ACASĂ / ARTICOLE / SECRETELE ARHIVELOR / Ordinul „Steaua României” conferit în 1912 lui Ion Mitilineu

Ordinul „Steaua României” conferit în 1912 lui Ion Mitilineu

Urmare a raportului lui T. Maiorescu, președintele Consiliului de Miniștri, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 25.241 din 29 octombrie 1912, regele Carol I a semnat la Castelul Peleș, în 29 octombrie 1912, decretul nr. 4.531 (aflat la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 196/1912), prin care îi acorda lui Ion Mitilineu, fost prefect al Poliției Capitalei, Ordinul „Steaua României” în gradul de Comandor, cu dreptul de a purta însemnele civile.

În același decret s-a menționat că la acea dată era Comandor al Ordinului „Coroana României”. Potrivit adeverinței de primire a brevetului de Comandor al Ordinului „Steaua României”, semnată la București, în 1 noiembrie 1912, Mitilineu Ion era avocat și s-a născut la 28 septembrie 1868, în București și își avea domiciliul în aceeași localitate. Prezentăm, apelând la heraldică și la sigilografie, descrierea decorației, precum și reproducerile grafice ce provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București și de pe siteul: https://www.ordersandmedals.ro.

Ordinul „Steaua României” a fost instituit prin legea din 10 mai 1877 și avea scopul de a recompensa serviciile civile și militare aduse statului român. Conform Regulamentului pentru punerea în aplicare a legii relativă la instituirea Ordinului „Steaua României”, sancționat prin Decretul nr. 3.505 din 11 octombrie 1906 (aflat, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642): „Ordinul „Steaua României” este o cruce de smalț albastru- închis, înconjurată de raze convergente, purtând deasupra coroana regală.

Centrul crucii, în formă de medalion, este de smalț roșu, având în față vulturul și în dos coroana și cifra regală. Împrejurul medalionului de smalț roșu, în față, este un cerc de smalț albastru- închis, ca mai sus, pe care stă scrisă deviza IN FIDE SALUS (SALVAREA ÎN CREDINȚĂ). Cercul de smalț albastru-închis este înconjurat și el de o ghirlandă de ramuri de stejar verde, care, de asemenea, este și împrejurul medalionului de smalț roșu, în dos. Însemnele Ordinului sunt de argint pentru Cavaleri și de aur pentru celelalte grade. Comandorii poartă crucea, cu un diametru de 60 mm, atârnată de o panglică moarată roșie, cu câte două dungi albastru- închis pe fiecare margine, panglica lată de 45 mm și de o lungime egală cu periferia gâtului”.

Laurențiu-Ștefan Szemkovics

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ordinul „Coroana României” acordat în 1915 lui Constantin Nottara

Urmare a raportului lui Emanoil Porumbaru, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 34.630 din …

Decorație acordată în 1911 lui Aurel Vlaicu

Urmare a raportului lui T. Maiorescu, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 20.981 din …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: