Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / CĂLĂTORI PRIN UNIVERS / PUTEREA OCULTĂ A LUMII, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE (I)

PUTEREA OCULTĂ A LUMII, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE (I)

PUTEREA OCULTĂ A LUMII,
ÎNTRE MIT ȘI REALITATE (I)

Misteriosul oraș Eleusis
Misteriosul oraș Eleusis
Supraveghetorul

Multe dintre miturile lumii vorbesc despre misterioase și mirifice spații subterane, populate de ființe supranaturale care viețuiesc într-o izolare aproape perfectă față de civilizația umană. De exemplu, unele din tradițiile antice europene povestesc despre lumi subpământene în care locuiesc entități malefice organizate în ierarhii demonice, așa cum susțineau și tradițiile tracice care au inspirat orfismul antic, Misterele de la Eleusis și cele de la Samothrace. Celebrele „Mistere sau Secrete antice” se refereau la tainele nașterii, ale vieții și morții, dar în special la viața post-mortem, la posibilitatea continuării vieții după moarte în lumea de dincolo, de unde și sacralitatea spațiilor subterane (grote, peșteri, catacomb, mine sau labirinturi), asociate, cel mai adesea, cu „Tărâmul celălalt”: „După cum se știe, grotele au jucat un rol religios încă din paleolitic. Labirintul preia și amplifică acest rol: a pătrunde într-o peșteră sau într-un labirint echivala cu o coborâre în Infern, altfel zis cu o moarte rituală de tip inițiatic” (Mircea Eliade, „Istoria credințelor și ideilor religioase”, Editura Științifică, 1991, București, vol. I, pag. 135).
Este interesant de remarcat că, în acele timpuri imemoriale, lumea zeilor se intersecta aproape permanent cu cea a oamenilor, divinitățile păgâne fiind o prezență quasicotidiană în viața popoarelor lumii. Tainele adâncurilor, legate în special de tărâmul unora dintre zei, nu erau dezvăluite decât celor inițiați prin intermediul ceremoniilor ritualice speciale, strict interzise profanilor: „Inițierea revela atât apropierea de lumea divină cât și continuitatea dintre viață și moarte” (Mircea Eliade, „Istoria credințelor și ideilor religioase”, Editura Științifică, 1991, București, vol. I, pag. 296).
În acest context, să ne readucem aminte de unul dintre cele mai misterioase versete biblice care este legat chiar de existența lumii subterane: „Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra și departe de oameni; […]” (Iov 28,4). Cugetând asupra tainelor ce învăluie acest extrem de straniu verset, ne este imposibil să nu ne punem întrebări la care greu găsim răspunsuri.
Din mitologia nordică, scandinavă și germanică, aflăm de povestea Nibelungilor (sursă de inspirație pentru compozitorul Richard Wagner), piticii malefici fierari subpământeni ce au furat aurul Ondinelor, spiritele luminoase ale Rinului, și care urmăresc să devină stăpânitorii lumii. Ei sunt păziți de un monstru, un balaur, ce sălăsluiește în adâncuri, ceea ce ne amintește de zeul Yam din religia hittiților care are înfățișarea unui monstru al apelor, „ […] un dragon cu șapte capete, << Prințul Mării>>, principe și epifanie a Apelor subterane. ” (Mircea Eliade, „Istoria credințelor și ideilor religioase”, Editura Științifică, 1991, București, vol. I, pag. 157).
În strânsă legătură cu sacralitatea spațiilor subterane și a forțelor telurice care se manifestă în adâncul pământului, tot Mircea Eliade afirma că: „Peste tot în lume, minerii practică rituri comportând o stare de puritate, post, meditație, rugăciuni și acte de cult. Riturile sunt cerute de natura operației care se are în vedere, căci are loc o intrare într-o zonă sacră, știută ca inviolabilă; se intră în contact cu o sacralitate care nu participă la universul religios cunoscut, o sacralitate mai profundă, și totodată mai periculoasă, există sentimentul aventurării într-un domeniu care nu mai aparține de drept omului: lumea subterană cu misterele sale și su lenta gestație mineralogică ce are loc în măruntaiele Mamei –Pământ. Toate mitologiile minelor și munților, nenumăratele zâne, genii, elfi, fantome și spirite, sunt epifaniile multiple ale prezenței sacre pe care omul o înfruntă pătrunzând în nivelurile geologice ale vieții. ” (Mircea Eliade, „Istoria credințelor și ideilor religioase”, Editura Științifică, 1991, București, vol. I, pag. 61).
La câteva mii de kilometri depărtare de Europa, tradițiile multimilenare indiene și tibetane ne transmit peste timp informații despre Agartha, o uriașă lume subpământeană unde ar trăi 5000 de entități quasisupranaturale numite arhonți, peste care stăpânește Regele Lumii. Ocultistul European, de la sfârșitul secolului al – XIX – lea, Alexandre de Saint-Yves, marchiz de Alveydra, autorul cărții „Misiune în India” apărută în 1910, a localizat Agartha , în munții Himalaya, și a descris-o ca fiind organizată magic, cu o ierarhie foarte clar stabilită, de tip piramidal, în vârful căreia se află Marele Rege (Brahatmah), ajutat de doi consilieri (Mahatma și Mahanga). Toți trei ar conduce un grup ocult format din 12 guru ajutați de 21 înțelepți, care hotărăsc din umbră destinul întregii omeniri. Foarte curios este că Brahatmah poartă o tiară cu șapte coroane, ceea ce mă duce cu gândul la un verset biblic din Noul Testament: „Și am văzut, la mijloc, între tron și cele patru ființe și în mijlocul bătrânilor, stând un miel, ca înjunghiat, și care avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul”(Apocalipsa 5,6).
Acesta nu este altceva decât mitul universal și arhetipal care susține existența subpământeană a unor elite spirituale (”necunoscuții superiori” cum îi denumește celebrul cercetător al misterelor lumii Robert Charroux), selectați din domenii științifice, filosofice și teologice ce alcătuiesc un ”areopag” care ar hotărî și controla progresul umanității. Contactul lumii terestre cu această putere ocultă, ezoterică și intraterestră este asigurat numai de către cei mai inițiați dintre inițiați, oameni înzestrați cu calități spirituale ieșite din comun.
Alte informații despre Agartha sunt cele oferite de primul om care a survolat Polul Nord, la bordul unui avion, în anul 1926, respectiv amiralul Richard E. Byrd care a descoperit o deschidere uriașă spre interiorul Pământului pe unde a și pătruns, cu aparatul de zbor, în lumea din adâncuri. În jurnalul său de bord este descrisă o societate foarte avansată științific, tehnologic și mai ales spiritual, urmașa unei civilizații pământene extrem de vechi, care s-ar fi refugiat în interiorul Pământului acum aproximativ 100.000 de ani, în urma unui cataclism cauzat de un conflict armat între atlanți și lemurieni, două ipotetice civilizații mitice al căror război a fost descris, se pare, în epopeele sanscrite Ramayana și Mahabharata. Gradul de civilizație al acelor ființe intraterestre este mult mai avansat față de cel al oamenilor. OZN-urile, vestitele ”farfurii zburătoare” sunt vehiculele lor cu ajutorul cărora se deplasează prin aer sau chiar prin spațiul cosmic, rezultatul firesc al unei tehnologii revoluționare. Este aproape de la sine înțeles că toate informațiile referitoare la lumea subpământeană din jurnalul de bord al amiralului Byrd au fost secretizate de către autoritățile SUA.
Teoria Pământului gol nu este deloc nouă pentru că încă din Antichitate au scris despre ea Homer și Platon, iar în secolul al – XVII – lea, astronomul Edmund Halley, descoperitorul cometei care-i poartă numele, era convins de această realitate. În secolul al – XVIII – lea, matematicianul Leonard Euler, prin intermediul unor calcule matematice, a demonstrat că Terra este goală în interior iar în centru strălucește un mic soare. Și Jules Verne a scris o carte, în secolul al – XIX – lea, unde își imaginează aventurile unei călătorii spre centrul Pământului. În anii din urmă, câteva fotografii realizate din spațiul cosmic de sateliții ESSA și NASA au surprins două deschideri circulare uriașe, cu diametrul de 1400 de mile la Polul Nord și 1300 de mile la Polul Sud.
Se povestește că cea mai de preț comoară a Agarthei o constituie o bibliotecă cu milioane de cărți ce tezaurizează înțelepciunea a multe zeci de mii de ani de civilizație intraterestră și terestră.
Agartha ar fi cel mai mare din cele 100 de orașe ale lumii subpământene numite generic Shambala. Alte tradiții spun că Shambala este o țară situată în spațiul spiritual sacru, inaccesibilă profanilor, dar accesibilă yoghinilor inițiați care s-au desăvârșit pe calea celor opt etape ale filosofiei yoga. În acel spațiu, supranatural pentru neștiutori, timpul nu mai curge liniar ca în lumea oamenilor, locuitorii nemaiîmbătrânind niciodată, iar rugăciunile lor sunt atât de puternice spiritual încât feresc Pământul de la distrugere, tot așa cum se spune că și rugăciunile călugărilor creștini ortodocsi de pe muntele Athos au același efect benefic asupra întregii lumi. Unii dintre oamenii de știință de astăzi au ajuns la concluzia că energiile bune ale tuturor rugăciunilor de pe Pământ, indiferent de credință, acționează pozitiv asupra Terrei, și a Universului.
Desigur, informațiile privitoare la această ipotetică lume din interiorul Pământului sunt contradictorii din simplul motiv că provin din surse diferite: tibetani, indieni, mongoli precum și teozofi – ocultiști europeni care au localizat nenumărate porți de trecere spre lumea paralelă din adâncuri risipite pe toate continentele, inclusiv în România, în munții Bucegi și ai Buzăului, peștera Ialomița, Băile Herculane, Sarmisegetuza Regia, etc. În anul 1968, profesorul german Daniel Ruzo a vizitat munții Bucegi și a lansat ipoteza că în acele locuri, acum câteva zeci de mii de ani, s-a dezvoltat o protocivilizație ale cărei urme, Sfinxul și Babele, nu sunt nici pe departe formațiuni geologice rezultate din capriciile întâmplătoare ale naturii, ci, dimpotrivă, vestigiile clare ale intervenției umane petrecute în vremuri imemoriale. Tot Daniel Ruzo mai bănuia că în interiorul muntelui, în spații imense naturale și artificiale, ar tăinui unul din cele trei depozite inițiatice ale lumii ce ar păstra dovezi ale științei și culturii produse de o civilizație terestră pe cât de veche, pe atât de înaintată, mai avansată chiar decât actuala civilizație umană. Poate, așa s-ar explica și interesul ”discret” al unor servicii secrete din SUA, după 1990, față de multele mistere ale munților Bucegi, și tot așa s-ar mai explica și interesul deosebit al unor companii străine (în spatele cărora oare cine s-ar mai ascunde?) față de Roșia Montană, dar nu pentru aurul, zăcămintele radioactive sau metalele rare care s-ar găsi acolo, ci pentru cu totul altceva, infinit mai important și mai interesant. În anul 1976 s-a descoperit într-o mina veche de peste 5000 de ani un puț săpat în piatră cu o precizie uluitoare, demnă de tehnologiile viitorului, din adâncul căruia urca o lumină stranie. Lespedea care astupa puțul, cu o greutate de 1700 de tone, din care 1000 de tone aur pur, și care era acoperită cu o scriere necunoscută, a fost topită (deci distrusă!) iar scheletul unui uriaș de 10 metri, care se odihnea pe lespede din cine știe ce vremuri vechi, a luat calea Institutului de Antropologie din Moscova de unde nu s-a mai întors niciodată. Muncitorul, care a avut curajul să coboare treptele săpate în piatră cu o perfecțiune imposibil de egalat astăzi, a dispărut pentru totdeauna, iar gura acelui tunel vertical care ducea în străfundurile pământului (unde anume oare?), a fost închisă cu o placă de beton. Bineînțeles, totul s-a trecut sub cea mai adâncă tăcere.
La fel de senzațională a fost și descoperirea din anul 1909, a lui G. E. Kincaid, a unei peșteri din Marele Canion, care păstra (de cât timp oare?) vestigii antice asemănătoare cu cele egiptene și indo-tibetane.

Prezența lor pe teritoriul Americii de Nord (unde nu aveau ce să caute!) a rămas în continuare un imens mister întrucât Smithsonian Institution a mușamalizat uluitoarea descoperire (după cum era și de așteptat!), iar G. E. Kincaid, la scurt timp, a dispărut fără urmă. Astăzi peștera respectivă este interzisă marelui public și nimic nu a fost dat publicității pentru că recunoașterea artefactelor din America de Nord ar fi impus o logică reevaluare a istoriei oficiale.
În legătură cu soarele din centrul Pământului, ne este imposibil să nu facem o analogie cu una din variantele legendei Luanei din munții Buzăului care povestește despre un rege mitic pe nume Luana, bătrân și înțelept, stăpânitor peste un regat luminat de un fel de soare artificial ce a fost distrus (din invidie?) de dușmani sosiți din cer.
Și nu în ultimul rând, ar trebui să mai subliniem și asemănarea (poate deloc întâmplătoare!) dintre construcțiile de cristal ale Agarthei și ceea ce a văzut Betty Andreasson în călătoria sa (cu duhul) în lumea intraterestră descrisă amănunțit în cartea ”Cazul Andreasson” de Raymond E. Fowler.
La toate acestea s-ar mai adăuga și tunelurile subterane aflate la 80 de metri adâncime sub pustiurile deșertului Sahara, ce formează o vastă rețea de câteva zeci de kilometri, despre care astăzi nimeni nu mai știe cine și când le-au săpat, mai ales că ele au fost construite cu o tehnică ce depășește cu mult posibilitățile ingenerești ale epocii noastre.
Și iar ne amintim de enigmaticul verset din Iov!
Sacralitatea spațiilor subterane este necunoscută și de creștinism prin mesajul unor evanghelii care spun că Hristos s-a născut într-o peșteră (folosită ca staul), unde a primit adorația îngerilor, adică a lumii celeste, a magilor, reprezentanții elitelor spirituale ale lumii terestre, precum și a animalelor, și ele viețuitoare create de Dumnezeu. Grota înomenirii și recunoașterii dumnezeirii lui Hristos simboliza lumea subpământeană unde domnea Regele Lumii.
Mircea Eliade, în aceeași măsură istoric al religiilor de anvergură internațională, orientalist de excepție, dar și autor de literatură fantastică, în nuvela ”Pe strada Mântuleasa” a făcut o paralelă interesantă între Shambala și Tărâmul Blajinilor: „Or, Iorgu își făcuse părerea că credința aceasta ascunde un adevăr cutremurător și că cine izbutește să-i înțeleagă tâlcul, nu numai că află pe unde se poate coborî în Lumea Blajinilor, dar înțelege în același timp toate celelalte taine pe care biserica nu are îngăduința să le dezvăluie” (Mircea Eliade, „În curte la Dionis”, Editura Cartea Românească, 1981, București, pag. 262). Unul dintre personajele sale, Iozi, băiatul rabinului din Calea Moșilor, a dispărut pentru totdeauna aruncându-se în apa unei pivnițe vechi, părăsite și magice, care, dacă știai să-i găsești semnele (deci dacă erai inițiat) putea face legătura cu Lumea de dincolo: „<< Era ca o peșteră de diamant, le-a spus, și luminată de parcă ardeau o mie de făclii>> << Asta e! a strigat atunci băiatul rabinului. O cunosc și eu>>. Și după ce și-a luat rămas bun de la toți, și s-a îmbrățișat cu Aldea și cu Lixandru, s-a azvârlit cu capul în jos și n-a mai ieșit” (Mircea Eliade, „În curte la Dionis”, Editura Cartea Românească, 1981, București, pag. 223).
Citind aceste texte ale lui Mircea Eliade, o întrebare se conturează de la sine: care sunt tainele „pe care biserica nu are îngăduința să le dezvăluie”?.
În universal literar eliadesc nu toate pivnițele vechiului București ci numai cele magice puteau deveni pentru câteva clipe porți de intrare în alte dimensiuni ale lumii noastre, pe care o numim reală și obiectivă. Cât de reală și cât de obiectivă nu știm cu exactitate dacă ne gândim la noianul de mistere planetare pe care oamenii „serioși” le ignoră cu superioară demnitate și cu dispreț suveran, iar autoritățile oficiale ale Terrei le învăluie în cea mai adâncă tăcere, secretizându-le cu obstinație. Îndărătnicia oficialilor lumii de a mușamaliza enigmele Pământului ascunde cumplitul adevăr că mulți dintre EI știu infinit mai mult decât recunosc, că EI cunosc tainele, uneori impenetrabile și terifiante care intersectează universul nostru cognoscibil, realitatea din imediata noastră vecinătate, dar nu vor să recunoască.

PETRU VINTILĂ Jr.
Acest material face parte din viitorul roman „Supraveghetorul”

0%

User Rating: 4.35 ( 1 votes)

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

PUTEREA OCULTĂ A LUMII, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE (II)

PUTEREA OCULTĂ A LUMII, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE (II) Încă din perioada Evului Mediu timpuriu …

ATLANTIDA TRACICĂ

ATLANTIDA TRACICĂ Puținii susținători ai plasării în Marea Neagră cred că adevăratele dovezi sunt îngropate …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 4 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: