ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / Punguţa cu doi bani

Punguţa cu doi bani

Neasemuitul nostru povestitor, uriaşul la propriu cât şi la figurat, Ion Creangă, ne-a lăsat, presupun nu numai pentru copii, povestirea din titlu. Fără a derapa în zone onirice ori mai grav spre zone destinate maturilor, precum „Povestea p…” care nu poate fi reprodusă, ori altele, în mod inductiv şi această punguţă ne duce inevitabil cu gândul de ce nu cu trei, patru sau mai mulţi bani ci musai cu doi bani şi încă în punguţă. Unde s-ar situa această punguţă la purtător, oricum în zonele inferioare ale trupului, la cingătoare ori mai jos.
Indubitabil acest dublu limbaj, unul pentru ţânci, iar altul pentru hâtri, cuplează poveştile „Marelui” mult peste cele asemănătoare ale lui Hans Christian Andersen de pildă, adresându-se tuturor categoriilor de vârstă ori structuri sociale.
Dar „punguţa” noastră actuală, cam ce ar mai putea conţine, cei doi bani poate chiar de aur, nu mai cocoşesc pe nimeni, nu mai asigură prosperitatea noastră, nu au cum, nicicând nu va veni un cocoş uriaş care să verse în bătătura fiecăruia dintre noi, pe un covor oricât de scump i l-am pune la picioare, cantităţi suficiente de valori care să determine o bunăstare instantanee.
Nici pe partea să spunem, a reproducerii speciei noastre (lăsând la o parte minoritarii care au ca unic ţel doar înmulţirea cu orice preţ şi în orice condiţii cât de precară le-ar fi viaţa că aşa hotărăşte soţul în consens cu bulibaşa) nu avem motive a ne „cocoşi”. Să fim noi masculii co coşi cu cei „doi bani în punguţă” spre a ferici şi per petua neamul românesc?! Chiar acolo unde se şi în tâmplă, „produşii” (termen împrumutat din ar go-ul veterinar) peste puţini ani migrează ca de atâtea ori (nefast) în istoria noastră spre alte zări, lăsând în urmă regrete, traume, lacrimi şi în final un uriaş dor reciproc, cei de aici către cei plecaţi iar cei plecaţi, un pic mai realizaţi ca aici (sau aşa cred ei) cu dorul niciodată nestins că au abandonat un filon genealogic, fragmentat prin plecarea lor, economic justificată.
Iar dincolo, când sunt daţi afară ca „auslanderi”, le rămân în pungă ades doar cei doi bani din poveste şi nostalgia că dacă totuşi au plecat din ţară, şi-au asigurat un minim de bunăstare, iar pe perioada de criză, când sunt primii sacrificaţi pe altarul muncii, le dispare orizontul ori acesta se identifică cu „Fata morgana” din de şertul Saharei.
Iar cei de aici, care plătesc rate la bănci din ce în ce mai agresive (nu ca în patria lor un de este sediul mamă) plătesc taxe şi impozite din ce în ce mai copleşitoare (paralel cu clamaţiile politrucilor, pe media, că de fapt aceste curbe de sacrificiu nici nu există, ba dimpotrivă), plătesc împovărătoare preţuri la combustibili ori întreţinere (propaganda oficială e că dimpotrivă, sunt tot mai mici), devin de fapt nişte cobai, un fel de laborator socio-uman asemănător la boratoarelor din industrie care analizează punctele de rupere ale diferitelor materiale.
Este drept că peste jumătate din populaţia ţării trăieşte în mediul rural. Împuşcatul a „forţat” natura crezând că românii se vor înghesui în oraşe până spre anii ’90 în proporţie de peste 75%. Nu a fost să fie aşa şi probabil că acesta este destinul nostru dar într-o oarecare măsură şi viitorul nostru care nu poate fi manipulat.
Pentru această jumătate de populaţie a ţării, nu prea contează problemele oraşelor (căldură, întreţinere, impozite diverse ş.a.) ei reprezintă votanţii manevrabili. Dacă în punguţa lor se regăsesc cei doi bani, adică minimul de subzistenţă, dat de către un fost prim ministru, fără a ţine seama de istoria celor care au ajuns să nu aibe nici un venit, cu aceasta ei sunt mulţumiţi căci își pot procura „inox-ul” ori „trotil-ul” iar când se termină sursa de bani îşi snopesc în bătaie bătrânii pentru o nouă infuzie de „material”. Exclud de la bun început pe cei care deşi au muncit din greu datorită unor întâmplări nefericite, cum ar fi accidentele de muncă, dispariţii premature ale soţului ori ale soţiei şi alte situaţii asemănătoare sunt în dreptăţiţi să primească felurite ajutoare.
Mă refer aici la o altă categorie de indivizi, cei care au crezut că pot păcăli viaţa şi într-un fel chiar au şi reuşit.
Eram prin anii ’65 în anul întâi de facultate. Am gravitat între trei facultăţi, medicină, chimie industrială şi ASE. Printr –un concurs de împrejurări am intrat la toate, am ales, ca orice tânăr naiv pe ultima. În anul întâi de facultate, comerţ interior, secţia merceologie (cu câţiva ani înainte aparţinea ca în toate celelalte ţări socialiste de Politehnică) de fapt către sfârşitul anului întâi (nu se încheiau mediile decât după ce munceai în agricultură ori pe şantiere). Am poposit la un IAS – undeva pe lângă Craiova, localitatea Breasta.
Sportiv de performanţă (judoka) cu muşchii căliţi la sute de ore de antrenament, am fost urcat pe o batoză la recoltarea de grâu. La început aveam pe mine: maieu, chiloţi, o cămaşă albă, pantaloni din doc alb (un fel de white jeanşi), ciorapi albi şi tenişi tot albi. Urcat pe batoză, această ţinută nu a ţinut nici măcar o jumătate de oră. Pleava de la grâu îmi intra în toate părţile corpului astfel că în scurt timp am rămas doar în tenişi şi chiloţi, strângând la gură sacii cu grâu, debarcându-i apoi la cap de arie. Când utilajul făcea vreo şase rotaţii, iar sacii de la capătul ariei, per capita însemnau vreo şaizeci de unităţi, se oprea combina pentru realimentare cu combustibil, iar noi să ne tragem sufletul, să bem o apă rece ţinută undeva la umbră.
Nu mică mi-a fost mirarea să văd pe şanţurile de la capătul ariei vreo 15-20 de ţărani, care fie fumau, fie învârteau un pai în gură şi rânjeau la noi. Parcă spuneau, tâmpiţilor, faceţi voi o facultate, dar noi suntem mai deştepţi ca voi. Voi munciţi ca tâmpiţii, noi însă furăm din ce voi munciţi (ca şi alţii care au semănat). Am simţit atunci o uriaşă ură, o frustrare care m-a urmărit mult timp în viaţă.
Punguţa cu doi bani
Punguţa cu doi bani

Cu atât mai mult cu cât, în câteva zile, hrana era formată din lături ce nu puteau fi îngurgitate. Am hotărât alături de alţi 5-6 colegi (din cei peste 30) să plecăm acasă. Au venit vreo doi instructori de la Comitetul Judeţean de Partid. Eu, mai luptător am prezentat cele întâmplate cu hotărârea de a pleca la Bucureşti, mâncare proastă, ţărani care rânjeau la noi. De a doua zi lucru rile s-au schimbat în sensul că au dispărut trântorii, adică şi-au mutat mutrele probabil în altă parte, iar meniul a început să aibe şi ceva carne.
Acele figuri rânjitoare m-au urmărit mulţi ani şi nici acum nu pot pricepe cum, pentru o efemeră şi inutilă proiecţie electorală, acel fost prim-ministru a dat puturoşilor, indiferent de perioada istorică, acel ajutor, de fapt pentru nişte indivizi care au păcălit statul de bani şi pe Dumnezeu de zile.
Mai târziu şeful lui, Preşedintele, arată şi efectul acelor tembele măsuri, care a „împroprietărit” circa un milion de oameni cu acel venit minim garantat, şi anume că nu mai găseşti pe nimeni în ţară să facă minime lucrări, acolo să sape un şanţ, să care ceva piatră, să tundă ceva arbori ori altele. Ce a obţinut pe plan politic; nimic, s-a topit într-un oraş de provincie câştigând la limită un mandat de primar.
Dar noi ceilalţi trebuie să împărţim sărăcia cu cei care în istorie ne-au păcălit, ne-au umilit, ne-au persiflat pe cei care am muncit cu adevărat, care am produs ceva şi am contribuit la bugetul statului cu parale multe.
De ce faceţi experienţe nefericite pe spinarea noastră? A celor care chiar credem că munca e unicul izvor de prosperitate. Cei care au trişat ca şi în prezent, când la rând stau alte hoarde de trântori care sub diferite pretexte întind mâna doar la pomeni.
Sunt judeţe în care a crescut exponenţial categoria de „nevăzători” mulţi dintre ei conducând autoturisme, alţii cu boli anume alese care să le asigure un ajutor însuşindu-şi cumva banii destinaţi autenticei protecţii sociale.
Ceva înainte de anii 2000 am fost solicitat să-mi dau cu părerea, cu privire la dimensionarea unor impozite ori asupra unor strategii, în domeniul economic. Din cele aproape douăzeci de pagini s-a reţinut doar aplicarea de 1,5% din venit asupra micro intreprinderilor, restul cum ar fi de pildă ierarhizarea asistenţei medicale pe categorii de contribuabili (până la un salariu pe economie, între 1-5 şi peste) a fost considerată o utopie în contextul accesului la votanţi.
Dar cocoşul bardului ce clamează, către boierii mari, să-i dea punguţa cu cei doi bani.
Tot aşa şi acum, boierii actuali cu averi uriaşe, atunci când sunt priponiţi şi să răspundă pentru fărădelegile lor, răspund cu ce?
Cu doi bani. Restul, grosul visteriei, a bunurilor dobândite ilicit; nu să ne fie cu pardon. Vă dau doar cei doi bani din cioc, cu care m-aţi prins, pentru restul, să ne fie cu iertare nu aveţi dovada iar eu am o armată de avocaţi. Proştilor, vedeţi, tot eu sunt mai tare.
Văd un „grăsun” (îmbuibat posibil numai cu icre negre), din ţara noastră dragă nici nu-şi poate închipui, că sfidând micimanii din zonă, a fost săltat de un comando din Capitală. Dintr-o dată, în ochii lui încă injectaţi de wisky – de 25 de ani, de bunătăţi şi sinecuri, dar mai ales de ploconeli orientale, de osanale fără de sfârşit, este săltat de nişte nimeni, pe care nu îi cunoaşte, cu care nu poate interacţiona, iar pe el magnificul, inatacabilul, eternul, să vină să îl bage în dubă?!
Nenorocită fază. Am plantat livezi, am construit drumuri, am ajutat oameni, etc. Derbedeule n-ai făcut nimic. Ai folosit bani publici precum şi fonduri europene (banii proveniţi din taxele şi impozitele cetăţenilor din toată Europa) ca să-ţi edifici un statut al tău personal, din ei probabil să-ţi umpli şi ţie buzunarul cu ceva euroi. Aud sau asist la afirmaţiile diverşilor componenţi ai puterii centrale ori locale, că ei au făcut una ori alta, că din punguţa cocoşului lor au finanţat o serie întreagă de proiecte (drumuri, şcoli, săli de sport etc.) şi nu mă pot abţine asupra unui nerv care mă copleşeşte. Nici unul dintre ei, dar absolut nici unul nu foloseşte bani proprii, precum strămoşii mei care au construit biserici ori alte aşezăminte; ei folosesc bani publici şi se înfoiază că au realizat unul ori altul din obiective. Nu ne mai păcăliţi, nu mai tăiaţi panglici, nu vă aparţin, chemaţi poporul să le taie, pentru că nu îl mai reprezentaţi.
În caz contrar trebuie să vă tăiem noi, poporul, cei care vă suportăm, punguţa, în multiplele feluri în care o vom putea percepe.
Eu spun să staţi ceva mai pe departe, să vă consideraţi precum găinuşa babei, care în afară de ceva mărgeluţe, nu aveţi ce ne oferi. Cocoşul nu vă aparţine, el se identifică cu poporul, nu poate fi păcălit, e şiret dar mai ales e uriaş. Lăsaţi-l aşa să fie. Să rămână în mentalul colectiv, precum cocoşul de Hurez, un inegalabil brand naţional. Lăsaţi cocoşul să cânte, cu punguţa lui agăţată sub guşe, poate trâmbiţa un viitor mai luminos ori mai bun, ori poate trâmbiţa sfârşitul infractorilor.
Poţi să ştii? Cucuriguuuuu…

FLORIAN LAURENŢIU STOICA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Vânzătorii de iluzii

În creierul uman există un centru al credinței care în mod persuasiv trebuie activat. Dacă …

Nevoia unui lider!

Când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă. (Iisus Hristos) …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: