ACASĂ / ARTICOLE / Profesor universitar Ștefan Păun a încetat din viață pe 28 aprilie 2025

Profesor universitar Ștefan Păun a încetat din viață pe 28 aprilie 2025

Păun Ștefan (n. 1 ianuarie 1952, TrestenicuTomulești, astăzi comuna Toporu, județul Giurgiu) a fost un istoric român, profesor universitar (din 2008), decan al Facultății de Istorie al Universității Hyperion (2005-2012) și prorector al Universității Hyperion din București (2012-2016), cadru didactic la Universitatea Politehnică din București, din 2005.

Opera sa este axată pe cercetarea istoriei contemporane a României și relațiilor internaționale, pentru care obține titlul de profesor universitar. Experiența didactică în învățământul preuniversitar și universitar s-a materializat prin publicarea lucrării „Didactica istoriei”, în mai multe ediții, cuprinsă în Bibliografia pentru obținerea gradelor didactice în învățământul preuniversitar și în Bibliografia cursurilor specifice din universitățile din România și Republica Moldova.

Relațiile internaționale au fost o preocupare constantă materializată în numeroase studii publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate. Satul românesc a fost reflectat în două monografii – Monografia comunei Bujoreni, Teleorman (400 p.) și Monografia comunei Toporu, județul Giurgiu ( 800 p.). A urmat cursurile la liceul Ion Maiorescu din Giurgiu, secția real. După efectuarea stagiului militar obligatoriu, apoi în perioada 1975-1979, Facultatea de Istorie și Filozofie din cadrul Universității București, specializarea Istorie-Filozofie.

A susținut lucrarea de licență „Contribuția județului Ilfov la Războiul de Independență” sub coordonarea profesorului universitar dr. Constantin Corbu un renumit specialist în revolte țărănești. În perioada 2002-2004 urmează Şcoala Academică de Informatică Aplicată, Universitatea Politehnică din București unde obține diploma de informatician. În aceeași perioadă urmează cursul postuniversitar de administrație publică la Academia de Studii Economice din București, finalizat cu lucrarea „Managementul unităţilor de învăţământ”.

Primii ani de profesie îi desfășoară la mai multe școli din județul și municipiul Giurgiu. Se titularizează prin concurs la Liceul „Ion Maiorescu” (Giurgiu) și tot prin concurs ocupă postul de inspector școlar la specialitatea istorie. În 1996, Comisia Națională pentru Acordarea titlurilor academice îi acordă titlul de conferențiar universitar pentru Istoria Contemporană a României și Didactica istoriei, iar în 2008 titlul de profesor universitar pentru Istoria Contemporană a României și Relații internaționale.

În tot acest timp, a participat la numeroase schimburi de experiență și a desfășurat activități profesionale și la Universitatea Politehnică din București, unde a predat Istoria României, Relații internaționale la master, Integrare europeană etc. A desfășurat o vastă activitate de cercetare publicând peste 60 de volume de carte, participând la sute de manifestări culturale de profil. Va rămâne în inimile noastre ca un om iubitor de adevăr, perseverent, în egală măsură un dascăl desăvârșit. – Redacția –

Domnului Ștefan Păun

În drumul ce cu toții îl avem
Ca să ne scriem singuri simfonia
Ștefane, văd că bine-ai așternut
Și ne-ai lăsat să știm ce e mândria.

Ai fost și ne-ai lăsat un nume,
De care să ne amintim în timp
Ce ai clădit cu drag pe drumul de lumină
Și moștenim ce ne-ai lăsat scriind…

Ca să cuprind ce cred și eu de tine
Îmi este greu acum de ultim ceas
Să te cinstesc așa cum se cuvine
La căpătâiul tău de bun rămas.

Îți mulțumesc c-ai fost cu mine
Tu Omul cel mărinimos din tine
Când împreună ajutam pe cei
Ce-aveau nevoie măcar de o privire

Sincer îmi pare rău că am ajuns să spun
Drumul să-ți fie lin cu candele albastre
Spre Dumnezeu cărarea să-ți îndrume
Să netezești și drumurile noastre…

Pentru că acolo sus în cer
Cu toții ne vom întâlni
Soarta e scrisă pentru noi
Și drumul ei nu îl putem clinti.

Fii sigur că-mi voi aminti de tine
Cade un Om de care rău îmi pare
Doar ți-am promis acum 3 săptămâni
Că nu dau voie să rămâi în uitare…

Doina Bârcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Gabriela Marin

Mă numesc Gabriela Marin, sunt absolventă a Universității București, Facultatea de Limbi Străine – specializarea …

Festival – concurs internațional de creație literară Bogdania Ediția a XIX-a, iunie 2025

Palatul Brătianu din București a găzduit pe data de 24 iunie, acest eveniment organizat de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: