Ordinul „Coroana României” conferit în 1890 lui Alexandru Marghiloman

Alexandru Marghiloman s-a născut la 27 ianuarie 1854, la Buzău. Și-a luat licența și doctoratul în Drept și Științe politice la Paris (1878). A intrat în magistratură ca procuror la Tribunalul Ilfov (1878), iar din 1883 a activat în cadrul baroului, apoi ca avocat al statului, funcție din care s-a retras pentru a se lansa în politică. De la 1884 a fost de mai multe ori deputat, senator, ministru de justiție, de interne, de externe, de domenii, de lucrări publice și de finanțe. După izbucnirea Primului Război Mondial, a fost adept al alianței cu Puterile Centrale. În timpul ocupației străine a unei părți din teritoriu (1917-1918) rămâne în zona ocupată, conducând operațiunile organizate de Crucea Roșie pentru ajutoarea răniților și prizonierilor români.

A fost prim-ministru al României într-o perioadă grea pentru țară (5 martie-24 octombrie 1918), după antamarea armistițiului cu Puterile Centrale, care au impus condiții grele ale păcii de la Buftea, semnată la 24 aprilie 1918. În timpul guvernării sale, la 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia a votat unirea cu România. A publicat o mare parte din discursurile sale politice (perioada 1885-1895). Marghiloman s-a numărat printre marii moșieri ai țării. Crescător și proprietar de cai de curse, a fost animator al curselor ecvestre în țara noastră. A fost fondator al Băncii Generale Române și al Băncii Agricole și unul din principalii deținători ai Societății de asigurări „Generala”.

A încetat din viață la 10 mai 1925, la Buzău (Constantin Gheorghe, Miniștrii de interne ai României, Editura Ministerului Afacerilor Interne, 2015, pp. 160- 163). Prin decretul regal nr. 1.272 din 12 aprilie 1890, Alexandru I. Marghiloman, ministrul Lucrărilor Publice, a fost numit membru al Ordinului „Coroana României” în gradul de Mare Ofițer. Decretul a fost publicat în „Monitorul Oficial” nr. 85 din 15 (27) iulie 1890. Prezentăm descrierea distincției onorifice, precum și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București. Ordinul „Coroana României”, instituit prin legea de la 10 mai 1881, în memoria proclamării regatului, era destinat a recompensa serviciile aduse statului.

Conform Regulamentului Ordinului „Coroana României” nr. 2002 din 6 august 1885 (publicat în „Monitorul Oficial” nr. 103 din 10 / 22 august 1885, p. 2100): „Decorațiunea acestui Ordin este o cruce cu ramuri egale; fiecare ramură e de smalț roșu, având împrejur o dungă albă, între ramuri e cifra regală. În mijlocul crucii e un medalion cu două fețe: partea de deasupra conține coroana regală de oțel, pe smalț roșu; împrejur, pe un cerc de smalț alb, e scris, în partea superioară: PRIN NOI ÎNȘINE, și în partea inferioară, 14 MARTIE 1881.

Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor (avers și revers).

Reversul medalionului poartă scris la mijloc, pe smaț roșu: 1866, 1877, 1881. Crucea e atârnată de o panglică albastru-închis, cu câte o dungă pe fiecare latură de culoarea oțelului. Cavalerii poartă pe partea stângă a pieptului, atârnată de panglică, crucea prescrisă mai sus, în mărime de 40 milimetri, având cifra regală, între ramuri, de argint. Ofițerii poartă aceeași cruce, însă cu cifra regală, între ramuri, de aur, și cu rozetă pe panglică. Comandorii poartă crucea cu cifra de aur, în mărime de 60 milimetri, atârnată de gât. Marii-Ofițeri poartă însemnul la gât ca Comandorii, și pe piept o stea de argint cu 8 raze, în mărime de 85 milimetri, având în mijloc medalionul de smalț cu coroana de oțel și inscripțiunea împrejur”.

Laurențiu-Ștefan Szemkovics