P. S. Aurelian, primul economist, membru titular al Academiei Române

Petre Sebeșanu Aurelian s-a născut la Slatina, județul Olt la 13 decembrie 1833, fiind fiul învățătorului Gheorghe Sebeșanu Aurelian. Își începe școala la Slatina, apoi cu o bursă din partea Eforiei Școalelor urmează cursurile Colegiului „Sf. Sava” din București. În anul 1856 primește o nouă bursă pentru studii de botanică și agronomie la Grignon în Franța. Aici începe să se intereseze și de probleme de economie și filosofie frecventând cursuri în aceste domenii. În anul 1856, încă student, începe să trimită articole la ziarele „Naționalul” și „Agronomia” făcându-și cunoscute ideile agronomice și economice, legate de liberalismul economic din lucrările succesorilor lui Bastiat, Garnier, Michel Chevalier, Molinari.

La absolvirea studiilor din străinătate vine în țară în septembrie 1860 și după o lună este numit șef al „Monitorului Țării Românești” și profesor la Școala de agricultură de la Pantelimon, înființată în anul 1852, și apoi director al acesteia. El o transformă în Școala centrală de agricultură și silvicultură și o mută în anul 1869 la Herăstrău. Aurelian este primul care a predat un curs sistematic de economie agrară. În paginile Monitorului publică articolul „Agricultura și proprietarii” în care ia atitudine împotriva absenteismului marilor proprietari și susține necesitatea împroprietăririi țăranilor. În urma protestului marilor proprietari care considerau că articolul „lovește în dreptul de proprietate”, partea a treia a articolului nu mai apare.

Îngrădit în exprimarea ideilor sale progresiste la „Monitor”, Aurelian redactează împreună cu A. Slătineanu, „Agronomia-ziar de agricultură și economie rurală”. În iulie1861 domnitorul A. I. Cuza inițiază înființarea unei publicații „Monitorul comunelor”, destinat țărănimii, fiind ca „anex” la Monitorul Oficial până în noiembrie 1862, apoi ca organ al Ministerului agriculturii, comunelor și lucrărilor publice. Ca director al acestui supliment, Aurelian scrie aproape în întregime articolele, în efortul său de susținere a țărănimii și de pregătire a ei pentru reforma agrară.

În august 1862 este numit prin decret domnesc șeful secției „Agricultură” din cadrul Ministerului lucrărilor publice, din această funcție organizând concursuri de agricultură. În anul 1865 împreună cu Ion Ionescu de la Brad organizează prima expoziție națională de agricultură de la București. În anul 1865 este membru fondator al „Ateneului Român” și primul director. În anul 1867 este membru al comitetului de organizare al pavilionului român la Expoziția Internațională de la Paris, comisar general al României fiind Al. Odobescu. Împreună cu acesta, P. S. Aurelian publică la Paris lucrarea destinată Expoziției „ Notice sur la Roumanie”, prima încercare de monografie a țării după Unire. În anul 1873 P. S. Aurelian a fost membru al juriilor internaționale a expozițiilor de la Paris și Viena. În anul 1875 este printre inițiatorii și primii conducători ai „Societății geografice române”.

Aurelian este preocupat în continuare de răspândirea cunoștințelor agricole în rândul țărănimii și pentru o bună pregătire a elevilor de la școala de agricultură. În anul 1869 publică un „Manual de agricultură”, refăcut în anul 1881. Publică un manual de economie politică intitulat „Catehismul economiei politice” semnat de „profesor de economie rurală la Școala de agricultură și silvicultură, membru al Societății de economie politică din Paris”. Cursul cuprindea structura clasică: I. Producțiunea avuțiilor; II. Împărțirea și distribuțiunea avuțiilor; III. Consumațiunea avuțiilor. Aurelian susținea predarea economiei politice chiar și în școlile secundare.

Pentru aceasta în anul 1874 publică a doua ediție a „Catehismului…” din 1869. Activitatea lui primește replica, împotrivirea guvernelor conservatoare care se temeau de răspândirea prin cursurile de economie politică a unor idei care ar fi lezat interesele moșierimii. Astfel că Ministerul Instrucțiunii Publice dă în anul 1875 un proiect de desființare a catedrei de economie politică de la Facultatea de Drept din Iași. P. S. Aurelian nu renunță la răspândirea cunoștințelor economice și înființează „Societatea de economie politică”. După 20 de ani, în anul 1889 continua activitatea prin cursul „Elemente de economie politică”. În anul 1870, în același scop înființează „Revista științifică” împreună cu Grigore Ștefănescu și C. F. Robescu. Timp de 30 de ani a fost redactorul „Revistei științifice” (1870-1882), a suplimentului ei „Economia națională” (1873-1876 și1885-1901), a „Economiei rurale” (1876-1877 și 1881-1884).

Prin propriile sale reviste, P. S. Aurelian putea să-și expună nestingherit ideile sale economice. Pentru Aurelian răspândirea ideilor economice reprezenta o condiție a dezvoltării economice, a dezvoltării producției. În anul 1871 arăta că țara trebuie să facă să „înflorească științele industriale, agricole și comerțul”, iar în anul 1879 susținea că „numai prin știință vom putea să ne întărim și să ne înavuțim…Cultura și dezvoltarea economică trebuie să devie ținta activității noastre”. În ziua de 7 septembrie 1871 Ion Ionescu de la Brad era ales membru corespondent al Academiei Române. La 9 septembrie 1871 era ales și P. S. Aurelian, primul economist ca membru titular al acestui înalt for de cultură.

Prestigiul de care s-a bucurat printre intelectualii români a fost alegerea sa între anii 1872- 1906 la conducerea secției științifice ca secretar, apoi ca vicepreședinte și președinte al Academiei (1901- 1904). Pentru a-și pune în practică ideile sale de dezvoltare economică a țării a intrat în politică în partidul liberal, considerând că acesta era partidul care era în măsură să dezvolte economia pe cale capitalistă. Din 1877 până în 1902 a fost parlamentar-deputat și senator-, titularul unor ministere, președinte al Consiliului de miniștri. În înaltele funcții pe care le-a ocupat a încercat să pună în practică ideile sale de dezvoltare economică a țării, a întâmpinat opoziția conservatorilor și uneori a unor liberali.

Astfel, chiar din anul 1874, ca vicepreședinte al comisiei însărcinate să întocmească proiectul unui tarif vamal (comisie având ca președinte pe Al. Odobescu) a întocmit un tarif vamal care să protejeze produse în interesul industriei naționale, impunând taxe vamale de până la 25% din valoarea unor produse similare celor din țară. Parlamentul conservator nu a respins proiectul, dar nici nu l-a pus în aplicare și apoi sub presiunea Austro-Ungariei, l-a suspendat iar în iunie 1875 încheie convenția comercială și de navigație cu Austro-Ungaria, bazată pe clauza națiunii celei mai favorizate, care anula orice posibilitate de apărare a economiei naționale, în special a industriei. P. S. Aurelian s-a angajat cu întreaga energie împotriva convenției.

Venind la putere liberalii, Ion Brătianu l-a trimis pe Aurelian la Viena în august 1876 și ianuarie l1877 pentru a încerca să modifice prevederile Convenției. Tratativele se întrerup și delegația română a părăsit Viena. Ion Brătianu face apel la Aurelian să elaboreze un proiect de protecție vamală, dorind adoptarea unui tarif general în baza căruia să încheie altă convenție cu Austro-Ungaria. Și în deceniul următor Aurelian luptă pentru adoptarea unui tarif comercial general autonom, împotriva prelungirii Convenției după expirarea termenului de zece ani.

Organizează dezbateri în parlament, scrie articole, ține cuvântări publice, conferințe în favoarea unei politici protecționiste. În 21 aprilie 1887, P. S. Aurelian își prezintă raportul primei legi de încurajare a industriei naționale. Legea trece prin parlament și este pusă în aplicare, punând capăt politicii liberului schimb inaugurată la Unire. Cu această lege, Aurelian își încheia cu succes lupta pe care a dus-o în apărarea economiei românești. În privința chestiunii țărănești, P. S. Aurelian și-a continuat activitatea începută încă din vremea studenției pentru îmbunătățirea stării țăranilor. Luptase pentru reforma agrară de la 1864, aceasta fusese înfăptuită, dar situația țăranilor rămăsese la fel de grea sau chiar mai grea decât înainte. Aurelian arăta că învoielile agricole nu avantajau pe țărani și dimpotrivă creau o situație mai asupritoare decât sub regimul clăcii.

În aceste condiții își părăsesc loturile de pământ și le pierd în favoarea celor înstăriți. Ca și alți economiști ai vremii, Aurelian considera absolut necesar sprijinul țăranilor din partea statului, înlesnirea creditului agricol și vânzarea către țărani a unor loturi de pământ din moșiile statului. Ca primministru caută să vină în sprijinul țăranilor prin legea de înființare a Casei rurale în anul 1896. Aprobarea legii se lovește de opoziția boierimii conservatoare din parlament, dar și a unor miniștri liberali din cabinetul său – G. Cantacuzino și C. Stoicescu – iar D. Sturdza demisionează de la președinția Parlamentului. La 31 martie D. Sturdza formează un nou guvern care amână înființarea Casei rurale.

