Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / ROMÂNIA INTRĂ ÎN CURSA PENTRU EURO 2020

ROMÂNIA INTRĂ ÎN CURSA PENTRU EURO 2020

ROMÂNIA INTRĂ ÎN CURSA PENTRU EURO 2020

După ce s-a „încălzit” în toamna anului trecut în Liga Națiunilor, naționala de fotbal a României intră acum în „focurile” accederii la Euro 2020, turneu final care va programa patru partide și pe „Arena Națională” din București: trei din faza grupelor (pe 14, 18 și 22 iunie) și unul din optimile de finală (pe 29 iunie). Tricolorii pregătiți de Cosmin Contra se vor lupta pentru un loc la această competiție cu Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta.

„Vom face tot posibilul să ne calificăm”

La tragerea la sorți a grupelor preliminare, România a făcut parte din a patra urnă valorică și a fost repartizată în Grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta. De notat că aceste calificări vor bifa și o premieră, românii și maltezii urmând să se înfrunte pentru prima dată în istorie! Tricolorii vor intra în luptă pe 23 martie, când vor înfrunta, la Stockholm (ora 19.00), naționala Suediei. Va urma, pe 26 martie (ora 21.45), meciul cu Insulele Feroe, programat pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. În continuare, programul României este următorul: cu Norvegia (7 iunie, ora 21.45, în deplasare), cu Malta (10 iunie, ora 21.45, în deplasare), cu Spania (5 septembrie, ora 21.45, acasă), cu Malta (8 septembrie, ora 19.00, acasă), cu Insulele Feroe (12 octombrie, ora 19.00, în deplasare), cu Norvegia (15 octombrie, ora 21.45, acasă), cu Suedia (15 noiembrie, ora 21.45, acasă) și cu Spania (18 noiembrie, ora 21.45, în deplasare).
La prima vedere, grupa preliminară are o favorită certă, Spania, România urmând să se lupte pentru locul doi în grupă, care duce și el la Euro, cu Suedia și cu Norvegia. Cosmin Contra, selecționerul tricolorilor, susține, totuși, că echipa sa are șanse să ajungă la turneul final. „Aveam, oricum, o viață grea, indiferent cu cine picam. Dar nu e totuși cea mai grea variantă, să spunem că e o grupă la mijloc. Spania… ce să mai spunem despre ea, e, practic, a doua mea casă. Deja am primit mesaje de la jurnaliștii spanioli… Suedia e o echipă puternică, obișnuită cu turneele finale. Norvegia tocmai și-a câștigat grupa din Liga Națiunilor. Nu sunt echipe ușoare, dar nici imposibil de depășit. Chiar și fără Ibrahimovici, Suedia e o echipă organizată, bine sudată, a jucat la Campionatul Mondial, însă noi îi cunoaștem de la amicalul pe care l-am câștigat la Craiova (n.r. 1-0, în martie 2018). M-am bucurat când am văzut că am scăpat de Germania, cred că o grupă cu Germania și cu Olanda era imposibil de manageriat. Sincer să fiu, nu mă gândesc la play-off-ul din Liga Națiunilor, vom face tot posibilul să ne calificăm la Campionatul European din preliminarii. Nu e ușor niciun meci, cum nu va fi nici în barajul din Liga Națiunilor, dar vreau să mergem la Euro, să le facem o mare bucurie românilor”, a spus Contra, după tragerea la sorți.
„Bine că nu am căzut în alte grupe, din punctul meu de vedere, erau altele mai grele. Aici, sunt echipe cu care poți oricând să joci de la egal la egal. Nu trebuie să facem o tragedie din grupa asta. Mi se pare că ne putem bate cu toate echipele din Grupa F, probabil cu Spania va fi mai greu, pentru că este o echipă care s-a numărat mereu printre favorite în competițiile majore. Am picat cu echipe de la extremitățile continentului, fiecare are un stil diferit de joc”, a precizat și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, la postul de televiziune Digi Sport.

Cum ajungem la Euro

Pentru a ajunge la Campionatul European de fotbal din 2020, naționala României trebuie să se claseze pe una din primele două poziții din grupă la finalul preliminariilor. La prima vedere, Spania este marea favorită a Grupei F, tricolorilor nerămânându-le decât să se lupte pentru locul doi cu Suedia și Norvegia, celelalte două echipe, Insulele Feroe și Malta, neputând emite pretenții în acest sens. E drept că feroezii au demonstrat în campaniile precedente că pot uneori încurca pretendentele la calificare.
Spre deosebire de preliminariile pentru Euro 2016, acum, ocupantele locurilor trei în clasamentele grupelor nu vor mai disputa partide de baraj pentru accederea la turneul final. La încheierea preliminariilor, vor merge la Euro ocupantele primelor două poziții din cele 10 grupe, iar ultimele patru locuri la turneul final vor fi ocupate de câștigătoarele play-off-ului din Liga Națiunilor, competiție care și-a desfășurat prima ediție în toamna anului trecut. Cum România a terminat însă această întrecere pe locul doi în grupă, calculele sunt însă extrem de complicate. Pe scurt, condiția de bază este ca cele 20 de echipe care se vor califica la turneul final în urma preliminariilor clasice să fie cele care au terminat înaintea noastră în Liga Națiunilor.

Mugur Băileșteanu

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

SIMONA HALEP, REGINĂ LA WIMBLEDON

România a intrat în clubul select al țărilor care au un câștigător la celebrul turneu …

IOSIF PETSCHOVSCHI, TIMIȘOREANUL CARE A SCRIS ISTORIE LA UTA

Bănățean la origine, atacantul Iosif Petschovschi a scris istorie în tricoul echipei UTA, marea rivală …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − three =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: