Ordinul „Steaua României” conferit în anul 1906 lui Alexandru Tzigara-Samurcaș

Alexandru Tzigara-Samurcaș s-a născut la 23 aprilie 1872, la București. Și-a făcut studiile liceale la București și universitare (Facultatea de Litere și Filosofie). Și-a continuat pregătirea în istoria artei și arheologie la München și Berlin (1893-1896). În 1896 și-a luat doctoratul în filosofie cu disertația Simon Vonet, Hofmaler Ludwigs XIII. Tot în 1896 a fost numit la Berlin asistent benevol pe lângă Direcția Generală a Muzeelor Regale.

A audiat cursuri și la Școala de Arte Frumoase din Paris. În perioada 1897-1900 a fost suplinitor de limbă franceză și germană la Școala Normală din București. În 1904 a fost numit profesor definitiv la Catedra de istoria artelor și estetică a Școlii de Belle Arte. Din 1906 a funcționat ca director al Muzeului de etnografie, Artă Națională, Artă decorativă și Industrială, devenit ulterior Muzeul de Artă Națională. În 1908, pentru o scurtă perioadă de timp, a deținut și funcția de director al Muzeului „Theodor Aman”. Din 1914 până în 1946 a ocupat funcția de director al Fundației Universitare „Carol I”. A fost redactor responsabil al revistei „Convorbiri literare” (1924- 1939).

Între 1916 și 1918 a deținut funcția de prefect de poliție al Capitalei. A publicat numeroase lucrări, între care: Arta publică (1906); Muzeul nostru Național (1906); Catalogul Muzeului Aman (1908); Biserica din Filipeștii de Pădure (1908, în colab.); Arta în România. Studii critice (1909); Istoria artei și însemnătatea ei în învățământul universitar (1912); Muzeul Național din București (1912); Biserica episcopală din Curtea de Argeș (1913); Esquisse sur l’art roumain (1914); L’art du peuple roumain.

Aperçu historique (1925); Izvoade și crestături ale țăranului român (1928); Estetica Capitalei (1928); Arcul de Triumf (1929); Columna Traiană (1934); Muzeografie românească (1936); Supraviețuiri artistice din vremea dacilor (1944); Trofeul de la Adam Klissi (1945); Vechimea portului țărănesc (1945) ș.a. Postum au apărut Scrieri despre artă românească (1987) și cele 4 vol. de memorii Lupta vieții unui octogenar (1999- 2010). A fost membru al Societății Regale de Geografie, Societății Arhitecților Români și Comitetului Internațional de Istoria Artei. De asemenea, a fost membru corespondent al Academiei Române – 3 iunie 1938 (repus în drepturi – 3 iulie 1990).

Ordinul „Steaua României” în
gradul de Cavaler (avers și revers).

A încetat din viață la București, în 1 aprilie 1952 (Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române: 1866-2022. Dicționar, Partea a II-a (M-Z, Anexe), ediția a VI-a, revăzută și adăugită, București, Editura Academiei Române, 2023, pp. 841-842). În urma raportului ministrului Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, regele Carol I a semnat decretul nr. 3.239 din 13 septembrie 1906 (publicat, prescurtat, în „Monitorul Oficial” nr. 175 din 3 / 16 noiembrie 1906, p. 6472), prin care s-a conferit Ordinul „Steaua României” în gradul de Cavaler lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, profesor și bibliotecar la Fundația Universitară „Carol I”.

Prezentăm descrierea decorației, precum și reproducerile grafice care provin de la colecționarul Nelu Aldea. Ordinul „Steaua României” a fost instituit prin Legea nr. 1.108 din 10 mai 1877 (publicată în „Monitorul Oficial” nr. 107 din 12 / 24 mai 1877, pp. 3159-3160) și avea scopul de a recompensa serviciile civile și militare aduse statului român.

Potrivit Regulamentului pentru punerea în aplicare a legii relativă la instituirea Ordinului „Steaua României”, sancționat prin Decretul nr. 3.505 din 11 octombrie 1906 (aflat, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642): «Ordinul „Steaua României” este o cruce de smalț albastru-închis, înconjurată de raze convergente, purtând deasupra coroana regală. Centrul crucii, în formă de medalion, este de smalț roșu, având în față vulturul și în dos coroana și cifra regală. Împrejurul medalionului de smalț roșu, în față, este un cerc de smalț albastru-închis, ca mai sus, pe care stă scrisă deviza „IN FIDE SALUS” (SALVAREA ÎN CREDINȚĂ).

Cercul de smalț albastru- închis este înconjurat și el de o ghirlandă de ramuri de stejar verde, care, de asemenea, este și împrejurul medalionului de smalț roșu, în dos. Insemnele Ordinului sunt de argint pentru Cavaleri și de aur pentru celelalte grade. Cavalerii poartă crucea, cu un diametru de 40 mm, atârnată de o panglică moarată roșie, cu câte două dungi albastru-închis pe fiecare margine, dungile interioare late, fiecare, de 3 mm și cele exterioare (de pe marginea panglicii) de 2 mm».