Război economic mondial

Se vede de departe, fără a stabili a priori, că acele organisme considerate până nu demult ca fiind repere mondiale cum ar fi: ONU, CPI, OMS, UE, NATO și multe altele, au devenit peste noapte desuete, nemaiavând un rol (în viziunea actualilor actori de putere) de a gestiona felurite probleme la nivel mondial.

Recentele taxe impuse de administrația Trump asupra importurilor provenite din aproape toată lumea au produs un fel de război economic mondial, cumva asemănător celui care a precedat Marea Criză (1929- 1932) din trecutul secol, și pe mai departe spre a doua confruntare mondială ce a urmat. Reflexele spre economia autohtonă nu sunt devastatoare (precum în marile economii), dar în contextul interacțiunilor economice clădite după al Doilea Război Mondial, dar mai ales după integrarea țării noastre în structurile auroatlantice și membru al UE vor avea un reflex negativ, nu foarte grav, dar semnificativ.

Pretinde domnul Trump că vor fi afectate spre 185 de țări, iar că acest război va bloca exporturile de produse metalice primare (aluminiu, fier), anvelope, componente din industria auto și chiar alimentare precum: soia, semințe de floarea soarelui, pește ș.a. Într-o economie integrată cum a fost odinioară construită într-o anumită arhitectură, acest așa numit război economic mondial, pentru noi ar fi avut un efect aproape spre zero acum, când acționează interdependența structurilor economice, și nu numai, statuată de peste optzeci de ani, pas cu pas, cu ancolantări (nu există în DEX) pe multiple zone de interes.

Brusc prin deciziile intempestive ale administrației Trump ar trebui să ne ducă cu gândul că acea epocă, multifuncțională, clamată de vectorii mondiali de putere de-a lungul timpului, acum a apus. UE, China și alți jucători mondiali promit că vor impune un fel de contraofensivă probabil în oglindă față de aceste decizii intempestive stabilite la Casa Albă (acum Casa Gri), deocamdată de natură economică.

Din acest război, care pare comercial planează incertitudinea. Intențiile de investiții par să sugereze o relocare a lor, cu corelativele concedieri care, la noi, au produs un oarecare declin, în special pe zona industriei ușoare (textile, îmbrăcăminte), dar și spre derivate, noi exportând componente spre vest ori în America, anvelope, diverse kituri, că așa a fost disipată producția la nivel global. Din perspectiva alegerilor prezidențiale care sper să se finalizeze undeva spre sfârșitul lunii mai 2025, deși cel ales nu are o amprentă economică prea mare, totuși, psihologic face parte din aria așteptărilor cu cât se crede că va soluționa aproape tot.

Realist este cazul după acest segment electoral, că ar trebui să lăsăm guvernul (indiferent care ar fi acela) să își definească parcursul său pe felurite paliere economice, sociale, de politică externă etc. Cert este că acesta ori viitorul preia un deficit de peste 200 de miliarde de euro cheltuiți de către toate guvernele de până acum, cum ar fi visteria statului, care, în prezent, este complet goală. Ba mai mult, fără să ne informeze, Guvernul Ciolacu 2 a cheltuit și rezerva guvernamentală fără a comenta pe acest subiect. În principiu, ar trebui să fie puși la treabă economiști de top (dacă îi mai avem) spre a oferi soluții, nu prin apariții pe media, ci printr-o carte verde; nu aceea neapărat ecologică, ci dezvoltată și pusă în mediul public, pe domenii economice cu toate interacțiunile lor interne ori externe, spre a stabili nu atât ținte; ci mai degrabă resurse latente care în prezent nu sunt folosite, îndeobște cele europene prin acel faimos PNNR.

După anunțarea noilor tarife impuse importurilor către zeci de state din întreaga lume, brusc atât pe burse care au încheiat tranzacțiile pe roșu mai peste tot, cei mai bogați 500 de miliardari ai lumii au pierdut într-o singură zi, peste 200 miliarde de dolari. A concluzionat Trump că pacientul, economia americană, a supraviețuit, iar acum este în convalescență.

Desigur această terapie de șoc poate reprezenta o soluție, dar fără o analiză sistemică (pare-se că nu a fost) poate conduce, alături de alți factori la o lovitură mortală economiei mondiale cu reflexe directe spre America și, de ce nu, și spre noi. Față de supraimpozitarea marilor jucători economici (China, UE) și un listing întreg de țări, fără a afecta în niciun fel Federația Rusă, Belarus ori Cuba, vor urma în scurt timp măsuri de retorsiune, tot cu efecte imediate spre America. În acest context au loc mișcări de amploare acolo, pentru că liniștea economică a omului de rând, peste noapte a fost perturbată. Spre țara noastră efectele vor fi cumva punctiforme.

Producem ansamble/subansamble pentru Europa de Vest, care de acolo, ca produs finit se exportă în Statele Unite, iar acesta este suprataxat. Este clar că și la noi va exista un impact negativ, dar ceva mai diminuat. Mă uit că una din cele mai mari rețele medicale de la noi Regina Maria a fost achiziționată de un consorțiu american cu un miliard de dolari. Aici un loc central îl ocupă ineficiența structurilor economico-politice de a absorbi zecile de miliarde de euro oferite de Uniunea Europeană, fie pentru că nu avem specialiști care să le gestioneze, din prostie ori pentru că acei bani, bine vegheați nu pot produce faimoasa șpagă. Și atunci îi lăsăm în nelucrare, că oricum efemerii vor pleca de la guvernare și, cum se spune, să răspundă viitorii aflați atunci la putere.

Revenind la cutremurul economico-politic declanșat de Administrația Trump, îngrijorează întreaga comunitate internațională prin ignorarea ori trecerea în derizoriu a unor structuri create de zeci de ani. De pildă, premierul Netanyahu vizitează Ungaria la invitația lui Viktor Orban, umilind Curtea Penală Internațională care a statuat că aceia stabiliți de ei că produc un genocid trebuie arestați. Ungaria a ieșit din această Curte.

Acum același premier vizitează Statele Unite. Se vede de departe, fără a stabili a priori, că acele organisme considerate până nu demult ca fiind repere mondiale cum ar fi: ONU, CPI, OMS, UE, NATO și multe altele, au devenit peste noapte desuete, nemaiavând un rol (în viziunea actualilor actori de putere) de a gestiona felurite probleme la nivel mondial. Din păcate, mă refer la cei care nu au necesara aplecare spre a le înlocui cu altceva, fie că nu îi duce mintea, că nu-i mai interesează, fie că le încurcă deciziile lor intempestive. Fără a avea vreo ideologie construită în timp de filozofi, gânditori spre zările lumii actuale într-o rapidă schimbare, de politicieni ori economiști detașați de încrâncenările zilnice, se promovează la nivel mondial, în principal două curente: cel al globaliștilor și cel al suveraniștilor.

Prin bombele aruncate de Administrația Trump, zilnic, fără explicații ori analize de sistem ori de structuri cuplate cu zonele puterii, la loc de frunte se află acum filozofia suveraniștilor. Și noi am fi vrut dacă jaful național început cu anii ‘90 că, de fapt atunci, Împușcatul credea vizionar spre un fel de suveranism. S-a demolat o întreagă structură economică, cu industrii de vârf, în care produceam cum se spunea de la ac la avion.

Istoria a demonstrat că formula globalistă, chiar dacă UE o tot susține, nu are șanse. Globalismul, în principal, nu prea mai există acum. China prin formula suveranistă s-a dezvoltat enorm, determinând un fel de orientare spre a domina chiar și piața americană. Într-o discuție cu un american (român stabilit acolo), este într-un fel de dilemă: Trump are dreptate că prin acțiunile sale intempestive, doborând bursele mondiale încearcă să dezvolte în mod autarhic economia americană, dar prin acest șoc economic, pe moment americanul de rând are de suferit, prin creșteri de prețuri, dobânzi, inflație etc.

Dar apreciază că prin cheltuieli uriașe, fără recuperări de eventualele creanțe, chiar nepoata lui de câțiva anișori, va plăti acele derapaje gestionate de mai toți președinții aflați la putere de zeci și zeci de ani. Concluzionează că Trump are dreptate, chiar dacă se vor lungi cozile la supa săracului, precum la fel și la noi. Revenind ca de atâtea ori la țărișoara noastră dragă, super bogată, cu conducători care nu și-au înțeles rolul lor, se cade a privi atent înspre, spun eu, zona suveranistă. Să impunem prin reprezentanții noștri de la UE, anumite ținte de dezvoltare, fără a mai întinde mâna la fondurile ce parcă nu se mai apropie de țărișoara noastră.

Dacă avem prăduitori în structurile statului cât se poate de democratic, atunci Consiliul Europei (Guvernul European care are banul în mână) să delege experți chitiți să preia liniile de finanțare spre a fi în sfârșit finalizate proiectele propuse de guvernele postdecembriste. Se clamează peste tot în mass-media noastră economică și nu numai, că sunt foarte multe resurse bănești și, ce să vezi, și marele expert, ministrul finanțelor Tanczos Barna, va accepta o mărire a TVA cu 2%. Să ne îndepărtăm de zona nămoloasă a deciziilor economice mereu schimbătoare și să ne îndreptăm spre acea dimensiune a spiritualității.

Tocmai a trecut în neființă cel ce a schimbat din temelii structurile ecumenice ale Vaticanului. A reînviat încrederea în creștinism, cel catolic, cu peste 1,4 miliarde de credincioși în cei 12 ani de Pontificat. Succesorul pare a fi un prelat de sorginte americană. Poate așa se vor reașeza nu numai unele valori creștine, dar mai ales pacea din zona noastră de proximitate, dar cine știe și președintele Trump va avea o altă viziune asupra viitorului planetar, cât timp China coace la rândul ei un alt război, deocamdată economic.

Florian Laurențiu Stoika