Remember. Centenar Ioan Chirilă. “Maratonul meu”

Motto : “Maratonul meu a durat 42 de ani și nu 42 de kilometri”

La un secol de la naștere și într-o vremelnicie pământească de 74 de ani și 26 de zile, scriitorul Ioan Chirilă, denumit “patriarh al presei române”, “a fost de departe, cea mai pregnantă personalitate a gazetăriei sportive românești” la care a publicat “mii de articole, milioane de rânduri (…) și a scris enorm (…) peste 29 de cărți în 34 de ani”. Pornind de la pasiunea, străduința, frenezia și freamătul lui cărturăresc, vom încerca în cele ce urmează să alcătuim – printr-un joc de cuvinte – câteva fraze inspirate din unele titluri ale cărților de sport în general și fotbal în special, publicate în perioada anilor 1963 – 1997. “

Maratonul” scriitoricesc a început cu “Decatlonul de aur” ale căror probe atletice le-a alergat “Pe marile bulevarde ale fotbalului”, uneori chiar “Răsucind fusele orare” pentru a fi astfel prezent “Zile și nopți pe stadion”. Jocurile României fotbalistice, preliminariile campionatelor monidale, europene, olimpice și turneele lor finale, au fost subiecte de mare atracție, interes jurnalistic și scriitoricesc, transformate miraculos – printr-o jertfelnică osteneală și har – în strălucitoare succese editoriale concretizate în numeroase premii și distincții.

“Și noi am fost pe Conte-Verde” acesta fiind un “palat pe apă” în care s-a îmbarcat echipa României pentru a participa la ediția inaugurală a Campionatului Mondial, Uruguay, 1930. 3-1 cu Peru și 0-4 cu Uruguay, care avea să devină prima campioană mondială. “Mexicul…această <fata morgana>” nu a fost o apariție înșelătoare și nici o iluzie trecătoare, ci un succes de răsunet european în calificarea României la Turneul final al Campionatului Mondial, Mexic, 1970, după o “pauză” de 32 de ani. În același context, “Mexico ’70” , “Învingătorului Kruyff” , “AR! GEN! TI! NA!” , “Espana, ’82”, “Frumoasele noastre duminici”etc.și aceasta deoarece fascinantele povești ale fotbalului românesc, precum și a celui european, olimpic și mondial, au fost scrise cu optimism, sensibilitate și realism desăvârșite, sau, altfel spus : “Cu cărțile pe față”.

Două cluburi sportive românești de mare tradiție din fotbalul românesc au fost în atenția distinsului cărturar : Rapid București și Universitatea Cluj. “Glasul roților de tren” a reprezentat cadoul pe care l-a oferit Ioan Chirilă rapidiștilor cu prilejul dobândirii primului titlu național (1967) după o existență de 44 de ani, iar “Șepcile roșii” , o duioasă poveste a “U-ului” clujean, la aniversarea unei jumătăți de secol de la constituirea primului club sportiv studențesc din România Mare, și aceasta pentru că “U n-a fost numai o echipă de fotbal ci o idee, o simfonie în alb și negru”.

Regretatul “maratonist” și-a focalizat interesul și spre cinci renumite personalități ale sportului românesc: “Nadia”, carte apărută în 345.000 de exemplare, tradusă și în chineză; Mariana Simionescu, remarcabilă tenismenă a anilor ’70, evocată în volumul “Soțul meu, Regele”, nimeni altul decât celebrul tenisman Bjorn Borg;

Ilie Năstase și Ioan Țiriac în scrierea “Ar fi fost prea frumos…” dacă cei doi, care au reprezentat România, ar fi cucerit “Cupa Davis” în finalele din 1969 și 1971 disputate cu S.U.A (0-5 și 2-3); Mircea Lucescu în “Lucescu și drogul său fotbalul” și “Lucescu” (1999) pe care mi-a acordat un autograf, la Arad, în ziua de 14 august 1999, cu ocazia unui simpozion dedicat aniversării unui secol de la organizarea unui meci oficial în țara noastră. Cele scrise se doresc a fi un sincer si repectuos omagiu, concretizat printr-un “tur de orizont” prin opera chiriliană a cărei debut a fost cu “Decatlonul de aur” și finalizată printr-o lucrare de trumf: “Un veac de fotbal românesc” (1999). În concluzie, Ioan Chirilă a fost și rămâne Omul unei singure iubiri : sportul românesc, pe care l-a slujit cu pasiune, credință, devotament, jertfelnicie și vocație, în condițiile în care “Finala se joacă astăzi”.

Ioan Pascal