În luna mai, ca protest, Aurelian constituia propria grupare liberală, a Drapeliștilor (după organul de presă Drapelul) în care intră unii membri din fostul său cabinet și intelectuali de marcă. Fără un sprijin de masă, noua grupare se desființează și în anul 1900 P. S. Aurelian revine în partidul liberal. Spre apusul vieții Aurelian avea bucuria să vadă că unele din ideile sale au dat roade. Astfel că unul din discipolii săi, Emil Costinescu, impunea tariful vamal protecționist, iar partidul liberal, sub presiunea răscoalelor țărănești din 1907, votarea legii de înființare a Casei rurale.

Care este locul lui P. S. Aurelian în gândirea economică românească? Ca și la alți intelectuali din epocă – M. Eminescu, A. D. Xenopol, Ion Ionescu de la Brad, Dionisie Pop Marțian și gânditorii din școala economică românească din Transilvania, ideea de bază care domină gândirea lui este ideea de națiune. „Păstrarea și întărirea naționalității este ținta supremă căreia poporul român este dator să jertfească toate gândirile și întreprinderile sale”.(P. S. Aurelian, Politica noastră comercială față de convențiile economice,1885).

Ca și la aceștia, punctul de „plecare al operei sale sunt realitățile românești, iar scopul ei militant, progresul poporului său” (P. S. Aurelian, Opere economice. 1967). Astfel arăta că „întâia trebuință într-un stat modern…este cunoașterea cât mai perfectă a țării. Nici o îmbunătățire, nici o creațiune, nici o reformă nu înfățișează sorți de a produce rezultate corespunzătoare intențiunii, decât atunci când se procedează în urma unei desăvârșite cunoașteri a stării trecute și celei prezente”. (P. S. Aurelian, Anchete economice, în Economia națională, 1885, nr. 29, iulie 15, p. 337). Aceeași poziție are și în privința industriei naționale:

„Înființarea unei industrii trebuie făcută după un plan în acord cu situațiunea și nevoile noastre, cu starea în care ne aflăm. De aici iarăși nevoia de a cunoaște amănunțit starea industriei în România, a materiilor prime de care dispunem, a brațelor ce s-ar putea întrebuința” (Idem, p. 338). P. S. Aurelian considera că existența și viitorul națiunii române depindea de dezvoltarea forțelor de producție și consolidarea economiei naționale independente. Considera că interesele particulare nu trebuie să compromită interesele generale ale țării, ele trebuie să se subordoneze intereselor națiunii. P. S. Aurelian considera că statul are rolul principal în apărarea națiunii.

Pentru a înlătura momentele de instabilitate economică, statului îi revine rolul de a alcătui un program general economic pe termen lung, în care să se manifeste liber inițiativa particulară. În importanta sa lucrare Terra nostra publicată în anul 1880 arăta că „nu poate exista prosperitate politică fără prosperitate economică… Viitorul nostru ca stat este în cea mai strânsă legătură cu dezvoltarea economică a țării” (Terra nostra, p. XIVXV). Prin această importantă lucrare, Aurelian este primul economist român care elaborează un sistem al creșterii economice pe baza unui plan economic, un plan general, orientativ (ceea ce în prezent este în țările dezvoltate, planificarea indicativă).

Cerea ca în planul de dezvoltare, prioritate să aibă principalele ramuri economice- agricultura, industria și comerțulcu o importantă intercondiționare dintre ele pentru a asigura prosperitatea fiecărei ramuri. Încă de la începutul activității publicistice, P. S. Aurelian a acordat atenție problemei asociațiilor economice. Imediat după reforma agrară din 1864, atrăgea atenția asupra cooperației agricole în special în „straturile unde proprietatea este prea divizată”.

Opera economică a lui P. S. Aurelian are o mare importanță în cultura românească. Multiplele sale cercetări în domeniul economic, ideile sale au stimulat dezvoltarea gândirii economice românești. Concepțiile sale economice au avut răsunet și în străinătate. În Austro-Ungaria au stârnit ostilități în cercurile conducătoare, nemulțumite de atitudinea sa în apărarea intereselor economice ale României. În alte țări din Europa numele lui apare în importante dicționare și enciclopedii. P. S. Aurelian a fost economistul care după o activitate prodigioasă, și-a văzut înfăptuite multe din ideile sale. Viața sa se încheia în anul 1909 la vârsta de 76 ani.

Cornel Sârbu