ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / OMAGIU LUI EMINESCU

OMAGIU LUI EMINESCU

OMAGIU LUI EMINESCU

 

1

Evenimentul a fost susţinut de către Consiliul Judeţean Giurgiu şi Casa de cultură „Ion Vinea”, având drept organizator pe Dunia Pălăngeanu – conducător de cenaclu, poetă. La această acţiune culturală de excepţie a participat din partea Fundaţiei Literar-Istorice „STOIKA” Doina Bârcă, secretar literar. Aceasta a prezentat proiectele fundaţiei precum şi revista „Independenţa română-Independenţa prin cultură”; cu acest prilej au fost oferite mai multe exemplare de colecţie. Prezentă la eveniment a fost şi Floarea Necşoiu – profesor şi senior editor al revistei, care a făcut scurte referiri privitoare la activitatea de concepere şi editare a publicaţiei. Partea artistică a fost susţinută de Corul Cameral din oraşul Ruse, alcătuit din seniori, şi de elevi ai şcolilor din Giurgiu.

2

În data de 9.06.2016 a avut loc la sala „Brâncuşi“ a Palatului Parlamentului un eveniment omagial „Mihai Eminescu” la care a fost invitată şi Fundaţia Literar-Istorică „STOIKA”. Evenimentul a fost organizat de domnul Mihai Costin, preşedintele grupării COLECŢIONARILOR DE MEDALII ŞI INSIGNE „MIHAI EMINESCU” – din cadrul Societăţii Numismatice Româneşti. Din partea fundaţiei a luat parte Doina Bârcă, secretar literar.
Evenimentul a reunit poeţi, pictori, colecţionari, actori, solişti, recitatori (nu numai din Bucureşti), fiind de o înaltă ţinută artistică.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

OLIMPICII NOȘTRI, speranța României la un viitor mai bun

OLIMPICII NOȘTRI, speranța României la un viitor mai bun

Trăim în țara contrastelor, în care, conform unor studii statistice efectuate de către instituții abilitate, …

Olimpia Bucurescu

Olimpia Bucurescu

Arta plastică, dar al vieții, ce se ascunde în sufletul artistei plastice Olimpia Bucurescu, în …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: