Prin cioburi de politică

Cioburi de iubire este și a fost o temă preferată nu atât de nostalgici, ci mai ales de cei care aveau ceva de spus în arta dialogului, acolo unde se intersectează valorile adevărate cu inerentele deziluzii ale perdanților. Din paleta politică, acum, mai abitir ca nicicând în istoria noastră, să zicem, recentă, cioburile în sens metaforic sunt prezente mai tot timpul pe ecranul mediei autohtone și ne toacă zilnic creierul. Că se împletesc în dinamica lor cu cele artistice (în mod forțat) este la mijloc doar o formă eufemistică de a distrage atenția muritorului de rând, obișnuit cu retorica zilnic persistentă și apăsătoare a celor ce au acaparat puterea în ultimii treizeci și ceva de ani, iar noi cei mulți stăm agățați și acum.

Dar nu, există o uriașă masă tăcută, care nu aderă la așa-zisele valori occidentale, absorbite instantaneu de către mai toți politrucii veniți vremelnic la butoane, în contradicție cu vecinul nostru vestic, Orban, care le filtrează și aduce un fel de opoziție față de Comisia Europeană, aflată acum într-o veritabilă derivă după negocierile cu Donald Trump. Și ce să vezi, fostele iubiri transatlantice între timp au devenit cioburi, s-au spart, poate pentru totdeauna și acea conlucrare euro-atlantică, adică UE-SUA a devenit istorie. Pe la noi sunt alte contre, pe fondul unor manevre politice discutabile între cele două formațiuni aflate la putere, fiecare cu valori de încredere sub 20%.

Și atunci, iubirea de moșie e un zid, parafrazându-l pe bardul nostru național și chiar internațional, care nu are limite ideologice, ci doar pragmatice. Iar Donald, nu rețeaua cu mâncare discutabilă, ci președintele american, aruncă în eter o sumedenie de provocări, cu ceva timp în urmă atent monitorizate de toate structurile economico-politice ale lumii, fiind privit ca un nebun de serviciu, așa cum îl caracteriza o cunoscută publicație britanică.

Ca de niciunde, mai tot timpul ți se sparge în față o gigantică tornadă economico-politică, dar în egală măsură și socială și în fuiorul ei, nu prea mai știi cum să reacționezi. În ochii tăi, obișnuiți cu cotidianul măsurat, vezi că vin ca într-o avalanșă mii de cioburi informatice. Iată că știrile-bombă sunt la noi mai pe toate planurile. Cum s-ar spune acum, tovarășul (domnul) nici nu știu cum să i te adresezi, Iliescu a trecut azi (5 august 2025) în Lumea de Apoi. Acest deznodământ era așteptat și previzibil de cel puțin două luni de când a fost internat cu probleme pulmonare la spitalul SRI. În urma lui se derulează o formidabilă bandă cinematografică. Sunt prezentate acum, dar, și de-a lungul anilor, rolul lui decisiv în executarea Ceaușeștilor, avându-i ca instigatori principali pe Saul Brukner și pe Virgil Măgureanu Astaloș.

A fost un președinte controversat pe traseul său euroatlantic, fiind flancat la est de pretinii Gorbaciov – Elțân – Putin și la vest de către cei care acum ne-au ocupat pe mai toate planurile. Intrând ca niște copii necopți în NATO și UE revărsându-se (aiurea!) asupra țării noastre bunăstarea vestului, ei împinși de acolo să demolăm industria noastră, autohtonă, aceiași acaparând hălci întregi din economie cu investiții cât se poate de mici spre a deveni noi din producători consumatori. Au fost chemați de marele Trump mai toți emblematicii europeni (evident nu și al nostru delicat și zâmbăreț președinte), i-a așezat la rând în fața lui, a trimis-o la o cafea pe hol pe madam von der Leyen și le-a transmis ce a hotărât cu Putin la Anchorage în Alaska. Toți marii europeni au răspuns în cor să trăiți că trebuiți și s-au întors la casele lor satisfăcuți că au mai bifat o vizită. De fapt, se spune din zona subterană, că în Alaska nu a venit Putin cel adevărat, ci una din sosiile lui, justificând această aserțiune cu detalii anatomice ale urechilor, contur-profil-față etc.

Și de aceea, la finalul discuțiilor, nu a mai avut loc nicio masă festivă, fiecare plecând la casa lui cu avionul de serviciu, Trump posomorât și gânditor, Putin surâzător, într-un fel victorios. Prin anii ‘94, am fost în Kiseleff pe 3 martie, de ziua domnului Iliescu, sugerându-i discret ceva despre ce se întâmpla la acel moment, și anume că a început să se demoleze industria autohtonă. Ce m-a impresionat a fost felul în care privea viitorul țării noastre. Dar, mergând în parcarea de la Kiseleff (sediul PDSR-ului, PSD-ul de mai târziu) în curte și-au locat gipanele cei care au venit să-l sărbătorească. A venit spre grupul nostru, constituit ad-hoc (D. I. Popescu, Agathon și alții) și era cam verde la față. Și-a dat seama atunci că deja au apărut prăduitorii economiei românești; pe mai departe, această belea devenind brand național, simbol al noii orânduiri bazată pe îmbogățirea cu orice preț a celor ajunși la ciolanul puterii.

A crezut că succesorii vor avea bunul simț al celor dinainte spre a nu se îmbogăți peste noapte. Un calcul greșit că și înainte, dar mai ales după, cei ajunși la cârma puterii nu au niciun fel de reținere, singura lor țintă este aceea a parvenitismului cum ar fi să se îmbogățească peste noapte, ei și derivații până la toate gradele de rudenie posibile. Și da, așa s-a produs acel declic mental în sfera alegătorilor spre a alege orice altceva decât ce li s-a oferit până în prezent. Au fost degrabă deziluzionați, așa că în sondaje perioada Ceaușescu a fost una de mare valoare. Și aici ar fi un fel de discuție spre un viitor impredictibil fără acele faimoase planuri cincinale orânduite de sistemul trecut când exista o anume predictibilitate. Se clamează mai tot timpul și în special din perioada mandatului scurt al domnului Constantinescu – președinte că l-a învins sistemul.

Sistemul este format din totalitatea intereselor absconse ale societății cu derivatele sale care îl alimentează financiar și nu numai. Cei din urmă sunt apărați de sistem pentru că altfel cel dintâi nu ar putea supraviețui. Și funeraliile fostului lider de stat stabilite prin lege au fost masiv maculate atât de partide (USR, AUR), dar și de entități culturale (Untold), sportive, cu pancarte anti-Iliescu, ba s-a scandat împotriva acestuia. Se vede de la o poștă că nu știm de a separa lucrurile. Moartea unui fost președinte, care în cei 35 de ani justiția nu a acționat, nefiind condamnat pentru greșelile lui, delicat vorbind, dar de a susține ceva din zona trecerii de la perioada comunistă la cea post, nu neapărat că au venit la putere alte figuri, ci doar cei aflați în eșalonul 2-3 ai nomenclaturii comuniste.

Constat că politichia domină din plin conștiințele. În principiu (că pe acel domeniu toată lumea trăiește bine) nu ai latitudinea de a fi în calitate de conducător suprem, spre a te abate de la obligațiile consfințite prin lege. Să stai ascuns ca Președinte al tuturor românilor și să nu participi pe nicio secvență mortuară, a celui, care, ne place sau nu, a pus bazele actualei structuri statale, consider că este inadmisibil. Acolo, o super scurtă alocuțiune, chiar cu iz critic și cu un final de iertare a păcatelor. Și astfel, în prezent, asistăm la o adevărată dezbinare națională.

Dezbinare națională
Dracul acum, ca de obicei și-a pus coada
Împărțind politichia noastră actuală-n două
În smintiți și în mișei. Acum ne rămâne nouă
Să ne păzim, că la mijloc e doar degringolada.

Cu năvalnice, zgomotoase, imprevizibile ieșiri
stradale
Ades fără de noimă, o finalitate ori vreun sens.
Peste noi, acum, a pogorât din senin un nor dens
Din stihii, aiurea izvorât, ori neîmpliniri banale.

Ni se oferă la orizont, un fel de dictatură.
Românii, cum se spune, au trăit-o demult din plin
Cei de acuma, mobilizați visează un alt destin
Dar nu, încrâncenații actuali, vor doar ură.

Jafuri nenumărate au loc acum în toată țara
Provocând o evidentă dezbinare națională
Deocamdată nu sunt pârghii de a stopa această
boală.
Pe moment, politicienii actuali așteaptă vara.

Să meargă aiurea, în insule de paradis
Nu îi interesează mai deloc ce e pe la noi
Că țara, în ansamblul ei se află în noroi
Cazați sunt într-o altă dimensiune, trăiesc un vis.

Nu văd dezbinarea să îi coste, că sunt slobozi
De griji și de angoase care pe noi ne apasă
Ei au alte ținte, își doresc o viață tumultoasă
Prin baruri, ori altele, făcând din noapte zi.

Într-un sens metafizic sunt agregate o serie întreagă de inflexiuni, nu neapărat algoritmice ce mai degrabă pur practice. Că în egoul nostru național există premise de autoapărare, demolate persuasiv de mai toate structurile ajunse la putere după ‘90, dar pe frontul cioburilor sunt o sumedenie de exprimări folclorice care nu pot fi ignorate. Preiau cu penseta una dintre ele. Noi avem o expresie prezentă dintotdeauna: râde ciob de oală spartă. Cum a râde de defectele altuia fără a le vedea pe ale tale. Că Țip Țok-ul (că înafară de noi românii la alții nu există ț) este umplut masiv cu stângăciile (inerente ale începutului de funcție) actualului președinte al României, zis Zâmbilă. Exprimarea ar fi soră cu paiul din ochiul altuia, fără a vedea bârna din ochiul tău.

Că, de fapt, așa privesc pe rânjilă național, domnul Grindescu, interimar la Partidul Solitarilor Dezinvolți (PSD). Că, de fapt, în agora Greciei Antice, în Piața Centrală, se spărgeau în văzul tuturor amfore de lut. Și asta până când cioburile (ostrakome) ajungeau să îi satisfacă pe toți. Cu acele cioburi scrijeleau numele celui/celor pe care ei doreau să-i alunge din Atena. Prin acel ritual erau îndepărtați tiranii, senatorii corupți, oamenii indezirabili. În fapt, oamenii corecți, cinstiți, în principiu nu sunt iubiți, deoarece deranjează pe cei agățați de craca puterii. Uite că atunci, cu mii de ani în urmă, se putea. Și acum dacă ni s-ar permite, am putea scrijeli pe gardul care înconjoară Casa Poporului numele indezirabililor. Și iar guvernatorul nostru al BNR aruncă în eter o prună, și anume că, evaluarea impactului economic a măsurilor preconizate de actualul guvern le-a făcut pe bază de nasometru ducându-și un deget la nas.

Au ajuns din punctul de vedere al predictibilității economiei și a facturilor care generează instabilitate, foarte jos, chiar la nivel de genunchiul broaștei. Aruncă în piață că, de fapt, inflația în septembrie va fi de 9,7% ca o maximă, dar acest matusalemic guvernator nu a precizat dacă vom intra și în recesiune. Că industria românească este dependentă (din păcate!) de ce se întâmplă în vestul Europei, iar de acolo ce stabilește Trump cu fente aproape zilnice legate de taxele la importuri. România este acum prinsă ca într-un clește – recesiune, inflație, schimbări geopolitice. Într-un al plan peste cioburile ancestrale se așterne acum un strat gros de beton.

Se sapă la greu în România, adesea spre spolierea resurselor istorice străvechi. Apar de zeci de ani, prin mijlocirea naturii, inundații, alunecări de teren, fel de fel de izvoare, inexistente pe alte meridiane ale planetei și care aceste artefacte sunt unele atestate că au ceva mii, zeci de mii ori milioane de ani vechime și evident abandonate. De obicei, eroziunea ajută la decopertarea unor izvoare din pleistocen. La Grăuceanu au fost găsite fosile ale unor hominizi, acele urme fiind acum foarte valoroase, extrase de localnici care le vând pe sub mână în afara țării. Avem peșteri în care se găsesc urme de peste 35.000 de ani unde supraviețuiau hominizi asemănători nouă. Pentru orice șantier arheologic trebuie să existe un document de descărcare.

Cum naiba se întâmplă că mai peste tot unde șerpuiesc autostrăzi, cei care sapă la greu dau de relicve cu milioane de ani vechime. Cercetătorii sunt cel mai adesea ignorați. Ei susțin că genele omului de Neanderthal sunt prezente în genomul autohton actual. Acum are loc o uriașă distrugere a siturilor arheologice spre a macula trecutul nostru. Arheologii întârzie recuperarea artefactelor, pentru că nu au spații de depozitare, adică acele urme de o valoare uriașă sunt lăsate de izbeliște. Mânăria, hoția și prostia blochează decopertarea siturilor arheologice. Această uriașă resursă care nu prea mai există pe mai nicăieri la noi este tocată, distrusă pentru totdeauna.

Hai UE, doamna Ursula și alți actori politici europeni, veniți la noi ca să salvați chiar istoria Europei! Îi doare în cot, nici măcar acolo, că ar țipa. La noi sunt descoperite schelete cu o vechime spre câteva milioane de ani î.e.n, însă cei de acum sunt prea ocupați de a proteja scheletele din dulapurile politicienilor actuali. Cum s-ar spune, cioburile istoriei noastre ar cam trebui să dispară, pentru că, de fapt, asistăm că în prezent discipline precum istoria, geografia țării noastre nu prea mai prezintă un interes legitim decât pentru un grupuscul de cercetători care evident vor fi trecuți la index, noi cu amforele noastre ei cu cioburile lor. Un domeniu dacă se poate spune așa al distrugerilor s-ar putea intitula: La revedere tabără dragă! Un îndemn ante ‘90 și anume că la sfârșitul verii, taberele de vacanțe de copii și tineri își încetau activitatea, cei în cauză începându-și studiile. Acum acest îndemn, din păcate a căpătat un alt sens.

După Loviluție încetul cu încetul acele componente economico-administrative care gestionau vacanțele a peste 6 milioane de tineri în cea mai mare parte au dispărut. Aproape toată această structură a fost abandonată, ca și cea din sistemul sindical, spărgându-se în cioburile indiferenței ori ale neputinței, și pentru care nu a răspuns niciun ministru, prim-ministru, era să zic prim-sinistru, dar m-am abținut la timp. Cioburi neamule, peste tot și ne tăiem zilnic în ele și doar atât că nu mai avem mănuși și protecție. Lumea în ansamblul ei se schimbă zi de zi unele structuri administrative de la noi nu. Pentru că au obținut în timp fel de fel de sinecuri departe de ce se întâmplă în restul Europei.

Asistăm în prezent la fel de fel de revolte (ale magistraților) ori greve ale profesorilor chiar acum la început de an școlar. De pildă, cei care lucrează în domeniul justiției, ies la pensie în toate țările undeva între 64-70 de ani. La noi, prin manevre felurite s-a ajuns ca magistrații să se pensioneze pe la 47 de ani de fapt atunci când au maximă experiență și aplecare spre profesia pe care ei înșiși și-au dorit-o. Cine a stabilit că acești tineri să se pensioneze mai devreme decât restul populației active? (62 de ani femeile și 65 de ani bărbații).

Și nu este vorba doar de cei din magistratură dar și din structurile polițienești ori altele. De fapt, tinerii pensionari își găsesc locuri de muncă tot la stat astfel că bugetul de pensii este grevat masiv dar și de ocuparea unor posturi care ar fi revenit adevăraților tineri, de pildă. Dar noi blocăm activitatea instanțelor că drept la grevă nu avem, dar a trece în nelucrare putem. O lacună gravă a legislației muncii în această materie. Alte cioburi, nu de iubire ci de intoleranță ni se sparg în față. Lumea în sens generic se mișcă și nu oricum ci metodic și așezat.

În prezent, Xi găzduiește o reuniune a 20 de state asiatice la care participă Putin, Modi (India), Erdogan (membru NATO), Kim Jong Un care la un loc însumează spre 5 miliarde de semeni. Îl privesc pe Modi, primulministru indian, în ținuta sa oficială. Nimeni nu a sesizat că poartă o costumație dacică, asemănătoare cu cea din Țara Oașului (jud. Satu Mare). Adică, ițari, vestă strânsă pe corp, cămașă și un fel de cușmă pe cap. Doar noi, încetul cu încetul, părăsim tradiții de mii de ani.

Ei, în ansamblu, doresc o nouă Ordine Mondială și foarte bine fac în contextul general marele Sam se bâlbâie aproape zilnic. De cealaltă parte, SUA, Canada, Europa în general grupează spre 1 miliard și ceva de oameni. Este interesant acest dialog de la distanță privitor la forța pe toate planurile a celor care acum nutresc puterea mondială, sub paravanul lumii multipolare, de fapt o nouă ordine mondială. Din acest flux uriaș de știri, luări de poziție, întâlniri de tot felul, de declarații cel mai adesea ambigue (Trump – Putin) a fost uitat din acest vortex numărul unu mondial pe foarte multe domenii, China. Dar Xi din spate, cu inflexibilul lui surâs, și-a dat seama că Europa urmează a fi ocupată de China, dar ceva mai puțin SUA, că acolo ar fi la mijloc cam o treime din avuția planetei.

China unde-i?
Dar China de ce tace?
Pare că nimic nu face
Stă acuma și gândește
Cum lumea se împărțește.

Uriașa forță mondială
Pune cred la îndoială
Un Trump ce se căznește
Și pare că nu izbutește.

Să termine acel război
Ajuns ca un mare tărăboi
Și să cadă la-nvoială
Putin e într-o altă oală.

Chiar stă și meditează
Știe că veghea nu-i trează
Are mari planuri de viitor
Devenind un mare luptător.

Planeta este altfel clădită
Neputând a fi urnită
De niște pretendenți
La democrație repetenți.

Cu ocazia Summit-ului de la Shanghai, Vladimir Putin, Narendra Modi și Xi Jinping prin ample îmbrățișări își arată solidaritatea de nezdruncinat spre a se avânta spre noi orizonturi ale cunoașterii, de propășire și dezvoltare multilaterală pe toate planurile posibile. În acest diluviu lingvistic putem sesiza ceva nepotriviri, că deși Rusia pare a se afișa ca o mare putere mondială, ceilalți doi convivi par a avea alte ținte de viitor.

Care, ar fi întrebarea? Xi vrea Noua Ordine Mondială în favoarea sa, poate și Modi nutrește ceva în acest sens că doar are în subcontinentul indian nedeclarați spre 2 miliarde de suflete. Și așa nitamnisam se inflamează pentru câteva ore, politichia autohtonă că la ceremonia de 80 de ani a victoriei Chinei asupra Japoniei (dacă nu erau cele două nucleare ale americanilor era deja o colonie pe vecie) că au fost invitați și foștii noștri prin-miniștri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă. Actuala ministră a afacerilor externe a fost cât se poate de dură și alții i-au urmat vocalizele. Se vede de departe cât de inocenți sunt conducătorii actuali. Dacă avea umorul necesar, trebuia să felicite participarea celor doi plusând cu; Năstase – termopane cu fularul roșu la gât împușcându-se când a fost dus la bulău și cu cea mai valoroasă prin ministereasă care a cam făcut nimic în mandatul domniei sale.

Este clar, avem nevoie de politicieni și cu ceva creier la purtător și nu doar cu declarații incendiare. A fost o vizită, la invitația celor care au organizat acel eveniment, punând pe listă și ceva românași că de fapt Xi a studiat la noi și știe româna. Și ce să vezi, în acest context, în care Putin atacă masiv Ucraina, dar și la gurile Dunării spre noi, cum s-ar spune în termeni NATO, străluciții conducători ai Europei, în frunte cu doamna von der Leyen vin la Constanța să constate că, Marea Neagră, așa cum spunea fostul președinte Băsescu poate, foarte repede, să devină un lac rusesc.

Noi, cu o flotă de doi lei, cu apărare la graniță discutabilă, trebuie să facem față la o adicătelea acestui colos rusesc ce investește în industria de război spre 20% din PIB (nedeclarat). Așa că, la o asemenea delăsare atât din partea noastră, dar și din zona NATO-Europa, acum se pune doar problema supraviețuirii în contextul în care România trece printr-o criză sistemică. Prea multe cioburi ni se sparg în față, găselnița de moment fiind impozitarea la greu pe toate planurile a populației (pensii, salarii), a firmelor, eliminarea subvențiilor și multe altele.

După modelul: Melc, melc, codobelc/ scoate coarne bourești/ și te du la Dunăre/ și bea apă tulbure, la modă ar fi: Ciob, ciob, nu pune mâna/ să te-nțepi așa ca prostul/ stai să vezi care e rostul/ și cumva care-i arvuna. Deocamdată nu avem tăria de a ne replia spre uriașele valori românești. Ar trebui, dar putem?

Florian Laurențiu Stoika