Ordinul „Carol I” decernat în 1922 lui Anghel Saligny

Anghel Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, la Șerbănești, județul Galați. A urmat studiile gimnaziale la Focșani, liceale la Potsdam și superioare la Universitatea din Berlin (astronomia), apoi la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg (1870-1874). Din 1875 a lucrat la construcția căii ferate Cottbus-Frankfurt-am-Oder. La revenirea în țară (1876) a fost numit inginer la Serviciul de poduri și șosele, lucrând la construcția căii ferate Ploiești-Predeal, iar în 1881, când era director adjunct în Serviciul de poduri și șosele, i s-a încredințat executarea liniilor ferate Adjud-Târgu Ocna și BârladVaslui.

A construit numeroase poduri metalice, între care se distinge cel de la Cosmești, peste Siret (1888), cel dintâi pod dublu de șosea și cale ferată de 430 m lungime. Între 1884-1901 a deținut funcția de șef al Serviciului de docuri, perioadă când a construit docurile și antrepozitele din porturile Brăila și Galați. În 1886 a proiectat și condus lucrările la primele poduri metalice pe linia ferată Filiași-Târgu-Jiu. În 1887 i s-a încredințat conducerea Serviciului studiilor liniilor FeteștiCernavodă. Principala sa operă în cadrul complexului feroviar Fetești-Cernavodă a constituit-o podul peste Dunăre, cel mai lung din Europa vremii și al treilea din lume.

Ca director general al Căilor Ferate, a inițiat în 1895 o lege pentru reorganizarea Căilor Ferate Române, a creat legături directe între București și Berlin (prin Burdujeni), între Berlin și Constanța. În 1899 a fost numit director al lucrărilor portului Constanța, iar între 1901-1910, director al Direcției generale a podurilor și căilor de comunicație pe apă. Între 1911-1917 a fost șef al Direcției generale a îmbunătățirilor funciare, între 1884 și 1914 a fost șef al Catedrei de poduri la Școala Națională de Poduri și Șosele din București, iar între 1918 și 1919, ministru al Lucrărilor Publice.

S-a numărat printre fondatorii Societății Politehnice (1881), pe care a condus-o între 1895-1897 și 1910-1911. A fost membru titular – 7 aprilie 1897 (membru corespondent – 31 martie 1892), vicepreședinte (26 martie 1901 – 23 martie 1904) și președinte (18 aprilie 1907 – 25 mai 1910) al Academiei Române. A încetat din viață la București, în 17 iunie 1925 (Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române: 1866-2022. Dicționar, Partea a II-a (M-Z, Anexe), ediția a VI-a, revăzută și adăugită, București, Editura Academiei Române, 2023, pp. 601-602).

Urmare a raportului lui I. G. Duca, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 55.112/1922, regele Ferdinand I a semnat în București, la 26 octombrie 1922, decretul nr. 4.506, prin care îl numea membru al Ordinului „Carol I”, în gradul de Mare Cruce, pe Anghel Saligny, inginer inspector general, fost ministru, fost președinte al Comisiunii de încoronare. Decretul de mai sus a fost publicat în „Monitorul Oficial” nr. 173 din 8 noiembrie 1922, p. 7913.

Prezentăm descrierea decorației, precum și reproducerile grafice care provin de la Muzeul Național de Istorie a României. Ordinul „Carol I” a fost instituit pe 10 mai 1906, pentru „a perpetua amintirea anului al 40-lea al domniei regelui Carol I” (Legea pentru instituirea Ordinului „Carol I” aflată la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 226/1922). Conform Regulamentului pentru punerea în aplicare a legii relativă la instituirea Ordinului „Carol I” (publicat în „Monitorul Oficial” nr. 32 din 10 / 23 mai 1906, pp. 1131-1136):

„Ordinul Carol I este o cruce de aur cu suprafețele în relief împodobită, de o parte și de alta, cu smalț roșu deschis și înconjurată, între ramuri, de câte 9 raze de aur. Are în față (avers) un vultur, ale cărui aripi sunt întinse. Acel vultur are pe cap o coroană și ține, oblic, în cioc, o cruce și în gheare o sabie și un sceptru. Sub vultur se află o banderolă ondulată de aur, cu inscripțiunea: PRIN STATORNICIE, LA IZBÂNDĂ. În centrul vulturului este un medalion de aur, pe care este reprodusă, în relief, efigia regelui, având de o parte și de alta câte o ramură de aur.

În dosul crucii (revers), tot de smalț roșu deschis, este un cerc cu inscripțiunea: 1866 – 10 Mai – 1906, având, la mijloc, cifra regală. Crucea, în gradul de Comandor, este atârnată de o panglică (cordea), moarată, albastru deschis, cu câte o dungă de aur, pe marginile sale, dungă țesută cu fire de mătase roșie, crucea cu un diametru 64 mm și panglica lată de 46 mm și de lungime egală cu periferia gâtului. Crucea, în gradul de Mare-Cruce, este de asemenea ca cea de Comandor, însă cu un diametru de 77 mm și este atârnată de vârful unei lente (cordon) moarată, albastru deschis ca mai sus, lenta lată de 102 mm și de o lungime egală cu periferia bustului corpului.

Pe lângă lentă (cordon) mai este și o placă, sau stea, cu opt raze, având un diametru de 90 mm. Lenta cu crucea din vârful lentei formează, împreună cu placa, gradul de Mare-Cruce”.

Laurențiu-Ștefan Szemkovics