Acest interviu a rămas nevalorificat, păstrat cu convingerea că „este de ținut și luat aminte!” Geo Călugăru : Mi-ați spus, întruna dintre discuțiile noastre, că vă obsedează necesitatea unei pedagogii a retoricii. V-aș ruga să vă referiți, la motivele ce v-au determinat, să credeți, până la a vă fi devenit obsesiv, o asemenea necesitate? Eusebiu Ștefănescu: În calitatea pe care …
ianuarie, 2020
-
9 ianuarie
SACUL CU GLUME
Acum 100 de ani toată lumea deținea un cal și doar cei bogați aveau mașină. Azi, toată lumea are mașină și doar cei bogați dețin un cal. Moare unul care distribuia laptele. A doua zi, rudele angajează un avocat pentru a citi testamentul și avocatul începe să-l citească: – Fiului meu, îi las casele din nord, Fiicei mele, casele din …
-
9 ianuarie
UMOR: ASOCIAȚIA LITERARĂ „PĂSTOREL”
Continuăm a publica din epigramele membrilor Asociației Literare „Păstorel”, din Iași. Autorii acestui gen literar, după cum bine credem că ați urmărit și-n celelalte numere, sunt “adepții” umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat, cum altfel, decât prin epigramă. Reamintim faptul că, în cei peste 42 de ani de la înființare, membrii asociației au obținut în jurul a 600 …
-
9 ianuarie
DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – POVESTEA LUI BAZIL MARIAN, „BOMBARDIERUL DIN GIULEȘTI”
A fost unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români în anii celui de-al Doilea Război Mondial. A făcut spectacol în tricoul echipei Carmen și a ajuns o legendă la Rapid. Are 18 meciuri disputate și două goluri marcate pentru naționala României. A antrenat formații precum Dinamo, Rapid, naționala de tineret a României, dar și două grupări din Algeria. Revista „Independența …
-
9 ianuarie
FĂRĂ ECHIPĂ DE GIMNASTICĂ LA JOCURILE OLIMPICE DE LA TOKYO!
Ce am fost și ce am ajuns! După ce, ani de-a rândul, România s-a numărat printre forțele gimnasticii modiale, luptându-se de la egal la egal cu super-puteri precum SUA sau fosta URSS, acum, țara noastră va lipsi pentru a doua oară la rând din concursul pe echipe la Jocurile Olimpice! Atât echipa feminină, cât și cea masculină au dezamăgit la …
-
9 ianuarie
LES FILMES DE CANNES – 2019
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest de anul acesta, marcând cea de a 10-a ediție (18-27 octombrie) a fost total atipică. În primul rând a avut două aniversări: România, 30 de ani mai târziu și Ivanov 50 (o retrospectivă dedicată actorului Vlad Ivanov cu ocazia împlinirii a 50 de ani) și încă o retrospectivă Claude Lelouch. La Selecția oficială …
-
9 ianuarie
„CENACOLO” – REȘIȚA EVENIMENT CULTURAL
La Reșița am ajuns cu bucuria de a întâlni, din nou, oameni speciali și cu dăruire în ceea ce privește promovarea culturii, aprecierea pentru păstrarea valorilor ce fac parte din patrimoniul nostru. Domnul Dr. Romeo Dumitrescu, amfitrionul evenimentului, are meritul de a fi invitat în cadrul cenaclului pe care îl coordonează iubitori de cultură, a tot ceea ce înseamnă frumos. …
-
9 ianuarie
„EXPERIMENTUL PITEȘTI” – SIMPOZION
În perioada 23 – 29 septembrie a.c. s-a desfășurat la Pitești a XIX-a ediție a simpozionului INTERNAȚIONAL „Pitești EXPERIMENT REEDUCARE PRIN TORTURĂ” (PERT) organizat de Fundația Culturală „MEMORIA” – filiala Argeș, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Muzeul Județean Argeș, Biblioteca Română din Freiburg (Germania) și alte prestigioaase instituții de cultură și învățământ din țară și străinătate. …
-
9 ianuarie
FESTIVALUL ÎNȚELEPCIUNII ROMÂNE – TECUCI 2019
Aforismele – Judecată care redă într-o formă expresivă și concisă un adevăr sau o părere cu privire la viață; cugetare, sentință, maximă. Mi-am amintit… de unele aforisme ale lui în legătură cu ucenicia mea de undițar. Pescuitul, zicea domnia- sa, e o îndeletnicire liberă și plăcută, chiar când nu prinzi nimic, deși peștele de undiță și mămăliga de râșnita nu …
-
9 ianuarie
ALEXANDRU BOLOGA – NEVĂZĂTOR, CAMPION ȘI STUDENT LA DOUĂ FACULTĂȚI
Bucuria să este de nedescris. Pe podium la Rio de Janeiro! Își pipăie cu mâna dreaptă medalia de bronz de la gât. Colegul de podium din stânga sa îl atinge ușor pe spate și îl face atent că trebuie să se încline, pentru a-i fi înmânat Tom, mascota Jocurilor Paralimpice, de către John Petersson, membru al Comitetului Paralimpic Internațional. Cu …