Peșteri din România II

Continuăm prezentarea unora din cele mai apreciate și căutate peșteri din România, obiective turistice și monumente ale naturii, care merită vizitate pentru farmecul lor aparte și poveștile ce le însoțesc, prilej de cunoaștere, meditație și deconectare.

Peștera Polovragi se află în Munții Căpățânii, pe malul stâng al Oltețului, la o altitudine de 670 m, pe raza comunei Polovragi, jud. Gorj. Aici se poate ajunge pe DN67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu și pe DJ665 desprins din DN67 pe traseul Horezu – Vaideeni – Polovragi – Novaci – Bumbești Jiu.

Peștera are o lungime totală de circa 9.000 m, din care sunt vizitabili 800 m, special amenajați în acest scop. Este considerată o peșteră caldă și umedă, având în interior o temperatură constantă de 8-10°C, iar din tavan se preling permanent pe pereții interiori picături mici de apă provenită din infiltrații, putând fi vizitată pe tot parcursul anului.

Apa care se infiltrează, în funcție de impuritățile pe care le întâlnește în cale, face ca în anumite porțiuni, peștera să-și modifice culoarea, motiv pentru care, unele dintre acestea sunt numite sugestiv Bolta însângerată, Camera albă etc. Peștera este alcătuită dintr-o galerie principală orizontală din care se desprind, îndeosebi în ultima parte, mici galerii laterale, multe dintre acestea colmatate de aluviuni.

În interiorul peșterii se găsește o colonie de aproximativ 300 de lilieci potcoavă care hibernează aici. Interiorul acesteia este porționat pe două segmente (sectoare) după cum urmează: – primul sector, porțiunea cea mai accesibilă, care a servit și ca refugiu al localnicilor din timpuri străvechi. Aici, se găsește o piatră mare, în formă de tron, numită Scaunul lui Zamolxe, o pictură veche realizată de un călugăr și un izvor subteran care nu seacă niciodată, numit Izvorul speranțelor, în spatele căruia, se află o formațiune calcaroasă denumită Maica Domnului. – sectorul al doilea, este situat între Culoarul stâlpilor și Culoarul sufocat și conține țurțuri stalactitici, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, culoare intermediare ș.a.

Denumirea peșterii vine de la planta polovraca, cu rădăcină uriașă, cu puteri tămăduitoare, în prezent dispărută, despre care legendele spun că, în trecut, era utilizată de vraci pentru vindecare.

Peștera Ialomiței numită în unele surse Peștera Schitul Ialomiței este situată în comuna Moroeni, jud. Dâmbovița, pe versantul drept al Cheilor Ialomiței din Munții Bucegi, la o altitudine de aproximativ 1.000 m, într-o zonă pitorească, înconjurată de peisaje naturale încântătoare.

La Peștera Ialomiței, se poate ajunge coborând pe jos de la Cabana Babele, unde se poate merge cu telecabina de la Sinaia, pe DN71 București – Târgoviște – Sinaia sau până în comuna Glod, după care, pe DJ714 pe la Lacul Bolboci, Cheile Tătarului, Cabana Padina, la Peștera Ialomiței. Peștera Ialomiței se întinde pe o lungime de 480 m, din care 400 sunt vizitabili, până la altar și este străbătută de un pârâu subteran.

La intrare, se găsește Mănăstirea Ialomiței, ctitorită de voievodul țării românești Mihnea cel Rău în secolul XVI. Interiorul, desfășurat pe un nivel, cuprinde mai multe culoare și săli. Prima sală, Mihnea Vodă, în lungime de 115 m, lățime de 15 m și înălțimea de 10-20 m, apoi Galeria Pasaj cu o lungime de 20 m, sălile mai înguste Decebal și Sfânta Maria, legate între ele. Denumirea de Sfânta Maria vine de la o stalagmită asemănătoare statuii Fecioarei.

Urmează Sala Răspântie și apoi, cea mai mare cavitate a peșterii, Sala Urșilor, în lungime de 72 m, lățime 35 m și înălțime de 25 m, cu solul bolovănos și în care se găsesc oseminte și schelete ale ursului cavernelor (specie dispărută). Din Sala Urșilor se desprinde o galerie înaltă de 2 m, după care, urmează Galeria Apelor unde curge pârâul Peștera, iar apoi Sala Altar, la o adâncime de 200 m, punctul terminus al vizitei. Denumirea acestei săli provine de la stalactitele existente aici, în formă de altar, unde în vremuri îndepărtate, sihaștrii țineau slujbe sfinte.

Peștera Ialomiței este vizitabilă în tot cursul anului, împreună cu toate obiectivele turistice din jur, în imediata ei proximitate găsindu-se și un amplu spațiu de cazare în imobilul Centrului Cultural Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Peștera Dâmbovicioara se găsește în partea sudică a masivului Piatra Craiului, la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, jud. Argeș, pe versantul stâng al Văii Dâmbovicioarei (afluent al râului Dâmbovița).

Apele curgătoare care coboară din munții Făgăraș, Leaota și Piatra Craiului, au săpat în calcare văi înguste și adânci, creând cel mai mare complex de chei din țara noastră, într-o zonă naturală superbă în care se găsește și Peștera Dâmbovicioara. Aici, se poate ajunge de pe culoarul Rucăr – Bran, DN73 Pitești – Brașov, de la Câmpulung-Muscel și din București pe șoseaua București – Târgoviște și apoi DN72A.

Parcarea auto se află la circa 250 m de intrare. Peștera, formată dintr-o galerie destul de îngustă puțin ramificată, măsoară în total circa 500 m, dar numai 250 se pot vizita, după care, nu se mai poate trece cu pasul și nici târâș. Traseul vizitabil este ușor ascendent, are o lățime de 4-5 m și înălțime de 4-5 m fiind ușor de parcurs.

Temperatura medie este de 10- 12°C, constantă, umiditatea temperată, iar în interior circulă un curent de aer slab. Peștera s-a format în urma acțiunii pârâului Dâmbovicioara, care, în timp și-a schimbat cursul, albia acestuia fiind paralelă cu înaltele chei și drumul spre peșteră, afluentul Dâmboviței, prezentânduse ca un șuvoi de apă limpede, care curge formând mici cascade și repezișuri, într-o zonă naturală foarte pitorească.

În interiorul peșterii, săracă în formațiuni calcaroase, se găsesc osemintele ursului de cavernă, dispărut cu mulți ani în urmă, stalactite, stalagmite, și alte formațiuni specifice care înfrumusețează decorul. Iluminatul este artificial. Peștera este atestată documentar din 1579 de pe vremea lui Mihnea Turcitu. Turiștii care vizitează locul pot face și drumeții prin apropiere, printre care și una lejeră pe traseul Cheile Dâmbovicioarei – Peștera Dâmbovicioara – Cheile Brusturelui – Poiana Brustureț, circa 4-5 ore dus-întors.

Peștera Sfântului Andrei este situată la marginea comunei Ion Corvin, jud. Constanța, la aproape 2 km de Cișmeaua lui Mihai Eminescu și circa 4 km de șoseaua Constanța – Ostrov pe DN3, București – Călărași – Constanța într-o poiană din pădurea Migilet, în vechea provincie Scytia Minor, aproape de cetatea antică Adamclisi și de monumentul Tropaeum Traiani.

Tradiția populară spune că în peșteră a trăit și, cu apa pârâului din interior, a creștinat Sfântul Apostol Andrei, pe vremea strămoșilor geto-daci. În perioada interbelică, cunoscutul avocat și teolog al vremii, Jean Dinu împreună cu alți localnici credincioși a descoperit și amenajat peștera, drept paraclis, ridicând o turlă de cărămidă deasupra, la intrare construind un zid de închidere cu portic, dându-i astfel configurația unei biserici primare naturale.

În iulie 1944, peștera a fost transformată în biserică creștin-ortodoxă, sfințită de către episcopul Tomisului, Chesarie, punându-i-se totodată și numele de Biserica Sfântul Apostol Andrei. După război, în timpul epocii comuniste, 1945- 1989, biserica a fost desființată și părăsită, piesele din interior fiind înstrăinate și distruse. Nu s-a putut șterge însă și spiritul acesteia, rămas în memoria colectivă a locului. După Revoluție, în 1990, prin grija și eforturile cuviosului monah Nicodim, biserica din peșteră a fost refăcută și redată cultului creștin. În apropierea peșterii, a fost ridicat și un schit, care, în 1993 a fost transformat în mănăstire de călugări, cu denumirea Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei. Au fost construite chili și gospodării anexe, iar în 1995, a fost sfințit și paraclisul.

De atunci și până în prezent, zona care face parte din salba de așezăminte sfinte de pe malurile Dunării a devenit loc de pelerinaj pentru mii de creștini din țară și din străinătate, iar, anual, de Sfântul Andrei (30 Noiembrie) acest loc plin de semnificații istorice, ecumenice și liturgice care marchează începutul creștinismului pe meleagurile românești, devine o mare de oameni, motiv pentru care este supranumit și Bethleem-ul creștinismului românesc. Excursia noastră imaginară pe la peșterile din România se încheie deocamdată aici, urmând să revenim data viitoare cu noi peșteri – obiective turistice, pline de farmec, istorie și poveste.

Claudiu Sfetcu