ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / Pecetea șpăgii

Pecetea șpăgii

Ce să însemne oare această adânc înrădăcinată expresie “șpagă” în mentalul românului de rând și nu numai, ca un fel de continuitate seculară, și o ușoară sincopă în scădere înainte de ’90, dar determinantă ca tip de comportament după?

Dacă “înainte” în “coșul” șpăgii intrau cartușul de Kent, de BT (Bulgar Tabac), o pungă de cafea, vreo navetă de vin, vreun pește dolofan (nu cel asortat cu fetițele de pe centură) și alte asemenea “nimicuri” în accepțiunea actuală, șpaga prezentă, a devalizat România. A produs polarizări incredibile între cei care au firme și muncesc cu adevărat și vârfurile politichiei ori alte unelte plantate în administrația centrală ori locală ce extrag la greu din “nectarul” valorilor autohtone care ar fi trebuit în mod normal să se reverse peste noi toți. Doar cei aleși au acest drept sacrosanct de a se dedulci la produsul pur, distilat în timp, în felurite forme (care se cheamă, șpagă), străină în genere de cei care trudesc cu adevărat. Nu trebuie să ne concentrăm, era să zic să ne focusăm, doar asupra actualilor actori politici care s-au adăpat la izvorul șpăgii – poate că au băut din apa ceaunului spart – dar ca noțiune în sine are vechi state pe meleagurile noastre. Ziarul Adevărul, la venirea lui Carol I pe tronul României, clandestin și cu o valizuță minusculă, critica în mod vehement cum s-a îmbogățit peste noapte viitorul Rege al României. Poate fi și din valorificarea acelor faimoase artefacte din aur pur de la Sinaia care între timp au dispărut, fiind înlocuite cu copii din plumb. Chiar și Carol al II-lea împreună cu gașca marilor industriași, ce obțineau contracte cu armata la greu, câștiga mai tot timpul la cărți valori foarte mari. Istoria cu amintirile ei, prezentul ne frige mai tot timpul că acum trăim viața noastră unică și irepetabilă pe pământ. Nu ne încântă sub nici o formă pajiștile pline de verdeață unde nu este nici durere nici speranță și în care ne vom întâlni cu toții odată și odată fără nici un folos, practic, presupun spre care se cuvine a reflecta cumva, pentru planeta Pământ doar ca o mângâiere a celor care lăcrimează fals la catafalc. Dacă în această ecuație este șpaga, cam ce ar reprezenta ea, în mod concret, ca definiție, ca să înțelegem că nu e o ficțiune ori un eventual derapaj mental. Originea acestui substantiv este din zona noastră. La sârbi spag era un fel de “buzunar” în care adunai ceva. Spre zona slavă (Rusia), mită, șperț. Un alt sens unanim ca expresie se confundă cu șpanga, ori spada, pe care o foloseau împotriva dușmanilor. Ca termen a alunecat din zona armelor spre cea peiorativă a străpungerii conștiințelor cu ceva tentant care să ofere confort deținătorilor, adică mită, peșcheș, ciubuc, bacșiș și alte asemenea conduite preluate din zona turcă. Șpaga în sine este un produs impersonal, ca să existe, trebuie să aibă cel puțin doi actori, șpăguitorul cel ce dă, spre a obține ceva și, cel care primește, că prin funcția pe care o deține are la îndemână produsul dorit de primul, indiferent de zona economico-politică din care se extrage. De pildă, pentru a trece în neființă mii de întreprinderi, spre a fi apoi tăiate la fiare vechi, a trebuit să fie dată o șpagă. Cel/ cei care au produs această nenorocire au primit o șpagă reprezentând ceva în jur de 5-10% a fierului rezultat din tăieri. Cu ceva ani în urmă am cumpărat de pe o viitoare platformă industrială din Giurgiu niște rezervoare din fibră de sticlă ce urmau a fi distruse că nu aveau metal în ele. Fabrica era în faza de a i se tăia “pamblica”; dar tovarășul Conducător nu a mai apucat să ajungă acolo, că a fost “plumbuit” la Târgoviște.

Ori “mexicanul” care a dus la topit fabrica cu componente militare, unde se fabricau vestitele ARO a dispărut. Și dacă a dispărut “mexicanul”, a dispărut și fabrica. Republica, 23 August, Timpuri Noi, Tractorul Brașov, Fabrica de șine de cale ferată de la Călărași, și multe, foarte multe obiective industriale, valorând mii de miliarde de dolari, au trecut în neant; șpaga cine a luat-o? La cât se ridică ea? Unde este “cazată”? Organele știu, dar tac, de ce oare? Omul simplu se poate întreba în mod firesc ce se poate face? Există pârghii legale dar mai ales trebuiesc construite elemente de drept, care pot suna cumva ca având rezonanțe autoritare, dar față de prăduirea banului public adesea la vedere pe diverse sinecuri electorale, ori prin îngroșarea obrazului, de înfruptare sadea, finețurile democratice nu-și mai au sensul. Bunăoară ca pentru început ar trebui legiferată în termeni fermi răspunderea ministerială. Aici ar fi un teren suculent spre a recupera, poate chiar și din trecutul apropiat (privatizare Romtelecom, modernizarea căii ferate București-Constanța de ex) ceva sute de milioane de euro. Aceasta ar fi un mizilic. În ierarhia ei actuală, adică după ’90, șpaga s-a dezvoltat în modalități și dimensiuni greu de pătruns. Cel mai adesea are o componentă mafiotă, o îngemănare între lumea politică și cea interlopă. Prin anii ’90, având o oarecare funcție de conducere, un individ din zona Orientului Mijlociu, pe care l-am îmbătat cu o bere, îmi povestea o grămadă de nenorociri care se petreceau atunci la noi. Spunea printre altele care este modelul standard – complet străin la noi – pentru a “îngenunchea” un funcționar public. Pentru început spre a obține o autorizație oarecare perfect legală, îi dădea vreo cinci mii de dolari. O sumă uriașă pentru acele vremuri. Riposta funcționarul – dar e o aprobare perfect legală, iar suma de bani nu-și are rostul. Lasă, că tu ești bun și la mine nu contează banii, zicea individul care-l deturna din drumul lui drept pe funcționarul român. Peste ceva timp, cerea o aprobare care era la limita legii. Cel cu aprobarea își freca mâinile că, prin fel de fel de subterfugii, reușea să-i obțină dorita hârtie. Îi dădea doar vreo două mii de dolari. Era total nedumerit; cum pentru o aprobare legală mi-a dat o sumă uriașă de bani, pentru una îndoielnică spre 40% din cea inițială? Și peste ceva timp a venit bomba. Pentru cel “doctor” cu studii de pe aici din Orientul cel magnific, i-a cerut imperativ funcționarului dar a trebuit să găsească soluții, pentru mai multe treburi ilegale. A ripostat cel în cauză, dar până la urmă, a intrat în zona infracționalității, rezolvându-le solicitările. Nu a mai primit nimic; și astfel a devenit sclavul lăcomiei lui, fiind folosit mult timp pentru activități ilegale. Un individ, sirian, împreună cu unul egiptean, mi-au solicitat un anumit tip de aprobare. Le-am spus că o să le-o obțin dar valorează peste 2 milioane de $. Au rămas consternați; pentru ce? Pentru că voi vreți ca eu să fiu sluga voastră pentru totdeauna. Evident că în termenii actuali, suma s-ar fi cifrat la sute și sute de milioane de euro. Dar n’aș fi făcut acest pact cu diavolul niciodată. Alții, și nu puțini la număr au făcut-o. și ce s-a ales de ei? Procese peste procese, unii au scăpat, și-au plasat miliardele de dolari/ euro în paradisuri fiscale. Ce nu au realizat este că banii în sine, cei fizici, au un traseu care poate fi detectat oriunde pe mapamond, atunci când vrei să îi “extragi”, produc urme și pe cale de consecință ești de fapt un prizonier al lor. Pecetea șpăgii te urmărește pe vecie! Cel care știe cum a achiziționat purcoiul de bani își creează în timp, un mental propriu. Încearcă să justifice față de interlocutori că totul la viața lui este legal, că nu are nimic de ascuns. În creierul lui și mai grav și în familie se produce o dihotomie, cu grave ulterioare derapaje mintale. Va “justifica” el și urmașii lui, cum a obținut în “mod legal” acele valori incomensurabile? Și toți vor deveni sclavii teancurilor de bani pe care vor fi nevoiți pe vecie să îi justifice. Este ca un fel de danga pusă pe creierul întregii familii și chiar a apropiaților ce va dăinui și spre succesori.

Iată cum povestea într-o melodie pe plajă, pe ritm de manea, că se poartă acum, sensul șpăgii (un text de-al meu)

Șpaga este sufletul meu
Fără ea, viața n-are sens
Urăsc să mai fiu plebeu
De la sărăcie, vreau să fiu desprins

Da, am ajuns pe o “cracă”
În care pot tânji la bunăstare
Șpaga acumulată mă ridică
Mă menține într-o înaltă stare

Cum, acuma când sunt sus?
Vin, niște nimeni să mă înhațe?
Pentru ce, că eu, supus, am uns
Derbedei, care acuma dau povețe!

Pentru un om de rând, ascultător al mesajelor televizate, șpaga ar reprezenta, în percepția lor, ceva mărunțiș, ca să iei de pildă o băutură răcoritoare, un pachet de țigări ori alte nimicuri.

Dimensiunea reală a șpăgii reprezintă anual zeci poate sute de milioane de euro, suficiente spre a realiza nenumărate obiective benefice pentru acest popor sărăcit. Dacă un pârlit de viitor senator ori deputat, alocă pentru propria lui reclamă electorală câteva sute de mii de euro, poate chiar milioane, el va trebui dacă va fi și ales să le recupereze. Și dacă nu se va întâmpla acest lucru prin complicități locale, se va îndestula pe căi numai de el știute. Se cade să medităm oleacă, cum spune omul din popor, care ar fi traiectoria șpăgii. În principal acest rușinos obicei are loc între o autoritate publică, indiferent de nivelul ei și un șpăgar, cel din urmă având resursele sale din zona nefiscalității. Așadar ANAF-ul care este intransigent cu amărâtele vânzătoare de zarzavaturi este complet orb pe zona marilor resurse de valori nefiscalizate precum: comerțul cu legumefructe (angrourile), importurile suspecte din zonele non-euro, vămile care le “scapă” printre degete chiar și drogurile, contractele de miliarde de euro cu statul român, pentru autostrăzi, reabilitări, centuri ocolitoare, felurite sinecuri electorale și lista este din păcate foarte lungă. Apar pe ecran, diverse fețe politice, neavând ce comenta spre camerele de luat vederi, unii dintre ei cu clasica afirmație că la mijloc ar fi o răfuială politică. Dar banii, ăia mulți unde sunt? Că noi toți avem nevoie de ei nu de șpăgari. Ce nu realizează cei care de-a lungul acestor treizeci de ani s-au dedulcit la faimoasa șpagă, atât cei condamnați, cât și cei neprinși, că produsul infracțional nu s-a întors spre bugetul național. Această faimoasă expresie, șpaga, lasă în mentalul lor o dâră, pot spune chiar o crevasă de neșters. Tremură, ei și familia lor, la orice “adiere” de anchetă, deoarece știu că pot fi dați oricând în gât de șpăguitori. Își creează un alter ego, prin care să justifice (iar acesta îi termină mental) fiecare leuț pe care l-a “agonisit”. Se răsucesc în pat ori în viața activă, pentru orice apel telefonic, știind că vor trebui să dea socoteală o dată și o dată pentru opulența lor nejustificată. Oare cum se simte un șpăgar când ține în mâna sa, prin prăduială evident, câteva sute de mii, ori milioane de euro/ dolari? Întâi este bântuit de o teamă, normală pentru un novice în ale devalizărilor, apoi își face curaj și în final vede cum îi cresc vilele, terenurile, conturile cât și sumele de la saltea. Devine curajos că a intrat într-o elită, evident de proastă extracție, în care nici nu visase. Se consideră un om împlinit și pus pe fapte mari. Care fapte? Trebuie să returneze sub sabia turnătoriei, contravaloarea îndestulării lui. M-am rătăcit acum câțiva ani, pe un drum lăturalnic spre Târgoviște și am nimerit într-o mare insulă de prosperitate. Fiind într-un gipan, paznicul de la barieră, nu m-a oprit. Am parcurs câteva sute de metri defilând pe lângă niște viloaie cu piscinele aferente, ca în Beverly Hills. Erau perfect ascunse de ochii indiscreți. M-am cam speriat, că acolo erau blocate în construcții, ceva sute de milioane de dolari, așa că am făcut cale întoarsă. Cel de la “poartă” s-a lamentat fiind informat că un “intrus”, a pătruns în acel rai imobiliar. Eu am tulit-o cum se spune fără vreo “urmă” după mine. Câte oare asemenea “oaze” de bunăstare se ascund prin țara noastră? Pe oricare nivel de decizie, cât de mic, un funcționar oarecare, pus pe pile, uneori contribuind și cu ceva peșcheș, spre a ocupa funcția pe care și-a dorit-o va încerca și în final va reuși să adere pe lângă salariu și la șpagă. Cum? Foarte simplu. O anumită aprobare ți-o bagă într-o așteptare sine die. Administrațiile locale, cu un gigantic personal, fiecare dintre componenții ei deși au salarii grase vor căuta să obțină și venituri, delicat vorbind, informale; adică șpagă. Cum? Șpaga o dată însușită trebuie apărată, ferită de ingerințe indiscrete. Iar aici fantezia șpăgilor este fără limite. În afara tradiționalelor conturi din țări “sigure” pentru această manevră, ori off-shore-uri, milioanele de euroi, pot fi cazați de pildă sub cotețul câinelui (doctorașul), prin cavouri (găselniță vâlcoviană), prin pereții vilelor de la țară, împrumuturi printre rubedenii, investiți în terenuri ori/ și vile din străinătățuri, jucați pe bursă (e drept cam puțini că nu-i prea duce capul) etc. După faza întâi, baza, celui ce s-a îndestulat urmează faza doi; urmașii lor vor fi puși să “albească parnosul” în felurite modalități, cel mai adesea în investiții imobiliare. Și de aici încolo, prinde hoțul, scoate-i ochii, dacă mai poți. Ori în investiții precum terenuri, păduri, ansambluri rezidențiale și multe altele. Aici ar putea fi partea “benefică” a valorizării șpăgilor. Cum s-ar transpune în istorie acest demers?

Boieri troglodiți, trădători de țară,
Locul vostru-am stabilit; e-n țeapă.
V-am ascuțit-o cu migală, să nu doară
Agățați, sus, vă privesc, ca pe o otreapă

Io, Țepeș, Voievod peste tării
Am ales să curm acuma nedreptatea,
Iar voi boieri, cu rânjet de trădători
Pedeapsă să primiți, cu capu’n bălării.

Da este o temă de meditație, dar în egală măsură și de acțiune.

Florin Laurențiu Stoika

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Satul românesc – O lume uitată

Succintă caracterizare, expusă pe mai departe in extenso de George Topârceanu în arhicunoscuta lui baladă …

Altfel…

Anul acesta, 2020, care, iată se apropie de final, cel puţin pentru mine, în viziunea …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


1 comentariu

  1. Din 39 de vizualizări, nimeni, chiar nimeni are ceva de zis?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 2 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: