ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / Olimpia Bucurescu

Olimpia Bucurescu

Arta plastică, dar al vieții, ce se ascunde în sufletul artistei plastice Olimpia Bucurescu, în publicația “Independența Română – Independența prin cultură”

Motto: “Cine este respectat, acela nu este niciodată lingușit, fiindcă respectul prețuiește, iar lingușeala își bate joc” (Publius Syrus – sec. I, î. Hr.)

Pentru artista plastică Olimpia Bucurescu, pictura este comoara inimii și sufletului său, prin care poate transmite iubitorilor de artă și frumos, bucuria și fascinația creației. Prin culoare, compoziție și desen, artista – înger plastic de bucurie, frumusețe, lumină, educație, bunătate, vorbă înțeleaptă pentru semeni și zâmbetul liniștit, cald și calm, care o însoțește în permanență, este ca vopseaua metalizată care atrage atenția că te afli în fața unei persoane capabile, cu bucurie să lumineze și să bucure privirile admiratorilor artei sale plastice și a domniei sale, caracter olimpian, extras cu bucurie, din predestinatul nume… Olimpia Bucurescu. Fără pasiunea de a picta, artista nu ar fi decât o forță artistică latentă, o simplă și neînsemnată posibilitate, asemenea pietrei care așteaptă lovitura amnarului (fierului), pentru a scoate scântei.Fără puterea de a te pasiona, descrește și dispare și facultatea omului de a cunoaște realitatea.Lăsând deoparte patima și ținând în brațe și suflet numai pasiunea pentru artă și frumos, a reușit să redea cromatic, la înaltă ținută artistică, armonia umană ruptă din frumusețea spiritului suprem, prin credință și sfințită închinăciune cerească.Tablouri ca Isus pășind pe apă, portrete de sfinți, portretul celor două Euri ale artei românești, Eminescu și Enescu, Ateneul Român, peisaje, flori, compoziții statice cu vioara, etc., în care culoarea amestecată cu pete de lumină, pare a fi ruptură din lumina eternă, în care toate formele artistice în care toate formele artistice pictate, se contopesc într-o perfectă prețiozitate artistică și cromatică, bun gust, deosebită eleganță și fascinații vizualeÎn arta plastică semnată Olimpia Bucurescu, se observă cum sufletul creatoarei de artă plastică și frumuseți cromatice, pare a fi un râu colorat, care curge uneori încet, alteori vijelios, strălucind în mișcarea sa precum un diamant nestemat.Artista plastică aparține oamenilor acelora care nu caută fericirea și mulțumirea de sine, dar o găsesc mai repede decât ceilalți care o caută uitând că cel mai sigur mod de a o obține pentru sine este acela (modul) de a o căuta pentru ceilalți. În picturile domniei sale este multă consolare pentru omul întristat.Ca om, artista preferă moartea oboselii. Domnia sa, după cum o cunosc de multă vreme, nu obosește niciodată să-i slujească prin fapte și prin frumusețea artei, pe ceilalți oameni.

Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover – membru UZPR, UAPR București

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Prini Adelmo

Artistul plastic Prini Adelmo, al cărui talent se desfășoară continuu și în cote din ce …

Ileana Elena Ivan

leana Elena Ivan a moștenit talentul plastic de la bunicul domniei sale, după mamă, Procopie …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + eighteen =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: