ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / PUIU RĂDUCAN, TRIPLĂ LANSARE DE CARTE

PUIU RĂDUCAN, TRIPLĂ LANSARE DE CARTE

PUIU RĂDUCAN
– TRIPLĂ LANSARE DE CARTE –

 

puiu raducan

Sâmbătă, 16 aprilie 2016, Centrul Socio-Cultural „Jean Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2 din Bucureşti a fost gazda unui nou eveniment cultural, tripla lansare de carte a scriitorului vâlcean, Gheorghe Puiu Răducan.
Cărţile prezentate, „Lumină lină”, „Odihna din nesomn” şi „Un petic de Chişinău”, au fost publicate la Editura „Mircea cel Bătrân“ din Olăneşti, în 2015, şi evidenţiază principalele laturi ale creaţiei autorului. „Lumină lină” este un volum de poezii care are ca motto un citat din Paracelsus, „În noi se află Lumina Naturii şi această Lumină este Dumnezeu”, urmat de „Cuvântul autorului” pentru care „Lumina lină” are „semnificaţia comuniunii autentice cu Dumnezeu şi cu semenii sub cupola credinţei, a Bisericii noastre” şi de Prefaţa semnată de Theodor Damian, după părerea căruia „Sensul autentic al titlului cărţii se leagă direct de ideea de rugăciune, de doxologie, de lumină divină, de strălucire şi curăţenie sufletească”. Cartea este presărată cu nenumărate motto-uri, din care vom cita câteva: ”Eşti o fiinţă a luminii. Ai venit din lumină, te vei întoarce în lumină; la fiecare pas te înconjoară lumina fiinţei tale nelimitate” (Richard Bach), „În iubire totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naşte un colos”, „Luna e voalul de argint al tăcerii” (Ionel Teodoreanu) etc.
Cel de-al treilea volum, „Un petic de Chişinău”, este un rezultat al pasiunii autorului pentru documentare şi pentru capitala Republicii Moldova. Cartea este prefaţată de Constantin Rusnac, compozitor, reprezentant al Basarabiei la Bruxelles şi de acad. Mihai Cimpoi. Gheorghe Puiu Răducan este poet, prozator, documentarist, un promotor neobosit al relaţiilor culturale dintre românii de pretutindeni, membru al Forumului Cultural al Râmnicului, al A.G.I.R. (Asociaţia Generală a Inginerilor din România), filiala Râmnicu Vâlcea, al Asociaţiei Scriitorilor Danubieni, al Asociaţiei Culturale Anton Pann, al Academiei Olimpice Române, filiala Vâlcea, membru al Asociaţiei Cultural- Artistice Tibiscus din Uzdin – Voivodina – Serbia, al Uniunii Sriitorilor din Republica Moldova, membru al U.Z.P.R. – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, membru al A.J.R.P., redactor la RTV Unirea – Austria.
A publicat până în prezent 48 de cărţi din care 24 sunt volume de poezie, 12 de proză şi a coordonat 12 antologii care s-au bucurat de aprecierea scriitorilor şi a specialiştilor în domeniu. A participat la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale.
A fost tradus în limbile: sârbă, engleză, franceză, letonă. Are în curs de apariţie multe alte lucrări, printre care se află şi cartea “Istorie şi credinţă”, de peste 1400 de pagini, în care sunt prezentate biserici, mânăstiri, cetăţi din România, Serbia, Basarabia. Activitatea de scriitor i-a fost răsplătită cu 8 medalii şi peste 65 de diplome. Poetului, ajuns la cea de-a 65-a aniversare, Mariana Moga i-a dedicat versurile: „Ţi-ai pus în vers simţirea, iar îngerii se miră./ Auzi rapsozi pe scena ce devora destine,/ Cu arii tălmăcite născând fecunde rânduri./ Te strânge necuprinsul…adulmecând din tine,/Sub plumburiul sunet ce-n asfinţit se-aşterne./De dincolo de creste faci pact cu Dumnezeu,/Ţii strâns apusu-n palme, într-un popas de sunet,/Gândeşti odat cu timpul…şi timpul e al tău.”
Cele trei arte prietene, ca şi promotorii lor, poezia, muzica şi teatrul şi-au dat mâna pentru a crea un spor de frumuseţe, de trăire sufletească autentică.
Astfel actriţa Doina Ghiţescu, cu a cărei voce sonoră şi melodioasă suntem deja obişnuiţi, a citit din creaţiile poetului şi cantautoarea Corina Ofelia Corporeanu cu vocea-i caldă şi armonioasă a interpretat muzică folk pe versuri proprii sau pe versuri ale prietenilor.
Scriitorii Geo Călugăru, Elena Armenescu au citit din creaţiile autorului, Doina Bârcă a citit din propriile creaţii şi Margareta Labiş a recitat din poeziile fratelui său.
Colonelul în rezervă Matei Gheorghe a prezentat planşe pe care, pe imaginea unor clădiri, a criptat poezii scrise de Mihai Eminescu.
Tripla lansare de carte a scriitorului Gheorghe Puiu Răducan s-a dovedit o manifestare amplă, interesantă şi relaxantă, care a stat sub semnul prieteniei, al respectului pentru arta cuvântului asezonată cu glasul muzicii.

ELENA TRIFAN

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Evenimente

„Armonia Operelor”… 10 ani de activitate Carmen Florian Expoziția de pictură „Armonia Operelor”, panotată pe …

AvocArt – eveniment organizat de avocați la Palatul de Justiție

AvocArt 2023, ediția a III-a – 25 octombrie 2023, un eveniment organizat de Asociaţia pentru …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: