cruce neagră, este dedicată celor …

REMEMBER

Sâmbătă 9 aprilie 2022, un grup de scriitori făcând parte din redacția revistei „Independența Română-Independența …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

two × 5 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: