Rolul martorilor în procesul judiciar-civil sau penal

Un proces judiciar poate avea sorţi de izbândă doar atunci când are la bază un minim material probator. Deşi probele pe care se întemeiază un proces sunt extrem de variate, declaraţiile martorilor sunt, de foarte multe ori, decisive pentru tranşarea unui proces judiciar.

Din acest motiv martorilor le este acordat un loc aparte nu doar în cadrul dreptului procesual, dar şi în cadrul altor ştiinţe sociojuridice. Altfel spus, martorul nu este o categorie strict juridică. De altfel, pentru a realiza o interacţiune eficientă între un martor şi alţi participanţi la proces, nu este suficientă doar pregătirea juridică Tocmai de aceea, atunci când este chemat în faţa instanţei de judecată un martor minor este necesară prezenţa specialiştilor în psihologie şi/sau pedagogie. Aceasta, însă, este una din situaţiile reglementate juridic care nu se aplică în cazul adulţilor. În această situaţie, îndemânarea celui care audiază martorul este foarte importantă, cunoştinţele juridice având un rol mai mult tehnic.

Astfel, conform Codului de procedură penală, martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Martorii sunt consideraţi „ochii şi urechile justiţiei” iar această caracterizare se întemeiază atât pe vechimea în timp a acestui mijloc de probă, cât şi pe faptul că el este aproape nelipsit dintr-un proces penal . Potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală martorul este: „persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal”.

În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească toate aspectele cauzei pe bază de probe. La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care are cunoştinţă de existenţa unor probe sau deţine mijloace de probă, este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze in calitate de martor. De asemenea, conform Codului de procedură civilă, martor poate fi orice persoană care nu are interes în proces şi căreia îi sunt cunoscute, direct sau indirect, fapte referitoare la pricină. În procesul civil, imparțialitatea martorilor este esențială pentru aflarea adevărului.

Dacă există motive să se creadă că un martor este părtinitor din cauza unei relații de dușmănie, partea interesată trebuie să aducă acest lucru la cunoștința instanței și să prezinte dovezi. Judecătorul va analiza situația pe baza probelor și va decide dacă declarația martorului poate fi luată în considerare sau nu. Spre exemplu, în procesele de divorț, rudele apropiate, precum părinții sau frații, pot fi martori, deoarece cunosc bine situațiile familiale. Totuși, copiii sunt exceptați de la mărturie pentru a fi protejați de presiuni emoționale sau morale. Într-un proces civil, martorii au rolul de a furniza informații despre faptele pe care le-au cunoscut personal. Totuși, când un martor este într-o relație de dușmănie cu una dintre părți, declarațiile lui pot fi puse sub semnul întrebării, fiind considerate părtinitoare sau influențate de relația tensionată cu partea adversă.

De exemplu, dacă mama unei persoane implicate într-un proces de divorț este martoră, aceasta ar putea încerca să își protejeze copilul, mai ales dacă se află în conflict cu partea adversă. Există și persoane care, deși nu sunt în dușmănie cu părțile, sunt scutite de la obligația de a depune mărturie. Printre acestea se numără medicii, avocații, notarii și alți profesioniști care trebuie să păstreze secretul profesional; judecătorii, procurorii și funcționarii publici, în privința informațiilor secrete dobândite în timpul funcției; persoanele care s-ar incrimina pe ele însele sau pe apropiați prin declarațiile lor Martorul, în special pentru avocaţi, este principala sursă subiectivă de informaţii.

Dacă privim martorii în calitate de sursă de informaţii, putem afirma că modalitatea de audiere a martorului nu diferă de modul în care sunt audiaţi alţi participanţi la proces – experţi, părţi vătămate, învinuiţi etc. În cadul unui proces judiciar persoana martorului are o importanţă auxiliară. În prim plan trebuie să fie pusă informaţia pe care acesta o deţine şi tehnicile de obţinere a acestei informaţii de la martor. Astfel, faptul că o anumită persoană deţine informaţii preţioase pentru rezolvarea unui caz concret, este un element important doar atunci când ştim cum putem să beneficiem de această informaţie.

Dacă informaţiile deţinute de martor nu obţin o valoare juridică, dacă acestea rămân, din varii motive, doar în mintea martorului, ele sunt pur şi simplu inutile deoarece, din punct de vedere juridic, aceste informaţii, pur şi simplu, nu există. Prin urmare, indiferent de cât de preţioasă este informaţia deţinută de martor, utilitatea acestora şi, într-un final, succesul audierilor depinde covârşitor de tehnicile de audiere aplicate.

Rolul martorului în cadrul unui proces judiciar importanța martorilor în cadrul unui proces judiciar este de netăgăduit, mai ales că aceștea, în multe cazuri, sunt unica sursă de probe. Informaţiile obţinute din mărturii sunt diferite de cele oferite de probele materiale. Astfel, de exemplu, un înscris oferă aceeaşi informaţie indiferent de timpul scurs de la momentul întocmirii acestuia, pe când informaţia deţinută de un martor se alterează în timp, din motive lesne de înţeles. Din acest motiv, este important ca audierea martorului să se producă cât de repede posibil.

O probă materială ne furnizează doar informaţii. Martorii însă, fiind fiinţe umane, sunt emoţionali. Astfel, informaţiile obţinute de la ei pot părea credibile sau nu în ochii judecătorului, în dependenţă de o serie de factori, cum ar fi limbajul corpului, vocabularul, temperamentul, reputaţia etc. Nu există martori ideali. Totuşi, dacă martorul are o serie de calităţi care i-ar accentua lipsa de credibilitate trebuie scoase în evidenţă aceste aspecte.

Spre exemplu, dacă martorul are un trecut criminal, în momentul interogării nu se recomandă ascunderea acestei informaţii, pentru că acest element va dăuna mult mai mult dacă va fi scos în vileag de către adversari. Atunci când se elucideaza aspectele negative, se transmite judecătorului mesajul că nu este nimic de ascuns si nu se permite adversarului să profite de acestă situaţie deoarece asupra acestora nu se mai poate reveni.

De asemenea, probele materiale nu pot minţi. Martorii, însă, din varii motive pot să dea declaraţii minciunoase. În acest sens, este foarte important de tinut cont de faptul că atunci când se pregăteste martorul pentru interogatoriu, trebuie să i se explice foarte tranşant şi clar că acesta trebuie să spună doar adevărul. Nu este doar o chestiune de etică. Dacă minciuna va fi demonstrată, toată apărarea realizată până în acel moment se va dărâma, chiar dacă exista dreptate.

Există și martorii inutili, ale căror declaraţii sunt doar un mod de a mări volumul dosarului. Ce se întâmplă cu ei? Este foarte simplu. Fie se lasă adversarul să cadă în derizoriu pentru că, este martorul lui și nu sunteţi obligaţi să intraţi în acest joc fie i se adresează întrebări prin care să se accentueze inutilitatea acestuia. Totuşi, cea de-a doua soluţie, de obicei, nu este recomandabilă, deoarece judecătorul se poate arăta foarte iritat de faptul că se prelungesc nişte declaraţii inutile.

Aşadar, şi martorii inutili pot fi de folos deoarece un proces judecătoresc implică şi emoţiile pe care le resimte judecătorul. Iar dacă aceste emoţii negative ale judecătorului sunt îndreptate împotriva părţii adverse, acest fapt nu poate decât să vă ajute. Mai mult decât atât, un martor inutil adus în faţa judecătorului scoate la iveală starea de disperare a advesarului, care încearcă astfel să umple golul din apărarea lui. Efectul este însă invers, mărturiile inutile doar accentuează părţile slabe ale teoriei de apărare.

Av. Tatiana Rădulescu