ACASĂ / ARTICOLE / TEATRU - FILM / PLEDOARIE PENTRU TEATRU – Scurtă incursiune prin teatrele bucureștene în stagiunea 2017

PLEDOARIE PENTRU TEATRU – Scurtă incursiune prin teatrele bucureștene în stagiunea 2017

PLEDOARIE PENTRU TEATRU

Scurtă incursiune prin teatrele bucureștene în stagiunea 2017

La final de an, cu toţii privim în urmă şi facem bilanţuri. Ce-a fost bine, ce-a fost mai puţin bine , ce-i de făcut sau îndreptat etc, lucruri care ne preocupă, indiferent de domeniul de activitate, formare intelectuală ori condiţie socială.
Revista noastră de cultură şi istorie, promovând valorile spirituale româneşti din diverse sfere de preocupare, consecventă bunelor obiceiuri ce o caracterizează, îşi propune să evidenţieze, acum, la sfârşit de 2017, munca, talentul şi efortul oamenilor de teatru, care şi-n această stagiune au oferit reprezentaţii de excepţie, de natură a-i bucura pe spectatori şi a-i aduce în număr cât mai mare în sălile de spectacol.
O prezentare a tuturor pieselor extraordinare jucate de teatrele bucureştene şi nu numai în 2017 ar fi imposibil de făcut în câteva rânduri, motiv pentru care am ales o scurtă trecere în revistă pe un criteriu subiectiv – experienţă proprie – o serie de piese memorabile de la unele teatre din Capitală, care au ca numitor comun succesul la public, smulgând ropote de aplauze spectatorilor prezenţi.
Într-o vreme în care, în România, auze teatrul tradiţional ca formă de cultură şi manifestare spirituală nu se găseşte în cea mai fericită perioadă a existenţei sale, având de înfruntat concurenţa acerbă a televiziunilor, internetului şi, mai ales, a manelelor şi prostului-gust, acesta se încăpăţânează să-şi păstreze ţinuta intelectuală şi eleganţa cu care ne-a obişnuit de-a lungul anilor. Pledoaria noastră pentru spectacolul de teatru se referă exclusiv la acele piese clasice sau moderne, din repertoriul naţional şi internaţional, jucate cu rafinament, în totală antiteză cu oferta paralelă a unor aşa-zise show-uri de divertisment, de calitate îndoielnică, gustate de un anume public amator de umor grosolan, mitocănie, limbaj cu vădită conotaţie sexuală etc.
Vom începe periplul nostru printre teatrele bucureştene, din Centrul Capitalei, de pe Bulevardul Magheru, unde tronează la loc de cinste Teatrul „ C. I. Nottara”, revenit în vechiul sediu, îmbrăcat în haină nouă, luxoasă, în care pot fi vizionate spectacole deosebite, de mare succes la public, dintre care exemplificăm: „Totul e relativ”, „Fazanul”, „Tango monsieur?”,
„Familie de artişti”, „Un pic prea intim”, „Provocări inocente”, „Mult zgomot pentru nimic”, etc.
De la prestigiosul „Teatru de pe Bulevard”, ne îndreptăm cu paş vioi spre un alt lăcaş de cultură, impresionant ca arhitectură, cu un trecut la fel de glorios, Teatrul „Odeon” cunoscut marelui public şi după denumirea sălii principale „Majestic”. De pe afişul acestui teatru legendar ne sar în ochi câteva piese de excepţie precum „Titanic Vals”,
„Trei generaţii”, „Un tramvai numit dorinţă”, „Soldatul de ciocolată”, „Natură moartă cu nepot obez”, „Viză de clown”, etc.
De la luxosul „Odeon”, tăiem Calea Victoriei şi o luăm prin „Sărindar” pentru a ajunge la Teatul Mic. Mic de nume, dar mare de calitate, care joacă sub moto-ul „Teatrul îţi deschide ferestrele către o altă lume”. Aruncând un ochi pe programul acestui teatru, regăsim piese de mare atractivitate precum „Trei gemeni veneţieni”, „D-ale carnavalului”, „Profesiunea doamnei Waren”, „Ania şi Sonia şi Maşa şi Spike”, „Anul dispărut, 1989”.
Şi după ce am rememorat tragismul evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989, încercăm să revenim la buna-dispoziţie şi optimismul ce ne caracterizează. Şi unde loc mai bun de deconectare şi încărcare a bateriilor spirituale decât Teatrul de Comedie din centrul vechi al Capitalei?
Situat într-o zonă istorică, mult căutată de turiştii români şi străini, având în faţă bustul cu figura inconfundabilă şi zâmbetul şăgalnic al regretatului Gheorghe Dinică, Teatrul de Comedie oferă publicului său o gamă largă de piese grozave
precum „Steaua fără nume”, „În zave plină glorie”, „Zăpezile de altădată”, „Bani din cer”, „Spirit de familie”, „Drumeţie sau despre sexualitate”, „Poker” şi altele, care fac sălile pline şi stârnesc aplauze furtunoase.
Remontaţi şi descătuşaţi de energiile negative înconjurătoare, ne continuăm călătoria noastră imaginară prin centrul Capitalei şi vestita arteră Calea Victoriei, oprindu-ne fie şi pentru o ocheadă rapidă pe afişele legendarului Teatru de Revistă „Constantin Tănase”. Despre acest gen artistic şi spectacolele formidabile de la sala Savoy şi Grădina de vară Herăstrău am mai scris în paginile publicaţiei noastre, aşa că nu mai reluăm subiectul, limitându-ne doar a enumera premierele care au văzut luminile rampei în acest an de graţie 2017: „Gong şi de la capăt”, „Lasă supărarea-n hol”, „Euro-Savoy”, „Dor de Anda”,
„Îţi cer aripi, Doamne” ( spectacol închinat sărbătorilor Pascale).
Iar pentru Crăciun, ca-n fiecare an, de altfel, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” preconizează un spectacol special, dedicat spiritului şi magiei sărbătorilor de iarnă, atât de aşteptate de toţi românii, show despre care însă, nu avem prea multe informaţii căci maestrul Alexandru Arşinel şi trupa pe care o conduce nu dezvăluie surprizele pregătite.
Mai sunt, desigur, şi alte teatre, inclusiv „private”, care au în repertoriu piese frumoase, bine jucate, cu actori talentaţi, mulţi dintre ei tineri, la început de carieră, ceea ce ne face să credem că viitorul este asigurat şi instituţiile teatrale nu-şi vor închide porţile.
Anul 2017 a adus spectatorii la teatru în număr semnificativ, inclusiv pe tineri, dar e nevoie de o mediatizare mai intensă, deschisă şi asumată pentru atragerea publicului către acest gen artistic şi contracararea încercărilor de deturnare şi direcţionare a sa pe calea manelelor şi a altor produse subculturale.
Departe de a fi epuizat toate argumentele care să-i convingă pe români să meargă mai mult la teatru, dorim ca şi prin acest demers să susţinem actul de cultură autentică, în lipsa căreia nu s-ar putea vorbi de o societate modernă, civilizată, europeană.
În calitate de spectatori iubitori de teatru, dar fără pretenţii de cunoscători specializaţi în materie de critică teatrală, milităm neobosit pentru promovarea acestei arte, care, indubitabil, constituie o hrană spirituală inepuizabilă, aducătoare de
mari bucurii şi satisfacţii sufleteşti. Şi, totodată, vrem să aducem un călduros omagiu tuturor oamenilor de teatru care-şi pun întreg efortul şi creativitatea în slujba „Thaliei”, aşteptându-i cu noi apariţii spectaculoase şi în anul centenar 2018.

HORAŢIU MĂNDĂŞESCU

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FESTIVALUL „LES FILMES DE CANNES A BUCAREST”

FESTIVALUL „LES FILMES DE CANNES A BUCAREST” Între 19 și 28 octombrie a avut loc, …

IN MEMORIAM STELA POPESCU – UN AN DE LA DISPARIȚIA MARII ARTISTE

IN MEMORIAM STELA POPESCU – UN AN DE LA DISPARIȚIA MARII ARTISTE – În ziua …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: