Pierderea unui antrenor legendar: Mircea Lucescu

„Aș vrea să mor pe terenul de fotbal. E cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui antrenor”, obișnuia să spună Mircea Lucescu.

Duminică, 28 martie, nea Mircea (cum îi spuneau apropiații) se afla pe terenul de fotbal, pregătindu-se să conducă un antrenament al echipei naționale a României. Era la câteva zile după înfrângerea, 0-1, de la Istanbul în fața Turciei, care barase drumul tricolorilor către Campionatul Mondial din 2026.

La un moment dat, i s-a făcut rău, s-a așezat pe un scaun și, din mărturisirile celor care au fost de față, părea că nu mai poate să respire. Medicul lotului național, Claudiu Stamatescu, i-a acordat primul ajutor și a chemat ambulanța, care l-a transportat la Spitalul Universitar.

Inițial, starea lui Mircea Lucescu s-a îmbunătățit, dar, când se pregătea externarea sa, a suferit un infarct, a fost transportat de urgență la ATI, iar în seara zilei de 7 aprilie, medicii au făcut tristul anunț: legendarul antrenor, în vârstă de 80 de ani, a încetat din viață!

Al treilea cel mai titrat din lume

Despre Mircea Lucescu se pot scrie cărți întregi. De altfel, s-au și scris și probabil că se vor mai scrie… A fost și admirat, și criticat, și hiperbolizat, și minimalizat, și adulat, și antipatizat… Performanțele pe care le-a realizat însă nu i le poate lua nimeni.

De altfel, „Il Luce” este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, pe doi fiind Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City (40 de trofee). Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de trofee, cele mai multe dintre ele la Manchester United (38). Iar cifrele nu pot fi contestate…

Mircea Lucescu s-a născut la 29 iulie 1945, în București. Conform propriilor mărturisiri, a avut o copilărie dificilă, fără prea multe posibilități. Anii de după cel de-al Doilea Război Mondial își spuneau cuvântul… A fost, de mic, fascinat de mingea de fotbal.

A „bătut mingea” pe maidane, apoi a început să joace în mod organizat la Școala Sportivă numărul 2, în anul 1961. După doi ani, a fost transferat la Dinamo București, perioadă în care a debutat în prima divizie de fotbal.

A urmat un periplu la Știința București (Sportul Studențesc) în perioada 1965-1967, după care a revenit la Dinamo, echipă unde a evoluat până în 1977 și la care a obținut cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) și o Cupă a României (1967- 1968). Și-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara (1977-1981).

Căpitanul de la Guadalajara

A avut 360 de prezențe în prima divizie, marcând 78 de goluri. Jucător de atac (extremă dreaptă), Mircea Lucescu a fost selecționat de 70 de ori în prima reprezentativă a țării. În 1966, a debutat în echipa națională ca jucător și a devenit unul dintre componenții de bază ai primei reprezentative. A fost căpitanul „tricolorilor” la Campionatul Mondial din Mexic 1970 și la Europeanul din 1972, când fotbaliștii noștri s-au calificat în sferturile de finală, după sistemul de desfășurare DE atunci a competiției. În 1974, a doborât recordul celor 48 de prezențe în echipa națională (deținut, timp de 35 de ani, din 1939, de celebrul Iuliu Bodola), ajungând la 70 de selecții în prima reprezentativă.

În toamna anului 1979 a început să pregătească echipa Corvinul Hunedoara, din postura de antrenor-jucător. Încă din primul an a reușit să ducă echipa în Divizia A, iar apoi a dus formația hunedoreană, pentru prima dată în istoria ei, în cupele europene.

Între anii 1981-1986, a fost selecționerul naționalei României, reușind calificarea la Campionatul European de fotbal din Franța – Euro ’84, dar ratând dramatic calificarea la Campionatul Mondial 1986, din Mexic, după acel blestemat 0-1 cu Irlanda de Nord la București.

A mai rămas pe banca „tricolorilor” și la debutul campaniei de calificare la Euro 1988, unde, alături de Emeric Ienei, a condus echipa la o victorie concludentă, 4-0 cu Austria, dar apoi a fost demis de la cârma primei reprezentative (în paralel, antrena și pe Dinamo, iar mai-marii fotbalului de atunci i-au pus în vedere că nu poate fi antrenor și la Dinamo, și la echipa națională). În total, a condus echipa națională în 59 de partide.

Cu Dinamo, a câștigat un titlu național (1989- 1990) și două Cupe ale României (1985-1986 și 1989- 1990), obținând și o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990). Înainte să plece de la Dinamo, a stabilit recordul pentru cel mai în vârstă jucător care a jucat în Divizia A, la 45 de ani. Asta după ce, întrun meci împotriva echipei Sportul Studențesc din 16 mai 1990, Lucescu s-a trecut pe foaia de joc și intră pe teren în minutul 76.

Având în vedere deschiderea granițelor țării, ca urmare a Revoluției din 1989, Mircea Lucescu a plecat în vara anului 1990 în Italia, unde a antrenat formațiile Pisa, Brescia și Reggiana. Șapte ani mai târziu, a revenit în țară, fiind numit antrenorul echipei Rapid București, cu care a câștigat, în 1998, Cupa României. La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la celebrul club italian Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999).

A revenit la Rapid, reușind să câștige campionatul 1998-1999. Din 2000 până în 2002, a antrenat echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câștigat Supercupa Europei (2000) și campionatul Turciei (2002). În vara lui 2002 a trecut la rivala Beșiktaș Istanbul, cu care a cucerit, în primul an, campionatul și a ajuns în sferturile Cupei UEFA.

Șahtior i-a făcut statuie

Pe 16 mai 2004, Mircea Lucescu a preluat echipa ucraineană Șahtior Donețk, pe care avea să o transforme într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub cârma sa, Șahtior a cucerit opt titluri de campioană națională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) și șapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1). În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului Șahtior, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

Pentru performanțele sale, Mircea Lucescu a fost răsplătit cu o statuie în Donețk. În prezent, monumentul se află însă la Hunedoara, un alt oraș unde marele Il Luce a scris istorie. După Șahtior, Mircea Lucescu a antrenat timp de un an de zile, între 2016 și 2017, echipa rusă Zenit Sankt Petersburg, iar apoi, timp de doi ani (2017- 2019), a fost selecționerul echipei naționale a Turciei. La 23 iulie 2020, Mircea Lucescu a revenit în Ucraina, devenind antrenorul echipei Dinamo Kiev, rivala lui Șahtior.

Lucescu a semnat cu Dinamo un contract pentru trei sezoane, însă fanii clubului l-au primit cu proteste, deoarece fusese multă vreme antrenorul principalei rivale, Șahtior. Încă din primul sezon la conducerea lui Dinamo, Lucescu a adus titlul de campioană în vitrina echipei din Kiev, dar în noiembrie 2023 a renunțat la post de la echipă din cauza condițiilor dificile de la echipa din Kiev, în urma războiului din Ucraina.

Un an mai târziu, Mircea Lucescu era instalat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale a României. A debutat cu o victorie clară în deplasare, împotriva Kosovo și a avut un parcurs perfect în Liga Națiunilor. Din păcate, însă, n-a reușit să califice România la Campionatul Mondial, așa cum și-a propus…

Începutul de an 2026 Mircea Lucescu l-a petrecut mai mult prin spitale. Problemele de sănătate i se acutizaseră. Cu toate acestea, a ținut să conducă de pe banca tehnică România la barajul pentru Campionatul Mondial, cu Turcia, de la Istanbul, unde tricolorii au fost învinși, 0-1.

La fix două săptămâni de la acel meci, Lucescu a trecut în lumea celor drepți…

Mugur Băileșteanu