PAȘI DE LUMINĂ, CU MIROS DE MIGDALE de Grigore Curcanu

La Grigore Curcanu, este greu să desparți idei pe teme, atunci când armonia versului curge și ai impresia că este o poezie nesfârșită volumul, având ca fundal simfonia sufletului (fac referire la trăirea ca stare care atestă trecerea prin viață). Universurile de lut, parfumate vibrant, cu ramuri de cais care respira alb, înnoptează în Eul lăuntric pentru o mie de ere…

Iată pavajul de lumină pentru eternitate, gătit ca o mireasă, atunci când se identifică cu macul din lanul de grâu. Dragoste, poveste, iubire, redate în furtunile stelare, și cenușă modelată de sfinți… aduc în poezie o filozofie simplă. Simbol al făgăduinței și înfloririi, în cultura ebraică, migdalul confer simboluri de onoare și binecuvântare.

Toate acestea, în poezia lui Grigore Curcanu reprezintă o adevărată încoronare a cuvântului-vers, ca o strălucită rochie de mireasă, care poartă în trena-i dantelată, parfum de migdale. Stările prin care trece, de la binecuvântările zilelor scrise cu cruce roșie în calendarul religios, până la cumulul de bucurii și tristeți pe care le prezintă viața în satul său, ori simfonia gastronomică (autorul), reprezintă arealul împărătesc pe care îl slăvește scriind.

Jucându-se metaforic cu o rază de soare, este minunat să observe că acest lucru reprezintă de fapt întoarcere la copilărie, când ești posesorul unei singure simțiri, fericirea, împreună cu lipsa de griji și dragostea necondiționată pe care o oferă familia.

Doina Bârcă