ACASĂ / ARTICOLE / EDITORIAL / România în derivă

România în derivă

Au trecut ceva peste treizeci de ani de când ne-am despărțit definitiv de o structură politico-economică autoritară, care finanța și în egală măsură controla tot ce se întâmpla în țărișoara noastră. Investițiile de atunci, pe lângă faptul că au creat milioane de locuri de muncă, au realizat – ținând seama de stadiul istoric – lucrări de infrastructură care și în prezent sunt folosite cu succes – metrou, autostrăzi, zona centralelor producătoare de energie electrică, extracție de petrol și gaze și multe altele. Investițiile majore, unele poate inutile, alături de repararea distrugerilor provocate de teribilul cutremur din anul 1977, au făcut ca milioane de semeni să sufere de foame, frig și alte nenorociri aferente acelei perioade. Într-un anume sens, lucrurile s-au schimbat profund după ’90, dar nu și metehnele diriguitorilor care înainte erau decuplați complet de șpagă, după, cu prea abundență.

Suntem în prezent, într-o paradigmă din care nu vom putea ieși prea curând. Aceasta s-ar rezuma cumva ca trei în unul. Unul fiind criza celelalte două ca derivate ale lor, de o complexitate și incisivitate nemaiîntâlnite în istoria noastră modernă. Criză politică, sanitară, economică, cea din urmă cu alte trei subdiviziuni: criză energetică, alimentară și în fine, criza generată de escaladarea prețurilor. La noi s-au agregat toate aceste crize în același moment istoric. Gestionarea lor pare în prezent că este aproape imposibilă. De pildă criza sanitară a avut istoricul ei apropiat de relaxare aproape totală din vara acestui an, pe fundalul fake-news-urilor pătrunse adânc în mentalul românului de rând, că ar fi – pandemia – o invenție, oricum o formă malefică de a sacrifica inteligența românilor. Care inteligență? Când într-o proporție uriașă avem un analfabetism funcțional, iar pentru cei fără școală e un fel de vraiște în creierul lor; pe aici, joacă țonțoroiul “Necuratul” venind dinspre est ori aiurea.

Criza economică, în principiu, este mufată către alte trei segmente în afara celor enumerate, criza de încredere generată de mogulii adăpați la marile proiecte (autostrăzi, investiții felurite în infrastructuri naționale ori locale, reabilitări de tot felul), toate la un loc doar în faza de studii de fezabilitate, generatoare de șpăgi. Apoi un anumit retard generalizat că în cei peste treizeci de ani nu s-a realizat nici în treipatru ani ce se făcea înainte de ’90. Și de aici, pe lângă o frustrare generalizată și o încordare spre explozivă a masei mari de votanți, mulți dintre ei nemairegăsindu-se în țara lor. Și în fine, criza politică este de departe cel mai atacat subiect pe toate posturile TV și în general pe media autohtonă și nu numai. Frans Timmermans, vicepre- ședinte în cadrul Comisiei Europene, bun cunoscător al realităților de la noi, afirma: “Problema României este tipică pentru țările din Africa și Asia care deși sunt pline de resurse se zbat în sărăcie din cauza prostiei și hoției care colcăie în acele țări.

Resursa umană ajunsă în fruntea țării e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce sunt hoți sunt atât de proști încât își închipuie că pot păcăli pe toată lumea deși ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba maternă”. Este aproape imposibil de a fi contrazis că, de fapt, are dreptate pe toate planurile. Factorul politic nu poate fi coagulat, adunat, supus, gestionat precum actuala pandemie. El – factorul politic – are timpii impuși de Constituție pentru a-și găsi resorturile sale de evoluție ori, cel mai adesea, de involuție, oricum nu poate fi circumscris unui ordin dat de cineva, deoarece, în acea situație ne-am afla într-o altă zonă, cea a unei autocrații.

Poate mulți și-o doresc dar imposibil de realizat în actuala etapă istorică. Avem de toate, pe toate planurile, ne lipsește încrederea, determinarea necesară și, de ce nu, inițiativa, nu numai la nivel local ci și la nivel european și mondial. Resurse avem, nu și ambiția necesară. Trebuie să realizăm că nu mai putem sta într-o perpetuă derivă, trebuie să ne stabilizăm să aruncăm ancora speranței pe creștetul munților noștri care neau apărat din timpuri preistorice, realizând astfel că putem fi unici pe planetă, în această magnifică Grădină a Maicii Domnului, în care acum încercăm să ne definim speranțele spre mai bine.

Florian Laurenţiu Stoika

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

2024 Bugetul României

TVA locuințe > 5-9% TVA alimente bio: 19% accize la combustibil (0,3-0,5 lei/litru) accize la …

Caleidoscop politico-economic

Ne apropiem cu pași hotărâți către sfârșitul acestui an, plin de evenimente interne dar mai …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: