Petre Căpiță – Românul care a luat Premiul Nobel pentru fizică în 1978, rămas necunoscut în țară

Printre deținătorii premiului Nobel se numără și patru mari personalitați de origine românească. Elie Wiesel a câștigat premiul pentru Pace în 1986, George Emil Palade premiul pentru Fiziologie și Medicină în 1974, Herta Muller premiul Nobel în Literatură în anul 2009, iar Ștefan W. Hell premiul în domeniul Chimiei în anul 2014. Medicul român Ioan Moraru, copreședinte al organizației „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, împreună cu americanul Bernard Lown și rusul Mihail Kuzin au câștigat și ei Premiul Nobel pentru Pace în 1985.

Printre cei care au fost la un pas de a câștiga Premiul Nobel se mai numără și Constantin Paulescu, Lucian Blaga, Ștefan Procopiu și Gheorghe Benga. Mai avem din latura noastră aromână pe Maica Tereza, laureata a Premiului Nobel pentru Pace in anul 1979, Giorgos Seferis – laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și Odysseas Elytis – laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Românul Petre Căpiță care a luat Premiul Nobel pentru fizică în 1978 a rămas total necunoscut în țară, iar în dicționare apare ca fiind un savant rus. Cu toate acestea, originile sale sunt cât se poate de româneștibasarabene, el fiind toată viața și un vorbitor fluent al limbii române.

A luat Premiul Nobel pentru fizică în 1978, dar pentru Uniunea Sovietică, cu toate că familia sa era originară din Moldova românească șI cunoștea la perfecție limba străbunilor săi. În dicționare îl veți găsi trecut ba cu numele rusificat, ba în forma folosită de occidentali în limba engleză. Dar pe el l-a chemat, pur și simplu, Petre Căpiță, unul dintre marii savanți ai secolului 20. Cine era românul care a luat Premiul Nobel pentru fizică în 1978?

De ce e total necunoscut în țară? Când spunem premiul Nobel ne gândim, de regulă, la George Emil Palade, la sriitoarea Hertha Müller și, eventual, la încă trei-patru personalități de origine română al căror nume nu e lesne să ni le amintim rapid. Dar, pe lista românilor care au fost încununați cu cel mai important premiu al lumii științifice se mai află un personaj, practic total necunoscut în România, mai ales că viața și activitatea sa n-au fost popularizate aproape deloc nici măcar de instituțiile științificeculturale competente. Rădăcinile sale românești sunt indubitabile, dovadă și faptul că a cunoscut și a vorbit la perfecție limba română.

Fizicianul Petre Căpiță s-a născut la 8 iulie 1894, în orașul Kronstadt, situat la 30 km de Sankt Petersburg, pe insula Kotlin din Marea Baltică. Tatăl sau, originar dintr-o veche familie nobiliară din Basarabia, generalul Leonid Petrovici Căpiță, a fost inginerul și constructorul fortificațiilor de la Kronstadt. Mama sa, Olga Ieronimovna (cu numele de naștere – Stebnițkaia), de asemenea de obârșie basarabeană, a fost filolog, specialistă în domeniul folclorului și literaturii pentru copii.

Despre originea românească a familiei a vorbit, în 2008, chiar unul dintre fiii marelui savant, Serghei Petrovici Căpiţă, el însuși un renumit fizician, vicepreşedinte al Academiei Ştiinţelor Naturale din Rusia la acel moment în care era aniversat la împlinirea vârstei de 80 de ani. „Dacă bunelul şi bunica erau basarabeni, vorbitori de limbă română, dacă tatăl meu (n.r. – Petre Căpiță) şi mama mea au fost la fel, chiar dacă, în virtutea situaţiei lor, nu au prea avut condiţii să se şi afirme în această limbă, cum puteam eu să fiu altfel? Mai mult chiar, deşi m-am născut și am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei şi mi-am luat şi eu o soţie basarabeancă, de prin părţile Sorocii, aşa încât, atunci când ne retragem în căminul nostru familial, mai vorbim şi româneşte.

Am şi mers împreună, de câteva ori, când eram mai tineri, în ospeţie la părinţii şi la rudele soţiei mele”, declara acesta într-un interviu pentru mdn.md. Serghei Petrovici Căpiţă, fiul marelui savant „înobilat” cu un Nobel. Revenind la laureatul cu Nobel, Petre Căpiță, în 1905 el a început gimnaziul, unde, deşi cunoştea foarte bine limba română, a întâmpinat greutăţi la învăţarea limbii latine. De aceea, a ales să se retragă pentru a studia la liceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu succes în 1912.

Deoarece la Facultatea de fizică şi matematică a Universităţii din Petrograd nu îi acceptau pe absolvenţii liceului real, Căpiţă a intrat la facultatea de electromecanică a Institutului Politehnic Petrograd (IPP). Încă din primele ore de curs a fost remarcat de către profesorul său de fizică, Abram F. Ioffe, care i-a propus să participe la cercetări în laboratorul său. În anul 1914, Petre a plecat în Scoția în vacanța de vară pentru studierea limbii engleze. S-a întors în Petrograd abia în noiembrie, fiindcă în luna august începuse Primul Război Mondial.

În ianuarie 1915 a plecat ca voluntar în armată pe Frontul de Vest, ca șofer de mașină de infirmerie în cadrul detașamentului infirmier al Uniunii orașelor. Până în luna mai a aceluiași an, el a transportat răniți cu autocamionul pe frontul polonez. În 1916, după demobilizare, Căpiță s-a întors la universitate, unde Ioffe îl va implica în munca sa experimentală din laboratorul de fizică, precum și într-o colaborare la seminarul său. În același an, în „Revista Societății Fizico-Chimice Rusești” a apărut primul articol semnat de Petre Căpiță. În 1916, s-a căsătorit cu Cernosvitova Nadejda Kirillovna, fiica lui K.K. Cernosvitov – membru al Comitetului Central al Partidului Cadeților. Doi ani mai tărziu, după revoluția bolșevică și preluarea puterii de către Lenin, Ioffe, în condiții foarte grele, a înființat la Petrograd unul din primele institute fizice de știință și cercetare din Rusia. Petre Căpiță a fost printre primii colaboratori ai acestui institut, iar în același an a devenit profesor la Facultatea de fizică și mecanică, după ce absolvise Institutul Politehnic.

În situația gravă de după Revoluția din Octombrie, Ioffe prin toate mijloacele a încercat să păstreze seminarul și pe elevii săi – tineri fizicieni, printre care se număra și românul basarabean Căpiță. Ioffe a insistat ca acesta să plece în străinătate, dar autoritățile bolșevice nu a permis aest lucru. A fost nevoie de intervenția personală a lui Maksim Gorki – cel mai influent scriitor rus din aceea perioadă. În cele din urmă, Petre a putut să plece unde i-au permis, respectiv în Anglia. Dar, cu puțin timp înainte de plecare, destinul i-a dat o lovitură absolut teribilă.

În doar o lună, i-a pierdut pe cei mai dragi oameni, epidemia de „gripă spaniolă” luând viețile viața tatălui, soției, fiului și fiicei sale nou-născute. În cele din urmă, în mai 1921, tânărul savant a ajuns în Anglia în calitate de membru al comisiei Academiei Ruse de Știință, trimis în țările vest-europene pentru restabilirea relațiilor științifice suspendate din cauza războiului și a revoluției. Începând din luna iulie, Căpiță a lucrat în laboratorul din Cavendish, unde conducătorul acestuia, marele fizician Ernest Rutherford, l-a acceptat pentru un stagiu de scurtă durată, fiind impresionat de măiestria și entuziasmul tânărului fizician.

Căpiță a susţinut în 1922, la Cambridge, o lucrare de disertaţie cu tema „Trecerea alfa-particulelor prin substanţe şi metodele obţinerii câmpurilor magnetice”. Un an mai târziu a devenit doctor în ştiinţă şi a obţinut prestigioasă bursă Maxwell. În 1924 a fost numit în funcţia de adjunct al directorului laboratorului din Cavendish, unde se derulau cercetările magnetice, iar peste un an Căpiţă a devenit membru al prestigiosului Colegiu Trinity. În 1925, a cunoscut-o pe Anna, fiica academicianului rus Aleksei Nikolaevici Krîlov, care locuia în Paris.

Doi ani mai târziu, se va căsători cu ea, cumpărând ulterior un teren pe Hantington Road, în Cambridge, unde și-a construit casa după propriul plan. Aici s-au născut cei doi fii ai lui Kapița – Serghei și Andrei, care ulterior au devenit cercetători. În anii ‘30, a început să facă cercetări asupra temperaturilor joase, dezvoltând noi metode pentru obţinerea lor, iar în 1934 a finalizat un aparat cu ajutorul căruia putea produce cantităţi considerabile de heliu lichid. Însă, în vara aceluiaşi an, a mers în vizită în URSS împreună cu soţia sa, dar nu li s-a mai dat voie să se întoarcă în Anglia.

În ciuda intervențiilor făcute de Rutherford, Căpiță a rămas la cheremul regimului stalinist. E drept că i s-a propus funcţia de director al Institutului pe Probleme Fizice recreat în cadrul Academiei de Ştiinţe din URSS. Căpiță a condiţionat acceptarea poziţiei de achiziţionarea aparaturii cu care lucrase în Anglia, iar Rutherford – conștient că nu-l mai putea recupera – a fost, într-un final, de acord ca sovieticii să-i cumpere lui Căpiţă utilajele din fostul lui laborator.

Spirit liber și dispunând de o autoritate însemnată, fizicianul a început să poarte un dialog direct şi fără ocolișuri cu înalta conducere a ţării. Astfel, din 1934 până în 1983, savantul a trimis mai mult de 300 de scrisori la Kremlin, dintre care 50 numai lui Stalin personal. Datorită intervenţiei sale, mulţi oameni de ştiinţă au fost salvaţi de la moarte în închisori şi lagăre în timpul terorii staliniste.

Dar nici lui Petre Căpiță nu i-a fost ușor. Pentru refuzul de a participa la elaborarea armei atomice, el a fost destituit din funcţia de director al Institutului şi inlăturat de la orice cercetări ştiinţifice. Timp de 8 ani el s-a aflat în arest la domiciliu, lipsit de orice comunicare cu lumea ştiinţifică. Dar şi în asemenea condiţii, Piotr Leonidovici a utilat un mic laborator, cercetând posibilităţile de dobîndire a energiei termonucleare. Abia în 1965, după o întrerupere de peste 30 de ani, Căpiţă a primit permisiunea de a se deplasa peste hotare, în Danemarca fiind decorat cu prestigioasa medalie de aur internaţională „Niels Bohr”.

Dar spiritul dreptății a rămas mereu în el. În 1972, când autorităţile din Kremlin au propus excluderea fizicianului și mare dizident Andrei Saharov din cadrul Academiei de Ştiinţe, Căpiţă a fost singurul care s-a opus. El a spus, fără menajamente, că „avem deja un ruşinos precedent anolog – în 1933 fasciştii l-au exclus pe Albert Einstein din Academia de Ştiinţe de la Berlin”. De altfel, în 1975, Saharov avea să primească Premiul Nobel pentru Pace, ceea ce nu l-a împiedicat pe Leonid Brejnev, liderul de la Kremlin, să-i fixexe domiciliul forțat în Nijni Novgorod, pe atunci numit Gorki.

Trei ani mai târziu, în 1978, venea rândul lui Petre Căpiță – sau Piotr Kapița ori Pyotr Kapitsa – să primească mult râvnitul Nobel pentru fizică, împreună cu fizicienii americani Arno Allan Penzias și Robert Woodrow Wilson. În motivația acordării premiului, Comitetul Nobel a scris: „pentru invențiile și descoperirile sale de bază în domeniul fizicii temperaturilor joase”, potrivit nobelprize.org. În plus, în comunicatul de presă al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe din 1978 erau subliniate meritele lui Petre Căpiță inclusiv în organizarea și conducerea muncii de cercetare.

„Ca rezultat al abilităţilor sale experimentale şi tehnice remarcabile, Căpiţă a jucat un rol de frunte în fizica temperaturilor joase timp de mai multe decenii. De asemenea, a arătat o capacitate impresionantă de a organiza şi de a conduce munca de cercetare. A înfiinţat laboratoare pentru studiul temperaturilor joase în Cambridge şi Moscova.

Descoperirile lui Căpiţă, ideile sale şi noile tehnici pe care le-a dezvoltat au fost fundamentale pentru expansiunea modernă a fizicii temperaturilor joase”, se arăta în comunicatul respectiv. Savantul rus de origine româno-basarabeană a murit la 8 aprilie 1984, cu puțin înainte de a împlini vârsta de 90 de ani. Istoria noastră trebuie completată cu pagini de adevăr ce ne-au fost refuzate până acum Doar așa vom cunoaște cu adevărat din ce popor facem parte și care ne este soarta.

George V. Grigore