Omul – Univers prin creație

Se poate spune fără mustrare de conștiință, că omul este un univers precum Tatăl Ceresc. Diferența esențială dintre om și Dumnezeu, știută de când lumea și pământul, a fost rânduită să fie cunoscută în mod clar, prin metode care nu-i aparțin omului ci divinității. Descrierea clară despre modul în care Dumnezeu a creat omul, adică materie și spirit sau „trup și suflet”, a fost transmisă sub diferite metode simple sau miraculoase: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Vechiul Testament – Facerea – Capitolul I, Versetul 26”).

Multe semne descoperite pe întinsul planetei Pământ, dovedesc că miracolul creației a existat. Lipsește doar data exactă, adică cifra reprezentativă a momentului în care s-a produs fenomenul „Geneză”. Și aceasta se datorează descrierii divine, care are un mod unic de exprimare față de creația Sa. La fel se întâmplă și cu datele referitoare la desfășurarea miracolului „viață”, al faptelor unor persoane care au avut roluri importante în istoria omenirii.

Câteva exemple din expresiile folosite în scrierea biblică: în vremea aceea; când va să fie; sosit-a timpul etc. Din poruncă cerească numit stăpânitor, păstrător și îngrijitor a tot ce există, a tot ce se vede și nu se vede pe Pământ, omul este superior tuturor viețuitoarelor. Pe de altă parte, este singura ființă care a primit de la divinitate graiul, posibilitate de a rosti cuvinte cu care să vorbeacă cu semenii.

Așadar, e de la sine înțeles că existența lui pe pământ a fost prescrisă. Sau, mai simplu și omenește spus: i-a fost dat, să trăiască în comunitate cu alți oameni. Astfel a rezultat „Lumea”, care este alcătuită din toți oamenii de pe globul pământesc. De aici și deducția: Lumea este un univers alcătuit din mai multe universuri. Pe de altă parte, oamenii pot să comunice și cu spiritele, prin cuvinte rostite sau doar gândite. Spirite care, deși nu se văd fizic, se află mereu în apropierea ființei umane, gata să ofere ajutor, la nevoie. Trăirile spirituale pot fi considerate forme de mesaje divine, prin care omul este înștiințat că nu e lăsat de izbeliște pe pământ! Entitățile divine sunt suflete iubitoare care au trăit pe pământ, dar, după ciclul vieții, despărțindu-se de trup, au trecut în zone tăinuite omului viu.

Dumnezeu i-a dat posibilitate omului să trăiască și o altă viață, în timpul somnului, când visează. Atunci poate vedea și trăi momente și situații din alte lumi sau vieți, pe care nu ar avea cum să le vadă în timpul real. Sufletele au posibilitatea deplasării fără limite. Schimbările esențiale în viața omului apar datorită preocupărilor lui pământești, când se abate de la anumite reguli, mai ales de la cele binecuvântate, divine, scrise sau nescrise, când pune pe primul loc grija pentru ziua de mâine, întreținerea trupului, adică, partea materială cea mai obositoare și costisitoare. Altfel spus, omul poate cădea în păcat pentru niște mofturi ale trupului.

Noroc cu inteligența și cu umorul de a ști să iasă din anumite situații. În noianul de ani care au trecut, de la „Facere”, miliarde, se pare, lumea s-a înmulțit și a luat în stăpânire toată suprafața pământului. De la un singur om, Adam, cu care Dumnezeu a început popularea Pământului, numărul ființelor umane a ajuns, conform statisticelor, la „8 miliarde”.

Important și benefic este că omul, ființa superioară de pe pământ a rămas conectată tot timpul cu Energia Supremă – Tatăl Ceresc, prin creier (parte materială) și prin suflet (parte spirituală). Oriunde ar fi, și în orice timp s-ar afla, comunicarea funcționează. „Cercetările spun că în timpul rugăciunii se crează un hormon asemenea copilului când este alăptat”. Semnalele pe care le transmite mintea despre ce ni se va întâmpla în clipa următoare sau după mai mult timp, sunt uimitoare.

Învățăturile Tatălui Ceresc, transmise prin scrierile biblice, sub diferite forme, vin în ajutorul omului: „dacă omul ar avea credință cât un grăunte de muștar, ar putea muta munții din loc”. Divinitate înseamnă sentimente superioare de iubire , stări sufletești unice și benefice, fenomene abstracte care nu se pot pipăi sau atinge în mod fizic. Comunicarea oamenilor prin telepatie este considerată un fenomen paranormal. Ceea ce nu ar fi cazul, deoarece corpul omului deține multe funcții sensibile, unice, mai puțin explicabile, pe care le folosește uneori involuntar.

Cum ar fi: premoniția, înțelegerea viselor, descifrarea la timp a mesajelor divine etc. Spre exemplu, credința pe care o au unele persoane în Binecuvântarea și Puterea Dumnezeiască, îndiferent de vârstă și de rang… Chiar dacă nu au avut ocazia să participe vreodată la o slujbă religioasă, într-un locaș sfânt… Sau de a crede în Biblia pe care nu au citit-o sau nici măcar nu au văzut-o, doar fiindcă au auzit de existența ei! Acestea sunt motive care nu ar trebui să reprezinte ceva neobișnuit, eventual paranormal, cum se spune adesea în astfel de cazuri sau situații! Miracolele și mesajele divine curg necontenit către oameni, sub diferite forme. Darul credinței și al creației e greu de destăinuit. Dar e și greu de ținut în frâu! Mai ales când e purtat în suflet.

Românii nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât alte popoare. Tot oameni sunt! De toate felurile și caracterele! Doar că majoritatea românilor au credința în Dumnezeu pe care o pun pe primul loc. Pe ici, pe colo, mai există și uscături, dovadă că omul e supus păcatului. Însă au românii niște obiceiuri care vin din vechime: de a primi cu brațele deschise un strain care-i calcă pragul. Îl poftește la masa lui, îi oferă lui prima strachină sau farfurie cu mâncare și-l întreabă dacă are nevoie de ajutor. Și se lasă pe el, ca să-l ajute pe altul. Cel neobișnuit cu asemenea comportament, de fapt obicei al locului, folosește gestul românului ca pe o slăbiciune, ca pe o formă de postie și se face stăpân pe avuția celui care i-a vrut binele, care l-a respectat.

Dumnezeu: Univers infinit, Putere infinită, Creier infinit. Stăpânitorul lumii. Stăpân nevăzut dar știut și crezut. Lumea: un univers alcătuit din universuri, adică din oameni ale căror creiere sunt asemănătoare cu creierul infinit al Lui Dumnezeu. Doar că, fiecare om este invrednicit de Tatăl Ceresc să-și folosească doar o parte din întreaga capacitate a creierului. Și aceasta, deoarece viața lui nu e veșnică pe pământ, iar când se naște este însoțit de un destin dat de divinitate. Subconștientul știe cu mult timp înainte ce va urma în viața trăită pe pământ. În timpul viselor i se arată frânturi din viața reală fie din trecut, fie din prezent, fie din viitor. Se știe că omul este ființă muritoare. Însă moare doar trupul, partea materială care putrezește: „din țărână e făcut, în țărână se va preface”. Sufletul e partea spirituală, care nu moare. Se ridică la cer, așa cum se cunoaște din punct de vedere al credinței creștine.

Creierul și conștiința conlucrează atâta timp cât omul este viu. După ce omul moare, ce se petrece cu conștiința lui care nu este materie, ci spirit? Ce se petrece cu toată știința adunată în creierul care a murit? Probabil se va putea afla cu adevărat, datorită mesajelor divine transmise în vise sau aievea, urmașilor. Așadar, trăind miracole, cu ajutorul divinității sau a altor spirite care colindă fără limite prin univers, omul va fi informat atât cât îi va fi de folos în timpul vieții. Dumnezeu l-a făcut pe om stăpân peste tot pământul cu toate câte cuprinde în el. Dar i-a dat și păcatul, iar uneori, omul cade în ispita ce aduce suferință. Sfaturile bune, Psalmii sau Pildele care se află în conținutul Bibliei pot fi la îndemâna oricui dorește să-și îmbunătățeacă modul de viață.

Spre exemplu, Pildele, Cap. 4 și 5 – versetele 5, 28, 29, 2, 24, 23: „Fiul meu, ia aminte la înțelepciunea mea și la sfatul meu cel bun pleacă urechea ta”; „Căci cărările tale drepte le păzește Domnul, iar cele strâmbe sunt căi rele”; „El va face drepte căile tale și mergerea ta o va face să fie în pace”; „Ca să-ți poți păstra judecata și ca buzele tale să păzească știința”; „Leapădă din gura ta orice cuvinte cu înțeles sucit, alungă de pe buzele tale viclenia”; „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea țîșnește viață”. Multe sunt frumusețile pământului și ale lumii, dar cea mai mare frumusețe este asemănarea omului cu Dumnezeu! Mulțumim, Doamne!

Ioana Stuparu